Inadmissibility of extraordinary review against final decisions upholding non-prosecution resolutions under Art. 278¹ C. proc. pen.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la 05 ianuarie 2009 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 11/1/2009 petiționarul I.C. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 32/42/2008.

Prin decizia penală nr. 561 din 17 februarie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea cererii de revizuire formulată de către revizuientul I.C. împotriva deciziei penale nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești , constatând că, potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., actul de sesizare a instanței competente de a judeca revizuirea îl reprezintă actul procesual în are sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de revizuire, cât și motivarea concluziilor sale.

De asemenea s-a constatat că, în cauză, cererea de revizuire a fost adresată direct Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu procurorului din cadrul parchetului competent, respectiv al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care trebuia să efectueze cercetările impuse de lege și să înainteze instanței întregul material împreună cu concluziile sale.

Prin referatul nr. 649/lll/6/2009 din 30 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea le Apel Ploiești a înaintat Curții de Apel Ploiești cererea de revizuire formulată de către revizuientul I.C., împreună cu concluziile formulate în urma analizării acestei cererii de revizuire.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând cererea de revizuire împreună cu concluziile formulate de procuror în referatul întocmit la 30 iunie 2009, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale în materie, prin sentința penală nr. 165 din 2 noiembrie 2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul I.C., împotriva sentinței penale nr. 47 din 19 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 4121 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligându-l totodată pe revizuient la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că revizuientul I.C. a solicitat prin cererea formulată, revizuirea deciziei penale nr. 4121 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenții Asociația Anticorupție și I.C. împotriva sentinței penale nr. 47 din 19 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate plângerile formulate de cei doi petiționari împotriva rezoluției nr. 509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 și nr. 1805/11/2/2007 din 28 decembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-le ca fiind legale și temeinice.

Astfel prima instanță a constatat că în cauza împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire era vizată o plângere împotriva soluțiilor de neurmărire penală adoptate de procuror, plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen.

S-a mai reținut că această plângere a fost în mod definitiv soluționată prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a mai constatat că, pe de o parte, cererea de revizuire de față avea ca obiect hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu soluționarea acestei plângeri, hotărâri prin care plângerea a fost respinsă conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că cererea de revizuire de față este îndreptată împotriva sentinței și implicit a deciziei prin care s-a soluționat în mod definitiv plângerea formulată conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., constatând că revizuirea formulată de revizuient este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul I.C., care, deși avea termen în cunoștință de la primul termen de judecată din 25 ianuarie 2010, (fixat pe rolul Secției Penale al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 32.2/42/2008), când s-a prezentat pentru a solicita amânarea în vederea angajării unui apărător ales, ulterior nici nu s-a mai prezentat și nici nu a depus la dosar vreun memoriu sau alte înscrisuri, în susținerea recursului promovat, cu excepția celui depus de către revizuient la acel termen (filele 6-9 dosar recurs).

Examinând sentința penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale.

Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei penale.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii.

În cauză revizuientul I.C. a formulat recurs, solicitând prin memoriul depus la dosar, la primul termen de judecată, casarea hotărârii pronunțate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și motivată și, pe cale de consecință: „ tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, luarea măsurilor asigurătorii și complementare ce se impun împotriva acestora și obligarea lor la plata daunelor civile" .

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanță a procedat corect atunci când a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., întrucât cererea de revizuire viza o hotărâre definitivă pronunțată în procedura plângerii prealabile prev. de art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., întrucât prin sentința penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate plângerile formulate de petiționarii Asociația Anticoruptia si I.C. împotriva rezoluției nr. 509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 și nr. 1805/11/2/2007 din 28 decembrie 2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-le ca fiind legale și temeinice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță, față de situația mai sus relevată, în mod justificat a apreciat că devin incidente dispozițiile deciziei penale nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată în recursul în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia: „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibilă"

Așadar, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, ce va fi menținută, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul I.C. împotriva sentinței penale nr. 165 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul I.C. împotriva sentinței penale nr. 165 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2010.