Inadmissibility of revision against final judgments on complaints against prosecutorial non-initiation resolutions; defective constitutional exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the petition for revision as inadmissible and the motion to refer a constitutional unconstitutionality exception as unjustified, leaving the original final judgment in force. The dispute concerned a criminal procedure challenge where the petitioner sought to revise a definitive appellate judgment that had previously dismissed a complaint against the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings for fraud, while simultaneously invoking an unconstitutionality exception against Article 51(2) of the Code of Criminal Procedure regarding the court's failure to grant the petitioner the right to be heard. The court grounded its decision in the legal inadmissibility of revising final judgments rendered under Article 2781(8)(a) and (b) of the Code of Criminal Procedure, as established by a prior *recurso in interesul legii* decision, and found the constitutional exception procedurally defective for lacking sufficient motivation and connection to the case under Article 29(1) of Law No. 47/1992, ultimately ordering the appellant to pay 200 lei in state judicial expenses.
Legislator headnote
AI generatedart. 51 alin. (2) C. proc. pen, art. 403 C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Inadmissibility of revision against final judgments on complaints against prosecutorial non-initiation resolutions; defective constitutional exception: The dispute concerned a criminal procedure challenge where the petitioner sought to revise a definitive appellate judgment that had previously dismissed a complaint against the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings for fraud, while simultaneously invoking an unconstitutionality exception against Article 51(2) of the Code of Criminal Procedure regarding the court's failure to grant the petitioner the right to be heard. The court grounded its decision in the legal inadmissibility of revising final judgments rendered under Article 2781(8)(a) and (b) of the Code of Criminal Procedure, as established by a prior *recurso in interesul legii* decision, and found the constitutional exception procedurally defective for lacking sufficient motivation and connection to the case under Article 29(1) of Law No. 47/1992, ultimately ordering the appellant to pay 200 lei in state judicial expenses.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited to define the scope of examination for the appeal and its dismissal as unfounded.
Legal basis cited in the dispositive for imposing the obligation to pay 200 lei in judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 326 din 12 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (2) C. proc. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 403 C. proc. pen. a respins, în principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuirea a sentinței nr. 21 din 01 februarie 2008 dată în dosarul nr. 8715/2/2007 al Curții de Apel București formulată de petentul E.N.G.
A obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Revizuientul E.N.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 21 din 1 februarie 2008 a Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 2877/2007.
Curtea a constat că prin sentința penală sus menționată s-a respins, ca nefondată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petentul E.N.G. împotriva rezoluției nr. 1287/11-2/21 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care i-a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva rezoluției nr. 644/P/2007 a aceleași unități de Parchet care a dispus neînceperea urmăririi penale față de av. T.V. cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. reținând că faptele incriminate de petent nu există. Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr. 8248 din 20 iunie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins ca nefondat recursul petiționarul.
Revizuentul a depus prin serviciul registratură o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (2) C. proc. pen. în raport cu art. 6, art. 10, art. 14 și art. 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 47/1997 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a constatat că excepția nu este motivată sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate și nici nu are legătură cu cauza în sensul cerut de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că a respins-o ca neîntemeiată.
Cât privește cererea de revizuire, Curtea a apreciat că este ținută de decizia penală nr. 17/19 martie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărârii judecătorești definitivă pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe cât și împotriva încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2009, în termen legal, a formulat recurs revizuentul petiționar E.N.G., prin mandatar E.D.M. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea cererii de revizuire și sesizarea Curții Constituționale cu privire la dispozițiile art. 51 alin. (2) C. proc. pen., susținând că instanța de fond a soluționat cererea formulată în lipsa sa, fără a-i da cuvântul.
Examinând recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Cu privire la criticile aduse încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2009, Înalta Curte, a apreciat că acestea sunt nefondate, instanța soluționând cauza în conformitate cu dispozițiile legale în materie, respingând ca nefondată, prin încheiere motivată, cererea de recuzare a judecătorului investit cu soluționarea fondului cauzei.
Criticile recurentului din motivele depuse în scris reiau în esență aspectele invocate în cererea inițială adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia la acel moment, iar în această etapă procesuală, a recursului împotriva unei sentințe prin care i s-a respins în principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuirea a sentinței nr. 21 din 01 februarie 2008 dată în dosarul nr. 8715/2/2007 al Curții de Apel București formulată de petentul E.N.G., prin aceste critici nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.
Înalta Curte, a constatat că în mod corect instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (2) C. proc. pen., ca neîntemeiată, întrucât excepția nu este motivată sub aspectul dispozițiilor constituționale pretins a fi încălcate și nici nu are legătură cu cauza în sensul cerut de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Totodată, Înalta Curte, a reținut că în mod temeinic și legal instanța de fond, în baza art. 403 C. proc. pen. a respins, în principiu, ca inadmisibilă, cererea de revizuirea a sentinței nr. 21 din 01 februarie 2008 dată în dosarul nr. 8715/2/2007 al Curții de Apel București, formulată de petentul E.N.G., iar în lumina dispozițiilor deciziei nr. 17 din 19 martie 2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărârii judecătorești definitivă pronunțată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul petiționar E.N.G. împotriva sentinței penale nr. 326 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul revizuent petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2010.