International transfer of sentenced person declared moot after conviction executed and release in convicting state

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

La data de 17 decembrie 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, sub nr. 5900/11-5/2007, adresa nr. 143597/2007 din data de 12 decembrie 2007 emisă de Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, prin care s-a transmis acestei unități de parchet cererea nr. TCE/2007/BP033.006.005-603 din 04 decembrie 2007 a Ministerului de Justiție din Republica Italiană, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.I. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanțele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată de către autoritățile judiciare italiene în baza Acordului dintre România și Republica Italiană, asupra persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea de conducere la frontieră, semnat la Roma, la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.

Prin sentința penală nr. 117 din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut în România sentința nr. 6705/2005 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului din Roma și sentința nr. 4842/06 din 19 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția a 3-a penală, dispunând transferarea condamnatului S.I., în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani în România.

Prin aceeași hotărâre a dedus din pedeapsă perioada executată de la 15 aprilie 2005, la zi, dispunând totodată, ca suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se suporte din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare, în aplicarea disp. art. 134 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată, art. 3 alin. (3) și art. 5 din Acord, precum și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat că prin sentința nr. 6705/05 din data de 9 decembrie 2005 a Tribunalului din Roma numitul S.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoană, prev. de art. 605 C. pen. italian, rap. la art. 600 alin. (1) și (3) C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian (2 fapte), violență sexuală, prev. de art. 609 bis C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian, facilitare și exploatare a prostituției, prev. de art. 3 alin. (2) și (5) și art. 4 pct. 1 din Legea nr. 75/1958, însușirea lucrului altuia fără drept, prev. de art. 646 C. pen. italian (2 fapte), violență privată, prev. de art. 610 C. pen. italian și donare și utilizare de cârduri bancare, prev. de art. 12 din Decretul-lege nr. 143/1991 cu aplic. art. 81 C. pen. italian, pedeapsa finală de 8 ani închisoare fiind stabilită potrivit regulilor concursului formal, infracțiunea continuată, prev. de art. 81 C. pen. italian, aplicându-i-se acestuia măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene.

S-a reținut că prin sentința nr. 4842/06 din data de 19 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel din Roma, secția a 3-a penală, rămasă definitivă la data le 12 septembrie 2006 (filele 41-46), pedeapsa aplicată față de numitul S.I. a fost redusă la 5 ani închisoare, fiind menținute celelalte dispoziții menționate în cuprinsul sentinței nr. 6705/05 din 09 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Roma.

De asemenea, prima instanță a mai constatat, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei, emis de către autoritățile judiciare italiene, că numitul S.I. a fost arestat începând cu data de 15 aprilie 2005, iar executarea pedepsei aplicată acestuia încetează la data de 16 februarie 2009, la momentul respectiv condamnatul S.I. fiind încarcerat în Casa de Detenție din Frosinone.

În fapt, s-a reținut că, în perioada februarie - aprilie 2005 numitul S.I., prin constrângere, a avut în mod repetat, relații sexuale cu o parte vătămată minoră, pe care a obligat-o să practice prostituția, susnumitul însușindu-și în mod nelegal pașapoartele aparținând minorei, precum și unei alte părți vătămate, acesta obligând cele două părți vătămate, prin lipsire de libertate, violențe și amenințări să achiziționeze diverse bunuri prin utilizarea unor cărți de credit falsificate de susnumit.

Prima instanță a constatat că în cauză era îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului S.I. având corespondent în legislația penală română, întrucât faptele reținute în sarcina numitului S.I. de către autoritățile judiciare italiene realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. și art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen., abuz de încredere, prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 republicată, falsificare și punere în circulație a unor instrumente de plată electronice, prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 republicată și participație improprie la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

De asemenea, s-a mai reținut că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. a) și b) din Acordul dintre România și Republica Italiană, semnat la Roma la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, în sensul că numitul S.I. este cetățean român și are domiciliul în România, conform adresei nr. 235627 din data de 10 ianuarie 2008 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, iar la data primirii cererii de transferare inculpatul având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei.

Potrivit procesului-verbal întocmit de Corpul de Poliție Penitenciară al Casei de Detenție din Frosinone la data de 15 noiembrie 2007 numitul S.I. nu a fost de acord să execute în România restul din pedeapsa aplicată de către autoritățile judiciare italiene, însă întrucât față de acesta s-a dispus prin sentința nr. 6705/05 din 09 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Roma, menținută prin sentința nr. 4842/06 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel din Roma, secția a 3-a penală, măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene, s-a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 3 alin. (1) lit. a) din Acordul dintre România și Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră, semnat la Roma, la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.

De asemenea, întrucât cererea Ministerului Justiției din Republica Italiană privind transferul persoanei condamnate S.I. a fost formulată în baza Acordului menționat anterior, la soluționarea acestei solicitări s-au avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) din Acord, potrivit cărora, procedura aplicabilă este cea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.

S-a apreciat ca irelevantă constatarea procurorului de ședință cu privire la neclaritatea datei la care s-ar considera executată pedeapsa în Italia, atâta timp cât condamnatul va continua executarea pedepsei în România potrivit legii române, reținând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale.

S-a conchis de către prima instanță că, întrucât au fost îndeplinite condițiile transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 224/2006) Curtea în conformitate cu disp. art. 149 și art. 150 din aceeași lege și văzând și art. 3 din O.G. nr. 92/1999 se impune admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în sensul recunoașterii efectelor hotărârii de condamnare și transferării condamnatului în România.

Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele expuse în memoriul depus la dosar, cu precizarea orală, făcută în ședința publică de la termenul din 15 decembrie 2008 în sensul ca, urmare casării hotărârii atacate, față de împrejurarea că persoana transferabilă a fost deja liberată de autoritățile judiciare italiene, să se constate că cererea formulată de autoritățile judiciare italiene prin Ministerul Justiției din România în vederea transferării condamnatului pentru continuarea executării pedepsei, a rămas fără obiect.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În cauza supusă analizei, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a fost investită cu solicitarea autorităților judiciare italiene de recunoaștere a hotărârii pronunțată de Curtea de apel de la Roma, secția a 3-a penală, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.I. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanțele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în baza Acordului dintre România și Republica Italiană, asupra persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea de conducere la frontieră, semnat la Roma, la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 2279/2/2008, fixându-se succesiv, mai multe termene de judecată, întrucât nu s-au comunicat la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată transferabilă, deținută într-un penitenciar din Frosinone - Italia.

De asemenea, ulterior pronunțării sentinței penale nr. 117 din 22 aprilie 2008 de către Curtea de apel București, secția I penală, (prin care s-a recunoscut hotărârea de condamnare a statului italian și s-a admis cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei aplicate persoanei condamnate de către autoritățile judiciare italiene), la data de 10 decembrie 2008, Ministerul Justiției din România - Direcția Drept Internațional și Tratate a comunicat la dosar, prin fax, înscrisuri din care rezultă că intimatul persoană condamnată transferabilă S.I. a fost liberat de către autoritățile judiciare italiene la data de 16 octombrie 2008.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că, într-adevăr condamnatul persoană transferabilă S.I. a fost cercetat și condamnat de autoritățile judiciare italiene la o pedeapsă de 8 ani închisoare, redusă apoi la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 605 C. pen. italian, rap. la art. 600 alin. (1) și (3) C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian (2 fapte), violență sexuală, prev. de art. 609 bis C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian, facilitare și exploatare a prostituției, prev. de art. 3 alin. (2) și (5) și art. 4 pct. 1 din Legea nr. 75/1958, însușirea lucrului altuia fără drept, prev. de art. 646 C. pen. italian (2 fapte), violență privată, prev. de art. 610 C. pen. italian și donare și utilizare de cârduri bancare, prev. de art. 12 din Decretul-lege nr. 143/1991 cu aplic, art. 81 C. pen. italian, aplicându-i-se, totodată, acestuia și măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autoritățile judiciare italiene cu privire la persoana condamnată transferabilă S.I. a rămas fără obiect câtă vreme statul de condamnare a apreciat pedeapsa ca fiind deja executată, punându-l în libertate de condamnat la 16 octombrie 2008, potrivit înscrisurilor emise de Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate, existente la filele 34-40 dosar recurs.

Așadar, Înalta Curte, constată că în prezent condamnatul persoană transferabilă S.I. a fost liberat, considerându-se deja ca executată pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare italiene, astfel încât a rămas fără obiect cererea formulată privind transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 117 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana transferabilă S.I. și va casa sentința penală mai sus-menționată, procedând conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 117 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind persoana transferabilă S.I.

Casează sentința penală nr. 117 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală și, rejudecând, constată că cererea de transfer a condamnatului S.I., formulată de Ministerul Justiției din Republica Italiană a rămas fără obiect.

Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană transferabilă, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2008,