Convicted defendant's constitutional review request rejected for lack of relevance; appeal dismissed with costs.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2008, Curtea de Apel Suceava a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul I.V., prin apărător ales, prin care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstitutionalitate a art. 201 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., art. 207 C. proc. pen., precum și a Legii nr. 41/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 58 din 23 iunie 2005, art. IX din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 și a O.U.G. nr. 50 din 28 iunie 2006.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 183 din 24 mai 2006 a Tribunalului Suceava, secția penală, inculpatul I.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, iar inculpatul B.L. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 3778/39/2006 la data de 04 august 2006.

La termenul de judecată din 14 mai 2008, inculpatul I.V., prin apărătorul ales, a invocat excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 41/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 58 din 23 iunie 2005, a art. lX din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 și a O.U.G. nr. 50 din 28 iunie 2006, arătând că toate aceste acte normative sunt în vădită contradicție cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 78, art. 100 alin. (1), art. 115 alin. (1), (4) și (6), din Constituția României, contravenind în același timp prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României la data de 17 mai 1994 și art. 16 (1)și (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

De asemenea, inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat și excepția de neconstitutionalitate a art. 201 alin. (1), (2), (3) și art. 207 C. proc. pen., arătând că aceste prevederi sunt în vădită contradicție cu art. 1 alin. (4), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 131 din Constituția României, contravenind în același timp prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României la 17 mai 1994 și art. 6 alin. (1) și (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În motivarea excepției de neconstituționalitate inculpatul I.V., prin apărătorul ales, a arătat următoarele:

Legea nr. 41 din 19 martie 2008, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 58 din 23 iunie 2005, este vădit neconstituțională, aceasta constituind un abuz de drept constituțional, încălcând astfel dispozițiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3) din Constituția României, cât și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.

O.U.G. nr. 58/2005, aprobată prin Legea nr. 41/2008, a încălcat prevederile art. 115 alin. (1) din Constituția României deoarece a modificat legi organice, respectiv Legea organică nr. 301/2004, Codul penal și Legea organică nr. 294/2004 privind executarea pedepselor.

S-a arătat că Guvernul are nevoie de o lege de abilitare pentru a emite ordonanțe de urgență, iar această lege specială nu poate privi domeniul legilor organice și evident nici a legilor constituționale.

Guvernul dobândește astfel competența de a emite ordonanțe numai după adoptarea de către Parlament a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 58 din 23 iunie 2005, această ordonanță de urgență a fost emisă de Guvern anterior adoptării de către Parlament a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, respectiv Legea nr. 209 din 30 iunie 2005.

Pe de altă parte, prin Legea nr. 209 din 30 iunie 2005 Guvernul României nu a fost abilitat de către organul legiuitor de a modifica Legea nr. 301/2004 și nici Legea nr. 294/2004.

Încălcând prevederile art. 115 alin. (1) din Constituția României, Guvernul României, prin emiterea O.U.G. nr. 58/2005, a încălcat și prevederile art. 16 alin. (2) din Constituția României, statuându-se mai presus de lege.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 58/2005 contravine în esență și art. 115 alin. (4) din Constituție în sensul că nu precizează în mod concret situațiile extraordinare ale căror reglementări nu pot fi amânate și totodată nu a fost îndeplinită obligația constituțională de a motiva în concret urgența în cuprinsul acesteia.

Motivația cuprinsă în expunerea de motive a O.U.G. nr. 58/2008 nu vizează nici o situație extraordinară concretă și este una generală.

O.U.G. nr. 58/2005 este vădit neconstitutională întrucât modifică acte normative înainte ca acestea să fie în vigoare.

Atâta vreme cât actele juridice nu erau finalizate la data de 23 iunie 2005, respectiv Legea nr. 301/2004 și Legea nr. 294/2004, acestea nefiind valide din punct de vedere juridic nu exista posibilitatea de a fi modificate la 23 iunie 2005.

O.U.G. nr. 58/2005 este de natură de a pune în discuție capacitatea instituției Parlamentare și a instituției Președințiale de a putea aprecia condițiile generale de aplicabilitate a legilor în România și, în consecință, lezează și știrbește autoritatea acestor instituții.

O.U.G. nr. 58/2005 contravine, în esență, prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României afectând regimul instituțiilor fundamentale ale statului, Parlamentul României, Președinția României, Autoritatea Judecătorească, cât mai ales drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor înscrise în Constituția României.

În ceea ce privește art. lX din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, acest articol este vădit neconstituțional, raportat la prevederile art. 115 alin. (2) din Constituția României care statuează în mod imperativ și fără posibilitate de interpretare faptul că "Legea de abilitare va stabili în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe ...".

În consecință, art. IX este vădit neconstitutional întrucât încalcă în esență prevederile art. 1 alin. (4) din Constituția României ce stipulează principiul separației și echilibrului puterilor în stat - legislativă, executivă și judecătorească, respectarea Constituției sub incidența acestei norme legislative devenind neobligatorie și facultativă.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 50 din 28 iunie 2006, această ordonanță de urgență a fost emisă de Guvern anterior adoptării de către Parlamentul României a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, respectiv Legea nr. 288 din 7 iulie 2006.

Pe de altă parte, prin Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 Guvernul României nu a fost abilitat de către organul legiuitor de a modifica Legea nr. 301/2004, Codul penal și nici Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor.

O.U.G. nr. 50/2006 este de natură a submina ordinea de drept și ordinea constituțională a Statului Român contravenind art. 115 alin. (4) din Constituție în sensul că nu precizează în concret situațiile extraordinare a căror reglementări nu pot fi amendate și totodată nu a fost îndeplinită obligația constituțională de a motiva în concret urgența. Acest aspect de vădită neconstituționalitate a fost sesizat și de către Consiliul Legislativ în cuprinsul memoriului nr. 923 din 29 iunie 2006 referitor la O.U.G. nr. 50/2006.

O.U.G. nr. 50/2006 este neconstituțională și pentru faptul că prin această ordonanță s-au modificat nu mai puțin de șase legi organice, respectiv Legea nr. 78/2000, Legea nr. 294/2004, Legea nr. 301/2004, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 247/2005, în disprețul celor mai elementare principii ale Statului de drept și ale art. 115 alin. (1), (4) și (6) din Constituția României.

Legea nr. 301/2004 și Legea nr. 294/2004 în mod constituțional sunt în vigoare și sunt aplicate în cadrul proceselor penale, Codul penal din 1968 cu modificările și completările ulterioare fiind abrogat.

O.U.G. nr. 50/2006 nu poate să producă efecte juridice în condițiile în care O.U.G. nr. 58/2005 nu a fost adoptată de Parlament până la data de 1 septembrie 2006 dată la care prin această O.U.G. nr. 58/2005 termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 301/2004 și nr. 294/2004 fusese prorogat.

Este de neacceptat, și împotriva Constituției, că în condițiile existenței O.U.G. nr. 58/2005 în vigoare la data de 1 septembrie 2006, la data de 28 iunie 2006 Guvernul României să suprapună o nouă ordonanță de urgență de prorogare a unui termen de intrare în vigoare a Codului Penal, anterior îndeplinirii termenului prorogat.

Situația creată de O.U.G. nr. 50/2006 reprezintă o situație de precedent legislativ periculos care trebuie sancționat prin neconstituționalitatea acestui act normativ, întrucât Guvernul prin încercarea de a paraliza aplicarea celor două legi organice a reușit să instituie un haos legislativ și să știrbească autoritatea, independența și încrederea în toate puterile statului, îndeosebi ale sistemului judiciar românesc în condițiile în care în prezent sunt în vigoare două Coduri penale.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 201 alin. (1), (2), (3) și art. 207 C. proc. pen., s-a arătat că aceste dispoziții legale încalcă separația puterilor în stat întrucât permit ca și în prezent, după integrarea în Uniunea Europeană, urmărirea penală - ca activitate aparținând puterii judecătorești - să se efectueze de către polițiști (funcționari publici aparținând puterii executive).

Se încalcă astfel prevederile art. 1 alin. (4) din Constituția României, garanțiile asigurării unui proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din CEDO, aceste articole ale Codului de procedură penală fiind ne conforme și cu prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, lezând astfel drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului.

S-a arătat că în Constituția României, în titlul III denumit Autoritățile Publice, este prezentă în capitolul VI "Autoritatea judecătorească" fiind arătate în ordine instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii.

Poliția judiciară, sub incidența Legii speciale nr. 364 din 15 septembrie 2004, este organizată și funcționează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative și în consecință aparține puterii executive a statului.

Polițistul, conform Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, a Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare și a Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, este funcționar public civil cu statut special învestit cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atributelor și îndatoririlor de serviciu.

Examinând excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpat, prin apărător ales, prin prisma condițiilor cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită condiția cerută expres de teza finală a art. 29 alin. (1) din lege, respectiv aceea ca excepțiile invocate să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Din perspectiva acestei condiții, în ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate anterior prezentate, curtea de apel a constatat că inculpatul, prin apărător ales, a criticat din punct de vedere constituțional, aspecte de tehnică legislativă privitoare la prerogativele Guvernului României de a emite ordonanțe de urgență și a Parlamentului României de a abilita Guvernul în acest sens, aspecte care exced cadrului procesual și nu au legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 201 alin. (1), (2), (3) și art. 207 C. proc. pen. invocată de inculpat, curtea de apel a apreciat că și aceasta excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei, mai mult de atât, semnatarul excepției a criticat sub aspect constituțional articolele de lege printr-o prezentare sumară și generală fără a face nici o referire la situația concretă și aplicabilă în cauză.

Împotriva încheierii inculpatul I.V., prin apărător ales, a declarat prezentul recurs.

În motivele scrise de recurs, în care se reiterează cele susținute cu ocazia formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale, apărătorul a menționat, în esență, că toate textele legale la care a făcut referire au legătură cu soluționarea cauzei (fil.3-7).

Recursul nu este fondat.

Apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței nr. 183 din 24 mai 2006 au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 04 august 2006.

Apărătorii inculpatului I.V., la data de 16 iulie 2008, au formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cerere admisă de Curtea de Apel Suceava (încheierea din 16 iulie 2007), dosarul fiind restituit și reînregistrat pe rolul curții de apel la data de 07 februarie 2008 (fil. 239) în urma respingerii excepției de către Curtea Constituțională (fil. 240-241).

Ulterior, apărătorul ales al inculpatului I.V., la data de 14 mai 2008, a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs.

Una din condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este cea potrivit căreia dispozițiile legale propuse a fi supuse controlului de constituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Curtea de apel, pe de o parte, a constatat corect că inculpatul, prin apărător ales, a criticat, din punct de vedere constituțional, aspecte de tehnică legislativă privitoare la prerogativele Guvernului României de a emite ordonanțe de urgență și ale Parlamentului României de a abilita Guvernul în acest sens, aspecte care exced cadrului procesual și nu au legătură cu soluționarea cauzei. Pe de altă parte, pretinsa necompetență a organelor de poliție judiciară, sub motivații constituționale ori procesual-penale, nu a fost invocată, pe cale de excepție, cu ocazia judecării în primă instanță a cauzei de către inculpați (pag. 1-3 a sentinței).

Față de cele reținute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii din 14 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3778/39/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2008.