Former mayor's appeal rejected, liability upheld for under-taxed council allowances.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 33 din 29 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Teleorman a admis în parte încheierea de sesizare nr. 57 din 1 octombrie 2001 și a obligat în solidar pe pârâții C.D. și T.E., la plata de despăgubiri civile, în sumă de 3.695.622 lei, cu dobânda de 34,48%, începând cu data de 3 iunie 2000 și până la achitarea sumei, către Consiliul Local al comunei Măldăieni, județul Teleorman. Prin aceiași sentință, pârâții R.C. și T.E. au fost obligați să plătească despăgubiri civile. în sumă de 1.018.511 lei, cu dobânda în procent de 34,48%. cu începere de la 19 iulie 2000 și până la achitarea sumei către Consiliul Local al comunei Măldăieni și a fost respins capătul de sesizare privind obligarea pârâtului C.D., la plata despăgubirilor civile, în sumă de 1.018.511 lei.

Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicțional a stabilit răspunderea pârâților, care în exercitarea funcțiilor deținute în cadrul Consiliului Local al comunei Măldăieni, au încălcat prevederile art. 1 din H.G. nr. 1065/1999, impozitând indemnizațiile membrilor consiliului, pentru lunile ianuarie – iunie 2000, în procent de 10%, în loc de 18%, cum era legal.

Recursul jurisdicțional declarat împotriva acestei sentințe de C.D., a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 71 din 15 martie 2002, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs jurisdicțional, în termen legal și în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată, a declarat recurs C.D., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică.

În primul motiv de casare, recurentul a susținut că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 189/1998, întrucât în calitatea sa de primar nu avea obligația să verifice fiecare poziție din statul de plată privind calculul impozitului pe salariu, stat care a fost întocmit de contabilul primăriei și care poartă viza controlului financiar intern preventiv.

Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că până la 31 martie 2001, organul fiscal avea posibilitatea să dispună restituirea sumelor încasate necuvenit și să sancționeze administrativ contabilul, conform art. 27 din O.G. nr. 73/1999.

Recursul este nefondat și urmează să fie respins, pentru următoarele considerente:

Recurentul C.D. a îndeplinit funcția de primar al comunei Măldăieni și în această calitate, a aprobat statele de plată pe lunile ianuarie – mai 2000, prin care indemnizațiile de ședință cuvenite membrilor Consiliului Local au fost impozitate cu o cotă de 10%, în loc de 18%, cum era prevăzut în art. 1 din H.G. nr. 1065/1999.

Răspunderea recurentului a fost corect stabilită de instanțele Curții de Conturi, fiind dovedită fapta ilicită cauzatoare a prejudiciului, reprezentând diferența salarială încasată necuvenit de consilierii locali ai comunei Măldăieni.

Apărarea recurentului privind lipsa culpei sale în producerea prejudiciului, este nefondată, întrucât în calitate de primar trebuia să exercite atribuțiile ordonatorilor principali de credite care, potrivit art. 26 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 189/1998, răspund de necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare, în limita și cu destinația aprobate prin bugetul propriu. De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, republicată, modificată și completată prin O.G. nr. 61/2001, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, angajează răspunderea persoanelor care le-au vizat și aprobat.

Împrejurarea că statele de plată au fost vizate de contabilul primăriei pentru controlul financiar preventiv intern, nu constituie o cauză de exonerare a recurentului de răspunderea proprie, care este o consecință a aprobării statelor de plată, fără a verifica legalitatea plăților aprobate.

Celelalte aspecte invocate de recurent în al doilea motiv de casare sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, dat fiind că, atribuțiile conferite de lege altor autorități, pentru urmărirea și realizarea veniturilor publice, sunt distincte de competențele ordonatorilor principali de credite, iar neexercitarea acestor competențe sau exercitarea lor necorespunzătoare antrenează răspunderea proprie a persoanei respective.

Față de considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. nu există motive de casare a deciziei nr. 71 din 15 martie 2002, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.D., împotriva deciziei nr. 71 din 15 martie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2003.