Eligibility for refugee compensation under Law 189/2000 for individuals born during parental displacement due to ethnic persecution

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia reclamantul S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu, anularea Hotărârii nr. 2219 din 21 noiembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 11 octombrie 1943 – 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că tatăl său, împreună cu familia, în septembrie 1940 a fost strămutat, în urma Dictatului de la Viena, din localitatea de domiciliu, Cluj Napoca, în Mediaș. A mai arătat reclamantul că s-a născut la data de 11 octombrie 1943 în localitatea Mediaș, după strămutarea părinților săi.

În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor L.M. și O.S. din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din Cluj-Napoca în Mediaș, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 41/CA din 17 februarie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, a anulat Hotărârea nr. 2219 din 21 noiembrie 2008, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada 11 octombrie 1943 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în perioada de refugiu a părinților săi.

Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P. Cluj, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece părinții săi s-au refugiat anterior nașterii sale, iar acesta s-a născut pe un teritoriu care nu a fost niciodată ocupat de un alt regim.

Recurenta a considerat că, prin sentința pronunțată, instanța de judecată a extins în mod nejustificat cadrul legislativ conturat de actul normativ în discuție și la acele persoane care nu au fost născute pe teritoriul cedat, mai mult, nici nu au fost concepute pe acel teritoriu, faptul nașterii producându-se la câțiva ani după refugiul părinților.

În condițiile în care intimatul s-a născut în anul 1943, iar refugiul părinților a avut loc în septembrie 1940, în mod evident nu poate beneficia de prevederile legii nici ca titular, fiind născut sau conceput la data refugiului, nici ca soț supraviețuitor – excepția expres prevăzută de raționamentul legiuitorului, nefiind cazul în situația de față.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 11 octombrie 1943, a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin urmare, susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 41/ CA din 17 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.