Constitutional challenge to judge recusal provisions deemed irrelevant to the merits of a partition undivided co-ownership dispute

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 143 din 22 ianuarie 2007, Judecătoria Lugoj a admis cererea formulată de reclamantul I.C.M. în contradictoriu cu pârâta R.F.L.S. și a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între părți cu privire la imobilul ce se identifică în C.F. 368/11, în sensul atribuirii, în întregime a imobilului în lotul pârâtei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în sumă de 177.294 RON către reclamant.

Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta F.G.

Prin decizia civilă 540/ A din 2 iulie 2008, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins apelurile declarate de pârâta și de intervenienta principală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul I.C.M., pârâta R.F.L.S., precum și intervenienta F.G.

Prin cererea înregistrată, la data de 17 martie 2008, intervenienta F.G. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) și art. 34 alin. (2) C. proc. civ., susținând că acestea sunt contrare prevederilor art. 16, 20, 21, 24 și 53 din Constituția României precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din C.E.D.O.

Prin încheierea din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția mai sus arătată, reținând că dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu obiectul cauzei, nefiind întrunite cerințele impuse pentru sesizarea instanței de contencios constituțional prin dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intervenienta F.G., invocând că aceasta este nelegală, fără însă a indica motivul de recurs pe care își fundamentează calea de atac dedusă judecății.

În motivarea recursului, intervenienta susține că în speță erau întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale și, totodată, că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate urmărește a se constata au legătură cu fondul cauzei și impietează asupra soluționării corespunzătoare a acesteia.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Conform alin. (2) al aceluiași articol, excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial și, de asemenea, de procuror în cauzele la care participă iar, potrivit alin. (3), nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Potrivit alin. (4), sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate iar, potrivit alin. 6, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În speța dedusă judecății, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei cereri de sistare a stării de indiviziune existentă între reclamant și pârâtă cu privire la un imobil.

Dispozițiile art. 31 alin. (1) C. proc. civ., prevăd că „Instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților si ascultând pe judecătorul recuzat. „iar cele ale art. 34 alin. (2) din același cod prevăd că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.”

Cum cele două dispoziții legale menționate, criticate de intervenientă ca fiind neconstituționale, se circumscriu materiei recuzării judecătorilor și procedurii de judecare a unor astfel de cereri care, în mod necontestat, nu vizează fondul litigiilor, în mod legal instanța de recurs a statuat că nu este dată condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și, pe cale de consecință, că nu se justifică sesizarea Curții Constituționale.

În acest context al analizei este de menționat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 30 – art. 32 C. proc. civ., a instituit o procedură judiciară simplificată de soluționare a cererii de recuzare a judecătorului, cerere care nu constituie o acțiune judiciară de sine stătătoare având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului acesteia, ci o acțiune integrată procesului în curs de judecată, procedură al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție.

Cu alte cuvinte, prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul a instituit doar un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, regim care nu încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., care se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, acestea nefiind aplicabile unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea, procedură care nu se constituie nici într-o restrângere nejustificată a accesului liber la justiție și a dreptului la apărare al justițiabililor.

Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente și, pe cale de consecință că nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., caz în care, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervementa F.G. împotriva încheierii din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.