Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 95/2010 AI generated

Tardiness of revision petition exceeding one-month deadline following appellate evocation of merits

Case Number Decizia nr. 95/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as time-barred the petition for review, leaving the lower appellate court's decision in force. The dispute involved a challenge to a civil judgment issued after the appellate court evoked the merits and ruled on claims beyond the parties' specific requests, namely regarding the updates to a purchase price in a sale contract. The decisive legal basis was the application of the one-month statutory deadline for filing a review under Article 324(1) of the Code of Civil Procedure, which commenced upon the pronouncement of the definitive judgment; because the petition was filed nearly two months after the judgment date rather than within the mandatory one-month period, the court raised the exception of tardiness ex officio and rejected the request without examining the substantive ground that the lower court had exceeded its jurisdictional limits under Article 322(2).

Legislator headnote

AI generated

art. 322 C. proc. civ, art. 322 pct. 2 C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 324 alin. (1) C. proc. civ; Tardiness of revision petition exceeding one-month deadline following appellate evocation of merits: Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza și se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității cererii de revizuire.

Keywords

AI generated
time limit for revision statutory deadline review period time of filing article of civil procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 august 2008 sub nr. 500/42/2007, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul L.G., în contradictoriu cu intimatul N.L., a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. revizuirea deciziei nr. 1153 din 30 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2054/94/2007.

În motivarea cererii de revizuire se arată că potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Instanța de recurs evocând fondul cauzei prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, reținând în mod greșit că prejudiciul suferit de recurentul-reclamant se compune nu numai din prețul achitat de recurent la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de 60.000.000 lei vechi, dar și din sumele ce reprezintă actualizarea prețului achitat.

În sistemul legislației române, conform principiului disponibilității, instanța de judecată este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Se mai susține că reclamantul N.L. a investit instanța, potrivit acțiunii înregistrată la Judecătoria Buftea la 26 iunie 2004, cu o cerere de actualizare a creanței sale.

Această cerere nu reprezintă altceva decât un accesoriu al debitului principal, apt a fi stabilit și urmărit în cadrul executării silite, iar actualizarea este apreciată de instanța de recurs ca fiind un prejudiciu nou.

În vederea soluționării cauzei s-a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită.

În ședința publică din 14 ianuarie 2010 s-a invocat din oficiu excepția tardivității cererii de revizuire.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza și se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității cererii de revizuire.

Temeiul de drept al cererii de revizuire invocat de revizuenți îl constituie dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., motivând că instanța soluționând recursul, s-a pronunțat prin decizia a cărei revizuire se solicită, asupra unor bunuri care nu s-au cerut.

În conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârea a fost dată de instanța de recurs după evocarea fondului de la pronunțare.

În speța supusă analizei, decizia nr. 1153 a cărei revizuire se solicită, a evocat fondul, a fost pronunțată la 30 iunie 2008 și este irevocabilă.

Drept urmare, termenul de recurs de o lună, prevăzut de textul de lege mai sus enunțat, începe să curgă de la pronunțarea hotărârii nr. 1153 și anume de la data de 30 iunie 2008 și se împlinește la 30 iulie 2008.

Cum revizuentul a formulat cererea de revizuire la 27 august 2008, deci cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de lege, Înalta Curte va admite excepția tardivității cererii de revizuire și va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 1153 din 30 iunie2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.