Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 461/2010 AI generated

Pretrial detention in rape case against minor: social danger threshold and 4-year minimum penalty under Art. 148(f) CPP

Case Number Decizia nr. 461/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the separate appeal filed by the defendant against the appellate court's decision to maintain his pretrial detention, thereby upholding the lower court's order. The dispute centered on the defendant's challenge to the continued preventive arrest imposed following his conviction for rape involving a minor victim, where he argued that his release would not jeopardize the proper administration of justice. The court denied the request, finding that the substantial legal penalty of 15 years imprisonment (exceeding the four-year threshold) and the nature of the sexual offense against a minor created a significant social danger and risk to public security if the defendant were released. The decision was grounded in Articles 148(f) and 300/2 of the Code of Criminal Procedure, which justify preventive detention for serious offenses carrying heavy potential sentences, leading to the final application of Article 385/6 and Article 385/15(1)(b) of the same Code to reject the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Pretrial detention in rape case against minor: social danger threshold and 4-year minimum penalty under Art. 148(f) CPP: Este incident în continuare cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. având în vedere că pedeapsa legală este mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă un evident pericol social desprins din conținutul material al pretinsei fapte comise, sentimentul de insecuritate pe care l-ar putea crea, sancțiunea consistentă aplicată deja acestuia.

Keywords

AI generated
rape of a minor preventive detention sentencing code of criminal procedure grounds for cassation public danger

Cited Legislation

AI generated
art. 148 lit. f) C. proc. pen
de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 148/S din 18 decembrie 2009 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov s-a dispus condamnarea inculpatului P.A. la pedeapsa principală a închisorii de 15 ani pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu deducerea arestului preventiv din 5 august 2009 la zi și cu menținerea stării sale de arest.

Împotriva hotărârii s-a exercitat calea de atac a apelului de către inculpat.

Dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței superioare, respectiv Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în vederea instrumentării apelului, s-a luat în dezbaterea la data de 27 ianuarie 2010 problema stării de arest în care se află inculpat în final aceasta fiind menținută conf. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen.

Inculpatul s-a arătat nemulțumit de această dispoziție și, în termen legal, a promovat calea de atac a recursului separat față de soluția de menținere a stării sale de arest. A invocat că apreciază că lăsarea sa în libertate nu ar impieta justa soluționare a cauzei.

Î.C.C.J analizând recursul promovat, motivele invocate, cu examinarea cauzei prin prisma disp. art. 385/6 C. proc. pen., reține următoarele:

Indiciile temeinice ale comiterii unei fapte penale reprobabile, de altfel necontestate, subzistă în continuare - într­una din zilele lunii februarie 2009 inculpatul ar fi obligat-o pe partea civilă minoră R.I.M., în vârstă de 13 ani și 11 luni, să întrețină un raport sexual normal folosindu-se de amenințări și profitând de imposibilitatea ei de a-și exprima voința.

Este incident în continuare cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. având în vedere că pedeapsa legală este mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă un evident pericol social desprins din conținutul material al pretinsei fapte comise, sentimentul de insecuritate pe care l-ar putea crea, sancțiunea consistentă aplicată deja acestuia.

Așa fiind, pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul formulat ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 557/1372/P/ Ap.urg./2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.