Justification of continued pretrial detention following non-final conviction for high-risk drug offenses despite claimed loss of detention grounds

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 29778/3/2009 s-a dispus, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.D.A.

Pentru a pronunța această soluție, în privința arestării preventive, Curtea de Apel București – în calitate de instanță de apel investită cu soluționarea apelului declarat de inculpat – a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 930 din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, inculpatul C.D.A. a fost condamnat, în condițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru infracțiuni de deținere și trafic de droguri de mare risc, în regim de detenție.

S-a apreciat, în raport de probele administrate în cauză, de faptul că împotriva inculpatului s-a pronunțat o soluție de condamnare care nu este definitivă, că și la acest moment se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.

În termen legal, împotriva soluției de menținere a stării de arest a inculpatului a declarat recurs inculpat.

În esență, s-a susținut că nu mai subzistă temeiurile inițiale pentru care s-a dispus menținerea arestării preventive și că nu s-a acordat eficiență unor împrejurări, cum ar fi, lipsa antecedentelor penale și colaborarea cu organele de urmărire penală, în sensul formulării unui denunț.

Examinând soluția atacată, în raport de aceste critici, de dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pentru considerațiunile ce urmează, se constată că recursul este nefondat.

Acordând considerația necesară prezumției de nevinovăție dar și jurisprudenței europene, comiterea unor infracțiuni pentru care s-a pronunțat chiar și o soluție de condamnare nedefinitivă poate constitui o condiție sine qua non pentru validitatea continuării privării de libertate.

În speță, recurentul inculpat a comis infracțiunea de trafic de droguri și deținere de droguri de mare risc, a primit o condamnare în primă instanță, iar existența unor date ce caracterizează pozitiv pe făptuitor sunt de natură a fi examinate de instanțe la circumstanțierea răspunderii penale.

Pe de altă parte, prin prisma dispozițiilor din dreptul intern, cât și a jurisprudenței europene în această materie, nu se poate discuta nici despre o durată excesivă a arestării preventive având în vedere că inculpatul a fost arestat în cauză la 13 martie 2009.

Pe de altă parte, menținerea arestării preventive în cauză se justifică în continuare prin pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică. În concret, pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor comise, dar și din aprecierea unor împrejurări concrete de comitere a faptelor.

Astfel, inculpatul a fost arestat la 13 martie 2009 pentru deținere de droguri de mare risc, iar la 30 martie 2009 în timp ce se afla în arest preventiv, imediat după ce a primit vizita părinților și a unor prieteni, asupra sa a mai fost găsită cantitatea de 0,52 gr cannabis.

Ori, în aceste condiții, caracterul rezonabil al arestării preventive a fost corect apreciat de instanță, nu în mod abstract, ci în raport de particularitățile cauzei, de pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, dar și de durata efectivă a arestării preventive, aspecte care au determinat concluzia justă că sunt temeiuri care justifică în continuare privarea de libertate.

Pentru aceleași considerente, soluția de menținere a arestării preventive dispusă de instanța de apel se va menține – ca legală și temeinică, prin respingerea recursului declarat de inculpat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.A. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 29778/3/2009 (2722/2009) .

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 decembrie 2009.