Fraudulent acquisition of bank credit via falsified collateral: distinction between completed fraud and subsequent debt extinction through independent revolving credit facility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of both the co-defendants and the civil party, upholding the Court of Appeal's decision that maintained the defendants' criminal convictions for fraud while reducing the aggregate sentence to the time already served in preventive detention (3 years, 2 months, and 4 days) and denying the bank's civil claim for damages of approximately 4.28 billion RON. The dispute centered on whether the defendants' fraud, committed by obtaining a bank credit line through falsified documents, resulted in an unrecovered loss when the bank subsequently issued a new, independent revolving credit facility that was used to pay off the overdue debt from the original fraudulent loan. The decisive legal basis established that while the initial inducement of error and the temporary loss constituted a completed crime of fraud under Article 215 of the Penal Code at the due date, the subsequent use of the new credit to extinguish the debt meant the final unrecovered prejudice did not exist, justifying the reduction of the penalty to the period of detention and the rejection of the civil action for damages.
Legislator headnote
AI generatedart. 76 lit. c) C. pen, art. 76 lit. a) C. pen, art. 76 lit. e) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 71 C. pen, art. 64 C. pen; Fraudulent acquisition of bank credit via falsified collateral: distinction between completed fraud and subsequent debt extinction through independent revolving credit facility: The dispute centered on whether the defendants' fraud, committed by obtaining a bank credit line through falsified documents, resulted in an unrecovered loss when the bank subsequently issued a new, independent revolving credit facility that was used to pay off the overdue debt from the original fraudulent loan. The decisive legal basis established that while the initial inducement of error and the temporary loss constituted a completed crime of fraud under Article 215 of the Penal Code at the due date, the subsequent use of the new credit to extinguish the debt meant the final unrecovered prejudice did not exist, justifying the reduction of the penalty to the period of detention and the rejection of the civil action for damages.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded and upholding the prior decision.
Full text
Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a dispus condamnarea inculpaților D.V. și R.D.M. la cinci pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru trei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42, art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen. privind pe părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. SRL București și două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) cu aplic. art. 74 lit. a)-c) și art. 76 lit. c) C. pen., părți civile B.C.R., sucursala Prahova, și U.C. România SA, sucursala Ploiești; la o pedeapsă de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru înșelăciunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplic. art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. parte civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, și trei pedepse de câte două luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41-42, art. 74 lit. a)-c) și art. 76 lit. e) C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. pedeapsa cea mai grea de câte 5 (cinci) ani închisoare si 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 C. pen.
Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă, computându-se deținerea începând cu data de 30 ianuarie 2003, la zi.
Totodată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea coinculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. privind partea civilă SC P. SRL Moreni.
În latură civilă, coinculpații au fost obligați în solidar să plătească despăgubiri civile în sumă de 1.961.492.315 lei către partea civilă B.C.R., sucursala Prahova; în sumă de 858.168.100,60 lei către partea civilă U.C. România SA, sucursala Ploiești; în sumă de 759.459.136 lei către partea civilă SC G. SRL Brașov; în sumă de 134.850.191 lei către partea civilă SC N.T. SRL București; în sumă de 489.164.756 lei către partea civilă SC P.R. România SRL București, sume la care s-au adăugat dobânzile legale aferente.
Cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate SC B.P. SA, sucursala Prahova, și B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, au fost respinse ca nefondate.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea facturilor și filelor CEC falsificate.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat și la plata sumei de câte 15 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin Rechizitoriul nr. 58/P/2003 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților D.V. și R.D.M. pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen., părți civile SC G. SRL Brașov și SC N.T. SRL București, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., parte civilă SC P.R. SRL București, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) și (5) cu aplic. art. 41-42 C. pen., parte civilă SC P. SRL Moreni, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., parte civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., părți civile B.C.R., sucursala Prahova, și U.C. România SA, sucursala Ploiești, precum și 3 infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41-42 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., săvârșite în perioada 2001-ianuarie 2003.
Reținând existența faptelor și vinovăția, prin sentința penală nr. 192 din 11 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 2471/2003 inculpații au fost condamnați la 5 pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. parte civilă SC G. SRL Brașov, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen. parte civilă SC N.T. SRL București, ambele cu aplic. art. 41-42 C. pen., prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., parte civilă SC P.R. SRL București; prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. părți civile B.C.R., sucursala Prahova, și SC U.C. România SA, sucursala Ploiești, toate cu aplic. art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen.; 2 pedepse de câte 5 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru înșelăciunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) cu aplic art. 41-42, art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., parte civilă SC P. SRL Moreni și prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) și (5) cu aplic. art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., parte civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, și 3 pedepse de câte 2 luni închisoare pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41-42, art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. pedeapsa cea mai grea de câte 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) si b) C. pen.
Totodată, admițându-se acțiunile civile exercitate de părțile civile coinculpații au fost obligați solidar să plătească despăgubiri civile către acestea, inclusiv sumele de 4.275.129.581 lei către B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, și de 2.991.964.120 lei către SC P. SRL Moreni, reprezentată prin administrator P.C.
Cererea de constituire de parte civilă formulată de SC B.P. SA, sucursala Prahova, s-a respins ca nefondată, constatându-se că nu are calitate procesuală.
S-a menținut arestarea inculpaților, computându-se deținerea începând cu 30 ianuarie 2003, la zi, s-au anulat facturile și filele CEC falsificate.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 11 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpații D.V. și R.D.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul parchetului a vizat în principal neconcordanța dintre minută și dispozitiv, iar în subsidiar s-a invocat greșita aplicare a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 și art. 76 C. pen.
La rândul lor prin calea de atac exercitată coinculpații au susținut necesitatea completării probatoriilor cu expertize judiciare, contabilă și grafologică, apreciindu-le drept concludente pentru încadrarea juridică a faptelor, existența acestora și prejudiciul real produs părților civile.
Găsind întemeiate criticile formulate, prin decizia penală nr. 438 din 11 octombrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 5231/2004 al Curții de Apel Ploiești, instanța de control judiciar a admis apelurile formulate și desființând sentința primei instanțe, a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
S-a constatat că într-adevăr există contradicție între minută și dispozitivul acesteia în sensul nulității prev. de art. 309 C. proc. pen. în ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în dauna părții civile SC N.T. SRL București, care a fost încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen. cu ocazia deliberării, iar la redactarea dispozitivului s-au reținut acelea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen.
Pe de altă parte, s-a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei într-adevăr este utilă efectuarea unei expertize grafologice asupra înscrisului încheiat între SC K.R.T. SRL Ploiești și SC P. SRL Moreni, în data de 29 noiembrie 2001, pentru a se stabili dacă acest act este fals, deoarece s-a susținut că ar prezenta adăugiri și completări făcute de administratorul acesteia din urmă, martorul P.C.
De asemenea este necesară și efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea prejudiciului real produs de inculpați, care să răspundă și obiecțiunilor formulate de aceștia în primă instanță, asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat în primul ciclu procesual.
Ca urmare s-a considerat că deși în apel este posibilă administrarea acestor expertize, întrucât concluziile lor ar putea atrage o eventuală recalificare a activității infracționale, dacă acest fapt s-ar produce în fața instanței de control jurisdicțional cauza nu ar mai parcurge toate gradele admise de lege.
În fine s-a menținut starea de arest a inculpaților-apelanți, computându-se deținerea la zi.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5694/2004 si soluționată prin hotărârea apelată care face obiectul prezentei verificări, respectiv sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2005.
În rejudecare, după desființarea cu trimitere tribunalul a dispus efectuarea celor două expertize, constatând că expertiza grafologică nu s-a putut administra întrucât reprezentantul SC P. SRL Moreni, martorul P.C. a susținut că se află în imposibilitate de a prezenta originalul înscrisului din 29 noiembrie 2001 încheiat între societatea administrată și SC K.R.T. SRL Ploiești, motivând că între timp i-ar fi fost sustras din autoturismul personal.
Reapreciind probele administrate cu ocazia primului ciclu procesual, cât și în rejudecare după desființarea cu trimitere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Coinculpații D.V. și R.D.M. au fost asociați și administratori ai societăților comerciale constituite de aceștia, SC K.R.T. SRL Ploiești și SC C.R.D. A.D. SRL Ploiești, având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice.
Potrivit calităților deținute ei s-au implicat în realizarea actelor de administrare a patrimoniului celor doi agenți comerciali, dar și a acelora de comerț, având relații cu alte societăți comerciale, între care și părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București, SC P.R. ROMÂNIA SRL București și SC P. SRL Moreni.
Astfel, conform contractului de distribuție nr. 192 din 17 mai 2001 SC K.R.T. T. SRL s-a aprovizionat cu mărfuri de la partea civilă SC G. SRL Brașov, pentru parte din contravaloarea acestora apelanții-inculpați emițând 7 file cec, scadente în perioada 11 decembrie 2001 - 14 ianuarie 2002.
Pe parcursul derulării convenției, respectiv la 14 decembrie 2001 societatea administrată a intrat în incidență de plată.
Neexistând vreo înțelege prealabilă cu partea civilă - furnizor cu privire la introducerea filelor cec la plată, coinculpații au acceptat livrarea mărfii contractate în continuare, fără însă a-i aduce la cunoștință lipsa proviziei din contul bancar.
Ca urmare, la data scadenței, introduse fiind la plată, titlurile au fost refuzate de unitatea bancară - trasă, pentru lipsă totală de disponibil, mărfurile livrate rămânând neachitate.
S-a stabilit că în acest context, nemaiputând derula afaceri comerciale prin societatea constituită inițial, coinculpații D.V. și R.D.M., împreună au înființat o nouă societate, SC C.R.D. A.D. SRL Ploiești.
Prin intermediul noului agent comercial ei au continuat relațiile comerciale cu partea civilă SC G. SRL Brașov, preluând totodată și contravaloarea mărfii neachitate, în care sens au încheiat un contract de cesiune de datorie.
De asemenea, au derulat afaceri comerciale și cu alte două societăți, părțile civile SC N.T. SRL și SC P.R. România SRL București, în toate cele trei situații emițându-se file cec refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.
Față de modul de operare folosit, neexistând nici un dubiu că la momentul emiterii cec-urilor, coinculpații administratori cunoșteau că nu dispun de provizia sau acoperirea necesară, s-a considerat că este realizată latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., întregirea conținutului acesteia nefiind condiționată de inducerea în eroare ci numai de cele două elemente esențiale ce constau în urmărirea scopului de a obține pentru sine sau altul a unui folos material și respectiv pricinuirea unei pagube posesorului cec-ului emis.
Pe de altă parte, s-a motivat că dispoz. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 sunt imperative sub aspectul condiționării dreptului de emitere a cec-urilor, chiar în alb, de existența disponibilului la tras, atari titluri de plată neputând fi emise ca instrumente de garantare a creanțelor, o eventuală tranzacție a părților valorificându-se prin utilizarea biletului la ordin, care nu prezintă restricția preconstituirii provizionului.
S-a concluzionat că faptele săvârșite de cei doi inculpați raportat la părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL și SC P.R. România SRL București ar fi putut constitui infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 numai în măsura în care nu ar fi incidente disp. art. 215 alin. (4) C. pen. și deci, cererea de schimbare a încadrării juridice fiind nejustificată, ei urmează să răspundă pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen.
Cât privește infracțiunea de înșelăciune agravată în paguba părții civile SC P. SRL Moreni, față de susținerile reprezentantului acesteia P.C. că nu mai posedă originalul înscrisului încheiat ia 29 noiembrie 2001 cu SC K.R.T. T. SRL Ploiești, fiindu-i sustras de o persoană neidentificată, s-a constatat imposibilitatea administrării expertizei grafologice dispuse prin decizia de reformare.
Ca urmare, analizându-se relația comercială dintre societățile administrate de inculpați și această parte civilă numai prin coroborarea celorlalte probe, s-a apreciat că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, ea având caracterul unui raport juridic ce cade sub incidența principiilor dreptului comercial.
S-a motivat că, fără a nega existența unui prejudiciu creat în patrimoniul SC P. SRL Moreni, rezultat din achitarea către bănci a datoriei societăților administrate de inculpați, întrucât ea a înțeles să-și recupereze creanța în condițiile înscrisului încheiat la 21 noiembrie 2001.
În atare situație întrucât la acea dată părțile au stipulat stingerea datoriei pe cale amiabilă, iar reprezentantul acesteia P.C. a formulat plângere penală mai înainte de împlinirea termenului fixat în iulie 2002, convenția nou încheiat în scris dă caracter comercial relației părților.
În consecință, s-a dispus achitarea inculpaților D.V. și R.D.M. pentru înșelăciunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. privind fapta reclamată de persoana vătămată SC P. SRL Moreni, în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a) comb. cu art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la trimiterea în judecată a acestora pentru cele trei infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (două fapte) și respectiv art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., comise în dauna părților civile B.C.R., sucursala Prahova, B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, și U.C., sucursala Ploiești, s-a reținut că faptele și împrejurările săvârșirii acestora, cât și vinovăția sunt dovedite cu certitudine.
În esență, toate probele administrate în cauză au demonstrat că având nevoie de bani pentru derularea afacerilor comerciale, de comun acord ei au solicitat și obținut importante credite bancare de la unitățile-părți civile, garantându-le cu bunuri de valoare, dar și cu facturi inexistente sau falsificate, ascunzând situația reală a activității societăților administrate.
Susținerea inculpaților în sensul că fapta referitoare la contractul de credit nr. 287 din 2 octombrie 2001 nu constituie infracțiune, deoarece creditul primit ar fi fost rambursat integral prin achitarea restului de plată în sumă de 3.354.711.788,74 lei ROL, urmare contractării unui nou credit s-a înlăturat pe considerentul că ei nu au contestat modalitatea frauduloasă de obținere a primului credit, reținută prin actul de trimitere în judecată.
În schimb, s-a primit ca întemeiată apărarea că nu există prejudiciu neacoperit în dauna părții civile B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, ca rezultat din contractul nr. 287 din 2 octombrie 2001, ce formează obiectul judecății, deoarece sumele folosite pentru restul rambursat au fost obținute în condiții legale prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002.
La individualizarea pedepselor, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. s-au avut în vedere pericolul deosebit de ridicat al infracțiunilor stabilite în sarcina inculpaților, determinat de modul concret de operare, cât și natura infracțiunilor.
Față de datele personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita bună anterioară și colaborarea pentru aflarea adevărului, în modalitatea înțeleasă, contribuind la buna desfășurare actului de justiție, s-a considerat că atât impactul social al faptelor, cât și reeducarea acestora pot fi realizate prin atenuarea răspunderii penale conform art. 74 și art. 76 C. pen.
În latură civilă s-a reținut că în raport de situația de fapt expusă, acțiunile civile exercitate în cauză sunt întemeiate în limita sumelor de 1.961.492,315 lei pentru B.C.R., sucursala Prahova; de 858.168.100,60 lei pentru U.C. ROMÂNIA SA, sucursala Ploiești; de 759.459.136 lei pentru SC G. SRL Brașov; de 134.850.191 lei pentru SC N.T. SRL București și de 489.164.756 lei pentru SC P.R. România SRL București( monedă veche).
Ca urmare, în baza art. 14 și urm., art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. s-a dispus obligarea solidară a coinculpaților la plata despăgubirilor civile arătate, adăugându-se dobânda legală.
Pentru considerentele expuse acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, a fost respinsă ca nefondată, constatându-se că nu are calitate procesuală deoarece prejudiciul produs prin infracțiunea dedusă judecății, s-a recuperat.
În fine, reținându-se că instanța nu a fost sesizată cu fapte care să privească SC B.P. SA, sucursala Prahova, s-a respins ca nefondată și cererea de constituire de parte civilă introdusă de aceasta, ca neavând calitate procesuală.
Împotriva sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2005 au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, coinculpatii D.V., R.D.M. și părțile civile B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, și SC P. SRL Moreni, ultima prin administrator P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul parchetului a vizat sub un prim aspect soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., privind partea civilă SC P. SRL Moreni.
În esență, s-a susținut că aceasta este greșită și contrară probatoriilor administrate, contravenind chiar deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, curtea de apel concluzionând în sensul existenței răspunderii penale și limitând competența primei instanțe la verificarea apărărilor coinculpaților privind conținutul procesului verbal din 21 noiembrie 2001 pentru determinarea prejudiciului real suferit de partea civilă.
Astfel s-a dovedit că suma de 3.900.000.000 lei reprezintă un prejudiciu cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de inculpați înregistrat inițial în patrimoniul unităților bancare creditoare lezate prin acordarea de credite în baza celor 11 file cec puse la dispoziție de administratorul P.C. și a unor facturi cuprinzând date nereale.
Cum părțile civile B.C.R., B.C. I.T. SA și U.C. România SA, sucursalele din Ploiești, și-au recuperat în parte creditele urmare executării acestor garanții, suma de 3.900.000.000 lei pe acea dată s-a transformat și devenit pagubă efectivă în patrimoniul SC P. SRL Moreni.
Așa fiind, înregistrarea unui prejudiciu cauzat prin mijloace frauduloase, izvorând din activitatea infracțională ce a vizat inițial băncile creditoare, unită cu neexecutarea măcar parțială a obligațiilor asumate prin procesul verbal din 21 noiembrie 2001, justifică intenția de inducere în eroare în aceleași condiții a părții civile, iar emiterea celor 4 file cec cunoscând inexistența disponibilului bancar, sub raport subiectiv întrunește conținutul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., indiferent de data introducerii la plată.
S-a solicitat astfel, condamnarea coinculpaților și pentru această faptă, cu consecința admiterii acțiunii civile exercitate în cauză și obligării solidare la plata despăgubirilor civile nerecuperate în sumă de 2.454.095.120 lei.
Sub un alt aspect s-a considerat că în mod greșit s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, fiind încălcate prev. art. 14 si urm. C. proc. pen. și art. 998 C. civ.
S-a arătat că atâta timp cât între activitatea infracțională desfășurată de inculpați și operațiunile bancare derulate prin contractele de credit nr. 287 din 2 octombrie 2001 și nr. 21 din 29 ianuarie 2002 există o legătură nemijlocită, s-a dovedit reaua-credință în rambursarea la timp a sumelor obținute, prejudiciul suferit de partea civilă fiind stabilit cu certitudine prin toate expertizele contabile efectuate în cauză.
În consecință, s-ar impune desființarea sentinței atacate și în latură civilă, admiterea acțiunii exercitate și obligarea coinculpaților la plata sumei de 4.275.998.259 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă.
Prin apelul declarat, însușindu-și motivele invocate de parchet partea civilă SC P. SRL Moreni, reprezentată de administratorul P.C. a solicitat condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna acesteia și obligarea solidară la plata sumei de 2.400.000.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile.
Partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, a invocat netemeinicia sentinței sub aspectul rezolvării acțiunii civile introdusă în cauză.
În esență s-a susținut că dispozițiile ce reglementează acordarea creditelor bancare au fost greșit interpretate, deoarece prin încheierea contractului nr. 21 din 29 ianuarie 2002 nu s-a acordat inculpaților un nou credit, ci s-a restructurat creditul inițial în sumă de 4.355.000.000 lei, de care au beneficiat conform contractului nr. 287/2001 și actelor adiționale, operațiunea bancară reprezentând în fapt o consolidare a garanțiilor inițiale pentru recuperarea sumelor nerambursate, fără a se apela la justiție.
Prin urmare, paguba în sumă de 4.275.998.259 lei ROL rezultând din fapta dedusă judecății, s-a solicitat reformarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii civile exercitate și obligarea solidară a coinculpaților la acoperirea acesteia, cu dobânda legală aferentă.
Apelurile declarate de inculpații D.V. și R.D.M. au vizat, în principal, încadrarea juridică a faptelor, stabilite în sarcină.
Sub un prim aspect s-a susținut că faptele comise în dauna societăților bancare au fost calificate nelegal ca înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și respectiv art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ce întregesc conținutul acesteia, lipsind latura subiectivă.
Recunoscând că o parte din garanțiile contractului de credit nr. 287/2001, încheiat cu partea civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, au fost constituite din facturi false, au arătat că falsul ar fi existat doar din punct de vedere al întocmirii înscrisului, în fapt ele centralizând valori înscrise în alte sute de facturi, prin care societățile administrate au vândut în mod real marfă diferiților parteneri comerciali.
Mai mult, în ce privește această parte civilă s-ar fi probat lipsa intenției de inducere în eroare, prin achitarea datoriei rezultate din primul contract, cu creditul obținut în condiții legale la data de 29 ianuarie 2002.
Buna-credință s-a invocat și în cazul părților civile B.C.R., sucursala Prahova și U.C. ROMÂNIA SA, sucursala Ploiești, susținându-se că acordarea creditelor pe baza facturilor falsificate în modalitatea expusă, în realitate a fost garantată cu valori importante imobiliare.
Ca atare, activitatea infracțională desfășurată în dauna unităților bancare se impune a fi reîncadrată juridic în dispozițiile art. 290 C. pen., ei urmând să răspundă pentru trei infracțiuni concurente de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
Pe de altă parte, s-a mai susținut că faptele comise în derularea relațiilor comerciale cu părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. România București au fost greșit calificate ca înșelăciune în convenții, prin emitere de cec-uri, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.
S-a arătat că prin probele administrate s-ar fi dovedit că cec-urile nu au fost emise ca titluri de plată, ci ca instrumente de garantare a datoriilor, potrivit înțelegerii intervenite între coinculpați și reprezentanții celor trei societăți comerciale creditoare, care au cunoscut situația activității agenților comerciali administrați, la data primirii acestora.
Or, în atare situație responsabilitatea penală fiind atrasă numai de nerespectarea legislației privind emiterea cec-urilor, se impune schimbarea încadrării juridice în trei infracțiuni prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În subsidiar, apelanții-inculpați au criticat individualizarea cuantumului pedepselor considerate prea aspre în raport de împrejurările concret în care au comis faptele și datele personale.
S-a solicitat redozarea acestora în limitele perioadei executate și punerea de îndată în libertate fiind arestați preventiv din data de 30 ianuarie 2003.
Prin decizia penală nr. 41 din 24 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul penal nr. 9576/2005 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile declarate atât de parchet, părțile civile SC „P." SRL Moreni și B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, cât și inculpații D.V. și R.M.D.
S-a apreciat că sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița este legală și temeinică, corespunzând materialului probator administrat și legislației aplicabile în cauză.
Împotriva acestei soluții au declarat recursuri partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, și inculpații D.V. și R.M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul motivelor invocate la judecata apelurilor.
Prin deciziile penale nr. 2143 din 3 aprilie 2006 si nr. 3987 din 21 iunie 2006, pronunțate în dosarele nr. 3417/1/2006 și respectiv nr. 7922/1/2006 Înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate dispunând casarea deciziei penale nr. 41/2006 a Curții de Apel Ploiești si trimiterea cauzei pentru reiudecarea apelurilor de aceeași instanță de control judiciar.
Totodată, s-a revocat arestarea preventivă a inculpaților, dispunându-se punerea în libertate.
Examinându-se legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că în cauză sunt incidente prev. art. 3859 alin. (2) pct. 2 din același cod, care atrag nulitatea absolută a acesteia.
S-a motivat că încheierea de consemnare a dezbaterilor cauzei din data de 9 ianuarie 2006, precum și aceea de amânare a pronunțării din data de 17 ianuarie 2006, adoptate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. 9576/2006 nu sunt semnate de președintele completului de judecată.
Față de această situație s-a apreciat că nu se poate stabili în ce măsură judecătorul care a participat la dezbaterile judiciare este identic cu cel care a pronunțat hotărârea, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. pen.
Cauza s-a reînregistrat la Curtea de Apel Ploiești, formându-se dosarul nr. 6354/42/2006.
Reluând judecata, după casarea cu trimitere, față de relațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului la examinarea recursului de către I.C.C.J., din care rezulta că în data de 9 februarie 2006 s-a deschis procedura de reorganizare și faliment pentru apelanta-parte civilă SCV P. SRL Moreni, prin încheierea de ședință din 01 noiembrie 2006 instanța de apel a dispus introducerea în cauză a administratorului judiciar SC E.I. SRL Ploiești.
În rejudecare, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cât și părțile civile B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, SC P. SRL Moreni, inculpații D.V. și R.M.D. și-au menținut apelurile declarate, solicitând desființarea în parte a sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se înlăture aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în primul ciclu procesual, pe larg expuse mai sus.
Prin decizia penală nr. 357 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița și în consecință:
A desființat în parte în latură civilă sentința primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre sub acest aspect, a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, și a obligat în solidar pe coinculpații D.V. și R.D.M. să plătească în folosul acesteia suma de 4.275.998.259 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă calculată până la data achitării integrale a debitului.
A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
A respins apelurile declarate de inculpații D.V. și R.D.M., precum și partea civilă SC P. SRL Moreni, reprezentată de administrator judiciar SC E.I. SRL Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.
Conform art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei arestarea preventivă a inculpaților, pe perioada 31 ianuarie 2003 - 03 aprilie 2006, în temeiul mandatelor nr. 21/2003 și nr. 22/2003 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
A obligat pe fiecare inculpat și partea civilă SC P. SRL Moreni la plata sumei de câte 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut umătoarele:
I. S-a reținut că acțiunile penale obiect al prezentei cauze au fost corect soluționate, iar aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apelurile declarate de parchet, inculpați și partea civilă SC P. SRL Moreni, sunt nefondate.
S-a reținut că, în sensul dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., este realizată intenția de inducere și menținere în eroare a persoanei, subiect pasiv, specifică laturii subiective ce întregește conținutul infracțiunii de înșelăciune ori de câte ori se dovedește că la încheierea ori cu prilejul executării unui contract făptuitorul emite un cec asupra unei instituții bancare știind că la momentul emiterii sau al termenelor stabilite pentru scadență, iar în lipsa lor a acelora arătate în art. 30 din Legea nr. 59/1934, nu există provizia ori acoperirea necesară, dacă prin aceasta s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, care în cunoștință de cauză nu ar fi încheiat sau executat obligațiile asumate în condițiile stipulate inițial.
Pe de altă parte, din conținutul art. 84 din Legea nr. 59/1934 și Norma-Cadru nr. 7 din 08 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte instituții de credit, cu cec-uri, pe baza Legii cecului, modificată prin O.G. nr. 11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994, se determină concluzia că cec-ul, inclusiv cel emis în alb constituie un instrument de plată, utilizat de titularii de conturi bancare, cu disponibil corespunzător în conturile deschise.
Emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient, inclusiv la termenele scadente, convenționale sau legale, constituie infracțiune și se sancționează conform legii asupra cecului, numai în cazul în care fapta nu întrunește elementele altei infracțiuni pentru care pedeapsa este mai mare.
Este real că practica judiciară, inclusiv instanța supremă de control jurisdicțional a acceptat prin decizie dată în interesul legii că, date fiind principiile liber consensuale ce guvernează afacerile comerciale, atari instrumente de plată, în concret, pot fi primite și drept garanții în executarea obligațiilor asumate de părțile contractante, dar o atare voință nu se prezumă însă prin simpla primire a titlului de plată de posesorul cecului, ci trebuie dovedită prin probe certe, inclusiv să rezulte din modalitatea de completare a acestuia de emitent, stabilirea termenelor de scadentă excluzând de plano, un asemenea consensualism contractual.
Inculpații D.V. și R.D.M. au fost asociații SC K.R.T. T. SRL Ploiești și SC C.R.D. A.D. SRL Ploiești, cumulând și calitatea de administratori ai patrimoniului acestora, obiectul de activitate constituindu-l în principal comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice.
În această calitate pe perioada mai 2001-ianuarie 2003 au angajat afaceri comerciale, între altele și cu părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București, SC P.R. România SRL București și SC P. SRL Moreni.
S-a menționat că în perioada respectivă societățile comerciale administrate au funcționat succesiv, inițial relațiile contractuale desfășurându-se prin SC K.R.T. T. Ploiești, care la 14 decembrie 2001 a intrat în incidență de plată, fiind înregistrată în C. I. P.
Ca urmare, după 6 luni, respectiv la 30 mai 2002 apelanții-inculpați au înființat o nouă societate, SC C.R.D.A.D. SRL Ploiești, cu același obiect principal de activitate, ce a preluat prin contracte de cesiune și pasivul înregistrat de prima persoană juridică.
Prin declarațiile date în cursul procesului aceștia au recunoscut că datorită dificultăților cu care s-au confruntat în plata mărfii livrate de furnizori potrivit contractelor încheiate, la cererea reprezentanților acestora, fie la data încheierii, fie pe parcursul derulării afacerilor, au acceptat să emită cec-uri în alb, pe care le-au semnat, precizând termene de scadență deși nu aveau provizia necesară în contul deschis la unitățile bancare-trase.
Ei au motivat manoperele dolosive prin percepția proprie asupra posibilității de redresare a situației financiare a celor două societăți, eventualei cooperări a partenerilor de afaceri pe fondul unor relații comerciale anterioare, între care și partea civilă SC P. SRL Moreni, dar și presiunii exercitate de reprezentanții acestora la data scadenței obligației de plată rezultate din facturile de livrare a mărfii și ordinelor emise.
În raport de aceste considerente s-a reținut că, prima instanță a stabilit corect starea de fapt privind relațiile comerciale dintre societățile comerciale ai căror asociați și administratori erau inculpații și părțile civile, societățile comerciale, SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. România SRL București.
Astfel s-a reținut cu certitudine că între SC G. SRL Brașov și cei doi inculpați în calitate de administratori ai SC K.R.D.T. SRL Ploiești s-a încheiat contractul de distribuție nr. 192 din 17 mai 2001, în baza căruia societatea inculpaților s-a aprovizionat cu mărfuri.
Cu toate că nu mai aveau disponibil în conturile bancare, iar din 14 decembrie 2001 societatea administrată a fost înregistrată în CIP, ei au continuat derularea actelor contractuale, menținând în eroare partea civilă prin emiterea unui număr de 7 cec-uri cu termene scadente în perioada 12 decembrie 2001-14 ianuarie 2002, pentru sume între 17.855.712 lei și 15.207.010 lei, titlurile de plată fiind înmânate delegaților acesteia, cu ocazia livrărilor de marfă.
Procedând la valorificarea cec-urilor primite, conform termenelor scadente menționate, acestea au fost refuzate la plată de trasul nominalizat, partea civilă fiind prejudiciată cu suma de 109.097.772 lei.
Întrucât la 30 mai 2002 coinculpații au constituit o nouă societate comercială SC C.R.D. A.D. Ploiești cu același obiect de activitate, reușind să capteze voința părții civile SC G. SRL Brașov în sensul continuării relațiilor comerciale și încheierii contractului de distribuție nr. 21 din 11 iulie 2002, convenindu-se ca plata să se efectueze la 45 zile de la data livrării produselor, cu cec, bilet la ordin sau ordin de plată.
Livrările de marfă în valoare de 375.635.400 lei s-au executat în perioada 18-31 iulie 2002, parte achitându-se cu cec în limita sumei de 152.537.800 lei.
Ca și în precedente, nemai având disponibil în conturile bancare pentru diferența în sumă de 223.097.600 lei aceștia au emis un număr de 11 cec-uri, scadente în perioada 14 octombrie-01 noiembrie 2002, de asemenea înmânate delegaților părții civile la fiecare livrare de marfă predată.
Între timp pentru recuperarea datoriei înregistrate de prima societate aflată în incidență de plată, la cererea părții civile s-a încheiat un contract de cesiune de creanță, prin care coinculpații s-au angajat să plătească eșalonat prin SC C.R.D.A.D. SRL Ploiești și suma de 109.097.772 lei.
Cele 11 cec-uri aflate asupra părții civile SC G. SDRL Brașov, prezentate la plată conform termenelor scadente au fost refuzate însă pentru lipsă de disponibil bancar, realitatea asupra posibilităților de executare a obligațiilor contractuale prin noua societate administrată, fiind aflată de reprezentanții săi abia la 14 octombrie 2002.
Cu privire la relația comercială desfășurată cu partea civilă SC N.T. SRL București, s-a reținut că, în baza convenției încheiate pe perioada iulie 2002-ianuarie 2003 această parte civilă a furnizat SC C.R.D.A.D. SRL Ploiești, marfă în valoare de 223.347.836 lei, prima livrare în sumă de 26.127.616 lei fiind achitată și încasată de furnizor prin filă cec.
Întrucât cele 4 livrări succesive efectuate în perioada 3-16 august 2002, în sumă de 122.390.150 lei nu au mai fost achitate, la sfârșitul lunii octombrie 2002 la solicitarea reprezentantului legal, martora C.C.D., inculpatul D.V., și-a completat cu toate mențiunile cerute de art. 1 din Legea nr. 59/1934, cele trei file CEC în alb, din cele patru, înmânate anterior trecându-se ca termene scadente datele de 28, 29 și 30 octombrie 2002.
Împrejurarea că anterior emiterii cecului, interesată fiind în recuperarea creanței partea civilă a acceptat continuarea executării obligațiilor contractuale, introducând cecurile asupra trasului numai în ianuarie 2003, nu poate fi primită cu temei legal de natură a înlătura intenția frauduloasă a coinculpaților, cu consecința prejudicierii materiale a partenerului de afaceri.
S-a reținut că, menționarea termenelor scadente pe cecurile în alb emise anterior, în perioada 20-25 octombrie 2002, cunoscând lipsa de disponibil bancar concretizat prin intrarea în incidență de plată la 18 octombrie 2002 a societății administrate, confirmă susținerea martorei că la data primirii nu a cunoscut situația financiar-contabilă a SC C.R.D. A.D. SRL Ploiești, că titlurile i-au fost remise ca instrumente de plată pentru recuperarea creanței restante și nu drept garantare a acesteia.
r. .T.uctCurtea a mai reținut că, și actele materiale comise in relația comercială cu partea civilă SC P.R. România SRL București au fost corect stabilite.
Astfel s-a reținut că cecul în alb (semnat și ștampilat) emis de apelanții-inculpați după prima livrare și în executarea obligațiilor contractuale de plată a mărfii prin cec, având drept consecință furnizarea unor produse în sumă de 506.882.886 lei , pe perioada 27 august - 30 septembrie 2002, din care s-au recuperat prin retumare cantități în valoare de 17.718.124 lei, nu poate fi reținută ca predată părții-civile drept instrument de garanție în derularea afacerii comerciale.
Simpla lor susținere, unită cu lipsa unor probe certe privind voința consensuală a celor doi agenți comerciali, dificultățile financiare cu care s-au confruntat apelanții-inculpați în cursul anului 2002, datoriile acumulate și manoperele frauduloase folosite pentru continuarea activității societății administrate, justifică concluzia primei instanțe că emiterea s-a realizat ca instrument de plată, legalitatea folosirii drept garanție fiind condiționată de existența disponibilului în contul bancar.
Apărarea inculpaților în sensul că nu au avut intenția de a prejudicia cele trei societăți comerciale părți-civile, acționând cu bună credință, a fost înlăturată.
S-a motivat că ei cunoșteau că, derularea afacerilor comerciale pentru societățile administrate, impunea atât la încheierea, cât și cu prilejul executării clauzelor contractuale, plata mărfii achiziționate de la furnizori, la termenii scadenței și după fiecare livrare.
În lipsa banilor numerar potrivit legislației în vigoare trebuiau să folosească formularele cec eliberate de unitățile bancare, numai în limita lichidităților existente la data emiterii cecurilor asupra trasului, ori a acelora asupra cărora aveau certitudinea că vor intra în conturile deschise în cel mult 45 zile anterior termenelor stabilite de beneficiar.
Pe de altă parte intenția frauduloasă de inducere în eroare a părților civile la încheierea sau pe parcursul executării contractelor de distribuție încheiate pe perioada 2001-2002 rezultă fără echivoc și din faptul că atunci când au constatat că prima societate înființată se află în incidență de plată, au constituit una nouă, cu același obiect principal de activitate și denumire ce putea crea chiar oarecare confuzie în mediul comercial și au continuat să emită cecuri fără acoperire, captând voința contractuală prin achitarea primelor livrări, ori completarea termenelor scadente.
Or, față de această situație de fapt ce a rezultat cu certitudine din probele administrate, întemeiat s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de emitere de cecuri prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Faptele lor de a emite cecuri fără acoperire asupra unor instituții bancare, inducând în eroare partenerii contractuali în cadrul afacerilor comerciale, cu consecința producerii unor prejudicii materiale în patrimoniul acestora, în sumă de 759.459.136 lei pentru SC G. SRL Brașov, în sumă de 134.850.191 lei pentru SC N.T. SRL București și în sumă de 489.164.756 lei pentru SC P.R. SRL București realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune, pedepsit de prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu închisoarea între 6 luni și 12 ani, incluzând în latură materială infracțiunea incriminată de legea specială asupra cecului.
Cu privire la infracțiunile de înșelăciune comise în paguba părții-civile B.C.R., sucursala Prahova, U., sucursala Ploiești, și B.C. I.T., sucursala Ploiești, s-a reținut că, au fost corect stabilite, prima instanță administrând toate probele utile și concludente pentru aflarea adevărului, ce au fost complet analizate și just apreciate.
S-a reținut astfel pe baza recunoașterii inculpaților D.V. și R.D., coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză că în contextul dificultăților financiare cu care s-au confruntat în a doua parte a anului 2001, aceștia au solicitat și obținut credite bancare, garantându-le atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente și falsificate ascunzând situația reală existentă a bonității societăților administrate.
În concret, pe fondul relațiilor comerciale derulate anterior ei au reușit să capteze consimțământul administratorilor a 6 societăți comerciale, între care SC P. SRL Moreni, SC V.C. SRL Ploiești, SC L.C. SRL Ploiești, SC E.B.I.T. SRL București, determinându-i sub diferite motivații să le predea cecuri în alb, semnate și ștampilate. Ulterior însoțite de facturi fiscale ce atestau în fals existența unor contracte comerciale încheiate cu SC K.R.D.T. SRL Ploiești și implicit a unor creanțe datorate acesteia, titlurile de plată au fost depuse drept garanție în modalitatea cesiunii de derulare în favoarea unităților bancare creditoare, martorii P.C. și E.M., administratorii SC P. SRL Moreni și respectiv SC E.B.I.T. SRL București dându-și acordul în scopul acestor manopere frauduloase.
Toate expertizele contabile efectuate în cauză, după verificarea și documentației bancare au concluzionat că prin această modalitate de garantare, folosindu-se de înscrisuri fără corespondent în relațiile comerciale desfășurate în valoare de 997.589.376 iei alături de alte garanții imobiliare sau mobiliare, coinculpații au reușit să încheie un contract de credit nr. 817 din 15 noiembrie 2001 cu partea civilă B.C.R., sucursala Prahova, contractul nr. 287 din 02 octombrie 2001 și actele adiționale nr. 7 din 30 noiembrie 2001, nr. 8 din 05 decembrie 2001 și nr. 9 din 12 decembrie 2001 din care s-au efectuat trageri în sumă de 4.900.000.000 lei cu partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești și linia de creditare nr. 071/CRD/IP/ din 3 noiembrie 2001, în valoare de 2.000.000.000 lei deschisă de U. România SA, sucursala Ploiești.
Au recunoscut inculpații că în modalitatea concepută ei urmăreau să achite tranșele de creditare scandente prin virarea sumelor în contul respectivelor societăți comerciale ale unor cecuri în alb le folosiseră, în completarea cu livrare de mărfuri în proporție de cel mult 10%, lucru pe care l-au și realizat în câteva situații în ce privește partea civilă SC P. SRL Moreni.
Expertizele contabile efectuate ca și documentația depusă pentru obținerea creditelor bancare dovedesc însă că în fapt facturile prezentate conțineau creanțe cedate mult superioare, inclusiv relațiile comerciale derulate curent de debitorii respectivi potrivit obiectului de activitate.
S-a aprobat de asemenea, că potrivit înțelegerii administratorului SC P. SRL Moreni a pus la dispoziția coinculpaților un număr de 11 file CEC, acceptând folosirea lor pentru obținerea creditelor, aplicând ștampila persoanei juridice administrate iar pe 6 din acestea și semnătură.
Ca urmare, nereușind să ramburseze creditele obținute la termenele scadente, băncile au procedat la executarea acestuia în limita sumei de 3.900.000.000 lei.
Or, fată de această situație, a rezultat cu certitudine că pentru încheierea contractelor de creditare garanțiile imobiliare depuse de inculpați au fost insuficiente, impunându-se completarea acestora cu garanții constând în cesiuni de creanțe, care în fapt chiar cuprinse în situații centralizate atestau situația nereală a societății administrate, iar creditele obținute nu au fost restituite la scadentă, faptele comise realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și nu al aceleia prev. de art. 290 C. pen.
Cu privire la relația comercială desfășurată între partea civilă SC P. SRL Moreni și SC K.R.D.T. SRL Ploiești, Curtea a reținut că, prima instanță a stabilit corect că natura litigiului dintre părți nu are caracter penal, fiind un litigiu civil.
Având în vedere declarațiile date în cursul procesului de martorul P.C. care a confirmat constant actele materiale comise în vederea sprijinirii coinculpaților D.V. și R.D.M., pentru îndeplinirea rezoluției infracționale de obținere a creditelor bancare, prin folosirea cecurilor și documentației anexe drept garanții necesare ascunderii situației reale a societății SC K.R.D.T. SRL Ploiești, procesul verbal de conciliere, prin care s-a convenit ca restul creanței inclusiv dobânzile aferente să fie stinse pe cale amiabilă, în termen de 10 luni ( până la sfârșitul lunii mai 2003), s-a concluzionat că în raport de principiile liberconsensuale ce guvernează actele de comerț, introducerea unor cecuri emise în anul 2001 de către un beneficiar care a cunoscut existența lipsei de disponibil în contul trăgătorului, ca și valorificarea acestora alături de altele anterior datei de 31 mai 2003, contrar condițiilor stabilite cu ocazia concilierii, nu realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune în convenții prin emiterea de cecuri, incriminată de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.
Prin urmare, s-a reținut că soluția de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că plângerea penală s-a formulat de partea civilă înainte de împlinirea termenului scadent pentru achitarea datoriei, este legală.
Pe cale de consecință, față de prevederile art. 346 alin. (1) și (3) C. proc. pen., nefiind întrunite condițiile privind rezolvarea acțiunii civile exercitată în procesul penal, legal prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a coinculpaților la plata sumei de 2.991.964.120 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri civile, competența de soluționare aparținând instanței civile.
Cu privire la individualizarea pedepselor rezultante de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) si b) C. pen. aplicate inculpaților D.V. și R.D.M., s-a reținut că sunt drepte, corespunzând criteriilor de individualizare înscrise în art. 72 C. pen.
II. Cu privire la acțiunea civilă exercitată de apelanta parte civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, Curtea a reținut că a fost greșit rezolvată, la judecata fondului interpretându-se nelegal principiile răspunderii civile delictuale rezultate din săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 14 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. combinat cu art. 998 și art. 1003 C. civ.
Astfel s-a reținut că, este de necontestat că prin faptele reținute în sarcina inculpaților D.V. și R.D.M., prin prezentarea, între altele, și a unor garanții nereale, susținute prin documentație falsificată, indusă în eroare partea civilă-apelantă a încheiat contractul de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 pentru o linie de creditare în limita sumei de 5.000.000.000 lei.
Expertizele contabile efectuate în cauză au stabilit pe baza documentelor bancare faptul că până la data de 30 noiembrie 2001 creditele acordate au fost rambursate integral la scadență.
Ulterior din acest plafon, în baza actelor adiționale nr. 7 din 30 noiembrie 2001, nr. 8 din 05 decembrie 2001 și nr. 9 din 12 decembrie 2001 coinculpații au efectuat noi trageri totalizând 4.900.000.000 lei, împrumuturile garantându-se și prin cecurile emise de martorul P.C. în numele părții civile SC P. SRL Moreni și facturi, creditele fiind rambursate parțial.
Astfel din creditele acestora în sumă de 1.300.000.000 lei conform actului adițional nr. 7 din 30 noiembrie 2001 și în sumă de 2.700.000.000 lei conform actului adițional nr. 8 din 5 decembrie 2001 au rămas nerambursate la scadență din 28 decembrie 2001 și respectiv 04 ianuarie 2002, sumele de 410.249.428,74 lei și respectiv 2.200.000.000 lei alăturate sumei de 900.000.000 lei, rată de rambursat la 11 ianuarie 2002, conform actului adițional nr. 9/2001.
Prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, partea civilă B.C. I.T., sucursala Ploiești, a preluat la restructurarea creditului acordat SC K.R.D. T. SRL București, sucursala Ploiești, în sumă de 4.355.000.000 lei acordat conform contractului de credit nr. 287 din 02 octombrie 2001 și a actelor adiționale, în sensul că acest ultim credit s-a transformat în linie de credit pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii.
Prin urmare astfel cum rezultă din clauzele contractuale la 29 ianuarie 2002, față de garanțiile legale depuse de coinculpați, în deplin acord cu legislația și practicile bancare, partea civilă a procedat la restructurarea facilităților de creditare, nu la acordarea altui credit, deci a acceptat o înțelegere în cadrul căreia creditului restant care includea și sumele provenite din actele adiționale a devenit credit curent.
Astfel, Curtea a reținut că împrumuturile restante nu au fost achitate, prima instanță reținând greșit concluziile expertizei privind rambursarea sumei de 3.354.711.788,41 lei aferentă contractului nr. 287/2001, ce ar fi stins obligația SC K.R.D. T. SRL Ploiești prin cel de-al doilea contract, încasarea sumei neregăsindu-se în documentația circuitului bancar sau depuse în numerar la casieria părții civile.
Față de această situație, s-a reținut că există directă legătură de cauzalitate între activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților și prejudiciul cert în sumă de 4.275.998.259 lei ROL stabilit prin expertiza întocmită la 18 iunie 2005 rezultat din cele două operațiuni bancare efectuate anterior începerii urmăririi penale. Ca urmare, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, cererea de despăgubiri civile formulată de apelanta B.C. I.T. SA a fost considerată întemeiată, ea având calitatea procesuală activă deoarece, tranzacția intervenită la 29 ianuarie 2002 nu a constituit modalitate de stingere a acțiunii civile exercitată în cauză, cât timp paguba suferită nu s-a recuperat.
Or, în raport de considerentele expuse a rezultat că sub acest aspect sentința atacată este contrară probelor administrate și principiilor răspunderii civile delictuale reglementate prin legislația bancară, criticile invocate de partea civilă și parchet se privesc ca fondate, impunându-se admiterea apelurilor exercitate.
Împotriva deciziei nr. 357 din 5 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești au declarat, în termen legal, recurs inculpații D.V. și R.D.M. invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 14 și 18 C. proc. pen.
În motivele de recurs depuse în scris la dosar s-a solicitat casarea deciziei și în rejudecare să se dispună achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune în dauna B.C.R., sucursala Prahova, SC U.C. ROMÂNIA SRL și B.C.I.T. SA. Cu privire la primele două bănci s-a arătat că primele instanțe au omis menționarea garanțiilor constituite de ei în favoarea băncilor, garanții care au relevanță și care prin coroborare cu probele de la dosar aruncă o altă lumină asupra existenței sau a lipsei intenției de a înșela.
Cu privire la B.C. I.T. SA, s-a susținut că această faptă nu există, că inculpații cu acordul băncii au contractat un al doilea credit care l-a acoperit pe primul, și pentru care s-au prezentat garanții în valoare de 300.000 Euro. S-a solicitat respingerea acțiunii civile formulată de B.C. I.T. SA.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că din expertiza contabilă judiciară din 18 iunie 2005, a rezultat că la data de 29 ianuarie 2002, conform extrasului de cont nr. 18/1 anexa nr. 6, societatea a rambursat integral restul de plată pentru creditul nr. 287 din 2 octombrie 2001 în sumă de 3.354.711.788,74 lei. A mai arătat că din extrasul de cont nr. 1/1 din 29 ianuarie 2002 reiese că B.C.I.T. Prahova a acordat K.R.D.T. SRL Ploiești un credit în sumă de 4.355.000.000 lei (contract de credit nr. 21), iar conform extrasului de cont nr. 2 din 29 ianuarie 2002 emis de B.C. I.T. SA, din acest credit s-a achitat debitul în sumă totală de 3.354.711.788,74 lei pe care societatea îl avea de plătit la bancă.
Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpaților față de părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. România SRL București, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și înlăturarea obligației de plată întrucât părțile civile au cunoscut despre incapacitatea de plată a inculpaților, iar pentru partea vătămată SC G. SRL contravaloarea facturilor pentru care s-au emis cele 7 cec-uri a fost achitată prin ordine de plată.
În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul stabilirii unei pedepse egale cu perioada executată.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 10, art. 14 și art. 18 C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că recursurile inculpaților sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.
1. Cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise în dauna părților civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. România SRL București, Înalta Curte a reținut că primele instanțe pe baza unei ample și judicioase analize a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, au reținut corect starea de fapt pe care au prezentat-o amănunțit față de fiecare parte civilă.
Și în ce privește încadrarea juridică dată faptelor, s-a făcut o amplă motivare a reținerii art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplicarea art. 41-42 C. pen.
În fapt inculpații, în calitate de administratori ai SC K.R.D.T. SRL Ploiești și apoi ai SC A.D. Ploiești, în raporturile comerciale pe care le-au desfășurat cu cele trei societăți comerciale, pentru plata mărfurilor cumpărate, au emis cecuri fără acoperire, care fiind introduse la plată conform termenelor scadente, au fost refuzate pentru lipsă de disponibil bancar.
Astfel, pentru SC G. SRL Brașov, au fost emise 7+11 cec-uri, pentru SC N.T. SRL București au fost completate 3 file cec și un cec pentru furnizarea mărfurilor de către SC P.R. România SRL București.
Inculpații pe tot parcursul procesului au recunoscut faptele în materialitatea lor, dar au susținut că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41- 42 C. pen., ci în dispozițiile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât emiterea cecului în alb era o practică reciprocă între părți, iar intenția lor nu a fost aceea de a înșela.
Potrivit art. 215 alin. (4) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune, emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau a unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperire necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia în total sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., se caracterizează prin intenție, care rezultă din faptul că emitentul trebuie să știe la momentul emiterii că pentru valorificarea cecului nu există provizia sau acoperirea necesară.
Or, din probele de la dosar a rezultat fără dubiu că în momentul în care cei doi inculpați au emis cecul, cunoșteau că nu dispun de provizia sau acoperirea necesară, mai cu seamă că din luna octombrie 2001 SC K.R.D.T. SRL a intrat în incidență de plată, inculpații fiind nevoiți să înființeze cea de a doua societate SC C.R.D.A.D.
Dispozițiile art. 84 alin. (1) și (2) din Legea nr. 59/1934, încriminează mai multe fapte printre care și emiterea unu cec fără a avea la tras disponibilul suficient.
Deosebirea dintre cele două infracțiuni, constă în faptul că infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) și (2) din Legea nr. 59/1934 este de pericol întrucât nu necesită producerea unor consecințe patrimoniale, consecințe care în cazul faptelor comise de inculpați s-au produs, ceea ce a determinat reținerea încadrării juridice prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen.
Nici apărarea inculpaților că emiterea cecurilor s-a făcut drept garanție nu a putut fi primită, întrucât potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, cecul este un instrument de plată care poate fi emis numai dacă trăgătorul are disponibil la tras.
Cum, în mod corect primele instanțe au încadrat faptele inculpaților în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen., critica formulată de inculpați a fost considerată ca nefondată și a fost respinsă.
2. Cu privire la infracțiunile de înșelăciune reținute în sarcina inculpaților față de B.C.R., sucursala Prahova, și de U. România, sucursala Ploiești, Înalta Curte a constatat că primele instanțe în mod corect au reținut că inculpații au solicitat de la cele două unități bancare credite garantând atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente sau falsificate, neprezentând situația reală existentă în cadrul activității desfășurată de societățile pe care le administrau.
Folosirea facturilor inexistente sau false și ascunderea situației reale a societății, urmată de nerestituirea în termen a creditului, dovedesc reaua credință a inculpaților și intenția de a induce în eroare unitățile bancare, care altfel nu ar fi acordat creditele solicitate.
Apărarea inculpaților că unitățile bancare nu au formulat plângere decât în momentul arestării lor, nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpaților, atât timp cât plângerea s-a făcut până la împlinirea termenului de prescripție.
Fată de această situație, a rezultat cu certitudine că pentru încheierea contractelor de creditare, garanțiile imobiliare depuse de inculpați au fost insuficiente, impunându-se completarea acestora cu garanții constând în cesiuni de creanțe, care în fapt chiar cuprinse în situații centralizate atestau situația nereală a societății administrate, iar creditele obținute nu au fost restituite la scadentă, faptele comise realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
3. Pedepsele aplicate inculpaților pentru comiterea acestor fapte au fost corect și just individualizate în raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social concret al faptelor, de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială și de persoana inculpaților care nu au antecedente penale și au recunoscut comiterea faptelor, astfel încât nu se impune reducerea lor.
4. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., în dauna părții vătămate B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, Înalta Curte a reținut că între inculpați și bancă s-a încheiat contractul de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 pentru o linie de creditare în limita sumei de 5.000.000.000 lei.
Primele instanțe au reținut că acest contract s-a încheiat prin inducerea în eroare a B.C.I.T. SA, de către inculpați, prin prezentarea, între altele, și a unor garanții nereale, susținute de documentații falsificate, fără de care contractul de credit nu s-ar fi încheiat.
Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
S-a putut reține fără dubiu că inculpații pentru încheierea contractului de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001, au prezentat garanții nereale susținute de o documentație falsă, fără de care contractul de creditare nu s-ar fi încheiat.
Dar, pe baza probelor administrate nu s-a putut reține fără putere de tăgadă că în urma încheierii acestui contract de creditare, banca care l-a acordat a suferit un prejudiciu.
Astfel, expertizele contabile efectuate în cauză au stabilit pe baza documentelor bancare, faptul că, până la data de 30 noiembrie 2001 creditele acordate au fost rambursate integral la scadentă.
Ulterior din acest plafon, în baza actelor adiționale nr. 7 din 30 noiembrie 2001, nr. 8 din 05 decembrie 2001 și nr. 9 din 12 decembrie 2001 inculpații au efectuat noi trageri totalizând 4.900.000.000 lei.
Astfel, din creditele acordate acestora în sumă de 1.300.000.000 lei conform actului adițional nr. 7 din 30 noiembrie 2001 și în sumă de 2.700.000.000 lei, conform actului adițional nr. 8 din 5 decembrie 2001, au rămas nerambursate la scadenta din 28 decembrie 2001 și respectiv 04 ianuarie 2002, sumele de 410.249.428,74 lei și respectiv 2.200.000.000 lei, sume ce se alătură sumei de 900.000.000 lei, ce reprezenta rata de rambursat la 11 ianuarie 2002, conform actului adițional nr. 9/2001.
Prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, partea civilă B.C. I.T., sucursala Ploiești, a procedat la restructurarea creditului acordat SC K.R.D. T. SRL București, sucursala Ploiești, în sumă de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractului de credit nr. 287 din 02 octombrie 2001 și a actelor adiționale, în sensul că acest ultim credit s-a transformat în linie de credit pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii.
În raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză la data de 18 iunie 2005 se reține că „la data de 29 ianuarie 2002, conform extrasului de cont nr. 18/1 anexa nr. 6, la pozițiile 13,14,15 și 16 societatea a rambursat integral restul de plată pentru creditul nr. 287 din 2 octombrie 2001 în sumă de 3.354.711.788,74 lei".
S-a mai reținut că potrivit extrasului de cont nr. 1/1 din 29 ianuarie 2002, B.C.I.T. Prahova a acordat K.R.D.T. SRL Ploiești un credit în sumă totală de 4.355.000.000 lei, potrivit contractului de credit nr. 21, și că potrivit extrasului de cont nr. 2/11 din 29 ianuarie 2002, pozițiile 13,14,15, și 16, emis de aceeași bancă, reiese că, sumele rambursate reprezintă debitul neachitat de către societate în sumă de 3.354.711.788,74 lei.
În această modalitate, creditul obținut prin prezentarea unor garanții nereale la încheierea contractului nr. 287 din 2 octombrie 2001 a fost acoperit înainte de începerea urmăririi penale, inculpații urmând să achite creditul contractat prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, a cărui încheiere nu intră în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
În legătură cu achitarea creditului restant, instanța de apel a reținut că, prin încheierea contractului din 29 ianuarie 2002 față de garanțiile legale depuse de coinculpați, în deplin acord cu legislația și practicile bancare, partea civilă a procedat la restructurarea facilităților de creditare, nu la acordarea altui credit, deci a acceptat o înțelegere în cadrul căreia, creditul restant, care includea și sumele provenite din actele adiționale, a devenit credit curent. S-a reținut astfel că împrumuturile restante nu au fost achitate.
Concluzionând astfel instanța de apel, nu a luat în seamă faptul concret, dovedit cu extrasul de cont, că la data de 20 ianuarie 2002, partea civilă a acordat inculpaților un credit de 4.355.000.000 lei, din care la aceeași dată s-a restituit băncii suma de 3.354.711.788,74 lei, reprezentând credit nerambursat din contractul de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001.
Pentru înlăturarea oricărui dubiu în legătură cu achitarea creditului, instanța de apel, rejudecând cauza în fond, trebuia să dispună efectuarea unui supliment de expertiză care să stabilească: 1. ce reprezintă „restructurarea creditului acordat împrumutatului în suma de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractul de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 și a actelor adiționale la acest contract, în sensul ca acest credit se transformă în linie de credit, pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii" așa cum a fost prevăzut în contractul de creditare nr. 21 din 29 ianuarie 2002; 2. dacă cele două contracte de creditare, nr. 287 din 2 octombrie 2001 și nr. 21 din 29 ianuarie 2002 sunt contracte de creditare independente, unul față de celălalt, și dacă banca cunoscând că încheierea primului contract de creditare s-a realizat prin inducerea în eroare a băncii, mai era interesată în restructurarea creditului, sau în acordarea unui credit nou pe baza unor noi garanții; 3. ce înseamnă utilizarea creditului în sistem revolving, așa cum este prevăzut în cel de al doilea contract de credit, dacă creditul acordat prin acest din urmă contract a fost utilizat în acest sistem și dacă s-a respectat destinația creditului; 4. dacă cu acest credit s-a achitat creditul restant de 3.354.711.788,74 lei; 5. dacă în urma derulării contractului de creditare nr. nr. 287/2 octombrie 2001, banca a avut un prejudiciu, în ce sumă, ce reprezintă și la ce dată a fost produs acest prejudiciu; 5. dacă creditul acordat prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, a fost restituit.
Nefiind lămurite aceste împrejurări, care influențează soluționarea cauzei, sub aspectul reținerii existenței prejudiciului, și în raport de acest element constitutiv al infracțiunii, chiar sub aspectul reținerii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., și al reparării prejudiciului, se apreciază că recursul inculpaților este întemeiat, potrivit dispozițiilor art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen.
Numai fată de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că recursul inculpaților este fondat, iar în baza art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen., a fost admis în sensul casării deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru lămurirea aspectelor reținute mai sus, în sensul stabilirii existenței prejudiciului în dauna B.C.I.T., sucursala Ploiești, a momentului producerii acestui prejudiciu, și în raport de aceasta a existenței infracțiunii de înșelăciune, precum și dacă prejudiciul a fost achitat prin acordarea celui de al doilea credit.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din recurs, au rămas în sarcina statului.
În al treilea ciclu procesual, prin decizia penală nr. 124 din 24 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de inculpații R.D.M.; a desființat în parte în latură penală și civilă sentința penală nr. 349/2005 a Tribunalului Dâmbovița și a pronunțat o nouă hotărâre:
A descontopit pedepsele rezultante aplicate celor doi inculpați de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în pedepsele componente.
A redus pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a) C. pen., parte civilă U.C.T.B. SA, de la 5 ani închisoare la 3 ani, 2 luni și 4 zile închisoare.
A contopit fiecare dintre aceste pedepse, cu celelalte pedepse aplicate inculpaților prin sentința apelată urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani, 2 luni și 4 zile închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. a constatat că pedepsele au fost executate de fiecare inculpat în perioada de la 31 ianuarie 2003 la 3 aprilie 2006.
A aplicat disp. art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.
A constatat că prejudiciul cauzat părții civile U.C.T.B. SA n sumă de 3.354.711.788, 74 ROL din contractul nr. 287 din 2 octombrie 2001 a fost acoperit.
A respins ca nefondate apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și părțile civile U.C.T.B. SA și SC P. SRL MORENI. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat părțile civile apelante la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Având în vedere disp. art. 38518 alin. (2) C. proc. pen. și considerentele deciziei de casare, Curtea a analizat doar săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., comisă de inculpați în dauna părții vătămate B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, celelalte infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată intrând în puterea de lucru judecat, fiind pe deplin stabilite de instanța supremă.
Ținând seama de îndrumările date de instanța de recurs, Curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile care a stabilit ce reprezintă restructurarea creditului acordat împrumutatului în suma de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractului de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 și a actelor adiționale la acest contract, în sensul că acest credit se transformă în linie de credit, pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii, așa cum a fost prevăzut în contractul de creditare nr. 21 din 29 ianuarie 2002; dacă cele două contracte de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 și nr. 21 din 29 ianuarie 2002 sunt contracte de creditare independente, unul față de celălalt și dacă banca cunoscând că încheierea primului contract de creditare s-a realizat prin inducerea în eroare a băncii, mai era interesată în restructurarea creditului sau în acordarea unui credit nou pe baza unor noi garanții; ce înseamnă utilizarea creditului în sistem revolving, așa cum era prevăzut în cel de-al doilea contract de credit, dacă creditul acordat prin acest din urmă contract a fost utilizat în acest sistem și dacă s-a respectat destinația creditului; dacă cu acest credit s-a achitat creditul restant de 3.354.711,74 lei; dacă în urma derulării contractului de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001, banca a avut un prejudiciu, în ce sumă, ce reprezintă și la ce dată a fost produs acest prejudiciu; dacă creditul acordat prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, a fost restituit.
De asemenea au fost audiați în rejudecarea apelului inculpații R.D.M. și D.V. cu privire la săvârșirea infracțiunii pretins comisă în dauna părții vătămate B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești.
Prin raportul de expertiză contabilă nr. 110 din 11 martie 2008 întocmit de expert U.V. și expert consilier al părților B.V. s-a concluzionat că, creditul nr. 21 din 29 ianuarie 2002 în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) a fost acordat de B.I.T. către SC K.R.D.T. SRL, la data de 29 ianuarie 2002, pe baza unor garanții imobiliare și mobiliare ( gaj cu deposedare), a fost acordat pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire, a fost acordat în sistem revolving, respectiv cu plata lunară doar a dobânzii în funcție de creditul utilizat și a fost utilizat în proporție de 77 % pentru rambursarea creditului inițial în sumă de 3.354.711.788,74 lei (ROL) (contract 287 din 02 octombrie 2001), banca nu a avut nici un prejudiciu urmare derulării contractului nr. 287 din 2 octombrie 2001, acesta fiind achitat integral la 29 ianuarie 2002.
Ulterior părțile au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, obiecțiuni care au fost admise de instanță, răspunsul la acestea fiind depus de aceeași experți la 26 august 2008 ( fila 267 și urm.).
Examinând hotărârea atacată cu privire la infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, infracțiune comisă față de partea vătămată B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, în raport de probele administrate în cauză , în toate ciclurile procesuale (dosarul fiind la a treia rejudecare a apelului) de criticile învederate de apelanți și de îndrumările instanței de casare, Curtea a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților D.V. și R.D.M. printre altele și pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), parte civilă fiind B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești.
S-a reținut în actul de sesizare că în anul 2001, inculpații s-au înțeles cu administratorul SC P. SRL Moreni ca acesta să le pună la dispoziție mai multe file CEC pe care să le folosească în scopul obținerii unor credite bancare.
Folosind un număr de 11 file CEC, cei doi inculpați au obținut credite de la B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești. La 2 octombrie 2001 SC K.R.D.T. SRL a încheiat contractul nr. 287 cu această bancă ce i-a acordat un plafon de facilități de creditare în sumă de 5 000.000.000 lei (ROL).
La 30 noiembrie 2001, 5 decembrie 2001 și 12 decembrie 2001 s-au încheiat actele adiționale, nr. 7, 8 și 9 și s-au efectuat trageri în forma unor credite pe termen scurt în valoare de 1.300.000.000 lei ( ROL), 2.700.000.000 lei (ROL) și respectiv 900.000.000 lei (ROL).
Pentru aceste împrumuturi inculpații au adus ca garanții file CEC emise de martorul P.C. în numele societății sale. Inculpații au alăturat titlurilor de valoare facturi fiscale care atestau în mod fals livrări de mărfuri de la furnizorul SC K.R.D.T. SRL Ploiești către SC P. SRL Moreni.
Filele CEC obținute de la P.C. au fost însoțite de facturi fiscale confiscate și au fost utilizate de inculpați și pentru dobândirea unui credit de la B.C.R., sucursala Prahova.
La 16 noiembrie 2001 prin contractul de credit nr. 817 s-a acordat un credit în valoare de 997.579.376. lei societății K.R.D.T. SRL pentru rambursarea căruia s-au cesionat mai mulți debitori, inclusiv SC P. SRL Moreni. Întrucât creditele bancare nu au fost rambursate, în cursul lunii noiembrie 2001 s-a trecut la executarea garanțiilor astfel că în perioada mai - decembrie 2001 SC P. a achitat către bănci suma totală de 3.900.000.000 lei (ROL).
În ceea ce privește situația de fapt tribunalul a reținut prin sentința atacată că, datorită nevoii de bani cei doi inculpați au solicitat credite bancare garantând atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente sau falsificate.
În acest fel inculpații au obținut credite atât de la B.C.R., sucursala Prahova, U.C. România, sucursala Ploiești și B.C. I.T., sucursala Ploiești.
Tribunalul nu a reținut susținerea inculpaților în sensul că, contractul de credit nr. 287 din 2 octombrie 2001 a fost executat prin rambursarea integrală a restului de plată în sumă de 3.354.711.788,74 lei (ROL) urmare a contractării unui nou credit (contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002) și corespunde realității. Toate probele au condus la concluzia că acest credit a fost astfel rambursat, numai că și inculpații au recunoscut modalitatea frauduloasă de obținere a primului credit.
Curtea a constatat că situația de fapt în privința infracțiunii de înșelăciune față de B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, a fost corect reținută de către tribunal.
Astfel, datorită activităților comerciale și totodată unele dintre ele infracționale așa cum s-a reținut prin aceeași hotărâre i-au determinat pe inculpați să contracteze credite de la diferite bănci printre care și B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești.
În acest sens inculpații au încheiat contractul de creditare nr. 287 din 02 octombrie 2001 cu această bancă, aducând în garanții facturi fiscale false și diferite bunuri de valoare.
Acționând în acest mod inculpații au indus în eroare banca, care Ie-a acordat prin contractul respectiv un credit în sumă de 5.000.000.000 lei (ROL) (linie de creditare).
Folosind facturi fiscale false și ascunzând situația reală a societății administrate, inculpații au obținut creditul respectiv, aspecte care, în cazul în care ar fi fost cunoscute de bancă nu ar fi condus la acordarea lui.
Inculpații au și fost condamnați pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, pentru folosirea de facturi fiscale falsificate ca mod de operare în cazul obținerii creditelor de la cele trei bănci comerciale.
Chiar și inculpații au recunoscut folosirea manoperelor frauduloase în obținerea creditului de la banca I.T., aspect reținut în toate hotărârile judecătorești pronunțate în cauză.
Ceea ce se impunea a se stabili cu certitudine este paguba suferită de bancă prin acordarea creditului prin contractul nr. 287/2001, situație ce a făcut ca instanța supremă să considere că este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză, în vederea clarificării existenței prejudiciului și cum a fost el recuperat și dacă s-a întâmplat acest lucru prin alte modalități de creditare.
Situația în apel s-a referit deci la existența pagubei cauzată părții civile B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, întrucât în ceea ce privește modalitatea de obținere a liniei de creditare prin contractul nr. 287/2001 a fost pe deplin stabilită , adică prin folosirea de acte false (manopere frauduloase) cu consecința inducerii în eroare a băncii. Chiar și instanța de recurs a conchis în ultima hotărâre că nu există dubiu în această privință.
S-a constatat că într-adevăr infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de rezultat, în sensul că inducerea în eroare cu scopul de a obține un folos material și să producă o pagubă.
Inculpații au susținut că, creditul obținut prin contractul nr. 287/2001 de la bancă a fost rambursat integral, întrucât ar fi contractat un alt credit (contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002) ce nu face obiectul actului de sesizare. Tocmai acest lucru s-a dorit a se stabili prin efectuarea unei noi expertize în cauză.
În raport de expertiza efectuată în apel s-a concluzionat că, "creditul nr. 21 din 29 ianuarie 2002 în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) a fost acordat de bancă către SC K.R.D.T. SRL la data de 29 ianuarie 2002 pe baza unor garanții imobiliare și mobiliare (gaj cu deposedare), a fost acordat pe o perioadă de 3 luni cu posibilitatea de prelungire, a fost acordat în sistem revaling respectiv cu plata lunară doar a dobânzii în funcție de creditul utilizat și a fost utilizat în proporție de 77% pentru rambursarea creditului inițial în sumă de 3.354.711.788,74 lei(ROL) (contract nr. 287/2001)".
De asemenea s-a mai arată că banca nu a avut nici un prejudiciu urmare a derulării contractului nr. 287/2001, acesta fiind integral achitat la 29 ianuarie 2002.
La aceste concluzii au fost formulate obiecțiuni, răspunsul la acesta fiind depus la dosar (fila 267-287).
Examinând raportul de expertiză cât și răspunsul la obiecțiuni, Curtea a conchis că, deși inculpații au indus în eroare banca la încheierea contractului de credit nr. 287/2001 ce face obiectul actului de sesizare, datorită modalităților de creditare folosite chiar de bancă pentru recuperarea prejudiciului cauzat din acest credit, aceasta nu a suferit nici o pagubă în final.
Astfel, instanța a observat că probele care duc la concluzia existenței infracțiunii de înșelăciune în formă consumată, întrucât prin acțiunile lor inculpații au indus în eroare banca prin manopere frauduloase și i-au cauzat un prejudiciu constând în nerambursarea la scadență a creditului de 3.354.711.788,74 lei (ROL), dar, tot partea civilă (banca), prin alte modalități de creditare a încercat recuperarea datoriei.
Astfel, folosind sistemul „ revaling " banca a acordat societăți K.R.D.T. SRL un alt credit în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) (contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002). Deci, consumarea infracțiunii de înșelăciune a avut loc la data scadentei când banca a constatat nerambursarea creditului obținut în condițiile arătate.
Constatând existența prejudiciului nerecuperat, banca a încercat recuperarea lui prin manopere derogatorii de la normele proprii de creditare, așa cum se arată în raportul de expertiză contabilă și răspunsul la obiecțiuni.
În acest sens banca a încheiat un nou contract de credit cu SC K.R.D.T. SRL ( contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002) prin care i se acordă acestei societăți suma de 4.355.000.000 lei (ROL) ( filele 270-271 din răspunsul la obiecțiuni).
Prin acest nou contract de creditare a fost stins primul contract de credit, din care banca înregistrase un prejudiciu.
Deci la data acordării celui de-al doilea credit a fost restituit creditul restant de 3.354.711.788,74 lei (ROL), astfel cum a rezultat din extrasele de cont nr. 2/1 din 29 ianuarie 2002, 4/1 din 29 ianuarie 2002,15/1 și 18/1 din 29 ianuarie 2002 (fila 274 din răspunsul la obiecțiuni).
Susținerea băncii în sensul că nu s-a încheiat un nou contract de creditare, ci a fost restructurat creditul inițial din care a rezultat prejudiciul, încercând în acest fel să acrediteze ideea că este vorba de același credit nerambursat până în prezent, nu poate fi reținută, fiind contrazisă de concluziile raportului de expertiză contabilă și susținută chiar de acte, în principal de noul contract de creditare nr. 21 din 29 ianuarie 2002.
După cum se arată de expert, chiar banca nu ar fi respectat normele proprii de restructurare a creditului inițial, neexistând un document din care să rezulte acest lucru. Mai mult decât atât se arată că o astfel de măsură ar fi trebuit aprobată de conducerea băncii, pe baza unui raport întocmit de sucursală și transmis departamentului supraveghere al băncii (fila 276).
În aceste condiții, Curtea a reținut în drept, că fapta inculpaților de a induce în eroare partea vătămată B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, prin folosirea unor documente false și ascunderea situației reale a societății K.R.D.T. SRL, în scopul de a obține o linie de creditare, ce nu a fost rambursată la scadență, rezultând o pagubă echivalentă creditului restant, în sumă de 3.354.711.788,74 lei (ROL), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
Având în vedere că pentru această infracțiune inculpații au fost condamnați la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante, dar și faptul că aceștia au executat în arest preventiv, până în momentul de față, o perioadă de 3 ani, 2 luni și 4 zile, iar după liberarea lor din arest la data de 03 aprilie 2006 s-au prezentat la fiecare termen de judecată, instanța a apreciat că reducerea pedepselor aplicate la perioada petrecută în stare de detenție este suficientă, aceasta atingându-și scopul prev. de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații D.V. și R.D.M., prin apărătorul ales, și parte civilă U.C.T.B. SA, sucursala Ploiești, depunând la dosar concluzii scrise.
Apărătorul ales al inculpaților, a criticat hotărârea curții de apel prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., învederând instanței că deși prin decizia penală nr. 1910 din 5 aprilie 2007 a acestei instanțe s-a dispus lămurirea împrejurărilor care influențează soluționarea cauzei sub aspectul reținerii existentei prejudiciului și în raport de acest element constitutiv al infracțiunii urmează ca instanța de apel să decidă, precum și faptul că în cauză a fost efectuată expertiză din care a rezultat că nu există prejudiciu în mod greșit instanța de apel a reținut infracțiunea de înșelăciune deosebit de gravă, ceea ce a intrat în contradicție cu considerentele deciziei Înaltei Curți; această instanță, în apel, a considerat că infracțiunea de înșelăciune s-a consumat la data scadenței creditului; deși în urmă cu 4 ani se pronunțase achitarea inculpaților însă această soluție a fost dată numai pentru a acoperi perioada de 3 ani 4 luni și 2 zile cât recurenții inculpați s-au aflat în arest.
Față de aceste susțineri, a învederat instanței că solicită, în principal, achitarea inculpaților întrucât în lipsa prejudiciului nu poate exista infracțiune.
În recursul părții civile a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât în cauză nu există prejudiciu, iar niciunul dintre motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei nu-și găsește aplicabilitatea.
Apărătorul ales al recurentei parte civilă, U.C.T.B. SA, sucursala Ploiești, avocat B.M., prin concluziile depuse în scris la dosarul cauzei, a solicitat în esență admiterea recursului casarea deciziei penale nr. 124 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești în baza art. 3859 pct. 10 rap. la art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului și desființarea deciziei penale nr. 124 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești în baza art. 3859 pct. 18 rap. la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., și în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și obligarea acestora în solidar la plata despăgubirilor civile în cuantum de 644.273,22 RON.
În al treilea ciclu procesual, examinând decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte a reținut că recursurile inculpaților cât și al părții civile, sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, instanța de apel ținând seama de îndrumările date de instanța de recurs, a dispus efectuarea unei expertize contabile care a stabilit ce reprezintă restructurarea creditului acordat împrumutatului în suma de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractului de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 și a actelor adiționale la acest contract, în sensul că acest credit se transformă în linie de credit, pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii, așa cum este prevăzut în contractul de creditare nr. 21 din 29 ianuarie 2002; dacă cele două contracte de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 și nr. 21 din 29 ianuarie 2002 sunt contracte de creditare independente, unul față de celălalt și dacă banca cunoscând că încheierea primului contract de creditare s-a realizat prin inducerea în eroare a băncii, mai era interesată în restructurarea creditului sau în acordarea unii credit nou pe baza unor noi garanții; ce înseamnă utilizarea creditului în sistem revolving, așa cum este prevăzut în cel de-al doilea contract de credit, dacă creditul acordat prin acest din urmă contract a fost utilizat în acest sistem și dacă s-a respectat destinația creditului; dacă cu acest credit s-a achitat creditul restant de 3.354.711,74 lei; dacă în urma derulării contractului de creditare nr.287/2 octombrie 2001, banca a avut un prejudiciu, în ce sumă, ce reprezintă și la ce dată a fost produs acest prejudiciu; dacă creditul acordat prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, a fost restituit.
Așadar, prin raportul de expertiză contabilă nr. 110 din 11 martie 2008 întocmit de expert U.V. și expert consilier al părților B.V. s-a concluzionat că, creditul nr. 21 din 29 ianuarie 2002 în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) a fost acordat de B.I.T. către SC K.R.D.T. SRL, la data de 29 ianuarie 2002, pe baza unor garanții imobiliare și mobiliare ( gaj cu deposedare), a fost acordat pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire, a fost acordat în sistem revolving, respectiv cu plata lunară doar a dobânzii în funcție de creditul utilizat și a fost utilizat în proporție de 77 % pentru rambursarea creditului inițial în sumă de 3.354.711.788,74 lei (ROL) (contract 287 din 02 octombrie 2001), banca nu a avut nici un prejudiciu urmare derulării contractului nr. 287 din 2 octombrie 2001, acesta fiind achitat integral la 29 ianuarie 2002.
Înalta Curtea, a constatat, că situația de fapt în privința infracțiunii de înșelăciune față de B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, a fost corect reținută de către instanțe, astfel că, în raport de expertiza efectuată în apel s-a concluzionat că, "creditul nr. 21 din 29 ianuarie 2002 în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) a fost acordat de bancă către SC K.R.D.T. SRL la data de 29 ianuarie 2002 pe baza unor garanții imobiliare și mobiliare (gaj cu deposedare), a fost acordat pe o perioadă de 3 luni cu posibilitatea de prelungire, a fost acordat în sistem revaling respectiv cu plata lunară doar a dobânzii în funcție de creditul utilizat și a fost utilizat în proporție de 77% pentru rambursarea creditului inițial în sumă de 3.354.711.788,74 lei (ROL) (contract nr. 287/2001)".
De asemenea s-a mai arată că banca nu a avut nici un prejudiciu urmare a derulării contractului nr. 287/2001, acesta fiind integral achitat la 29 ianuarie 2002.
Examinând raportul de expertiză cât și răspunsul la obiecțiuni, Înalta Curte a conchis că, deși inculpații au indus în eroare banca la încheierea contractului de credit nr. 287/2001 ce face obiectul actului de sesizare, datorită modalităților de creditare folosite chiar de bancă pentru recuperarea prejudiciului cauzat din acest credit, aceasta nu a suferit nici o pagubă în final, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de apel.
În mod corect, instanța de apel a observat că probele care duc la concluzia existenței infracțiunii de înșelăciune în formă consumată, întrucât prin acțiunile lor inculpații au indus în eroare banca prin manopere frauduloase și i-au cauzat un prejudiciu constând în nerambursarea la scadență a creditului de 3.354.711.788,74 lei(ROL), dar, tot partea civilă (banca), prin alte modalități de creditare a încercat recuperarea datoriei.
Astfel, folosind sistemul „ revaling " banca a acordat societăți K.R.D.T. SRL un alt credit în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) (contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002). Deci, consumarea infracțiunii de înșelăciune a avut loc la data scadentei când banca a constatat nerambursarea creditului obținut în condițiile arătate.
Pentru aceste considerente, considerând decizia recurată temeinică și legală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V. și R.D.M. și de către partea civilă U.C.T.B. SA, sucursala Ploiești, împotriva deciziei penale nr. 124 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Recurenții - inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei fiecare, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, precum și recurenta - parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V. și R.D.M. și de către partea civilă U.C.T.B. SA, sucursala Ploiești, împotriva deciziei penale nr. 124 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei fiecare, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2008.