Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4149/2008 AI generated

Challenge to non-initiation of criminal proceedings against police officers for alleged abuse of office and document falsity

Case Number Decizia nr. 4149/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's dismissal of the complaint and the prosecutor's decision not to initiate criminal proceedings, thereby confirming that the implicated police officers were not subject to criminal liability. The dispute centered on a challenge by a private individual against the non-initiation of criminal proceedings against three police officers, alleging abuse of office, destruction of documents, and intellectual forgery related to their handling of a prior case. The court held that the officers had merely fulfilled their official duties without committing any criminal acts, emphasizing that mere dissatisfaction with procedural outcomes or the exercise of legitimate administrative discretion does not constitute the intent or damage required for offenses such as abuse of office under Article 246 of the Penal Code, nor does it meet the evidentiary threshold for initiating criminal investigations.

Legislator headnote

AI generated

art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 129 din Constituție, art. 246 C. pen, art. 242 C. pen, art. 289 C. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Challenge to non-initiation of criminal proceedings against police officers for alleged abuse of office and document falsity: Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
police officers criminal complaint forgery of official documents non-administrative dispute liability of public officials duty of the prosecutor

Cited Legislation

AI generated
art. 278 alin. (1) C. proc. pen
Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art.
art. 129 din Constituție
Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.
art. 246 C. pen
Doar neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu știință, a unei atribuții de serviciu și vătămarea prin aceasta a intereselor legale ale unei persoane, constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 242 C. pen
pen., de sustragere ori distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 C. pen., ori de fals intelectual, prevăzută de art.
art. 289 C. pen
pen., ori de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 247 din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I. împotriva Rezoluției nr. 1378/P/2007 din 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.N., comisar șef, D.E., comisar, și C.T., comisar din cadrul Secției 1 Politie.

Instanța a reținut că în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva comisarilor intimați, prin rezoluțiile atacate, întrucât din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că intimații și-au îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, iar nemulțumirile petentului nu pot declanșa începerea urmăririi penale împotriva acestora în absența unor indicii temeinice sau probe privind comiterea unor infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe, petentul a declarat recurs solicitând casarea sentinței și rejudecarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul petentului este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 la procurorul ierarhic superior împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii , competența să judece cauza în primă instanță.

Prin Rezoluția nr. 1378/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva comisarilor intimați, reținând că plângerea petentilor T.E. și T.I. nu este susținută de indicii sau probe, ei fiind, de altfel autorii unui număr mare de sesizări depuse la diferite instituții ale statului ca urmare a unor nemulțumiri generate de modul de soluționare a unui litigiu civil.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul general al aceluiași Parchet prin Rezoluția nr. 931/II/2/2008 din 12 iunie 2008.

Prin sentința nr. 247 din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată plângerea petentului T.I., reținând că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Examinând recursul declarat de petent împotriva sentinței menționate, Înalta Curte constată, de asemenea, că soluția de neîncepere a urmăririi penale, menținută de prima instanță este conformă legii și probelor dosarului.

Modalitatea de soluționare a cauzei de către comisarul de poliție C.T. a fost deja supusă controlului judiciar al Curții de Apel București, secția I penală, astfel cum rezultă din sentința penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008 a acelei Curți, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului T.I. împotriva soluției pronunțate la 11 septembrie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 101/P/2007.

Referitor la comisarul D.E., șef Birou Cercetări Penale la data efectuării cercetărilor penale, de asemenea nu se poate reține săvârșirea unor fapte penale, acesta semnând în virtutea atribuțiilor sale de serviciu corespondența prin care i se făceau cunoscute petenților T.I. și E. diverse aspecte privind cauza penală, neefectuând nici un act de cercetare penală.

Cu privire la fostul comisar șef M.N. (actualmente pensionat), nu s-a reținut săvârșirea vreunei fapte penale, el având o singură întrevedere cu T.I., pe holul Secției 1 Poliție, determinată de atitudinea de nemulțumire și de tonul ridicat al petentului față de modul de soluționare al cauzei de către C.T. Cu acea ocazie, comisarul șef a chemat-o în birou pe C.T., căreia i-a recomandat să-1 audieze pe petent.

Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.

Printre căile legale de atac nu se află însă și plângerea penală împotriva polițiștilor care au cercetat cauza penală.

Numai în condițiile săvârșirii unor fapte penale de către polițiști, judecători sau procurori, cu prilejul soluționării cauzei, precum și a existenței unor indicii sau probe în acest sens, organele de cercetare penale pot declanșa urmărirea penală.

În speță, doar nemulțumirile împotriva unor rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, cu privire la care petentul și-a exercitat căile legale de atac, nu sunt de natură a dovedi existența unor fapte penale: de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., de sustragere ori distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 C. pen., ori de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Dimpotrivă, cercetarea unei cauze penale întră în atribuțiile de serviciu ale unui comisar de poliție însărcinat în acest sens. Doar neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu știință, a unei atribuții de serviciu și vătămarea prin aceasta a intereselor legale ale unei persoane, constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, nu s-a dovedit nici existenta celorlalte infracțiuni de sustragere de înscrisuri sau de fals intelectual, astfel încât în mod legal Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații comisari de poliție, iar instanța a menținut soluția adoptată de acesta.

Totodată, Înalta Curte observă că petentul nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a-și susține recursul.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de petent, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 247 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2008.