Prosecutor's appeal admitted; influence trafficking and fraud convictions reinstated with 3-year sentence and damages

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2007,Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele:

I. În baza art. 38 C. proc. pen. a disjuns soluționarea cauzei privind pe inculpatul S.R., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 32 lit. a) C. pen.

În baza art. 344 C. proc. pen. a repus cauza pe rol cu privire la acesta, pentru a pune în discuție în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestuia, din infracțiunea de complicitate la trafic de influență, prev. și ped. de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpatul S.R. prin încheierea nr. 317 din 13 iunie 2007 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 386 din 17 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 3229/P/2005,fixând termen de judecată la data de 10 septembrie 2007, cam. 54, ora 9,00, cu citarea părților.

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul K.I. de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe același inculpat de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul K.I. prin încheierea nr. 317 din 13 iunie 2005 a Tribunalului Satu Mare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 386 din 17 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 3229/P/2005.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă în ce privește pretențiile formulate de părțile civile: B.M. și B.S.C.

În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 163 și urm. C. proc. pen., a ridicat sechestrul asigurător luat prin Ordonanța procurorului din data de 4 noiembrie 2004 din dosar nr. 53/P/2004 a PNA - Biroul Satu Mare, asupra imobilului situat în loc. Orșova, jud. Mehedinți, compus din 2 camere plus dependințe, înscris în C.F. nr. 2024/14 a localității Orșova, aparținând inculpatului K.I.

A constatat că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 6 1 alin. final din Legea nr. 78/2000, actualizată, privind restituirea banilor către denunțătorii C.A., K.S., P.V., O.L.I., C.L., B.M.S. și M.F.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La data de 30 septembrie 2004 martorii C.A., K.S. și P.V. au denunțat organelor de urmărire penală săvârșirea de către inculpații K.I. și S.R. a infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că, în perioada aprilie - mai 2004, le-au creat convingerea că au influență asupra ambasadorului SUA în România și le-au pretins sume de bani în scopul de a le obține vize de intrare pe teritoriul SUA, (în perioada respectivă inculpatul K.I. a pretins și primit suma totală de 120 milioane lei, iar inculpatul S.R., suma 2100 Euro).

S-a reținut că, în cursul lunii aprilie 2004, martorul-denunțător C.A., în urma unei discuții avute cu inculpatul S.R., și-a exprimat intenția de a emigra în SUA, unde locuia prietena sa, martora T.I. Aflând acest lucru, inculpatul S.R. s-a oferit să-l ajute pe martorul C.A., în obținerea vizei SUA. afirmând că este prieten cu inculpatul K.I., reprezentant al Camerei de Comerț Româno-Americane Portland Oregon care, prin relațiile și cunoștințele pe care le avea în rândul funcționarilor din Ambasada SUA din România, „poate să obțină viză de afaceri". Inculpatul S.R. a menționat chiar faptul că inculpatul K.I. îl cunoștea personal pe ambasadorul SUA la București, cu care s-ar afla în relații de prietenie, precizând, totodată, că prețul unei vize este de 3500 dolari SUA de persoană, bani care ar fi ajuns, prin intermediul lui K.I. la „înalți funcționari din cadrul Ambasadei SUA".

S-a mai relevat că urmare acestei discuții, martorul denunțător C.A. a contactat alți doi cunoscuți, martorii denunțători P.V. și K.S., care erau, de asemenea, interesați să obțină o viză SUA, ulterior având loc mai multe discuții cu inculpatul S.R., care i-a asigurat încă o dată pe martori că obținerea vizei este certă, prin relațiile inculpatului K.I. în cadrul Ambasadei SUA,.

De asemenea, la inițiativa inculpatului S.R., în data de 5 mai 2004, cei trei denunțători s-au întâlnit cu inculpatul K.I. la sediul Asociației „Camera de Comerț Româno-Americană Portland" Satu Mare, aflat în incinta Camerei de Comerț și Industrie Satu Mare și, în cadrul acestei întâlniri, inculpatul K.I. i-a asigurat că, în decurs de două-trei săptămâni, va obține pentru ei vizele solicitate, susținând că are o influență reală asupra funcționarilor din cadrul Ambasadei SUA. Totodată, inculpatul K.I. a precizat că fiecare trebuie să plătească o sumă totală de 3500 dolari SUA, solicitându-le un avans de 1500 dolari SUA. S-a reținut că martorii denunțători C.A., K.S. și P.V. au plătit fiecare echivalentul sumei de câte 1000 Euro în lei, în total 120 milioane lei, sumă pentru care inculpatul K.I. Ie-a eliberat facturi nedatate în numele Asociației „Camera de Comerț Româno - Americană Portland" Satu Mare, fiind de fată la această discuție și martora I.T., prietena martorului denunțător C.A., care a confirmat starea de fapt descrisă mai sus.

S-a mai reținut că sumele încasate de la martorii denunțători nu au fost evidențiate în contabilitatea Asociației, așa cum a rezultat din procesul verbal întocmit de D.G.F.P. Satu Mare la data de 23 noiembrie 2004.

Prima instanță a mai reținut că cei trei martori denunțători, nemaifiind contactați pentru obținerea vizelor în termenul promis de inculpatul K.I., prin C.A., l-au contactat pe inculpat pentru a-i cere explicații, acesta îndrumându-i să îl contacteze pe inculpatul S.R. pentru întocmirea documentației necesară, în vederea susținerii interviului la Ambasada SUA. Astfel, martorul denunțător C.A. s-a adresat inculpatului S.R. care a fost de acord să le întocmească actele contra sumei de câte 700 Euro de persoană, separat de suma pretinsă de către celălalt inculpat.

De asemenea, s-a relevat că în cursul lunii iulie 2004 martorul C.A. i-a dat inculpatului S.R. suma de aproximativ 2100 Euro, în valută și în lei, în două zile diferite, iar la predarea sumei de 1400 Euro inculpatului S.R. au asistat și martorii K.S. și T.I. Cei trei denunțători i-au înmânat cu aceleași ocazii inculpatului S.R. și copii ale actelor personale și de studii, fiind asigurați că în scurt timp vor putea să meargă la Ambasada SUA. S-a mai menționat faptul că martorul denunțător C.A. a pus la dispoziția organelor de urmărire penală o casetă audio care conținea înregistrarea a patru convorbiri purtate cu inculpații S.R. și K.I., discuțiile fiind transcrise și atașate la dosarul cauzei. Din cuprinsul convorbirilor a reieșit că starea de fapt enunțată era reală, inculpatul K.I. afirmând, explicit, după ce a făcut recomandări martorului denunțător C.A. cu privire la actele din dosarul de viză, că se afla în București și urma să meargă la întâlnire cu noul ambasador al SUA, pe care îl cunoștea.

Ulterior depunerii denunțurilor, prin Ordonanța din 30 septembrie 2004, respectiv prin încheierea nr. 20 din 1 octombrie 2004, s-a dispus interceptarea și înregistrarea pe suport tehnic a convorbirilor telefonice și a evenimentelor ambientale de interes pentru cauză, dintre martori denunțători C.A., K.S. și P.V., respectiv inculpații S.R. și K.I.. Din convorbirile interceptate a reieșit că inculpatul K.I. Ie-a întărit convingerea martorilor denunțători referitor la influența sa asupra unor funcționari cu rol hotărâtor în procedura de acordare a vizelor pentru SUA, menționând nume și date concrete, reținându-se cu titlu de exemplu că, în cadrul convorbirilor din data de 8 octombrie 2004 dintre inculpatul K.I. și numitul A. (martorul denunțător C.A.), în contextul discuției privind dosarele de vize, inculpatul afirmând că urma să ia masa în seara respectivă cu consulul general al SUA, M.S., la hotelul Mariott din București. De asemenea, într-o altă convorbire, purtată între aceleași două persoane menționate mai sus în data de 30 septembrie 2004, orele 12,50, inculpatul K.I. a afirmat: „...deci eu îl mai sun luni pe ambasador, discut cu el, procedez exact cum am procedat data trecută, mă lingușesc, îl duc la cină, una, alta, să discutăm programele ce urmează (...) vă programez pe voi la interviu și eu voi fi acolo cu voi".

Tribunalul Satu-Mare, secția penală, a constatat ca fiind deosebit de relevant, în ceea ce privește complicitatea inculpatului S.R. la comiterea faptei reținute în sarcina inculpatului K.I., conținutul notelor de redare a convorbirilor telefonice și a discuțiilor ambientale pe care acesta Ie-a avut cu martorii denunțători C.A., K.S. și P.V.. Astfel, s-a reținut că în data de 30 septembrie 2004, orele 17,20, inculpatul, fiind întrebat de martorul denunțător K.S. dacă „a adus actele", i-a răspuns „încă nu", recunoscând apoi, explicit, că a primit suma de 1400 Euro, mai apoi afirmând, de asemenea, că „J." (inculpatul K.I.)' are „pile la ambasadă" și „a făcut multe vize".

S-a mai reținut că după încasarea banilor de la cei trei martori denunțători, atât inculpatul K.I. cât și coinculpatul S.R. au început să-i evite pe aceștia, astfel că martorii denunțători au depus plângere împotriva acestora.

1.2. În cursul anului 2001, s-a reținut de către prima instanță că, martorul denunțător C.D., aflându-se cu o bursă în SUA, l-a cunoscut pe inculpatul K.I., care i s-a prezentat ca fiind „consul onorific al comunității românești din Portland", iar în anul 2002, revenind în România, martorul C.D. l-a reîntâlnit pe inculpatul K.I., care i-a relatat că a înființat Asociația „Camera de Comerț Româno-Americană Portland" Satu Mare și că, prin această asociație, organiza „misiuni economice". întrucât martorul denunțător și-a exprimat intenția de a o trimite și pe prietena lui, P.L.M. (actuala sa soție), în SUA în scop turistic, inculpatul K.I. s-a oferit să-l ajute în sensul că, prin intermediul „misiunilor economice" pe care le organiza, putea să-i obțină viză SUA de afaceri. S-a mai reținut că inculpatul K.I. l-a asigurat pe martorul C.D. că obținerea vizei nu va fi o problemă, întrucât el îl cunoștea atât pe ambasadorul american J.R., cu care a mai avut întâlniri, cât și pe consulul general american și că își va folosi influența pe care o avea asupra acestora. Aceste afirmații ale inculpatului K.I. l-au determinat pe martorul denunțător C.D. să-i dea lui K.I. suma de 1000 dolari SUA în numele actualei lui soții: „iar banii i-am plătit după ce am căpătat convingerea că problema vizei este ușor de rezolvat prin intermediul relațiilor pe care K.I. le are". Dovada încasării sumei de 1000 dolari SUA s-a făcut prin înscrisul denumit „receipt" (chitanță, Ib. engleză) întocmit și înmânat de inculpat.

Prima instanță a mai constatat că ulterior plății sumei de 1000 dolari SUA către inculpatul K.I., odată cu predarea unor copii ale actelor de identitate, martorului C.D. i s-a solicitat de către numitul D.M. - director al „Camerei de Comerț Româno-Americane Portland" din Satu Mare - să achite pentru soția sa, C.L.M., suma de 850 dolari SUA reprezentând „taxă pentru întocmirea dosarului de ambasadă", sumă pe care martorul C.D. a fost de acord s-o achite lui D.M., fără a primi în schimb vreo dovadă scrisă, crezând că aceasta făcea parte din suma totală de 3500 dolari SUA , pretinsă de inculpatul K.I.

S-a mai relevat că de la data plății acestor sume de bani, legăturile dintre C.L. și C.D., pe de o parte, K.I. și D.M., pe de altă parte, s-au întrerupt, mai mult, inculpatul K.I. începând să-i evite pe cei doi soți, care nu au obținut de la acesta decât promisiuni verbale privind restituirea sumei de 1000 dolari SUA , dat fiind faptul că obținerea vizei nu s-a materializat.

1.3. În iarna anului 2003, martora denunțătoare B.M.S., din loc. Chieșd, jud. Sălaj, intenționând să meargă la prietenul ei în SUA, a luat legătură cu inculpatul K.I., care acționând în același mod, i-a spus martorei denunțătoare că prin intermediul „misiunii economice" îi va obține viza, reținându-se, totodată că, martora B.M. nu a avut și nu avea nici la momentul cercetării judecătorești un loc de muncă.

S-a mai reținut că, în aceste condiții, inculpatul K.I. a îndrumat-o pe martora B.M. să plătească numitului D.M. suma de 3500 dolari SUA, reprezentând taxa pentru „misiunea economică", lucru pe care martora l-a și făcut în cursul lunii ianuarie 2003. S-a menționat că, ulterior, numitul D.M. i-a mai pretins martorei 850 dolari SUA , pentru a-i întocmi dosarul pentru Ambasada SUA, iar după predarea banilor, deoarece nu a mai fost contactată de către inculpatul K.I., nici de către D.M., martora B.M. a cerut inculpatului K.I. restituirea banilor, motivând că a renunțat să mai plece în SUA. Cu această ocazie, inculpatul K.I. a precizat că obținerea vizei de intrare pe teritoriul SUA era certă, viza urmând a fi obținută prin intermediul relațiilor pe care le avea a Ambasada SUA din România.

1.4. În toamna anului 2002, acționând în același mod, inculpatul K.I. a pretins de la martorul denunțător M.T.F., din com. Vama, jud. Satu Mare, de profesie conducător auto, suma de 3500 dolari SUA promițându-i că poate să-i rezolve obținerea vizei SUA, în baza influenței pe care o avea asupra consulului de la Ambasada SUA în România. Acești bani i-au fost virați în cont inculpatului K.I. de către fratele martorului, numitul M.D. - rezident în SUA. De asemenea martorul denunțător M.T.F. i-a mai dat numitului D.M., la indicația inculpatului K.I., suma de 800 dolari SUA, pentru ca acesta să-i întocmească dosarul pentru Ambasada SUA.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea actelor existente la dosar, care atestau că M.T.F. era director al unei societăți de mobilă, acesta a renunțat să mai intre la interviul programat la sediul Ambasadei SUA și, în aceste condiții, martorul M.T.F. a solicitat restituirea sumei de 3500 dolari SUA inculpatului K.I., care a amânat de fiecare dată rambursarea.

1.5. În vara anului 2003, martorul denunțător O.L.I., din jud. Satu Mare, a fost anunțat de cumnatul său M.D., rezident în SUA, să îl contacteze pe inculpatul K.I. la sediul „Camerei de Comerț Româno-Americane" din incinta Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, întrucât acesta avea posibilitatea de a-i intermedia obținerea unei vize SUA, prin relațiile pe care le avea în rândul personalului Ambasadei SUA la București. Ca urmare, martorul denunțător a luat legătura cu inculpatul K.I., ocazie cu care acesta s-a angajat că îi va obține o viză de intrare pe teritoriul SUA, prin intermediul cunoștințelor sale printre funcționarii Ambasadei SUA din România, suma de 3800 dolari SUA fiind achitată de către cumnatul martorului denunțător, D.M. direct inculpatului K.I. S-a reținut că la data programată, martorul denunțător O.L. s-a prezentat pentru interviu la Consulatul SUA din București, dar acordarea vizei i-a fost refuzată.

2. S-a reținut că pe parcursul urmăririi penale la PNA - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul Satu Mare, au depus plângeri părțile vătămate B.S.C. și B.M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții de către inculpatul K.I.

S-a stabilit, în urma administrării probatoriului că, în lunile ianuarie - februarie 2003, inculpatul K.I. a indus în eroare părțile vătămate B.S.C. și B.M., prezentându-le ca adevărată împrejurarea mincinoasă că le va obține viză de intrare în SUA. Pentru a le întări convingerea că este o persoană de bună credință și a crea aparența de legalitate, inculpatul K.I. a încheiat cu cei doi contracte prin care „Camera de Comerț Româno-Americană Portland", reprezentată de inculpat, se angaja să intermedieze relații comerciale cu parteneri din Statele Unite ale Americii, relațiile de afaceri fiind condiția esențială pentru acordarea vizei.

Astfel, s-a reținut că partea vătămată B.M. a fost indusă în eroare de către inculpatul K.I. prin afirmarea ca adevărată a împrejurării că obținerea vizei „este rezolvată în proporție de 90% și că este chiar posibil să nu mergem la interviu pentru viză", datorită includerii sale într-o „misiune economică" organizată de el prin „Camera de Comerț Româno-Americană Portland" al cărei președinte era. Mai mult, părții vătămate i s-a creat o falsă reprezentare a realității și prin afirmarea de către inculpat a împrejurărilor nereale că înscrierile pentru misiunea economică trebuiau făcute într-un termen determinat, întrucât locurile vacante se epuizau. Totodată, a fost lăsat să înțeleagă că plata sumei integrale de 3500 dolari SUA, în locul avansului prevăzut în contract de 1000 dolari SUA , garanta includerea sa în misiunea economică și implicit obținerea vizei.

Prima instanță a mai reținut că, într-un mod asemănător, a procedat inculpatul K.I. cu partea vătămată B.S.C. din municipiul Satu Mare, care, în perioada februarie - martie 2003, a plătit suma de 3500 dolari SUA în vederea obținerii vizei SUA. Inculpatul a afirmat în mod explicit că obținerea vizei nu era o problemă, dând de înțeles că avea „cunoștințe" pe care nu Ie-a nominalizat în mod concret, care îl vor sprijini în acest sens. Urmare acestei induceri în eroare, inculpatul K.I. a obținut suma totală de 7000 dolari SUA, bani pe care nu i-a restituit părților vătămate menționate.

3. În ceea ce-l privește pe inculpatul S.R., s-a mai stabilit că, în cursul anului 2002, acesta a pretins și primit de la martorul L.C. suma de 500 dolari SUA pentru a-i întocmi și acestuia dosarul necesar la Ambasada SUA. Astfel, în dosarul care a fost înmânat martorului și pe care acesta a refuzat să-l restituie inculpatului S.R., au fost găsite următoarele acte falsificate: un contract de muncă încheiat între martor și SC C.P.A. ROMÂNIA SRL Satu Mare, o copie a unui carnet de muncă aparținând martorului, precum și actele constitutive ale societății comerciale.

S-a constatat că actele de mai sus nu erau reale, astfel cum a rezultat din conținutul adresei nr. 10379 din 18 noiembrie 2004 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare, contractul de muncă nefiind înregistrat la ITM Satu Mare, iar carnetul de muncă nefiind completat de către inspectorul G.M., care nu lucra în cursul anului 2001 la ITM Satu Mare, martorul L.C. precizând că nu poseda carnet de muncă.

Cu privire la martorul L.C., s-a constatat de către prima instanță că urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen., lipsind vinovăția, ca element constitutiv al infracțiunii. Martorul a declarat că plata a fost făcută pentru pregătirea dosarului de ambasadă, neavând cunoștință că inculpatul a depus la dosar acte falsificate. S-a mai menționat că martorul a depus din proprie inițiativă actele falsificate la dosarul cauzei, fapt care a întărit realitatea susținerilor sale în apărare.

Prima instanță a reținut, în drept, că:

- fapta inculpatului K.I. care în cursul anilor 2003 - 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la denunțătorii C.A., K.S., P.V., O.L.I., C.L., B.S. și M.T.F. sume de bani cuprinse între 1000 dolari SUA și 3500 dolari SUA , promițându-le acestora în schimb că, în baza influențelor pe care le avea asupra funcționarilor din cadrul Ambasadei SUA în România, cu referire la persoana ambasadorului sau a consulului general, putea să le obțină viză SUA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență;

- fapta inculpatului K.I. care, în cursul anului 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare părțile civile B.M. și B.S.C., promițându-le în mod mincinos, cu ocazia întocmirii unui contract de intermediere, că poate să le obțină viză de intrare în SUA, producându-le acestora o pagubă în valoare totală de 7000 Euro, sumă însușită de către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de înșelăciune;

- fapta inculpatului S.R. care, în cursul anului 2004, l-a ajutat pe inculpatul K.I. prin afirmațiile sale și promisiunile făcute martorilor denunțători că va „rezolva" anumite documente necesare obținerii vizei, pentru întocmirea cărora a fost recomandat chiar de către inculpatul K.I., contribuind în mod substanțial la întărirea și menținerea convingerii martorilor denunțători C.A., K.S. și P.V., cu privire la faptul că inculpatul K.I. poate să obțină în favoarea acestora, prin intermediul influențelor pe care le are asupra ambasadorului SUA în București, vize de intrare în SUA, primind pentru sine suma de 2100 dolari SUA , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influentă;

- fapta inculpatului S.R. care, în cursul anului 2002, a înlesnit procurarea martorului L.C. documente false în vederea utilizării lor în fața funcționarilor Ambasadei SUA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a mai reținut de către prima instanță că în cuprinsul rechizitoriului denunțătorii C.A., K.Z., P.V., O.L.I., C.L.M., B.M.S. și M.T.F. s-au prevalat de dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată de Legea nr. 161/2003, solicitând restituirea sumelor de bani cu care au fost prejudiciați.

În baza art. 163 alin. (1) și (5) C. proc. pen. în cursul urmăririi penale prin ordonanța din 4 noiembrie 2004 a PNA - Biroul Teritorial Satu Mare s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în orașul Orșova, jud. Mehedinți, înscris în C.F. fila nr. 2024/14 a localității Orșova, fără număr topo., aparținând inculpatului K.I., în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiunea comisă. Măsura sechestrului asigurător a fost menționată în coala C.F. conform extrasului C.F. existent la dosar.

Prin ordonanța din data de 27 octombrie 2004, a fost luată măsura asiguratorie de indisponibilizare a 50% din părțile sociale deținute de inculpatul S.R. la SC N.M. SRL Satu Mare, măsură comunicată la Oficiul Registrului Comerțului Satu Mare.

Alăturat acțiunii penale, instanța a fost sesizată și cu soluționarea laturii civile a cauzei, ca urmare a constituirilor de părți civile formulate în cursul urmăririi penale de către persoanele vătămate B.M. și B.S.C.

Analizând actele și lucrările dosarului, atât din cursul urmăririi penale, cât și din cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut că inculpatul K.I. este cetățean român, rezident în SUA, având încă din anul 1988 domiciliul în SUA, unde a înființat împreună cu numitul L.V. și alții oameni de afaceri de naționalitate română o asociație cu numele Camera de Comerț Româno-Americană, în statul Oregon (ROMANIA-AMERICA CHAMBER OF COMMERCE). în cadrul acestei asociații inculpatul K.I. era președinte, iar numitul L.V. era director executiv, reținându-se, totodată că, inculpatul K.I. mai deținea în SUA o firmă de turism și ticketing, N.W.G. & T., prin care vindea bilete de avion către diferite destinații din lume, inclusiv România. S-a constatat că susținerile inculpatului K.I. în acest sens (f. 521 și f. 522 din vol. II - dosar instanță) au fost confirmate de declarațiile martorului G.C.D. (f. 301 - vol. 1 d. u.p.) și de înscrisurile aflate la filele 296-298-vol. II d. u. p.)

S-a mai relevat că la solicitarea Ambasadei României din Washington și a Consultatului General al României din Los Angeles, inculpatul a însoțit pe ambasadorul României din SUA și pe ambasadorul SUA din București de la acea vreme, la o întâlnire ce a avut loc pe teritoriul SUA, cu comunitățile românești din California, Oregon și Washington (a se vedea fotografia aflată la fila 225 - vol. II dosar d u. p.).

În anul 2001, inculpatul K.I. a participat alături de conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare la o întâlnire cu oameni de afaceri din județul Satu Mare, ocazie cu care s-a născut ideea înființării în Satu Mare a unei asociații cu denumirea Camera de Comerț Româno-Americană, Portland, Oregon. S-a optat pentru înființarea acestei noi asociații, care se dorea a fi un birou de reprezentare în România a asociației din Portland, Oregon - SUA, pentru că procedura de înființare a unei filiale a asociației americane în România era prea complicată.

S-a reținut că membrii fondatori ai acestei asociații, K.I., B.B. (cetățean american domiciliat în SUA), S.O.I., G.C.D. și F.T. au întocmit și semnat actele notariale necesare pentru dobândirea personalității juridice a acestei asociații (Act constitutiv și Statut) la data de 24 octombrie 2001. Prin Actul constitutiv și Statutul asociației s-au stabilit organele de conducere ale acestei asociații: adunarea generală, consiliul director și cenzorul, iar prin Statul asociației a fost împuternicit unul din membrii fondatori și anume G.D.C. să îndeplinească procedura de dobândire a personalității juridice a asociației.

În baza acestor acte, prin încheierea nr. 43 din 31 octombrie 2001, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 41/PJ/2001, a fost admisă cererea petiționarului G.D.C., în calitate de împuternicit al asociației Camera de Comerț Româno-Americană Portland Oregon și s-a dispus înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Satu Mare în vederea dobândirii de personalitate juridică a Asociației „Camera de Comerț Româno-Americană Portland Oregon" Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, având drept obiective sprijinirea dezvoltării societăților comerciale, industriale, agricole și de prestări servicii ale membrilor săi; colaborarea cu camerele de comerț din România și Camera de Comerț din Portland Oregon - SUA; organizarea de proiecte de afaceri din orice domeniu dintre agenții economici români și americani, promovarea relațiilor comerciale cu alți parteneri. Durata asociației era nelimitată. Consiliul director era format din: președinte - K.I.; director - T.M.A.; asociați - S.O.I., B.B., G.D.C.; cenzor - N.V. (fila 38 - vol. I d. u. p.).

S-a mai menționat că la data înființării Asociației Camera de Comerț Româno-Americană Portland Oregon Satu Mare, numiții S.O.I. și G.C.D. dețineau funcții și în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, respectiv: S.O.I. era președintele C.C.I.A. Satu Mare, iar G.C.D. era director relații externe C.C.I.A. Satu Mare.

De asemenea s-a constatat că stabilirea sediului noii asociații Camera de Comerț Româno-Americană Portaind Oregon Satu Mare, în imobilul situat în Satu Mare, unde își avea sediul și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, s-a făcut în baza contractului de închiriere a unui spațiu cu nr. 4339 din 16 octombrie 2001, încheiat între cele două persoane juridice (fila 31 - vol. I d. u.p.).

Ulterior, prin încheierea nr. 81 din 04 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 82/PJ/2002, astfel cum a fost rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 81 din 30 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în același dosar, a fost admisă cererea Camerei de Comerț Româno-Americană Portland Oregon Satu Mare și s-a înregistrat modificarea componenței organului de conducere - Consiliul director al asociației, în sensul numirii ca și director a d-lui D.M. (filele 40 și 39 din vol. I - d.u.p.), numirea acestuia făcându-se la la propunerea fostului director T.A. și urmare împrejurării că aceasta a plecat în SUA, împreună cu soțul său T.F., de unde nu s-a mai întors.

Prin încheierea nr. 32 din 27 august 2003, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 34/PJ/2003 a fost admisă cererea C.C.R.A.P.O. Satu Mare și s-a înregistrat modificarea componenței consiliului director, în sensul revocării din funcția de director al d-lui D.M. și numirea în funcție a d-lui M.M.L. (fila 41 - vol. l d. u. p.).

Prin aceeași hotărâre s-au mai înscris și alte modificări intervenite în statutul asociației, și anume: „asociația poate înființa filiale în țară și în străinătate ca structuri teritoriale" și respectiv, „se aprobă înființarea Filialei Zalău și a Filialei Deva a Camerei de Comerț Româno-Americane".

S-a reținut că din declarația martorului M.M.L. (filele 305-307- vol. l d. u. p.) a rezultat faptul că, începând cu luna septembrie a anului 2003 a fost angajat cu carte de muncă la C.C.R.A.P.O. Satu Mare, și că în perioada ianuarie - martie 2004 a fost în concediu fără plată, iar din luna martie 2004 și-a retras cartea de muncă de la C.C.R.A.P.O. Satu Mare, schimbându-și locul de muncă. începând cu luna iunie a anului 2004, în funcția de director a C.C.R.A.P.O. Satu Mare s-a reținut că a funcționat martorul B.C., acesta fiind numit verbal de către inculpatul K.I., neîntocmindu-se în acest sens acte notariale de modificare a actului constitutiv al asociației (fila 310-vol. I d. u. p.).

Potrivit statutului C.C.R.A.P.O. Satu Mare (filele 34-37 vol. l d. u. p.), președintele asociației reprezenta interesele C. C.R.A. în relațiile interne și externe, iar directorul asociației era cel ce conducea activitatea curentă a C.C.R.A.P.O. Satu Mare.

S-a reținut că activitatea asociației sătmărene, respectiv organizarea de misiuni economice în SUA, a fost promovată prin intermediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, în sensul că această cameră trimitea prin e-mail membrilor săi sau făcea public în alt mod, oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare, prin spoturi publicitare în mass-media (presă și radio) și pe pagina de internet proprie (www.raccOregon.org.).

S-a mai constatat că martorul T.A.I. (declarația filele 164-165- vol. l d.u.p.) s-a ocupat de conceperea site-ului asociației, cunoscându-l pe inculpatul K.I. în perioada anilor 2000-2001, prin intermediul unui prieten, respectiv S.S. Acesta din urmă, conform declarației sale de martor (aflată la filele 123-124 - vol. l d. u. p.) a fost asociat cu inculpatul K.I. la SC N.W.T.B.A. SRL cu sediul în Cluj Napoca, având ca obiect de activitate turismul, la filele 218-219 - vol. II d. u. p. existând extrase de pe pagina de internet a asociației, din care a rezultat că la momentul începerii urmăririi penale (octombrie 2004) acest site era funcțional.

Instanța de fond a constatat că după constituire, primul obiectiv al asociației - de a organiza o misiune economică în SUA, până la sfârșitul anului 2001- nu s-a putut materializa din cauza dificultăților generate de evenimentele ce au avut loc pe teritoriul SUA la data de 11 septembrie 2001.

S-a reținut că în primăvara anului 2002, C.C.R.A.P.O. Satu Mare a organizat prima misiune economică în SUA. Pe lista participanților la această misiune economică s-au aflat A.C.N., A.D.I., C.E.M., C.P., G.D.C., N.D.C., O.C., P.M.A., T.E.A., P.A., P.Z.C., P.O.V., R.J.P., S.S. și Z.L.A. Aceștia au fost menționați într-o scrisoare adresată Consulatului SUA, la care era atașat și programul misiuni economice (filele 455-457 - vol. II d. u. p.). Dintre aceste persoane, au primit viză pentru SUA doar A.C., G.C., N.D., O.C., P.M. și P.Z.C.

Conform declarației martorului P.Z.C. (filele 502-503 - vol. II dosar primă instanță), deși au plecat 8 persoane din România, la misiune au participat efectiv doar 4 persoane, iar în țară s-au întors doar două persoane, respectiv acesta împreună cu G.C. Din punctul său de vedere, misiunea economică a fost reușită, așa încât a recomandat și prietenului său E.A. să participe la o viitoare misiune.

În legătură cu această primă misiune economică s-au reținut următoarele: în cursul urmăririi penale au fost audiați în calitate de martori numiții A.I. (filele 180-181), C.E.M. ( fila 126), C.P. (filele 175-178), G.D.C., P.M.A. (filele 158-159), T.E.A. (filele 150-151), P.A. (fila 146), P.Z.C. ( fila 290), P.O.V. (filele 221-222), S.S. (filele 123-124) și Z.L.A. (fila 194). A mai fost audiată și numita A.E., care a confirmat participarea fiicei sale A.C.N. la misiunea economică din luna mai 2002 din SUA, unde de altfel, a și rămas. S-a reținut că numiții N.D., O.C. și P.M. nu au putut fi audiați, aflându-se în SUA, unde au rămas cu ocazia deplasării în această primă misiune economică.

Din declarațiile acestor persoane, coroborate cu declarațiile inculpatului K.I. a rezultat că după ce au luat la cunoștință de oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare, privind organizarea de misiuni economice pe teritoriul SUA, prin care reprezentanții agențiilor economici din Satu Mare se puteau deplasa în SUA pentru a stabili noi relații comerciale, de afaceri cu agenți economici de aici, aceștia se prezentau la sediul C.C.R.A.P.O. Satu Mare, unde încheiau un contract de intermediere cu C.C.R.A.P.O. Satu Mare, li se aducea la cunoștință costul misiunii economice și achitau în avans o parte din acest cost. Cu aceeași ocazie, s-a mai reținut că participanților li se cerea să depună diferite acte personale necesare a fi prezentate la Ambasada SUA din București, Secția consulară pentru obținerea vizei individuale de afaceri, utilă pentru deplasarea în SUA. Programarea participanților la interviul de la Ambasada SUA, pentru obținerea vizei și deplasarea în București s-a făcut de către C.C.R.A.P.O. Satu Mare organizat și în grup. Interviul a avut loc individual, respectiv fiecare solicitant a participat la discuția cu funcționarul de la ambasadă, în urma căruia o parte au primit viza de afaceri, iar alții au fost refuzați, la dosarul de urmărire penală aflându-se, pe lângă declarația solicitanților, dată în calitate de martor, și contractul de intermediere și copia unui formular necesar pentru obținerea vizei.

In legătură cu contractele de intermediere încheiate de aceste persoane (aflate în original la filele 127-128, 147-148, 155-156, 162-162, 182-183, 291-293 și 334-335) s-a constatat că acestea erau încheiate între Camera de Comerț Americană Portland Oregon cu sediul în SUA (și nu C.C.R.A.P.O. din Satu Mare) reprezentată de inculpatul K.I. și de persoana fizică din România.

În ce privește chitanțele eliberate acestor persoane (aflate în original la filele 152, 157, 161 și 179 - vol. l d.u.p., respectiv la filele 135-145 vol. ll d.u.p.) a rezultat că acestea erau formulare inseriate în limba engleză („receipt") și consemnare, încasare a diferitelor sume în valută - dolari americani, de către Camera de Comerț Româno - Americană din SUA („Romanian American CC") și nu CCRAPO Satu Mare.

Cât privește formularul tipizat intitulat „Formular suplimentar pentru vize temporare" purtând antetul U.S. Department of State (aflat în copie la filele 125, 129, 149, 153, 294 și 330 - vol. I d. u. p., respectiv la filele 185 și 189 -vol. II d. u. p.), din cuprinsul acestuia a rezultat că solicitanții de viză menționau la rubrica „planuri specifice de călătorie", următoarele: „planul de misiune economică este atașat de camera de comerț româno americană Portland Oregon", iar la rubrica „numele și adresa persoanei sau organizației de contact în Statele Unite (includeți numărul de telefon)" era menționat: „Camera de Comerț Româno Americană Portland Oregon 503.754.6992" și, „Consulatul General din Los Angeles - Departamentul Economic 310.473.8061". S-a constatat că aceste formulare erau completate de aceeași persoană, având același scris de mână, probabil fiind completate de numita T.A., la cea vreme director la C.C.R.A.P.O. Satu Mare.

S-a relevat că participanții la misiune, care au obținut viză de intrare în SUA, au achitat și diferența de sumă ce reprezenta costul misiunii, stabilit prin contractul de intermediere, iar celor ce nu au primit viză li s-a restituit avansul plătit, cu reținerea unui comision stabilit tot prin contractul de intermediere, reținându-se că niciuna dintre aceste persoane nu au avut pretenții materiale față de inculpat sau față de asociația C.C.R.A.P.O. Satu Mare.

Prima instanță a reținut că în luna octombrie a anului 2002, CC.R.A.P.O. Satu Mare a organizat cea de-a doua misiune economică având ca scop vizitarea celui mai important târg internațional pentru lemn și industria lemnului din SUA, de la High Point, North Carolina, fiind adresat firmelor de profil din zona de nord vest a României. La fila 458 - vol. II d.u. p., existând oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare adresată agenților economici în legătură cu această misiune economică. La fila 459 vol. II d. u. p. se află o scrisoare a C.C.R.A.P.O. Satu Mare adresată Ambasadei României în SUA, în care era prezentată activitatea anterioară a asociației din Satu Mare, inclusiv prima misiune economică, ce a avut loc în luna mai 2002, și s-a solicitat sprijinul pentru organizarea unei noi misiuni în luna octombrie 2002, în sensul facilitării obținerii vizelor de intrare în SUA de la Consulatul SUA din București prin emiterea unei recomandări de către Ambasadorul României în SUA sau a Departamentului Economic din cadrul Ambasadei României din Washington.

S-a reținut că din declarația martorului G.C. (fila 301 - vol. l d. u. p.) și scrisoarea adresată Consulului general din cadrul Ambasadei SUA la București (fila 461 - vol. II d. u. p.) a rezultat că persoanele interesate să participe la această misiune, inclusiv societățile comerciale pe care acestea le reprezentau, respectiv N.G.I. – S.G. SA, E.A. - S. SRL, S.A.D. – N.S. SA, U.A. - U.C. SRL, C.D.R. S. SRL, U.N. – D. SA, M.P. - H.P. SRL, L.C. și U.C. – C.P.A. România SRL, C.F.D. - M.C. SRL, F.O.M. – A. SA, R.G. – D. SRL, O.M.L. - O.P., L.R.D. – D. SRL, P.M. și B.A.S. – C.M. SA, B.A. - E.W. SRL, M.Ș.F. - R.T. SRL și N.F.C. – L. SRL, precum și T.A. și G.C. din partea C.C.R.A.P.O. Satu Mare. S-a mai reținut, conform acelorași declarații ale martorului G.C. că, dintre aceste 21 de persoane, au primit viză de intrare în SUA, doar 7 persoane, T. și G. fiind 2 dintre ele, ceilalți fiind: N.G., E.A., S.A., M.P. și O.M., toate cu excepția numitei T.A. făcând deplasarea în SUA, întorcându-se în România doar G.C., N.G. și E.A.

Prima instanță a constatat că dintre persoanele interesate să participe la cea de-a doua misiune economică organizată de C.C.R.A.P.O. Satu Mare au fost audiate în cursul urmăririi penale: L.R. (filele 130-131), B.A. (filele 186-187), B.A. (fila 226), L.C. (filele 270 -273 și 279-282), E.A. (filele 283-284), N.I.G. (filele 295-296) și G.C. (filele 300-304). Au mai fost audiați M.F., soția lui M.P.(fila 141), U.E., mama numiților U.C. și U.N., (fila 227) și D.N. (filele 132-133) în legătură cu nepotul său L.R.

De asemenea, martorii G.C., L.C., E.A. și N.I.G. au fost audiați și în cursul cercetării judecătorești, relevându-se și în acest caz, că activitatea asociației s-a desfășurat în condiții normale, obișnuite. Oamenii de afaceri doritori să participe la misiunea economică organizată de C.C.R.A.P.O. Satu Mare, după ce au luat cunoștință de oferta asociației, s-au prezentat la sediul acesteia, unde au semnat contractul de intermediere și au achitat costul total al misiunii sau numai avansul, după care C.C.R.A. a achitat la bancă taxa de interviu în numele solicitanților, realizând astfel programarea la interviu, după care s-a realizat, în mod organizat, deplasarea la București.

S-a constatat că persoanele care au obținut viză de afaceri au achitat costul total al deplasării, iar persoanelor cărora li s-a refuzat eliberarea vizei li s-au restituit banii înapoi, mai puțin comisionul prevăzut în contract și taxa de interviu, în baza cererilor adresate C.C.R.A.

S-a relevat că mulți dintre solicitanți nu l-au cunoscut pe inculpatul K.I., întrucât au luat cunoștință de oferta C.C.R.A. din presă și s-au prezentat la sediul asociației unde directorul acesteia - T.A. - Ie-a oferit toate detaliile necesare.

S-a apreciat ca fiind elocvente, în ce privește succesul acestei misiuni economice, declarațiile martorilor G.C., N.G. și E.A., atât din cursul urmăririi penale, cât și din cursul cercetării judecătorești.

În prima jumătate a anului 2003 C.C.R.A.P.O. a încercat organizarea unei noi misiuni economice, având drept obiectiv vizitarea de către oameni de afaceri din România a celui mai important târg internațional pentru lemn și industria lemnului din SUA, de la High Point, North Carolina. Pentru această misiune economică s-au înscris următoarele persoane: S.P.O., B.M., B.I.G., C.M.S., M.F., O.L.I., P.S., B.S.C., A.D., M.C., G.M., C.(P.)L. și M.T.F.

Cu excepția ultimelor trei persoane menționate, celelalte persoane s-au prezentat la Consulat pentru obținerea vizei, dar aceasta a fost acordată doar numiților C.M. și A.D. S-a reținut că în acest caz, deplasarea celor două persoane care au obținut viză în SUA, nu s-a mai făcut în mod organizat, din declarația martorului G.C. (fila 302 -vol. l d. u. p.), membru fondator al asociației, rezultând că a pus la dispoziția acestor persoane biletele de avion, conform contractului de intermediere semnat între părți, dar și că deplasarea sa în SUA nu se mai justifica, pentru că scopul misiunii economice nu putea fi atins.

În legătură cu această misiune economică organizată de C.C.R.A.P.O. s-a mai reținut faptul că în activitatea asociației, al cărui președinte era inculpatul K.I., au apărut numeroase disfuncționalități. Astfel, după plecarea în SUA a directorului asociației, T.A., împreună cu soțul acesteia T.F. - membru fondator al asociației (care au primit viză pentru SUA la chemarea întocmită în nume personal de inculpatul K.I.), la conducerea asociației, în funcția de director, a fost numit D.M. Acesta, profitând de lipsa inculpatului K.I. din România, care se afla de mai mult timp pe teritoriul SUA, a solicitat doritorilor de a participa la misiuni economice, taxe suplimentare între 700 și 850 dolari SUA pentru a întocmi dosarele necesare participanților la interviu pentru obținerea vizei, taxe despre care inculpatul K.I. nu avea cunoștință și pe care D.M. le încasa în interes personal și fără a elibera chitanță. După ce inculpatul K.I. a aflat despre această modalitate de lucru a directorului asociației, a dat dispoziție telefonică lui G.C. să-l îndepărteze de la conducerea asociației, lucru care s-a și realizat.

În legătură cu activitatea lui D.M., privind încasarea fără drept, și prin inducerea în eroare a multor persoane, a diferite sume de bani, prin rechizitoriul întocmit în cauză (la pct.5) s-a dispus disjungerea cauzei față de acesta și continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a comunicat, conform adresei aflată la fila 557 - vol. II instanță, că dosarul disjuns, cu nr. 3915/P/2004, privind pe D.M. ș.a., era în curs de cercetări la Poliția Satu Mare.

Tot cu privire la aceeași perioadă, în care în funcția de director al asociației se afla D.M., au planat și suspiciunile în ce privește întocmirea în fals a documentelor ce atestau calitatea de delegat al unor societăți comerciale cu bonitate, care erau necesare a fi prezentate la Consulatul SUA la București, pentru eliberarea vizei persoanelor interesate a participa la misiuni economice.

După îndepărtarea din funcția de director a lui D.M. și numirea în aceeași funcție a martorului M.M.L., C.C.R.A.P.O. a încercat organizarea unei noi misiuni economice prin care se urmărea în principal vizitarea expoziției COMDEX Fall, Las Vegas 2003, în domeniul IT. Oferta C.C.R.A.P.O. în acest sens se află la fila 166 - vol. l d. u. p. Din declarația martorului M.M.L. (filele 305-307 - vol. l d. u. p.) și o scrisoare adresată de inculpatul K.I., consulului general J.T.S. (fila 239 - vol. l d. u. p.) a rezultat că pentru participarea la această misiune economică, planificată a avea loc în luna octombrie 2003, s-au înscris opt persoane și anume: A.A.V., B.C.F., C.P., D.D., M.T., B.M.S., V.T. și R.S., iar cu excepția celui din urmă, niciuna dintre aceste persoane participante la interviu, nu au obținut viză de afaceri pentru SUA.

S-a precizat că și în cazul acestor participanți s-au întocmit contracte de intermediere, s-a încasat costul deplasării în misiune sau avansul pentru deplasare, s-a achitat taxa pentru interviu și s-a organizat deplasarea în grup la București pentru susținerea interviului, fiind însoțiți de directorul asociației M.M.L. și întrucât solicitanții nu au obținut viză, acestora li s-au restituit banii achitați, cu reținerea comisionului și a taxei de interviu, mai puțin în cazul lui B.S.M.

Prima instanță a apreciat că analiza întregii activități a asociației Camera de Comerț Româno-Americană Portland Oregon, Biroul de reprezentare din Satu Mare, așa cum a rezultat din vastul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, se impunea întrucât analiza activității infracționale reținută în sarcina inculpatului K.I., președintele asociației, se afla în strânsă legătură cu aceasta.

Prima instanță, în ce privește infracțiunea de înșelăciune în convenții, comisă în dauna părții civile B.S.C., pe baza probelor administrate în cauză : plângere penală (fila 8 - vol. l d.u.p.), declarație olografă aparținând lui B.S.C. (fila 9 - vol. l d.u.p.), copie contract de intermediere (filele 11-12- vol. l d.u.p.), copie chitanță (fila 13 vol. l d.u.p.), declarație olografă aparținând lui S.M. (fila 15 - vol. l d.u.p.), declarație de parte vătămată B.S.C. (filele 109-111 vol. l d.u.p.), declarație de parte civilă B.S.C. (fila 49 - vol. l instanță) și declarațiile inculpatului K.I., a reținut următoarele:

La începutul anului 2003, partea civilă B.S.C. a aflat prin intermediul internetului despre activitatea Camerei de Comerț Româno-Americane Portland Oregon, inclusiv despre misiunea economică reușită, pe care această asociație a organizat-o pe teritoriul SUA. După discuțiile pe care Ie-a avut la sediul asociației cu directorul asociației - inculpatul K.I., partea civilă a semnat "contractul de intermediere" nr. 104 din 01 februarie 2003, dorind astfel să obțină o viză de afaceri pentru SUA prin participarea la o misiune economică organizată de asociație. în acea perioadă, partea civilă era director de vânzări la o societate comercială ce se ocupa cu comercializarea produselor de panificație. La câteva zile după semnarea contractului de intermediere, partea civilă a predat inculpatului suma de 3500 dolari SUA , prevăzută în contract și care reprezenta totalul costurilor ocazionate de deplasarea în SUA pentru misiunea economică, în prezența numitei S.M., patroana societății la care era angajat, eliberându-i-se chitanță.

Ulterior, la invitația Ambasadei SUA, a participat în mod organizat, la interviul pentru obținerea vizei individuale de afaceri, dar i s-a refuzat eliberarea acesteia, pe motiv că nu prezintă suficiente garanții privind întoarcerea în România. Ulterior, deși i-a solicitat verbal inculpatului K.I., restituirea sumelor achitate, acest lucru nu s-a întâmplat.

Deși semnarea contractului de intermediere, plata sumei de 3500 dolari SUA și refuzul în ce privește eliberarea vizei pentru SUA au avut loc la începutul anului 2003, partea civilă a formulat plângere penală abia în luna septembrie 2004. Din cuprinsul acestei plângeri penale a rezultat că singura nemulțumire a părții civile era legată de nerespectarea clauzelor contractuale, inclusiv de restituirea sumei ce a fost achitată.

Prima instanță a apreciat că nu s-a putut reține că partea civilă B.S.C. a fost indusă în eroare cu ocazia încheierii contractului de intermediere, atâta timp cât din declarația acestuia a rezultat că a luat cunoștință de activitatea asociației și s-a prezentat singur la sediul asociației, exprimându-și intenția de a participa la o astfel de misiune economică, achitând și costurile deplasării în întregime.

Totodată, s-a relevat că, simpla împrejurare că inculpatul K.I. i-a oferit șanse mari părții civile în ce privește obținerea vizei la Ambasada SUA, nu poate fi reținută ca fiind o inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, atâta timp cât, pe de o parte, prin contractul scris semnat între părți se prevedea în mod expres că nu se garantează în niciun fel obținerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA, iar, pe de altă parte, inculpatul chiar era îndreptățit să creadă că partea civilă va obține viză de intrare, având în vedere demersurile anterioare făcute de inculpat în numele asociației, care s-au soldat cu succes prin obținerea vizelor de afaceri de către numeroși cetățeni români.

S-a apreciat că nu constituie infracțiunea de înșelăciune neexecutarea obligațiilor ce derivau din contractul de intermediere de către inculpatul K.I. privind restituirea sumelor achitate, mai puțin comisionul,

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în convenții comisă în dauna părții civile B.M., pe baza probelor administrate în cauză: plângere (fila 50 - vol. l d.u.p.), declarație de martor B.M. (filele 112-113-vol. l d.u.p.), contract de intermediere în original (filele 114-115 - vol. l d.u.p.), declarație de martor B.A. (fila 116 - vol. l d.u.p.), declarație de parte civilă B.M. (fila 50 - vol. l instanță) și declarațiile inculpatului K.I., prima instanță a mai reținut următoarele:

Partea civilă B.M. era consătean cu inculpatul K.I. din localitatea Vama, jud. Satu Mare și cunoștea faptul că, înainte de revoluție, inculpatul a emigrat în SUA și că în momentul respectiv acesta s-a întors în România, reușind prin intermediul unei asociații, să organizeze mai multe misiuni economice prin intermediul cărora mai mulți cetățeni români au plecat în SUA. Deoarece și partea civilă dorea să ajungă în SUA, unde avea o soră, în preajma sărbătorilor de iarnă din anul 2002, l-a contactat pe inculpat, care se găsea în loc. Vama, la părinți, și a purtat o discuție cu acesta, despre posibilitatea de a participa și el la o misiune economică. Urmare acestei discuții, în luna ianuarie 2003, partea civilă s-a prezentat la sediul asociației din Satu Mare și a semnat cu directorul asociației, M.D., contractul de intermediere nr. 102 din 22 ianuarie 2003, achitând totodată costul întreg al deplasării, respectiv suma de 3500 dolari SUA.

Ulterior, în cursul lunii mai 2003, s-a prezentat împreună cu un grup organizat format din 6-7 persoane din Satu Mare și alte 6-7 persoane care li s-au alăturat din țară, însoțiți fiind de martorul G.C., din partea asociației C.C.R.A.P.O. Satu Mare, la Ambasada SUA, pentru a participa la interviul necesar pentru obținerea vizei, iar partea civilă nu a mai intrat la interviu, după ce li s-a comunicat să nu mai aștepte întrucât unor persoane li s-a refuzat eliberarea vizei anterior, situație în care se găsea și B.M..

Deși din partea asociației i s-a promis reprogramarea la interviu fără o altă taxă suplimentară, partea civilă a refuzat să mai participe, evaluând ca fiind reduse șansele pe care le are, așa încât, a solicitat telefonic, de mai multe ori, de la inculpatul K.I., restituirea sumei achitate, fără succes.

S-a apreciat că nici în acest caz nu există inducere în eroare a părții civile cu prilejul încheierii contractului de intermediere, considerând relevante sub acest aspect, împrejurarea că partea civilă a purtat doar niște discuții de principiu cu inculpatul, după care a semnat contractul de intermediere la sediul asociației, cu directorul D.M., a predat banii și a primit chitanță, la interval de aproximativ o lună. S-a relevat că la pct. 7 al Cap. VII contractul de intermediere prevedea în mod clar că nu se garantează obținerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA. După eșecul primei prezentări la Ambasada SUA, pentru obținerea vizei, partea civilă nu s-a mai prezentat și a două oară și, cu toate acestea, nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului sau a altei persoane.

Plângerea părții civile aflată la fila 50 - vol. l d.u.p., era datată în aceeași zi în care a avut loc audierea acestuia ca martor (filele 112-113 - vol. l d.u.p.) și s-a menționat că B.M. a fost chemat în fața organelor judiciare pentru a da lămuriri în legătură cu contractul de intermediere nr. 102/20031, ocazie cu care a formulat și plângerea, astfel explicându-și instanța mențiunea făcută în colțul din dreapta sus "Dată în fața mea azi 20 octombrie 2004 insp. șef - semnătură indescifrabilă".

În consecință, instanța a reținut că fapta inculpatului K.I. de a avea întâlniri și discuții cu părțile civile B.S.C. și B.M., în calitate de președinte a asociației C.C.R.A.P.O. Satu Mare și de a-i determina pe aceștia să încheie contracte de intermediere cu asociația, inclusiv să achite în întregime costul unei deplasări în SUA, având ca obiect misiuni economice pe teritoriul acestui stat și de a nu-și onora obligația de restituire a sumei achitate ca urmare a eșecului în obținerea vizei de către părțile civile, nu era prevăzută de legea penală ca și infracțiune. Prin urmare, a dispus achitarea inculpatului K.I., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în formă continuată, prev. și ped. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Urmare acestei soluții privind latura penală a cauzei, instanța a făcut și aplicarea disp. art. 346 alin. (4) C. proc. pen., privitor la soluționarea laturii civile cu care a fost sesizată prin constituirile de părți civile, formulate de persoanele vătămate B.S.C. și B.M., în sensul că a lăsat nesoluționată latura civilă, dând posibilitate acestora de a se adresa instanței civile pentru recuperarea sumelor de la asociația C.C.R.A.P.O. Satu Mare.

În legătură cu infracțiunea de trafic de influență în formă, continuată, prev. și ped. de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului K.I., instanța a reținut că infracțiunea de trafic de influență presupune pe lângă rezoluția infractorului (făptuitorului) și acordul unei alte persoane (cumpărătorul de influență) ce determină o nouă rezoluție infracțională la fiecare repetare a actului de trafic de influență, considerente pentru care a analizat separat fiecare act material ce a intrat în conținutul infracțiunii reținută în sarcina inculpatului K.I.

În ce privește infracțiunea de trafic de influență, în care cumpărătorul de influență este C.D., pe baza probelor administrate în cauză și anume: declarațiile martorilor C.D. (filele 89-91 - vol. l d.u.p., fila 233 vol. l dosar instanță), și C.L. (filele 81-92 - vol. I d.u.p., fila 158 vol. I dosar instanță), copie contract de intermediere (filele 83-85 - vol. I d.u.p.) și copie chitanță și traducere legalizată a acesteia (filele 86-87- vol. I d.u.p.), convocare în original emisă de un avocat (fila 81 - vol. I d.u.p.), și declarațiile inculpatului K.I., s-a constatat că la sfârșitul anului 2001 martorul C.D. l-a cunoscut pe inculpatul K.I. pe teritoriul SUA, când aflându-se în SUA cu o bursă, având drept de muncă, a cumpărat bilete de avion pentru întoarcere în România de la societatea comercială aparținând inculpatului.

S-a relevat că ulterior, în cursul anului 2002, martorul C.D. a văzut oferta C.C.R.A.P.O. Satu Mare la rubrica de mica publicitate a unui ziar local, privind organizarea de misiuni economice pe teritoriul SUA și a luat legătura cu inculpatul K.I., discutând posibilitatea ca viitoarea sa soție, martora C.L., să participe la o astfel de misiune. La data de' 2 decembrie 2002 C.D. a predat inculpatului suma de 1000 dolari SUA reprezentând avansul din costul total al misiunii economice, eliberându-i-se în acest sens o chitanță în limba engleză, completată de inculpatul K.I.. La data de 3 decembrie 2002 martorul C.D. a semnat, în numele prietenei sale, contractul de intermediere nr. 99 din 03 decembrie 2002 cu asociația C.C.R.A.P.O., reprezentată prin directorul ei M.D. Ulterior, în cursul anului 2003, directorul asociației, M.D., Ie-a mai cerut celor doi suma de 850 dolari SUA , motivând că banii erau necesari pentru întocmirea unui dosar personal ce urmează a fi prezentat la Ambasada SUA pentru obținerea vizei, iar suma de 850 dolari SUA a fost predată acestuia în sediul C.C.R.A.P.O. din Satu Mare. S-a constatat că această sumă a fost însușită de către D.M., care nu a eliberat chitanță privind încasarea ei și nu a fost încasată din dispoziția inculpatului K.I. Pentru această faptă, față de D.M. s-a dispus prin rechizitoriu (pct. 5) disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.

De asemenea prima instanță a mal reținut că într-o zi de vară a anului 2003, martora C.L. a fost anunțată de către D.M. cu privire la deplasarea la București în cursul aceleiași zile, pentru a participa la interviul pentru viză. Nefiind anunțată din timp, aceasta a refuzat deplasarea, iar în acel moment nu s-a pus problema restituirii avansului, pentru că urma ca în toamna aceluiași an să se mai organizeze o deplasare la București pentru interviu. S-a mai relevat că după momentul când martorul C.D. a aflat de la inculpatul K.I. că l-a dat afară pe D.M. de la asociație, acesta a renunțat la ideea de a mai participa la misiunea economică, solicitând restituirea banilor achitați, atât inculpatului K.I., cât și lui D.M. S-a mai reținut că, întrucât banii nu i-au fost restituiți, numita C.(P.) L. s-a adresat unui avocat, care, în luna februarie 2004, a inițiat o procedură de conciliere directă în legătură cu sumele de bani achitate.

Ulterior, la o întâlnire ce a avut loc la sediul asociației C.C.R.A.P.O. din Satu Mare, inculpatul K.I. s-a oferit să restituie celor doi suma încasată de el, pentru care a eliberat chitanță cu reținerea comisionului prevăzut în contractul de intermediere, dar C.D. și C.L. au refuzat acest lucru la sfatul avocatului lor.

S-a apreciat de instanța de fond că, în condițiile în care inculpatul K.I. a încasat suma de 1000 dolari SUA în temeiul unui contract de intermediere, în cuprinsul căruia era prevăzut în mod expres ce reprezenta această sumă (avansul din costul total al deplasării în SUA) și modalitatea în care aceasta se restituie și a eliberat chitanță pentru suma încasată, nu se poate reține că acesta și-a traficat influența pe care o avea asupra vreunui funcționar în schimbul acestei sume de bani. S-a mai reținut că la punctul 5 al Capitolului VII din contract se prevedea în mod expres că intermediarul nu garantează obținerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA; familia C. nu a formulat vreo plângere penală împotriva inculpatului K.I. sau a lui D.M., ci s-a adresat unui avocat pentru a iniția demersurile legale în vederea recuperării sumelor achitate, care au rămas fără finalitate.

S-a apreciat că declarațiile soților C. trebuie analizate în contextul în care aceștia au un interes material în legătură cu inculpatul K.I., reținându-se, totodată că, în declarația sa de martor din cursul urmăririi penale, C.L. a arătat că "nu l-a auzit niciodată pe K.I. să afirme că are cunoștințe și relații în rândul funcționarilor de la Ambasada SUA în România și că prin intermediul lor îmi garantează că va obține viză" (fila 82- vol. I d. u. p.), iar martorul C.D. a declarat în cursul cercetării judecătorești "niciodată K. nu mi-a spus că va rezolva viza intervenind la aceasta (consulul SUA la București) și nici la o altă persoană din Ambasadă" (fila 233 verso - vol. I dosar instanță), precum și "discuția pe care am avut-o cu inculpatul K. cu privire la întâlnirea pe care acesta urma să o aibă cu reprezentanți ai Ambasadei SUA, respectiv consulul de la București, am avut-o după plata sumei de 1000 dolari SUA și respectiv 850 dolari SUA " (fila 234 – verso - vol. I dosar instanță).

În legătură cu infracțiunea de trafic de influență în care cumpărătorul de influență este M.T.F., pe baza probelor administrate în cauză: declarațiile martorului M.T.F. (filele 104-106 - vol. I d.u.p. și fila 237 - vol. I instanță), contract de intermediere în original (filele 107-108 - vol. I d.u.p.) și declarațiile inculpatului K.I., s-a reținut că martorul M.T.F. locuia în loc. V., jud.S.M. și mai mulți membrii ai familiei sale (mama și doi frați) se aflau în SUA. Din dorința de a ajunge și el acolo, a luat legătura cu inculpatul K.I., care era născut în aceeași localitate și care se afla în vizită la părinții săi, după ce a aflat, inclusiv din presa locală, despre misiunile economice pe care inculpatul le organizează pe teritoriul SUA. După discuțiile avute cu inculpatul K.I., M.T.F. a semnat contractul de intermediere nr.111 din 19 mai 2003 cu C.C.R.A.P.O. reprezentată de directorul acesteia, D.M., iar costul misiunii economice de 3500 dolari SUA a fost achitat de fratele său M.D., aflat în SUA, direct în contul asociației din Portland, Oregon, care i-a fost indicat de inculpat. S-a mai reținut că în Satu Mare, D.M. i-a mai solicitat lui M.T.F. suma de 800 dolari SUA, motivând că sunt necesari pentru întocmirea dosarului personal ce urmează a fi prezentat la ambasadă pentru obținerea vizei de afaceri. în cursul lunii mai 2003, M.T.F. s-a deplasat la București împreună cu alte 6-7 persoane din Satu Mare, fiind programat la interviu pentru obținerea vizei, dar a refuzat să se prezinte, fiindu-i teamă că se vor descoperi falsurile ce le cuprindea dosarul întocmit de D.M.

S-a constatat că deși nu i s-au restituit banii achitați, M.T.F. nu a formulat plângere penală nici împotriva inculpatului K.I. și nici împotriva lui D.M. La data de 25 octombrie 2004, acesta a fost audiat la parchet în legătură cu "sumele de bani pe care Ie-a achitat în vederea obținerii unei vize în SUA".

Prima instanță a considerat că simpla depoziție dată de M.T.F. ca martor, după aproximativ 2 ani de la data la care au avut loc discuțiile cu inculpatul K.I. (în preajma sărbătorilor de iarnă 2002), fără să fi depus vreo plângere în tot acest timp, nu pot fundamenta acuzația de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului K.I. S-a mai reținut că nu s-au făcut acte de cercetare penală cu privire la pretinsele falsuri întocmite de D.M. și nu s-a stabilit existența unei legături subiective între D.M. și K.I., mai mult chiar că inculpatul K.I. I-a îndepărtat pe D.M. din asociație atunci când a aflat despre faptul că acesta solicita suplimentar suma de 800 dolari SUA în afara costului misiunii economice, pentru întocmirea dosarelor personale.

S-a apreciat de către instanța de fond că nu poate reține că inculpatul K.I. și-ar fi traficat influența asupra funcționarilor din cadrul Ambasadei SUA pentru a obține suma de 3500 dolari SUA , atâta timp cât banii au fost încasați în temeiul unui contract scris semnat de părți, în care se prevedea modalitatea restituirii acestora (mai puțin comisionul), în cazul în care solicitantul nu obținea viza, inclusiv faptul că nu se garanta obținerea vizei.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență în care cumpărătorul de influență era O.L.I., pe baza probelor administrate în cauză și anume: declarațiile martorului O.L.I. (filele 75-77 - vol. I d. u. p. și filele 238-239 - vol. I instanță), contract de intermediere în original (filele 78-79 - vol. I d. u. p.), cerere de restituire în original (fila 80 - vol. I d. u. p.) și declarațiile inculpatului K.I., s-a reținut că martorul O.L.I. a aflat despre activitatea inculpatului K.I. desfășurată prin intermediul C.C.R.A.P.O., de la sora sa Angelica și soțul acesteia M.D., care erau stabiliți pe teritoriul SUA încă de aproximativ 5 ani. în cursul lunii februarie 2003, după discuțiile avute la sediul asociației din Satu Mare, cu inculpatul K.I. și directorul asociației D.M. în legătură cu posibilitatea de a ajunge în SUA prin intermediul unei misiuni economice organizate de asociație, O.L.I. a semnat contractul de intermediere nr. 106 din 11 februarie 2003, iar costul misiunii economice de 3500 dolari SUA a fost achitat inculpatului K.I. de către M.D., cumnatul lui O.L.I. pe teritoriul SUA.

S-a mai reținut că la începutul verii anului 2003, martorul O.L.I. s-a deplasat la București într-o delegație formată din 12 persoane, fiind însoțiți de către G.D. din partea asociației C.C.R.A.P.O., dar lui i s-a refuzat eliberarea vizei, aceasta fiind obținută de numai 3 persoane din grup.

La data de 17 septembrie 2003 martorul O.L.I. a formulat o cerere scrisă către C.C.R.A.P.O., privind restituirea sumei de 3500 dolari SUA, conform contractului încheiat între părți, cerere ce a fost înregistrată la asociație sub nr. 120 din 17 septembrie 2003, dar banii nu i-au fost restituiți. Cu toate acestea O.L.I. nu a inițiat alte demersuri legale pentru recuperarea sumei de bani și nu a formulat vreo plângere penală împotriva inculpatului K.I. sau a lui D.M.

S-a apreciat de către prima instanță că nici în această situație nu poate reține că inculpatul K.I. și-a traficat influența asupra funcționarilor din cadrul Ambasadei SUA, în schimbul sumei de 3500 dolari SUA. Banii au fost încasați pe teritoriul SUA, iar după sosirea în România, inculpatul K.I. a încheiat contractul de intermediere între asociație și O.L.I., a organizat deplasarea în grup la București pentru prezentarea individuală la interviul de la ambasadă pentru obținerea vizei de afaceri, împrejurarea că asociația al cărei președinte era inculpatul K.I., nu și-a îndeplinit obligația contractuală de restituire a sumei încasate, după ce s-a refuzat eliberarea vizei de către funcționarii din cadrul Ambasadei SUA, nu poate fundamenta acuzația de trafic de influentă.

S-a mai reținut că O.L.I. nu a formulat vreo plângere penală împotriva inculpatului K.I. sau a altei persoane, iar declarația care i s-a luat în calitate de martor, la data de 21 octombrie 2004 la sediul parchetului era "pentru a dovedi sumele de bani primite (de către K.I. și S.R. - cei doi inculpați) pentru rezolvarea unor vize pentru călătorii în SUA". Această declarație, a fost menținută de martor și în faza cercetării judecătorești, dar poziția sa a fost nuanțată, arătând că nu își amintește dacă s-a discutat despre vreo intervenție la Ambasada SUA pentru obținerea vizei și, în plus, că "K. i-a spus că nu îl poate cuprinde în grupul pe care-l organiza pentru plecarea în SUA, în calitatea de muncitor pe care o aveau la acea dată și că trebuia să aibă o funcție", confirmând astfel susținerile inculpatului K.I. potrivit cărora, în toate cazurile explica doritorilor de a participa la misiunile economice organizate de asociația sa, condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească, inclusiv cele cu privire la statutul profesional. S-a relevat că, din cuprinsul ambelor declarații ale lui O.L.I. (din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești), a rezultat în mod clar că a aflat despre K.I., care putea să rezolve viză datorită cunoștințelor pe care le avea în rândul personalului din Ambasada SUA din București, de la sora sa Angelica și soțul acesteia M.D., care erau stabiliți în SUA și care nu au fost audiați în cauză.

S-a considerat că în împrejurările date, nu se poate reține că inculpatul K.I. a promis intervenția sa pe lângă funcționarii Ambasadei SUA la București în vederea obținerii vizei de afaceri de către O.L.I.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență în care cumpărătorul de influență este B.M.S., pe baza probelor administrate în cauză: declarația martorei B.M.S. (filele 92-94 - vol. I d. u. p.), proces verbal și declarație (filele 95-96 - vol. I d. u. p.), copii corespondență privată electronică e-mail (filele 97-102 - vol. I d. u.p.), cerere restituire sumă de 3500 dolari SUA (fila 103 - vol. I d. u. p.) și declarațiile inculpatului K.I., s-a reținut că B.M.S., împreună cu soțul ei D., care avea drept de ședere în SUA, au aflat despre activitatea Camerei de Comerț Româno-Americane și implicit a inculpatului K.I., privind organizarea de misiuni economice în SUA. S-a relevat că aflându-se în România, soțul lui B.M.S., D. a luat legătura telefonic cu inculpatul K.I. și la îndemnul acestuia, s-au prezentat la sediul asociației din Satu Mare, unde, la data de 16 ianuarie 2003, au plătit lui D.M. costul întreg al unei misiuni economice, respectiv suma de 3500 dolari SUA, pentru care li s-a eliberat chitanță.

S-a mai reținut că ulterior, în cursul lunii martie 2003, D.M. a mai solicitat și încasat de la B.M.S. suma de 850 dolari SUA , fără a elibera chitanță, motivat de faptul că, acești bani ar fi necesari pentru întocmirea dosarului personal ce urma a fi prezentat la Ambasada SUA din București în vederea obținerii vizei de afaceri. S-a reținut că în luna mai a anului 2003 B.M.S. a fost invitată la sediul asociației din Satu Mare de către G.D., ocazie cu care a semnat un "proces verbal" și o "declarație" în care s-a consemnat împrejurarea că a achitat inițial suma de 3500 dolari SUA lui D.M., pentru care s-a și eliberat chitanță în temeiul contractului de intermediere, precum și suma de 850 dolari SUA tot lui D.M., pentru care nu i s-a eliberat chitanță și nu era prevăzută printre obligațiile asumate prin contract. Cu aceeași ocazie, inculpatul K.I. i-a promis restituirea banilor achitați lui D.M., dar acest lucru nu s-a întâmplat, astfel că la data de 15 octombrie 2003, B.M.S. a formulat în scris o cerere către C.C.R.A.P.O. privind restituirea sumei de 3500 dolari SUA, dar pe care nu a mai înregistrat-o la sediul asociației.

Prima instanță a mai reținut că din corespondența electronică purtată între inculpatul K.I. și D., (soțul martorei B.M.S.), a rezultat că inculpatul își cerea mereu scuze pentru imposibilitatea restituirii sumelor achitate.

S-a mai constatat că nici în acest caz nu s-a formulat nici o plângere penală împotriva inculpatului sau a lui D.M., iar declarația martorei B.M.S. a fost luată la data de 27 octombrie 2004, la sediul parchetului în legătură cu "împrejurările în care l-a cunoscut pe D.M. și K.I. S-a mai relevat că, în cursul cercetării judecătorești, aceasta nu a putut fi audiată, din actele procedurale existente la dosar (filele 261 și 263 - vol. I instanță) rezultând că era plecată din țară.

S-a conchis că, în baza acestei declarații, nu se poate reține că inculpatul K.I. și-a traficat influența asupra funcționarilor din cadrul ambasadei SUA la București.

Referitor la infracțiunea de trafic de influentă reținută în sarcina inculpatului K.I., respectiv complicitate la trafic de influență reținută în sarcina inculpatului S.R., în care cumpărători de influență sunt C.A., K.S. și P.V., pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că inculpatul S.R. a fost colaborator al inculpatului K.I. în afacerile pe care acesta din urmă le derula în Satu Mare, începând cu anul 2007, pe lângă activitatea desfășurată în cadrul asociației Camera de Comerț Româno-Americană (CCRA). Astfel, inițial, inculpatul K.I. avea un internet-cafe, care era administrat prin intermediul inculpatului S.R., deoarece K.I. se afla mai mult pe teritoriul SUA unde locuia împreună cu familia și, ulterior, a deschis un bar situat tot în centrul municipiului Satu Mare, care, de asemenea, era administrat în fapt de inculpatul S.R.

S-a mai relevat că în cursul anului 2004 inculpatul K.I. a cesionat prin acte notariale părțile sociale deținute la societatea ce administra barul în favoarea inculpatului S.R. și a altei persoane, B.S.

Prima instanță a reținut că, în timp, relația dintre cei doi a devenit una de prietenie și încredere reciprocă și că Inculpatul S.R. nu era implicat în nici un fel în activitatea asociației C.C.R.A.P.O., unde inculpatul K.I. era președinte, însă, cu toate acestea, inculpatul S.R. trecea săptămânal pe la biroul (sediul) asociației din Satu Mare, unde inculpatul K.I. îl suna în perioada în care nu se afla în Satu Mare, pentru a afla modul în care se derula activitatea comercială.

S-a mai reținut că martorul C.A. îl cunoștea de mai mulți ani pe inculpatul S.R., în ultimul timp aceștia fiind colegi de muncă la aceeași firmă de taximetrie din Satu Mare.

Prima instanță, în cuprinsul considerentelor, a mai relevat că la sfârșitul lunii martie 2004, pe când se afla în Centrul Nou din mun. Satu Mare, inculpatul K.I. s-a întâlnit cu S.R., care i-a prezentat acestuia un prieten foarte bun în persoana lui C.A. Cu această ocazie, martorul C. se interesa dacă în cursul anului 2004, C.C.R.A. va organiza misiuni economice pe teritoriul SUA, la care dorea să participe și el. Inculpatul K.I. i-a confirmat că intenționează să organizeze două astfel de misiuni economice și i-a prezentat verbal condițiile pe care trebuie să le îndeplinească delegații la astfel de misiuni, inclusiv costul total al deplasării de 3500 dolari SUA de persoană, ce includea biletele de avion dus-întors, cazare la motel, servitul mesei, organizarea de întâlniri oficiale cu oameni de afaceri, taxele de intrare la diferite expoziții, taxa de participare la interviul de la Ambasada SUA la București pentru obținerea vizei. Cu ocazia unei noi întâlniri între inculpatul K.I. și martorul C.A., ce a avut loc pe terasa barului Manhattan, ce aparținea inculpatului, la care a participat și martora T.J., prietena lui C., inculpatul i-a predat în scris informațiile privind documentele pe care fiecare delegat trebuie să le prezinte la ambasadă în vederea obținerii vizei, informații pe care inculpatul K. Ie-a preluat de pe site-ul Ambasadei SUA la București și pe care le prezenta oricărui doritor de a participa la misiunile economice.

S-a mai constatat că inculpatul K.I., cu aceeași ocazie, i-a cerut martorului denunțător C.A. să verifice dacă îndeplinea condițiile pentru obținerea vizei și, în caz afirmativ, să vină la biroul asociației cu un avans de 1500 Euro pentru a perfecta detaliile vizând organizarea misiunii.

S-a mai relevat că despre demersurile sale C.A. i-a povestit și prietenului său K.S., care, la rândul său, și-a exprimat intenția de a se deplasa în SUA. în acest sens, K.S. i-a cerut lui C.A. să se intereseze dacă poate participa și ei la o astfel de misiune, iar după aproximativ o săptămână, C.A. i-a dat un răspuns afirmativ, spunându-i totodată și cât este costul deplasării de 3500 dolari SUA. Despre intențiile lui C.A. și K. a aflat și P.V., de asemenea taximetrist, care și-a exprimat și el intenția de a se deplasa în SUA. La sfârșitul lunii aprilie 2004 cei trei taximetriști, C., K. și P., însoțiți fiind de T.J., prietena lui C., s-au prezentat la sediul asociației pentru a achita avansul deplasării.

S-a mai reținut de către prima instanță că în biroul asociației, (situat la etajul III), a urcat doar C., ceilalți rămânând în mașină, iar la cererea inculpatului K.I. de a schimba suma de 3000 Euro în lei sau dolari, C.A. a schimbat-o în lei și a predat inculpatului suma de 120.000.000 lei vechi. Cu ocazia încasării acestei sume, inculpatul a eliberat chitanțe și a emis facturi fiscale pe numele fiecăruia dintre cele trei persoane, C.A., K.S. și P.V.C. Totodată a cerut lui C. să se prezinte împreună cu celelalte persoane pentru a semna contracte de intermediere, precum și completarea dosarelor și depunerea lor la asociație pentru a putea efectua demersurile ulterioare, respectiv achitarea taxei la bancă pentru programarea la interviu la sediul Ambasadei SUA la București.

În cursul lunii mai 2004, după zilele orașului Satu Mare (14 mai), inculpatul K.I. s-a mutat la Orșova (jud. Mehedinți) pentru a fi mai aproape de Timișoara, unde a început o nouă afacere în domeniul turismului, sens în care a și vândut barul din Satu Mare către S.R. și B.S.

S-a mai menționat faptul că inculpatul K.I. nu s-a întâlnit niciodată cu K.S. și P.V. și astfel nu avea cum să le explice condițiile privind deplasarea în SUA și, pe de altă parte, că nici C.A. și nici K.Z. nu au avut bani proprii pentru a achita costul deplasării în SUA, ci s-au împrumutat de la P.V., pe care l-au determinat să-și vândă un autoturism în acest sens.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul S.R. s-a oferit să le întocmească celor trei dosarele solicitate de către inculpatul K.I., necesare a fi prezentate la ambasadă, în schimbul sumei de 700 Euro de persoană. Martorul C.A. a predat inculpatului S.R. suma de 1400 Euro, în prezența lui K.Z. și T.J., și cu toate acestea inculpatul S.R. nu a întocmit dosarele, pentru banii plătiți acestuia nu s-a întocmit nici un înscris și evident, nu s-a eliberat nici o chitanță.

S-a constatat că odată cu trecerea timpului și pe fondul nemulțumirilor venite în special de la martorul P.V., care a dat banii celorlalți, martorul C.A. a început mai multe demersuri pentru recuperarea banilor plătiți, reținându-se că a luat legătura telefonic cu inculpatul K.I., care se afla la Orșova, căruia i-a solicitat restituirea banilor, întrucât nu mai putea participa la misiune pentru că nu a primit delegație din partea firmei. Acesta a solicitat în repetate rânduri inculpatului S.R. restituirea banilor pe care îi achitase, iar pentru că S.R. întârzia restituirea banilor și pentru că, probabil, C.A. și-a dat seama că îi va fi greu să recupereze banii de la acesta, în lipsa unui act scris, C.A. a cerut telefonic de la inculpatul K.I. permisiunea de a folosi telefonul aflat în biroul asociației din Satu Mare pentru a înregistra o convorbire telefonică cu inculpatul S.R., lucru pe care inculpatul K.I. i l-a permis, dar care i-a ridicat acestuia numeroase semne de întrebare cu privire la seriozitatea lui C.A. Ulterior, inculpatul K.I. a aflat de la martorul B.C. (un prieten al inculpatului pe care-l lăsase la sediul asociației din Satu Mare pentru a răspunde la telefoane cât timp el era plecat din localitate) că cele trei persoane interesate să participe la misiunea economică, nu erau oameni de afaceri, ci taximetriști.

S-a mai relevat că, într-o altă discuție telefonică purtată între inculpatul K.I. și martorul C.A., acesta din urmă a revenit, arătând că totuși dorește să participe în continuare la misiunea economică, dar inculpatul K.I. i-a reproșat faptul că a încercat să-l inducă în eroare atât pe el, cât și asociația, ascunzând faptul că este taximetrist. De asemenea, martorul C.A. a înregistrat, din proprie inițiativă, patru convorbiri telefonice, din care două au fost purtate cu inculpatul K.I., iar celelalte două cu inculpatul S.R., pe care Ie-a pus la dispoziția organelor judiciare.

S-a apreciat de către prima instanță că nu se poate reține că inculpatul K.I. a primit bani (suma de 120.000.000 lei vechi) de la martorii C., K. și P. în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii de la Ambasada SUA la București în vederea eliberării vizei de afaceri către aceștia, banii fiind încasați în calitate de președinte a C.C.R.A.P.O. și nu în nume personal, pentru care a eliberat chitanțe și facturi fiscale și aceștia reprezentau avansul din costul total al unei misiuni economice pe teritoriul SUA. Astfel, s-a considerat că în cauză lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii ( latura subiectivă), pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

în legătură cu această faptă s-a mai reținut că cei trei martori: C., K. și P., au avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, dând declarații contradictorii. Astfel, în declarațiile inițiale date de martorii P. și K. la data de 29 septembrie 2004, respectiv de martorul C.A. 30 septembrie 2004, toți trei au susținut la unison că inculpații K.I. și S.R. le-au promis obținerea de vize SUA prin intervenția lor asupra funcționarilor de la ambasadă, în schimbul sumei de 3500 dolari SUA de persoană. în „denunțul" făcut la data de 30 septembrie 2004, respectiv declarația dată în aceeași zi, martorii K.S. și P.V. au arătat că prietenul lor C.A. le-ar fi spus despre oportunitatea obținerii unei vize SUA prin intermediul colegului său „J." -S.R., care la rândul său are un prieten „J."- K.I., în condițiile în care martorii K. și P. nu s-au întâlnit niciodată cu inculpatul K.I., iar informațiile le aveau fie de la colegul lor C., fie de la inculpatul S.

Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, s-a constatat că martorul C.A. a arătat în declarația sa (fila 571 - vol. I instanță) că inculpatul K. nu i-a spus niciodată că din acești bani ar urma să dea mai departe bani vreunui funcționar de la ambasadă, mai mult decât atât K. i-a spus că întreaga sumă pe care o va plăti va fi facturată, iar el va primi chitanță.

S-a mai reținut că în declarația sa din cursul cercetării judecătorești (filele 450-451 - vol. II instanță), K.S. a arătat că „niciodată din discuția cu cei doi inculpați nu am dedus că va interveni pe lângă vreo persoană de la ambasadă pentru obținerea vizelor..." și că „deși m-am întâlnit cu inculpații K. și S. și am discutat personal, niciodată din discuții nu a rezultat că aceștia ar avea vreo influență asupra unei persoane din Ambasada SUA pentru a obține vize".

De asemenea, s-a mai relevat că martorul P.V. a arătat în declarația sa din cursul cercetării judecătorești (fila 451 verso - vol. II instanță) că el personal nu a discutat niciodată cu inculpații, respectiv „C. I-a asigurat că ar fi avut el discuții cu K. și că acesta ar avea relații foarte mari la Ambasada SUA din București și că va obține în mod sigur acele vize".

S-au constatat discordante între declarațiile celor trei martori din cursul urmăririi penale și cele din cursul cercetării judecătorești, apreciindu-se că, doza mare de subiectivism, care se regăsea în declarațiile celor trei, era legat de faptul că aceștia au plătit bani atât inculpatului K.I. (pentru care au primit chitanță și pe care îi puteau recupera în timp, mai puțin comisionul), cât și inculpatului S., (care nu Ie-a eliberat chitanță și care întârzia restituirea banilor), justificând astfel un interes material în legătură cu persoana inculpaților. în ambele situații s-a reținut că banii au fost plătiți de martorul C.A., chiar dacă banii nu îi aparțineau și acest lucru a justificat, într-un fel, numeroasele demersuri făcute de acesta pentru recuperarea banilor.

Totodată, s-a mai constatat că spre deosebire de poziția oscilantă a celor trei martori, inculpatul K.I. a negat constant încă de la început săvârșirea cu știință a vreunei infracțiuni, descriind modul de derulare a activității asociației al cărei președinte era, apreciindu-se că declarațiile acestuia prezentau credibilitate.

Tribunalul Satu Mare, secția penală, pentru considerentele mai sus expuse, în ce privește infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, reținută în sarcina inculpatului K.I., a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

Referitor la activitatea infracțională a inculpatului S.R., care a pretins suma de 2100 dolari SUA de la martorii C.A., K.S. și P.V. pentru a le „rezolva" anumite documente necesare obținerii vizei, din care a încasat suma de 1400 Euro, aceasta nu are legătură cu activitatea desfășurată de inculpatul K.I. la asociația C.C.R.A. S-a apreciat că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul K.I. avea cunoștință de manoperele frauduloase desfășurate de inculpatul S.R. și, pe cale de consecință, s-a considerat că, se impune discutarea schimbării încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului S.R. și întrucât necesitatea schimbării încadrării juridice a intervenit în cursul deliberării, prima instanță a procedat la disjungerea cauzei privind pe inculpatul S.R., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în baza art. 38 C. proc. pen. și s-a repus cauza pe rol cu privire la acesta, în baza art. 344 C. proc. pen., fixându-se un nou termen de judecată, cu citarea părților.

În ce privește măsurile preventive luate în cauză față de inculpați, prima instanță a reținut că față de inculpatul K.I. s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore prin ordonanța procurorului din data de 13 octombrie 2004 și apoi măsura arestării preventive a inculpatului prin încheierea nr. 587 din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Satu Mare, iar față de inculpatul S.R. s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore prin ordonanța procurorului din data de 14 octombrie 2004 și apoi arestarea inculpatului prin încheierea nr. 1 din 15 octombrie 2004 a Tribunalului Satu Mare. Măsura arestării preventive a fost prelungită în mod succesiv până la data de 13 iunie 2005, când prin încheierea nr. 317 a Tribunalului Satu Mare a fost respinsă sesizarea privind menținerea arestului preventiv, luându-se măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

S-a mai constatat că inculpații K.I. și S.R. au fost puși în libertate la data de 18 iunie 2005, ca urmare a rămânerii definitive a încheierii nr. 317/2005 a Tribunalului Satu Mare prin decizia penală nr. 386/2005 a Curții de Apel Oradea, menținându-se măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de ambii inculpați.

La momentul deliberării, față de soluțiile de achitare a inculpatului K.I. de sub acuzația săvârșirii ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa, respectiv de repunere pe rol a cauzei față de inculpatul S.R., instanța de fond a considerat că, pe de o parte, nu se mai impunea menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de primul inculpat, motiv pentru care, a dispus revocarea acestei măsuri, iar pe de altă parte, că se impunea a fi menținută măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de

Inculpatul S.R., pentru a împiedica astfel sustragerea acestuia de la judecată, motiv pentru care, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut această măsură.

Totodată, în ce privește măsurile asigurătorii luate în cauză față de inculpatul K.I., instanța a constatat că nu se mai impune menținerea acestora, în raport de soluțiile de achitare a acestuia pentru săvârșirea ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa, întrucât nu se mai punea problema reparării pagubelor produse prin infracțiune și nici garantarea executării pedepsei amenzii, motiv pentru care, a dispus ridicarea sechestrului asigurător luat prin ordonanța procurorului din data de 4 noiembrie 2004 asupra imobilului situat în loc. Orșova, jud. Mehedinți, compus din 2 camere plus dependințe, înscris în C.F. nr. 2024/14 a loc. Orșova, aparținând inculpatului K.I.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate a formulat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărî prin care să se dispună condamnarea inculpatului K.I. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

În motivarea apelului formulat s-a susținut că soluția de achitare a inculpatului K.I. este nelegală, instanța de fond, în considerente, a plecat de la premisa greșită că întreaga activitate a inculpatului - de organizare a unor misiuni economice pe teritoriul SUA - s-a desfășurat într-un cadru legal, în contextul în care toate acțiunile sale ar fi fost promovate prin intermediul Camerei de Comerț Româno - Americană Portland - Oregon Satu Mare, iar sumele bănești, reprezentând costurile au fost încasate în mod legal, în virtutea unor relații contractuale; referitor la încasarea unor sume suplimentare de 700-850 dolari SUA de către directorul asociației D.M., s-a apreciat că inculpatul era străin de o astfel de activitate, la fel cum era și de procurarea unor documente falsificate, care atestau calitatea denunțătorilor de reprezentanți ai unor societăți comerciale cu bonitate pentru a fi reprezentate la Consulatul Statelor Unite ale Americii din București.

S-a arătat că înființarea de către inculpat a asociației purtând denumirea pretențioasă de „Camera de Comerț Româno - Americană Portland - Oregon" dublată de stabilirea sediului acesteia în incinta Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, utilizarea expresiei „ misiuni economice" și publicitatea făcută în jurul inculpatului, etichetat ca fiind un om de afaceri influent, capabil ca prin relațiile sale, să obțină vize pentru SUA a constituit o metodă de lucru ingenioasă, având menirea de a specula dorința mai multor persoane cu rude în SUA, ce nu se încadrau în profilul unei „misiuni economice" de a obține, contra cost, posibilitatea intrării în acel spațiu.

Referitor la infracțiunea de trafic de influență, pentru acele acte materiale în care cumpărătorii de influență erau C.A., K.S. și P.V., s-a criticat susținerea instanței de fond potrivit căreia faptei îi lipsește latura obiectivă și, prin urmare, nu se poate reține că inculpatul K.I. a primit bani în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii de la Ambasada SUA din București în vederea eliberării vizei de afaceri către aceștia, întrucât banii nu au fost încasați în nume personal, ci în calitate de președinte al C.C.R.A.P.O Satu Mare, eliberând chitanțe și facturi fiscale pentru aceștia.

S-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere declarația de recunoaștere dată de inculpatul K.I. în cursul urmăririi penale și nici declarațiile martorilor P.V. și C.A., în care aceștia au confirmat starea de fapt reținută în rechizitoriu. Astfel, în cursul urmăririi penale martorul P.V. a arătat că a aflat de la martorii K.S. și C.A. că inculpatul Ie-a promis obținerea vizelor într-un timp relativ scurt de aproximativ 2-3 săptămâni, martorul C.A. spunându-i că acesta i-ar fi solicitat câte 3500 dolari SUA pe persoană, susținând că ar avea relații cu persoane cu funcții de conducere de la Ambasada SUA din București, inclusiv cu ambasadorul.

Hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru faptul că a fost dată fără ca prima instanță să facă vreo referire la conținutul convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane ( inclusiv cu denunțătorii), și care atestau că inculpatul a afirmat că are influență asupra persoanei ambasadorului și a consulului, respectiv că nu era vorba de organizarea așa ziselor „misiuni economice", ci de obținerea unor vize pentru persoane care nu îndeplineau condițiile participării la astfel de misiuni, fiind necesare întocmirea unor dosare care să le confere o calitate nereală, înregistrări care se coroborau cu declarațiile martorilor și cu declarația de recunoaștere a inculpatului K.I., date în cursul urmăririi penale.

Reprezentantul parchetului, în privința actelor materiale ale infracțiunii de trafic de influență în care cumpărătorii de influență erau martorii C.D., M.T.F., O.L.I. și B.M.S., a arătat că, motivarea hotărârii are ca element comun faptul că banii au fost încasați în virtutea unui contract de intermediere, în cuprinsul căruia nu se garanta obținerea vizei și se prevedea și modalitatea restituirii banilor în cazul în care nu se obținea viza, mai puțin a unui comision. S-a arătat că, activitatea infracțională a inculpatului a fost desfășurată tocmai sub apanajul înființării acelei asociații, prin intermediul căreia, declarativ, se promovau „misiunile economice" pentru a da o aparență de legalitate încasării sumelor bănești, în încercarea de a-și legitima demersul obținerii de vize pentru persoane, ce nu îndeplineau condițiile participării la acel gen de misiuni, iar încheierea unui astfel de contract nu exclude circumscrierea acelor acte materiale sferei ilicitului penal, folosul material al infracțiunii profitându-i inculpatului.

Din declarațiile martorilor C.D., M.T.F., O.L.I. și B.M. a rezultat că, inculpatul K.I. le-ar fi relatat acestora că îl cunoaște personal pe ambasadorul Statelor Unite și poate să le rezolve viza necesară intrării în SUA, pentru acest lucru martorii trebuind doar să prezinte un dosar, din care să rezulte că ar avea funcții de conducere în cadrul unei societăți comerciale, în condițiile în care inculpatul știa că aceștia nu au asemenea calități. S-a arătat că, în afară de martorul C.D., toți ceilalți martori mai sus arătați și-au menținut declarațiile și pe parcursul cercetării judecătorești, neavând vreo relevanță împrejurarea reliefată de instanță că, de la momentul săvârșirii faptei și până la cel al audierii de organul de urmărire penală, nu s-a formulat vreo plângere, explicația plauzibilă rezidând în aceea că aceste persoane aveau, la rândul lor, reprezentarea faptului că, inclusiv activitatea lor, se circumscria sferei ilicitului penal.

Cât privește infracțiunea de înșelăciune în dauna părților vătămate B.S.C. și B.M., s-a apreciat că ar putea fi pusă în discuție săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de înșelăciune în convenție, câtă vreme ceea ce a determinat părțile civile să încheie un contract de intermediere și să-i remită inculpatului suma de 3500 dolari SUA a fost inducerea acestora în eroare prin conferirea unui grad mare de certitudine obținerii vizei, aceasta pe fondul afirmării reușitei misiunii economice realizată până atunci de inculpat în SUA.

Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 45/A din 13 mai 2008,în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței penale nr. 345 din 2 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a menținut-o în întregime.

A mai stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate în apel și a constatat că inculpatul intimat K.I. a fost arestat preventiv de la 14 octombrie 2004 până la 18 iunie 2005.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar, examinând hotărârea apelată din oficiu și prin prisma motivelor invocate, a reținut că aceasta este legală și temeinică, întrucât, raportat la probele administrate în cauză, a constatat că instanța de fond a dispus, în mod corect, achitarea inculpatului intimat K.I. pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

A reținut astfel că inculpatul, în declarațiile date în fața primei instanțe și în cursul urmăririi penale, a arătat că, prin intermediul Camerei de Comerț Româno - Americană Portland - Oregon Satu Mare, a organizat misiuni economice pe teritoriul SUA, prin care reprezentanții agenților economici din Satu Mare puteau stabili relații economice cu oameni de afaceri din SUA, toate sumele de bani care au fost pretinse și încasate, reprezentând costurile implicite de participarea la misiunile economice, fiind încasate în mod legal în virtutea unor relații contractuale.

S-a mai constatat că susținerile inculpatului referitoare la activitatea desfășurată de asociația înființată de acesta au fost confirmate și de martorul G.C., care în declarația dată în fața instanței la data de 25 aprilie 2005, a arătat că l-a cunoscut pe inculpat în anul 2001, ocazie cu care acesta i-a propus să colaboreze în vederea derulării unor misiuni economice, sens în care în luna octombrie a aceluiași an, cei doi au înființat împreună o asociație non profit numită Camera de Comerț Româno - Americană Portland - Oregon, iar în luna mai 2002 au organizat prima misiune economică pe ruta Portland – Seatle - Los Angeles - San Francisco, reușind contacte cu micii importatori de mobilă.

Ulterior, în luna octombrie 2002, prin intermediul aceleași asociații, s-a organizat o nouă misiune economică pentru vizitarea târgului de mobilă din North Carolina, misiune care, de asemenea, a avut succes.

S-a apreciat că nu poate fi primită, nefiind confirmată de nicio probă aflată la dosar, că denumirea dată asociației, stabilirea sediului acesteia în incinta Camerei de Comerț și Industrie Satu Mare și utilizarea expresiei „misiuni economice" ar constitui metode ingenioase de inducere în eroare a mai multor localnici, care doreau să se deplaseze în SUA pentru a-și vizita rudele stabilite acolo, așa cum a susținut apelantul, cu atât mai mult cu cât aceste acțiuni nu sunt contrare legii, iar activitatea ulterioară a asociației a confirmat realizarea scopului pentru care aceasta a fost înființată.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut că în același sens era și declarația dată de martorul G.C. care a arătat că „în mod cert această cameră de comerț a fost înființată pentru stabilirea de contracte economice, iar rezultatul primelor misiuni ne-au încurajat să mergem mai departe", iar în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență pentru acele acte materiale în care cumpărătorii de influență sunt C.A., K.S. și P.V., din coroborarea declarațiilor acestora cu declarația inculpatului K.I., a rezultat că cei trei martori îl cunoșteau pe coinculpatul S.R., acesta fiind cel care i-a prezentat inculpatului pe martorul C.A. în anul 2004; martorul C.A. fiind care Ie-a promis celorlalți doi martori că va vorbi cu inculpatul pentru a vedea în ce condiții pot obține și aceștia vize pentru SUA.

S-a mai constatat că martorul K.S. a arătat în declarația dată că inculpatul K.I. nu a afirmat în fața sa că ar avea influență asupra vreunui funcționar al Ambasadei SUA, iar din discuțiile purtate cu acesta, nu a rezultat că acesta „ar avea vreo influență asupra unei persoane din Ambasada SUA pentru a obține vize de plecare în SUA"; același martor susținând că a aflat de la C. că este un om de afaceri româno-american în Satu Mare și că, prin acesta, se pot obține vize de plecare în SUA.

De asemenea s-a mai relevat că și martorul P.V. a confirmat în declarația sa că, martorul C.A. i-a relatat că are o cunoștință pe nume „J." prin care ar putea abține viza de plecare în SUA, precizând totodată, că „ personal cu inculpatul nu am discutat niciodată, toate discuțiile au fost purtate prin C.A.", care l-a și asigurat că „ar fi avut el discuții cu K. și că acesta ar avea relații foarte mari la Ambasada SUA din București și că va obține în mod sigur acele vize".

Instanța de prim control judiciar a constatat, în legătură cu această faptă, că prima instanță, în mod corect, a reținut că cei trei martori au avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal; inițial aceștia au susținut că inculpatul K.I. și S.R. le-au promis obținerea de vize în SUA prin intervenția lor asupra funcționarilor de la ambasadă, în schimbul sumei de 3500 dolari SUA / persoană, iar ulterior, martorii K.S. și P.V. au precizat că au aflat despre această posibilitate de la martorul C.A.

Totodată, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că în cursul cercetării judecătorești martorul C.A. a arătat că inculpatul K.I. nu i-a spus niciodată că din banii dați de ei va da mai departe bani vreunui funcționar din ambasadă.

Raportat la dispozițiile art. 200 C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că, în mod corect, instanța de fond nu a luat în considerare declarația olografă de recunoaștere parțială a faptei dată de inculpat în cursul urmăririi penale (fila 9, vol. II), câtă vreme aceasta are un caracter singular, ea nemaifiind susținută ulterior de inculpat, nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței, necoroborându-se cu nici o altă probă administrată în cauză.

Referitor la critica parchetului privind neluarea în considerare de către prima instanță a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane, inclusiv cu denunțătorii, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că, din lecturarea notelor convorbirilor acestora nu rezultă că inculpatul ar fi afirmat că are influență asupra persoanei ambasadorului și a consulului Ambasadei SUA. Din acest dialog a rezultat că, într-adevăr inculpatul se ocupa de organizarea de misiuni economice, iar obținerea vizelor nu se baza pe relațiile pe care acesta le-ar fi avut cu diverși funcționari ai ambasadei, ci pe calitatea dosarelor întocmite în acest sens.

S-a mai relevat că numai împrejurarea că inculpatul ar fi avut întâlniri cu diverși funcționari de la Ambasada SUA nu putea căpăta conotații ilicite, câtă vreme pentru stabilirea detaliilor privind misiunile economice organizate, acest lucru era necesar și normal, inculpatul neinsinuând, în discuțiile purtate, că ar avea vreo influență asupra acestora. Din cuprinsul acelorași înregistrări s-a mai relevat și faptul că inculpatul K.I. nu Ie-a spus niciodată martorilor C.A., K.S. și P.V., că ar avea influență asupra Ambasadorului sau consulului Ambasadei SUA, iar din cuprinsul înregistrării convorbirii ambientale dintre martorul C.A., K.S. și coinculpatul S.R. a reieșit că S.R. Ie-a relatat acestora că îl cunoaște pe inculpatul K.I. de 6 luni de zile, iar la întrebarea martorului C.A. dacă inculpatul are „influență acolo" coinculpatul S.R. a răspuns afirmativ în sensul că inculpatul are influență la ambasadă (fila 86, vol. III).

S-a mai relevat, din conținutul notei privind convorbirile telefonice dintre inculpat și numitul A. (fila 27 vol. III), că inculpatul nu cunoștea că unele adeverințe din dosarele întocmite de către coinculpatul S.R. erau false. Astfel inculpatul i-a relatat numitului A. că „ J. a făcut niște dosare false" pentru trei oameni din Satu Mare de la care a luat „o droaie de bani și acum sunt în conflicte cu el" , motiv pentru care inculpatul și făcuse un raport la Ambasada SUA împotriva acestuia.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță, în mod corect, a reținut că banii au fost încasați de inculpatul K.I. în calitate de președinte al Camerei de Comerț Româno- Americană Portland - Oregon, și nu în nume personal, sens în care s-au și eliberat chitanțe și facturi fiscale, banii reprezentând avansul din costul total al unei misiuni economice. împrejurarea că în afară de banii pentru care s-au emis chitanțe au fost încasate și alte sume de bani de către directorul asociației D.M. nu îi poate fi imputată inculpatului, câtă vreme nu există probe la dosarul cauzei din care să rezulte că acesta ar fi avut cunoștința despre banii încasați fără a se emite chitanță.

Referitor la actele materiale ale infracțiunii de trafic de influentă în care cumpărătorii de influență erau martorii C.D., M.T.F., O.L.I. și B.M.S., s-a relevat că din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul K.I. le-ar fi spus acestora că se bucură de influență asupra unor funcționari de la Ambasada SUA, astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia că ar fi săvârșit vreo infracțiune.

S-a apreciat ca fiind simple susțineri afirmațiile martorilor, potrivit cărora calitatea de președinte al Camerei de Comerț Româno-Americană Portland Oregon, precum și împrejurarea că anterior acesta a mai organizat misiuni economice, le-ar fi creat convingerea că problema vizei era ușor de rezolvat, întrucât din actele dosarului, a rezultat cu certitudine că în anii 2001-2003 asociația condusă de inculpatul K.I. a organizat într-adevăr misiuni economice, la care au participat diverși oameni de afaceri români, stabilindu-se legături economice cu oameni de afaceri americani.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai reținut că martora C.L.M., în declarația dată la 16 mai 2005 în fața primei instanțe a susținut că scopul pentru care urma să se deplaseze în SUA, prin intermediul asociației inculpatului, era acela de a participa la întâlnirile organizate de alți agenți economici, întrucât soțul său C.D. intenționa să înființeze o societate comercială. în aceeași ordine de idei, martorul O.L.I. a arătat în declarația dată la 1 iulie 2005 că inculpatul K.I. i-a spus că nu îl poate cuprinde în grupul pe care îl organiza pentru plecarea în SUA în calitatea de muncitor pe care o avea la acea dată și că trebuia să aibă o funcție comercială.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune în dauna părții vătămate B.S.C., instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că nu se poate reține că acesta a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractului de intermediere, atâta timp cât din declarația acestuia a rezultat că a luat cunoștință de activitatea asociației și s-a prezentat singur la sediul acesteia, exprimându-și intenția de a participa la o astfel de misiune economică și achitând în întregime costurile deplasării, iar în contractul semnat între părți se prevedea în mod expres că nu se garantează în nici un fel obținerea vizei necesare intrării pe teritoriul SUA; neexecutarea obligațiilor ce derivă din acest contract de către inculpatul K.I., privind restituirea sumelor achitate, mai puțin comisionul, s-a considerat că nu constituie infracțiunea de înșelăciune, fiind un litigiu civil generat de neexecutarea contractului mai sus arătat.

În ceea ce o privește pe partea civilă B.M., s-a reținut că acesta a purtat doar niște discuții de principiu cu inculpatul, după care a semnat contractul de intermediere la sediul asociației, cu directorul D.M., a plătit și primit chitanță, iar în cursul lunii mai 2003 s-a prezentat împreună cu un grup organizat format din 13-14 persoane pentru a participa la interviul organizat pentru obținerea vizei. S-a apreciat că partea civilă nu a fost în nici un fel indusă în eroare de către inculpat, în condițiile în care aceasta nu a mai intrat la interviu, întrucât, la ambasadă, li s-a comunicat să nu mai aștepte persoanelor cărora li s-a refuzat eliberarea vizei ( inclusiv acesteia).

Împotriva deciziei penale sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2008, dată când în cauză s-a acordat cuvântul la dezbateri, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la datele de 12 noiembrie 2008, la 26 noiembrie 2008 și în final, la 4 decembrie 2008.

În esență, reprezentantul parchetului, invocând dispozițiile art. 3859 punctele 16 și 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea ambelor hotărâri și pe fond, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, susținând că atât prima instanță cât și instanța de prim control judiciar au procedat greșit atunci când l-au achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pe considerentul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală și că de asemenea, în mod greșit acesta a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Deși legal citat (conform adresei indicate la fila 34 dosar recurs) intimatul inculpat nu s-a prezentat pentru a-și susține apărările la niciunul din termenele de judecată acordate : nici la 22 septembrie 2008 (când a depus la dosar o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător ales) și nici la 3 noiembrie 2008, dată când s-a acordat cuvântul la dezbateri, în prezența unui apărător desemnat din oficiu pentru acesta, pronunțarea deciziei amânându-se succesiv la 12 noiembrie, 26 noiembrie și respectiv, 4 decembrie 2008. Totuși, după ce cauza a fost luată în pronunțare, intimatul inculpat a depus la dosar (la 24 noiembrie 2008), prin registratură, o cerere „pentru redeschiderea judecării cauzei" motivând că s-a aflat in imposibilitate obiectivă de a se prezenta și de a-și angaja apărător ales, fiind plecat în străinătate, anexând și o împuternicire avocațială a apărătorului ales avocat U.M. De asemenea, la 2 decembrie 2008 acesta a depus prin registratură și un memoriu la dosar.

Înalta Curte constată că intimatul inculpat, chiar dacă nu s-a prezentat a cunoscut cu exactitate termenele de judecată dispuse în dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât unul dintre acestea s-a acordat urmare admiterii cererii sale de amânare în vederea angajării unui apărător, faptul că nu a făcut diligentele necesare, în timp util, datorându-se propriei culpe și nu poate fi imputabil instanței de recurs. Prin urmare, cererea formulată de intimatul inculpat K.I. și înregistrată la grefa acestei instanțe la 21 noiembrie 2008, nu mai poate constitui obiect al analizei instanței, câtă vreme s-a depus la o dată ulterioară luării cauzei în pronunțare. Vor fi avute însă în vedere notele de concluzii scrise depuse la dosar la 2 decembrie 2008.

Înalta Curte constată că recursul formulat de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva deciziei penale nr. 45/A din 13 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul K.I. este fondat în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aspecte ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859 punctul 18 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au procedat greșit reținând o situație de fapt rezultată dintr-o eronată apreciere a materialului probator și, pe cale de consecință, au dispus nejustificat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) și respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., considerând fără temei că faptei de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 și din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă de inculpatul K.I., îi lipsește unul din elementele constitutive (latura obiectivă) și, respectiv că fapta de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. nu este prevăzută de legea penală, procedând de asemenea, greșit, atunci când au lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei.

Așadar, Înalta Curte constată că atât în faza de urmărire penală, precum și în faza cercetării judecătorești, în fața instanțelor de fond și de apel, deși s-a administrat un amplu probatoriu, acesta nu a fost just interpretat, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul K.I. a săvârșit, în concurs real, în formă continuată, atât fapta de trafic de influență, sub forma uneia sau alteia din modalitățile alternative cât și pe cea de înșelăciune .

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 257 C. pen., constituie infracțiunea de trafic de influență, primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de traficare a influenței de către o persoană care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Acțiunea de traficare a influenței se poate realiza prin primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul. A primi bani sau alte foloase înseamnă preluarea de către făptuitor (persoana care are influență sau a lăsat să se creadă că are influență) a unei sume de bani, a unui bun, etc; a pretinde bani sau alte foloase înseamnă formularea de către făptuitor, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se remite o sumă de bani ori a i se da un bun, etc; iar a accepta promisiuni sau daruri înseamnă a-și manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite, toate în scopul de a determina un funcționar să facă ori să nu facă un act ce ține de resortul atribuțiilor sale de serviciu.

Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influentă se impune ca făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra funcționarului ori a altui salariat, precum și ca făptuitorul să promită intervenția pe lângă un funcționar, spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, fiind necesar ca acțiunea ce constituie elementul material, să fie realizată mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi împlinit actul ce constituie obiectul intervenției.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea de trafic de influență presupune vinovăția sub forma intenției directe, respectiv făptuitorul își dă seama că se prevalează de influența sa asupra unui funcționar pentru a pretinde și a primi bani ori alte foloase și urmărește acest lucru. Vinovăția făptuitorului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influență, în sensul că acesta are un interes real de a obține favoarea unui funcționar.

In speță, din ansamblu probator administrat, a rezultat că, în fapt, inculpatul K.I., a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 53/P/2004 al Biroului Satu Mare din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se in sarcina inculpatului K.I., ce îndeplinea funcția de președinte al Asociației „Camera de Comerț Româno-Americană Portland Oregon" Satu Mare (C.C.R.A.P.O. - Satu Mare) că, în cursul anilor 2003-2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la denunțătorii C.A., K.Z., P.V., O.L.I., C.L., B.M.S. și M.F., sume de bani cuprinse între 1.000 dolari SUA și 3.500 dolari SUA , promițându-le acestora, în baza influențelor pe care le avea asupra funcționarilor din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii din România, cu referire la persoana ambasadorului sau a consulului, că putea să le obțină viză S.U.A.

De asemenea, tot prin actul de inculpare, s-a reținut că în cursul anului 2003, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul K.I. a indus în eroare părțile civile B.M. și B.S.C., promițându-le în mod mincinos, în baza unui contract de intermediere, că poate să le obțină viză S.U.A, primind de la aceștia suma totală de 7000 de dolari SUA.

În legătură cu infracțiunea de înșelăciune în convenții în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului K.I., Înalta Curte constată că potrivit alin. (3) al dispozițiilor art. 215 C. pen., care reglementează o formă specială a infracțiunii de înșelăciune, cunoscută în literatura juridică sub denumirea de "înșelăciune în convenții", aceasta constă în "încheierea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate". Această formă a înșelăciunii poate fi realizată, fie printr-o acțiune de inducere în eroare, fie printr-o acțiune de menținere în eroare. Atât acțiunea de inducere în eroare, cât și acțiunea de menținere în eroare trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii unui contract. De asemenea, mai este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea sau executarea contractului în condițiile stipulate. Referitor la activitatea de inducere în eroare, aceasta poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate și care creează celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității.

Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, prima instanță a procedat eronat atunci când în considerentele hotărârii judecătorești a avut în vedere premisa greșită că întreaga activitate a inculpatului K.I., constând în organizarea unor misiuni economice pe teritoriul SUA, prin care reprezentanții agenților economici din Satu Mare puteau stabili relații comerciale cu oameni de afaceri americani, s-a desfășurat într-un cadru legal, necircumscris sferei ilicitului penal, în contextul în care toate acțiunile sale erau promovate prin intermediul Camerei de Comerț Româno-Americane Portland Oregon Satu Mare, iar sumele bănești reprezentând costurile implicate de participarea la misiunile economice au fost încasate în mod legal, în virtutea unor relații contractuale. De asemenea, în privința încasării unor taxe suplimentare cuprinse între 700 și 850 dolari SUA percepute de directorul asociației, D.M., greșit s-a apreciat că inculpatul era străin de o astfel de activitate, la fel cum era și de procurarea unor documente falsificate, care atestau calitatea denunțătorilor de reprezentanți ai unor societăți comerciale cu bonitate, pentru a fi prezentate la Consulatul Statelor Unite ale Americii din București.

Se mai constată că, în realitate, înființarea Asociației purtând denumirea pretențioasă de „Camera de Comerț Româno - Americană Portland Oregon", dublată de stabilirea sediului acesteia în incinta Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Satu Mare, utilizarea expresiei „misiuni economice" și publicitatea făcută în jurul inculpatului, cunoscut ca fiind un om de afaceri influent, capabil ca, prin relațiile sale, să obțină vize pentru Statele Unite ale Americii, a constituit o metodă de lucru ingenioasă, având, în mod premeditat scopul ca, în condițiile unei legislații americane foarte restrictive privind imigrația și vizitarea teritoriului S.U.A., să speculeze dorința mai multor localnici cu rude în S.U.A., ce nu se încadrau în profilul unei „misiuni economice", de a obține, contra cost, posibilitatea intrării în acea țară.

Totodată, Înalta Curte mai apreciază, contrar opiniei instanței de fond, însușită greșit și de instanța de prim control judiciar că, probatoriul administrat în faza de urmărire penală, dar și cel administrat în faza cercetării judecătorești, conduce la concluzia certă că în cursul anilor 2003-2004, activitatea infracțională a inculpatului K.I. se circumscrie sferei ilicitului penal, îmbrăcând atât forma traficului de influență cât și pe cea a infracțiunii de înșelăciune în convenții, tocmai sub apanajul Asociației „C.C.R.A.P.O" Satu Mare.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, pentru acele acte materiale în care cumpărătorii de influență au fost C.A., K.Z. și P.V., se constată că instanța de fond a apreciat greșit rolul pe care Asociația C.C.R.A.P.O. a jucat-o în posibilitatea inculpatului de a obține folosul material al infracțiunii, iar pe de altă parte rezultatul unei totale ignorări a probațiunii administrate, inclusiv a declarației de recunoaștere a inculpatului, reținând, cu ușurință și nejustificat că inculpatul K.I. deși a primit bani în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționari de la Ambasada S.U.A. la București, în vederea eliberării vizei de afaceri către aceștia, totuși a eliberat chitanțe și facturi fiscale pentru banii ce reprezentau avansul din costul total al unei misiuni economice pe teritoriul SUA, relevând, ca argument, că banii au fost încasați de acesta în calitate de președinte a C.C.R.A.P.O. și nu în nume personal.

Înalta Curte constată că ambele instanțe au ignorat împrejurările relevante, în ceea ce privește existența infracțiunii de trafic de influență, ce se desprind din analiza declarațiilor olografe ale denunțătorului C.A., dată în 30 septembrie 2004, ale martorului K.Z., din aceeași dată (filele 61-62 voi I d.u.p.), dar și ale martorului P.V., dată la 1 octombrie 2004 (filele 72-74 vol. I d.u.p.),ce se coroborează între ele, dar și cu declarația de recunoaștere a inculpatului K.I. (fila 9 vol. II d.u.p.).

Astfel se constată că denunțătorul C.A. aflase de la inculpatul S.R. că inculpatul K.I. „îl cunoaște personal pe ambasadorul SUA la București și care se implică în rezolvarea unor astfel de vize", de fiecare dată inculpatul S.R., spunându-i că „vizele se obțin contra sumei de 3500 dolari, urmare a relațiilor și influenței pe care o are I.K. la Ambasada SUA din București". De asemenea, din aceeași declarație a mai rezultat că, în prezența martorilor P.V. și K.Z., inclusiv a inculpatului K.I., coinculpatul S.R. a susținut că este necesară întocmirea unui dosar „cu care K.I. să se prezinte la Ambasada SUA pentru obținerea de vize", cu aceeași ocazie, inculpatul K.I. spunându-le celor prezenți „că îl cunoaște pe ambasadorul SUA la București și prin intermediul lui rezolvă obținerea vizelor".

De asemenea, denunțătorul a mai menționat că „tot atunci i s-a solicitat în plus față de suma inițială de 3500 dolari SUA încă 700 Euro de persoană, bani care ar constitui taxa de întocmire a dosarului inclusiv cele care se plătesc la ambasadă". S-a mai arătat că, în cursul unor discuții telefonice inculpatul K.I. i-a relatat martorului că „a fost împreună cu ambasadorul SUA la București la restaurantul Mariott acesta fiind însoțit de funcționarii ambasadei unde el ar fi plătit consumația pentru aceștia în vederea rezolvării vizelor". în cursul aceleiași discuții, inculpatul a mai afirmat că „ar fi plătit inclusiv dame de consum pentru funcționarii din ambasadă", martorul denunțător relatând în cuprinsul aceleiași declarații, că „tot în cursul zilei de astăzi am fost chemat la telefon de către I.K., care mi-a spus că în săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, urmează să ne întâlnim cu el la Ambasada SUA pentru rezolvarea vizelor. Și în cursul acestei discuții a făcut afirmația că are influență în rândul personalului ambasadei inclusiv a actualului ambasador".

În același context, martorul C.A. a mai susținut că inculpatul S.R. a solicitat suma de 700 Euro pentru fiecare persoană în scopul de a întocmi un dosar, care urma să fie prezentat la ambasadă și în care martorii figurau ca fiind „angajați pe funcții de conducere cu salarii mari la firme profitabile", (filele 52-54 vol. I d. u. p.).

Din cuprinsul declarației olografe a martorului K.S. datată 30 septembrie 2004 (filele 61-62 - vol. I d. u. p.) a reieșit că în cursul unei întâlniri avute cu inculpații K.I. și S.R., la care au participat și ceilalți doi martori P.V. și C.A. a aflat „personal de la K.I. că acesta l-ar cunoaște direct pe ambasadorul M.G. și cu ajutorul acestuia rezolvă vize în America", respectiv că „are cunoștințe cu alți funcționari ai ambasadei care, de asemenea, se implică în a-l ajuta la obținerea de vize". De asemenea, martorul a susținut că inculpatul K.I. Ie-a spus că „o parte din banii proveniți ar fi fost cheltuiți cu deplasări în București, mese servite cu cei care trebuie să rezolve vizele". Totodată, în declarația de la fila 66 voi I d.u.p., același martor a precizat că inculpatul K.I., la întâlnirea avută pe terasa barului Manhattan, Ie-a comunicat martorilor, în prezența coinculpatului S.R., că pentru întocmirea dosarelor, de care urma să se ocupe S.R., trebuia să i se plătească acestuia suma de 700-800 Euro. Totodată, martorul a precizat că a participat la discuția între C.A. și inculpatul K.I., ocazie cu care, acesta „a făcut afirmația că acele dosare trebuie întocmite, iar după aceea el se va ocupa personal de obținerea vizelor, care nu constituie nicio problemă pentru el, deoarece știe să telefoneze la Ambasadă la cine trebuie și că cunoaște personal persoanele care se ocupă de eliberarea vizelor".

De asemenea martorul K.Z. a mai susținut că îl suna pe inculpatul K.I. de la biroul său de la Camera de Comerț la un interval de două-trei zile „ocazie cu care de fiecare dată el făcea afirmații că după întocmirea dosarelor ca urmare a relațiilor personale, pe care le are la Ambasada SUA la persoane cu funcții de decizie, va obține vizele pentru noi".

Analizând declarația martorului P.V., dată la 1 octombrie 2004, Înalta Curte constată că acesta a aflat de la ceilalți doi martori, pe care îi aștepta la parterul clădirii unde își avea sediul asociația al cărei președinte era K.I., că inculpatul Ie-a „promis obținerea vizelor într-un timp relativ scurt de aproximativ 2-3 săptămâni". De asemenea, din cuprinsul aceleiași declarații rezultă că în aceeași perioadă martorul a asistat la discuțiile telefonice purtate cu cei doi inculpați de martorul C.A. care, Ie-a relatat că inculpatul „K.I. s-ar fi angajat să rezolve vizele pentru suma de câte 3500 dolari SUA de persoană, deoarece după afirmațiile lui, ar avea relații cu persoane cu funcții de conducere de la Ambasada SUA din București inclusiv cu ambasadorul". în continuare, martorul a precizat că „în vara anului 2004 a asistat la o discuție telefonică purtată de martorul C. cu inculpatul K.I. din cuprinsul căreia a înțeles că acesta a afirmat că „împreună cu ambasadorul și personalul ambasadei ar fi fost la restaurantul de lux din București, Mariott, unde ar fi plătit consumația inclusiv dame".

Toate aceste declarații ale martorilor se coroborează cu declarația olografă de recunoaștere a inculpatului K.I. (fila 9 - vol. II - d. u. p.) în care se arată că „numiților C.A. și S. le-am spus însă că fac demersuri să intru la Ambasadă pentru a le obține vizele și că am relația cu ambasadorul actual al SUA la București întrucât doream să aflu cine se ocupă de întocmirea dosarelor pe care credeam că sunt false".

Se constată că instanța de fond a trecut cu prea mare ușurință peste această declarație de recunoaștere a inculpatului K.I., fără să menționeze nici măcar că există la dosar, ea reprezentând un element de factură probatorie extrem de important, atâta vreme cât se coroborează cu declarațiile celor trei martori, care, în sprijinul realității susținerilor lor au pus la dispoziția organelor judiciare înregistrarea unui număr de patru convorbiri telefonice, două dintre acestea fiind purtate cu inculpatul K.I., iar celelalte cu inculpatul S.R.

De altfel, Înalta Curte consideră că recunoașterea faptei de către inculpat s-a datorat tocmai împrejurării că acesta aflase de existența acelor înregistrări autorizate (în volumul III al dosarului de urmărire penală sunt cuprinse, în integralitate, notele prin care au fost redate convorbirile telefonice purtate de inculpatul K.I. și alte persoane, însoțite de autorizările emise în vederea interceptării și înregistrării acestor convorbiri, inclusiv cu denunțătorii, în cuprinsul filelor 19-101, fiind evidențiate, prin subliniere, pasajele din discuțiile telefonice purtate, care atestau faptul că inculpatul a afirmat că are influență asupra persoanei ambasadorului și a consulului, respectiv că nu era vorba de organizarea unor așa-zise misiuni economice, ci de obținerea unor vize pentru persoane care nu îndeplineau condițiile participării la astfel de misiuni, fiind necesare întocmirea unor dosare care să le confere o calitate nereală.

Înalta Curte constată că, nici de această dată, instanța de fond nu a făcut referire la respectivele înregistrări, care de asemenea se coroborează cu declarațiile martorilor, precum și cu declarația de recunoaștere a inculpatului K.I. și care converg spre aceeași concluzie a confirmării învinuirii.

Simpla împrejurare că în fața primei instanțe acești martori și-au retractat declarațiile date în faza de urmărire penală, nu poate să constituie temei al infirmării probațiunii administrate în faza de urmărire penală, întrucât, pe de o parte, declarațiile acestora au fost luate la un interval de 2 ani de la momentul la care au fost audiați de organul de urmărire penală, (ori în timp, percepția asupra unor fapte și evenimente se modifică, se diluează, ca efect firesc al trecerii timpului )iar, pe de altă parte, deoarece aceste retractări nu au nicio justificare și contrastează cu întreg ansamblul probator administrat anterior.

În ceea ce privește actele materiale ale infracțiunii de trafic de influență în care cumpărătorii de influență au fost martorii C.D., M.T.F., O.L.I. și B.M.S., cu toate că instanța de fond Ie-a tratat în mod individual, se constată că motivarea hotărârii este greșită, întrucât are ca element comun faptul că banii au fost încasați în virtutea încheierii unui contract de intermediere, o parte din ei, fără știrea inculpatului K.I., fiind încasați de D.M. (față de care s-a disjuns cauza), în cuprinsul căruia nu se garanta obținerea vizei și se prevedea modalitatea restituirii acestora, mai puțin a comisionului, iar unii dintre aceștia n-ar fi formulat plângere, ci doar ar fi fost audiați de organul de urmărire penală în legătură cu „sumele de bani pe care le-au achitat în vederea obținerii unei vize în SUA".

Înalta Curte reține că, activitatea infracțională a inculpatului K.I. s-a desfășurat tocmai sub apanajul înființării acelei asociații prin intermediul căreia, declarativ, se promovau „misiunile economice" pentru a da o aparență de legalitate încasării sumelor bănești, în încercarea de a-și legitima demersul obținerii de vize pentru persoane ce nu îndeplineau condițiile participării la acel gen de misiuni, neavând nimic comun cu mediul de afaceri. De aceea, încheierea unui contract de intermediere sau eliberarea unui înscris, care să ateste primirea unei sume de bani, nu exclude circumscrierea acelor acte materiale sferei ilicitului penal, folosul material al infracțiunii profitându-i, în mod evident, inculpatului.

Conform susținerilor martorului C.D. (declarația dată la 19 octombrie 2004, aflată la filele 89-91 d. u. p.) a rezultat că inculpatul K.I. i-a relatat că „îl cunoaște pe ambasadorul J.R. cu care a mai avut întâlniri și că îl cunoaște pe consul, respectiv că a organizat prin ambasadă „misiuni economice", lucru care a fost în măsură să-i creeze „convingerea fermă că îi cunoaște pe reprezentanții Ambasadei (Consulatului) SUA din București și că poate să-și folosească influența personală ca să obțină viză". Din cuprinsul aceleiași declarații a mai reieșit că inculpatului îi plăcea să i se spună, respectiv că „își spunea consul onorific al comunității românești din Portland", respectiv că martorul i-a remis inculpatului sumele bănești doar la momentul la care i s-a creat „convingerea că problema vizei este ușor de rezolvat, prin intermediul relațiilor pe care K.I. le avea".

De asemenea, din declarația martorului M.T.F. dată la 25 octombrie 2004 (filele 104-106 în vol. I al d.u.p.), a rezultat că inculpatul i-a spus „că poate să rezolve viză, întrucât îl cunoaște pe consulul Ambasadei SUA la București". Cu acea ocazie i s-a mai spus că obținerea vizei o poate rezolva prin intermediul unei misiuni economice în SUA și că pentru acest lucru trebuie să prezinte un dosar, din care să rezulte că ar „avea funcție de director la o societate comercială mare", în condițiile în care martorul îndeplinea funcția de conducător auto „aspect cunoscut de către K.I.". S-a mai reținut că martorul a intrat în posesia unui dosar în care i se atesta calitatea de director la o societate de producerea mobilei din Satu Mare, însă a renunțat să se prezinte la interviu, fiindu-i teamă de consecințele prezentării unor înscrisuri falsificate.

Din declarația martorului O.L.I., datată 21 octombrie 2004 și aflată la filele 75-77 din volumul I al dosarului de urmărire penală - reiese că M.D. (cumnatul acestuia) i-a spus că s-a întâlnit în SUA cu K.I., de la acesta din urmă aflând că „are relații în rândul personalului Ambasadei SUA din București prin intermediul cărora rezolvă obținerea de vize pentru cetățeni români care doresc să meargă la lucru în SUA". în acea perioadă martorul era angajat ca muncitor, iar în cursul discuției purtate cu inculpatul K.I. în biroul în care se afla și D.M., inculpatul „s-a angajat" să-i procure viza „deoarece are cunoștințe la Ambasada SUA", lucru ce s-ar fi realizat în 30 de zile, totodată afirmând că „personal se va deplasa la București" împreună cu martorul și cu alți solicitanți „pentru ca în baza relațiilor pe care le are să obțină vizele".

De asemenea, din discuțiile purtate cu alte persoane cărora li s-au refuzat vizele martorul a aflat că „și acestea au dat sume de bani importante lui K.I. în scopul obținerii de vize și nu de participare la misiuni economice".

Totodată Înalta Curte constată că și din declarația martorei B.M.S., datată 27 octombrie 2004 ( filele 92-94 din vol. I al d.u.p.) a rezultat că, soțul acesteia a luat telefonic legătura cu inculpatul K.I. care „l-a asigurat că în aceste condiții se poate ocupa el de obținerea unor documente" care să ateste că martora este „angajata unei societăți comerciale serioase" dar, că, pentru moment, este important să-i predea lui D.M. suma de 3.500 dolari SUA , întrucât D.M. i-a spus că pentru a participa la o misiune economică trebuie să aibă o funcție în cadrul unei societăți comerciale cu capital social mare. Ulterior, martora a mai susținut că, întâlnindu-se personal cu inculpatul K.I., i-a solicitat restituirea sumei de 3500 dolari SUA, iar acesta i-a spus „că are relații în cadrul funcționarilor de la Ambasada SUA, în sensul că, în momentul în care cei care se prezintă la Ambasada SUA din România, ca participanți la misiunea economică organizată de C.C.R.A.P.O, el este sunat de angajați din cadrul Ambasadei, care îl întreabă căror persoane să le acorde viza".

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că toate aceste declarații, cu excepția declarației martorului C.D., au fost menținute și pe parcursul cercetării judecătorești, neavând nicio relevanță împrejurarea reliefată de prima instanță că, de la momentul săvârșirii faptei și până la cel al audierii de către organul de urmărire penală nu s-a formulat vreo plângere, explicația care se impune fiind aceea că persoanele anterior enumerate aveau, la rândul lor, reprezentarea faptului că inclusiv activitatea lor se circumscrie sferei ilicitului penal.

Cât privește infracțiunea de înșelăciune în dauna părților vătămate B.S.C. și B.M., Înalta Curte constată că Tribunalul Satu Mare a procedat greșit atunci când a apreciat că fapta inculpatului K.I. de a avea întâlniri și discuții cu părțile civile, în calitate de președinte a asociației C.C.R.A.P.O. Satu Mare și de a-i determina să încheie contracte de intermediere cu asociația, inclusiv să achite în întregime costul unei deplasări în SUA, având ca obiect misiuni economice pe teritoriul acestui stat și de a nu-și onora obligația de restituire a sumei achitate, urmare a eșecului în obținerea vizei de către părțile civile, nu este prevăzută de legea penală ca și infracțiune.

Fapta inculpatului K.I. care, în cursul anului 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare părțile civile B.M. și B.S.C., promițându-le în mod mincinos, cu ocazia întocmirii unui contract de intermediere, că poate să le obțină viză de intrare în SUA, producându-le acestora o pagubă în valoare totală de 7000 Euro, sumă însușită de către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, constatând că inculpatul K.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și dedus judecății, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va constata fondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 45/A din 13 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul K.I., îl va admite ca atare și va casa decizia penală sus-menționată și în parte sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2007 a Tribunalului Satu Mare, secția penală, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul K.I. și, în rejudecare:

Înalta Curte reține că, din analiza detaliată a materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, rezultă cu certitudine că inculpatul K.I., speculând dorința mai multor sătmăreni, ce aveau rude în SUA, de a obține contra cost viză, în pofida legislației americane foarte restrictive privind imigrația și vizitarea teritoriului SUA, în perioada 2003-3004, a desfășurat a o amplă activitate infracțională, îmbrăcând formele traficului de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și înșelăciunii în convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., ambele în formă continuată și în concurs real, tocmai sub apanajul unei așa-zise „ misiuni economice" derulată prin intermediul Camerei de Comerț Româno-Americană Portland Oregon, al cărei sediu, în mod ingenios și deliberat, l-a stabilit în incinta Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Satu Mare, pentru a întări convingerea celor care apelau la serviciile sale că este o persoană foarte influentă și cu relații, iar vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, urmând a dispune aplicarea câte unei pedepse corespunzătoare, pentru fiecare dintre aceste fapte, după regulile concursului de infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama pericolul social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală .

În speță, față de împrejurările concrete de comitere a faptelor precum și față de urmările produse, Înalta Curte apreciază că faptele inculpatului prezintă grad ridicat de pericol social, afectând nivelul de încredere al societății în reprezentanții organelor statului chemați tocmai să vegheze la respectarea prevederilor legale în vigoare, inculpatul K.I. având calitatea de președinte al Asociației C.C.R.A.P.O. Satu Mare în perioada 2003-2004 și desfășurând inițial activități specifice unei misiuni economice, dar ulterior a avut o activitate circumscrisă sferei ilicitului penal, așa cum s-a relevat mai sus.

Se constată că inculpatul K.I. este vinovat de comiterea, în concurs real, a faptelor pentru care a fost cercetat și dedus judecății, respectiv a infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina sa că în cursul anilor 2003-2004, în baza aceleași rezoluții infracționale a pretins și primit de la denunțătorii C.A., K.S., P.V., O.L.I., C.L., B.M.S. și M.F., sume cuprinse între 1000 dolari SUA și 3500 dolari SUA; în schimbul sumelor de bani pretinse și primite inculpatul Ie-a promis acestora că, în baza influențelor pe care le avea asupra unor funcționari din cadrul Ambasadei SUA (în concret, asupra ambasadorului și a consulului) le va obține vize de SUA.

De asemenea , corect, s-a mai reținut în actul de inculpare că, în cursul anului 2003, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul a indus în eroare părțile civile B.M. și B.S.C., promițându-le, în mod mincinos, în baza unui contract de intermediere, că poate să le obține viză pentru SUA (achitând fiecare sumele de câte 3500 dolari SUA), instanța de fond apreciind greșit și nefundamentat că fapta săvârșită - înșelăciune în convenții în formă continuată, nu este prevăzută de legea penală .

În același timp însă, urmează a se reține în favoarea inculpatului K.I. drept circumstanțe judiciare atenuante: conduita bună a acestuia anterior săvârșirii faptei și lipsa antecedentelor penale, situație în care se constată că aplicarea unor pedepse în regim de privare de libertate, în cuantum de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, respectiv, de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. să se dispună contopirea pedepselor aplicate prin prezenta, astfel că inculpatul K.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pedeapsă rezultantă aptă să atingă scopul preventiv și educativ al acesteia.

De asemenea, Înalta Curte urmează a aplica și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen., ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpatului.

În ce privește latura civilă a cauzei, baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 -999 C. civ., Înalta Curte urmează a-l obliga pe inculpatul K.I. la plata către părțile civile B.M. și B.S. a sumelor de câte 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei, la data punerii în executare, la dosar producându-se dovezi vizând cuantumul sumelor precum și faptul remiterii acestora către inculpatul K.I..

Totodată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 „banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie, persoanei care Ie-a dat în cazul prevăzut la alin. (2) ( celei care a denunțat autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă), Înalta Curte urmează ca, în baza textului de lege anterior invocat, să oblige inculpatul să restituie următoarele sume de bani către martorii denunțători, astfel: 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunțătorul O.L.I.; 1850 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunțătoarea C.L.M.; 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare către denunțătoarea B.M.S.; 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunțătorul M.T.F., din probatoriul administrat rezultând că aceste sume au fost remise inculpatului K.I., fără a mai fi ulterior restituite.

În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, conform căruia „banii valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani" dispune confiscarea în folosul statului de la inculpatul K.I. a sumei de 850 Euro sau echivalentul său în lei, la data punerii în executare ( pentru fapta în care cumpărător de influență a fost denunțătorul P.V.C.); a sumei de 850 Euro sau echivalentul său în lei, la data punerii în executare (pentru fapta în care cumpărător de influență a fost denunțătorul K.S.); a sumei de 1000 Euro sau echivalentul său în lei, la data punerii în executare și a sumei de 200 lei( 2.000.000 lei vechi) - pentru fapta în care cumpărător de influență a fost denunțătorul C.A., în total 2700 Euro sau echivalentul în lei, la data punerii în executare și a sumei de 200 lei (2.000.000 lei vechi).

De asemenea, Înalta Curte, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 și urm. C. proc. pen., urmează a menține sechestrul asigurător luat prin ordonanța procurorului din data de 4 noiembrie 2004 în dosar nr. 53/P/2004 a PNA - Biroul Satu Mare, asupra imobilului proprietatea inculpatului K.I., situat în Orșova, jud. Mehedinți, compus din 2 camere plus dependințe , înscris în C.F. nr. 2024/14 a localității Orșova.

Vor fi de asemenea, menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, iar în baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte, constatând că intimatului inculpat i-a fost desemnat apărător din oficiu, ce s-a prezentat și i-a susținut interesele la ambele termen de judecată, va dispune ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru susținerea intereselor intimatului inculpat, să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 45/A din 13 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul K.I.

Casează decizia penală sus-menționată și în parte sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2007 a Tribunalului Satu Mare, secția penală, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul K.I. și, în rejudecare:

În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul K.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul K.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 998 -999 C. civ. obligă inculpatul K.I. la plata sumelor de câte 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei, la data punerii în executare, către părțile civile B.M. și B.S.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul să restituie următoarele sume de bani, astfel:

- 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunțătorul O.L.I.;

- 1850 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunțătoarea C.L.M.;

- 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare către denunțătoarea B.M.S.;

- 3500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data punerii în executare, către denunțătorul M.T.F.

În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 dispune confiscarea în folosul statului de la inculpatul K.I. a sumei de 2700 Euro sau echivalentul în lei la data punerii în executare și a sumei de 200 lei (2.000.000 lei vechi).

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 163 și urm. C. proc. pen., menține sechestrul asigurător luat prin ordonanța procurorului din data de 4 noiembrie 2004 în dosar nr. 53/P/2004 a PNA - Biroul Satu Mare, asupra imobilului situat în Orșova, jud. Mehedinți, compus din 2 camere plus dependințe, înscris în C.F. nr. 2024/14 a localității Orșova, proprietatea inculpatului K.I.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru susținerea intereselor intimatului inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2008.