Liability for violation of domicile and abuse of office by a bailiff: absence of specific criminal intent in forced entry

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163/PI din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 94/P/2009 din 17 martie 2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 399/II/2/2009 din 4 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut că la data de 20 august 2008, petentul P.G. a sesizat Parchetul de e lângă Judecătoria Reșița cu o plângere penală împotriva executorului judecătoresc C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., precum și împotriva numitelor B.M. și P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., arătând că la data de 30 iulie 2008 executorul judecătoresc C.G. și numitele B.M. au intrat în locuința sa din județul Caraș Severin.

Prin ordonanța din 17 martie 2009 dată în dosarul nr. 94/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., precum și declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind pe B.M. și P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen., de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

Împotriva acestei soluții, petentul P.G. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 399/II/2/2009 din data de 4 mai 2009, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că prin deplasarea la fața locului a făptuitorului, urmare a notificării pe care a emis-o, acesta nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu de natură a aduce o vătămare intereselor legale ale petentului și nici nu a intrat în imobil cu intenția specifică infracțiunii de violare de domiciliu.

Conform dispozițiilor art. 2781 C. proc. pen., petiționarul s-a adresat cu plângere instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Prin sentința penală nr. 163/PI din 10 iunie 2009, instanța de fond a respins plângerea ca nefondată, cu motivarea că din piesele dosarului nu rezultă că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, apreciindu-se, totodată, că procurorul a considerat în mod just că nu s-a dovedit existența vreunei fapte penale care să fie reținută în sarcina intimatului, soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen. fiind temeinică și legală.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs petentul P.G., solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor procurorului și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. și art. 38514 din același cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Din examinarea cauzei se poate observa că nu există nici un indiciu care să ateste faptul că intimatul executor judecătoresc C.G., cu știință, nu ar fi îndeplinit un act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos. Totodată, se reține faptul că acesta nu a pătruns fără drept în imobil, ci la solicitarea numitei B.M., care i-a cerut să se deplaseze la fața locului și să constate cele relatate de ea, respectiv că are cheia imobilului și că petentul a părăsit imobilul împreună cu lucrurile sale.

Așadar, în speța de față nu au fost evidențiate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa intimatul nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere intereselor legale ale petentului.

Așa fiind, Înalta Curte, constată că, în mod corect, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 163/PI din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.