Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3661/2008 AI generated

Preventive Detention for Organized Fraud: Non-Suspensive Effect of Appeal and Persistence of Social Danger

Case Number Decizia nr. 3661/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision to maintain preventive detention and ordering the appellant to pay 300 lei in judicial costs. The case involved a challenge to the extension of preventive detention for a defendant charged with establishing an organized criminal group and aiding continued fraud, specifically alleged to have defrauded multiple commercial entities via check-cashing schemes totaling over 470,000 lei. The appellant argued the detention was illegal because the appeal was not heard before the prior detention period expired and that the gravity of the offenses no longer justified the measure. The Supreme Court ruled that an appeal against the maintenance of preventive detention is not suspensive of execution under Article 141(3) of the Code of Criminal Procedure, meaning the measure remains in force during the appeal process. Applying Article 148(f) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the presumption of guilt and the social danger posed by the defendant's persistence in serious economic crimes justified the continued deprivation of liberty to protect public order.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b C. proc. pen, art. 148 lit. f) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 141 alin. (1) C. proc. pen; Preventive Detention for Organized Fraud: Non-Suspensive Effect of Appeal and Persistence of Social Danger: The case involved a challenge to the extension of preventive detention for a defendant charged with establishing an organized criminal group and aiding continued fraud, specifically alleged to have defrauded multiple commercial entities via check-cashing schemes totaling over 470,000 lei. The appellant argued the detention was illegal because the appeal was not heard before the prior detention period expired and that the gravity of the offenses no longer justified the measure. The Supreme Court ruled that an appeal against the maintenance of preventive detention is not suspensive of execution under Article 141(3) of the Code of Criminal Procedure, meaning the measure remains in force during the appeal process. Applying Article 148(f) of the Code of Criminal Procedure, the court held that the presumption of guilt and the social danger posed by the defendant's persistence in serious economic crimes justified the continued deprivation of liberty to protect public order.

Keywords

AI generated
preventive detention organized crime fraud effects of the judgment code of criminal procedure fraud charges

Cited Legislation

AI generated
art. 160b C. proc. pen
la art. 160b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților C.N.G.
art. 148 lit. f) C. proc. pen
art. 148 lit. f) C. proc. pen.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
art. 7 din Legea nr. 39/2003
de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev.
art. 41 alin. (2) C. pen
art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 141 alin. (1) C. proc. pen
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în apel, prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat, în termen de 24 ore de la pronunțare pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
art. 141 C. proc. pen
la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 141 C. proc. pen.

Provision cited to establish the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited to determine the allocation of judicial costs and legal aid fees.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29 octombrie 2008, Curtea de Apel lași, secția penală, în baza art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților C.N.G. și O.C., deținuți în Penitenciarul Vaslui, urmând ca această măsură să fie verificată după trecerea unui termen de 60 zile.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă, respectiv împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, natura și gravitatea acestora, importanța valorilor sociale ocrotite de legea penală și cărora li s-a adus atingere prin desfășurarea presupusei activități infracționale a inculpaților.

De asemenea, s-a constatat că este îndeplinit și temeiul stabilit în art. 148 lit. f) C. proc. pen., cele două condiții cumulative impuse de textul de lege amintit fiind îndeplinite, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul social concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților subzistă și la acest moment, instanța având în vedere sub acest aspect urmările mediate și imediate ale comiterii faptelor de genul celor pentru care sunt cercetați inculpații.

Instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză au creat deja prezumția rezonabilă că lăsarea în libertate a celor doi inculpați ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică, neintervenind date noi care să determine reaprecierea lor.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul C.N.G., invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii.

În recursul său, inculpatul critică hotărârea pentru motive de nelegalitate, referitoare la faptul că recursul împotriva încheierii prin care s-a menținut starea de arest ar fi trebuit judecat înainte de data de 3 noiembrie 2008, când expira durata anterioară a arestării preventive, recursul lipsind de efecte încheierea de menținere a arestării preventive.

Se critică soluția instanței de fond și pentru netemeinicie, susținându-se că nu există probe sau indicii temeinice din care să rezulte vinovăția inculpatului, că prejudiciul produs prin pretinsa infracțiune de înșelăciune săvârșită de inculpat nu este determinat în cuantumul său, ceea ce a dus la o greșită încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, dată fiind durata mare a arestării preventive până la momentul judecării recursului.

Se solicită casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Față de inculpat, alături de alți inculpați, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup organizat în vederea săvârșirii unor infracțiuni, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (4) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului, s-a reținut că, împreună cu alți inculpați, a constituit o grupare infracțională organizată, bine conturată, la care au aderat și alte inculpate, în scopul de a înșela societăți comerciale prin achiziționarea de bunuri achitate cu file CEC, fără a avea disponibil în cont pentru decontarea acestora, înșelând astfel 12 societăți comerciale și cauzând un prejudiciu total de 470.107,92 lei.

Pe baza presupunerii rezonabile că inculpatul a săvârșit infracțiunile care i se impută, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. și s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, măsură procesuală prelungită și apoi menținută de instanțele de judecată.

Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., încheierea dată în apel, prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat, în termen de 24 ore de la pronunțare pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Alineatul (3) al aceluiași articol statuează că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea unei măsuri preventive nu este suspensiv de executare.

Rezultă, deci, că după pronunțarea încheierii de menținere a arestării preventive, măsura procesuală privativă de libertate își produce în continuare efectele, nefiind condiționată de promovarea și judecarea recursului, sau de data la care calea de atac se soluționează.

Cu privire la temeinicia arestării preventive, este de constatat că perseverența infracțională a inculpatului și gravitatea infracțiunilor săvârșite creează pentru societate, și îndeosebi pentru persoanele angajate în afaceri comerciale, un sentiment de insecuritate socială și de neîncredere în principiile economiei de piață, aspecte care conturează pericolul social concret pe care-l prezintă pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate.

De aceea, constatând existența în continuare a temeiurilor care au impus luarea măsurii preventive, în mod justificat Curtea de Apel a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În consecință, în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.G. împotriva încheierii din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 02036/89/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru termenele de judecată anterioare.

Onorariul în sumă de 100 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 noiembrie 2008.