Inadmissibility of constitutional exception challenging vague traffic ordinance terms and recidivist penalty regime for lack of connection to specific case

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, învestită cu judecarea recursului declarat de inculpatul N.G. împotriva deciziei penale nr. 88/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna, a dispus, în baza art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. O.U.G. nr. 195/2002 în integralitate și a art. 83 C. pen., formulată de inculpat, ca inadmisibilă.

S-a reținut că inculpatul a invocat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a prevederilor art. 83 C. pen., motivând că acestea încalcă dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 31, art. 53 și art. 57 din Constituția României și ale art. 11, art. 20, art. 21 alin. (2) din Constituție, precum și art. 6 din C.E.D.O., întrucât în cuprinsul ordonanței se găsesc formulări vagi, generice, care nu permit destinatarilor normelor adoptarea unei conduite în conformitate cu legea, nefiind accesibilă și predictibilă, iar textul art. 83 C. pen. încalcă principiul egalității în drepturi și cel al individualizării răspunderii penale, dând naștere unei discriminări între diferitele categorii de inculpați în funcție de data descoperirii infracțiunii ulterioare și de forma vinovăției.

Instanța a reținut, în esență, că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca excepția de neconstituționalitate invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, întrucât a vizat actul normativ în întregul său, care nu are legătură cu soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât cele mai multe cazuri de casare sunt întemeiate pe motive de legalitate. Cu privire la textul art. 83 C. pen. s-a reținut că nu este de natură să discrimineze diferitele categorii de inculpați, ci impune un regim diferențiat pentru cei ce dau dovadă de perseverență infracțională și care, deși au beneficiat de îngăduință, înăuntrul termenului de încercare comit din nou o infracțiune, cu intenție. Discriminarea poate opera numai în situații egale, or textul criticat nu vizează decât acea categorie a inculpaților care au mai săvârșit o infracțiune, astfel că nu se poate vorbi de o situație egală.

Împotriva încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că încheierea atacată este legală și temeinică și, pe cale de consecință, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat este inadmisibilă.

Examinând excepția invocată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre cerințele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut corect că prin excepția invocată, inculpatul pretinde că întreaga reglementare din O.U.G. nr. 195/2002 ar contraveni prevederilor constituționale menționate, prin argumente care țin de tehnica legislativă, referitoare la termenii și expresiile folosite de legiuitor, care potrivit susținerilor inculpatului nu ar avea un înțeles clar, ci ambiguu.

Or, folosirea acestor termeni și expresii nu are legătură cu soluționarea cauzei, așa cum a motivat instanța curții de apel.

Nici susținerea că dispozițiile art. 83 C. pen. ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 31, art. 53 și art. 57 din Constituția României, nu poate fi admisă.

Într-adevăr, așa cum a motivat Curtea de Apel, excepția de neconstituționalitate a art. 83 C. pen. este inadmisibilă.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a inculpatului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză, unde pe baza acestui text nu se creează nici o discriminare între diferite categorii de inculpați, ci se prevede o sancțiune absolut necesară și justificată pentru cei cărora, după ce li s-a acordat șansa de a se îndrepta fără executarea pedepsei, dovedesc contrariul, infirmând încrederea acordată prin perseverare în comiterea altor infracțiuni intenționate în termenul de încercare stabilit.

Pentru aceste motive, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat N.G. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat N.G. împotriva încheierii din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 210/322/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.