Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3108/2009 AI generated

Criminal liability of prosecutors for refusing to initiate prosecution without evidentiary basis

Case Number Decizia nr. 3108/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s rejection of the complaint and obliging the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The case concerned a criminal complaint alleging abuse of office and favoring of an offender by prosecutors and judges who had issued decisions not to initiate criminal proceedings in two separate tax/property-related investigations. The appellant challenged the legality of these non-prosecution resolutions, arguing they were based on insufficient investigation. The Court held that the magistrates’ decisions were lawful and well-founded because the preliminary investigations were conducted in accordance with procedural rules and did not reveal evidence of any criminal conduct; therefore, no indictment was warranted. The decision confirmed that such resolutions are subject only to standard appellate review under the Code of Criminal Procedure, and the absence of criminal elements precluded the initiation of criminal liability for the alleged judicial offenses.

Legislator headnote

AI generated

art.246 C. pen, art. 264 C. pen, art. 278 alin. (1) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Criminal liability of prosecutors for refusing to initiate prosecution without evidentiary basis: The case concerned a criminal complaint alleging abuse of office and favoring of an offender by prosecutors and judges who had issued decisions not to initiate criminal proceedings in two separate tax/property-related investigations. The appellant challenged the legality of these non-prosecution resolutions, arguing they were based on insufficient investigation. The Court held that the magistrates’ decisions were lawful and well-founded because the preliminary investigations were conducted in accordance with procedural rules and did not reveal evidence of any criminal conduct; therefore, no indictment was warranted. The decision confirmed that such resolutions are subject only to standard appellate review under the Code of Criminal Procedure, and the absence of criminal elements precluded the initiation of criminal liability for the alleged judicial offenses.

Keywords

AI generated
criminal prosecution basis of liability magistrate judicial review costs of investigation preliminary decision

Cited Legislation

AI generated
art.246 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art.246 C. pen.
art. 264 C. pen
și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.
art. 278 alin. (1) C. proc. pen
Rezoluția a fost verificată la plângerea petiționarului, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a menținut-o, respingând plângerea prin rezoluția nr.
art. 3856 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte, analizând sentința recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că aceasta este legală și temeinică.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Main ground for dismissing the appeal as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 125/F din 13 iulie 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul P.V. împotriva rezoluției nr. 643/II/2/2009 din 20 mai 2009 și nr. 396/P/2008 din 10 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

S-a reținut că, la data de 18 iunie 2008, petiționarul P.V. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, remisă ulterior Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care a solicitat, printre altele, tragerea la răspundere penală a magistraților M.F., A.A., B.A. și S.N. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art.246 C. pen. și favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

Prin Ordonanța nr. 1244/P/2008 din 13 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.F., prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și disjungerea cauzei privind pe ceilalți trei magistrați cu declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Dosarul a fost înregistrat la această unitate de parchet sub nr.396/P/2008 și la finalizarea cercetărilor, prin rezoluția cu același număr din data de 10 aprilie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații intimați A.A., B.A. și S.N.

S-a motivat că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistrați cu ocazia soluționării dosarelor nr. 433/P/2007 și 25/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei.

Rezoluția a fost verificată la plângerea petiționarului, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care a menținut-o, respingând plângerea prin rezoluția nr. 643/II/2/2009 din 20 mai 2009.

Plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale formulată de petiționarul P.V., în baza art. 278/1 C. proc. pen., a fost respinsă de instanța de fond, Curtea de Apel Galați, prin sentința penală nr. 125/P/2009, care a menținut-o, apreciind-o legală și temeinică, magistrații – intimați nesăvârșind nici o infracțiune în instrumentarea dosarelor nominalizate de petiționar.

Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a formulat recurs petiționarul P.V., care, reiterând susținerile din plângerea inițială, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând tragerea la răspundere penală a intimaților pentru infracțiunile reclamate.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând sentința recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în dosarul nr. 433/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei s-au desfășurat cercetări față de membrii comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Primăriei comunei Galbenu, județul Brăila.

Prin rezoluția nr. 433/P/2007 din 25 septembrie 2007, procurorul B.A. a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de persoanele cercetate.

Nemulțumit, petiționarul P.V. a uzat de căile de atac.

Prin rezoluția nr. 157/II/2/2007 din 29 octombrie 2007, procurorul A.A. a respins plângerea formulată de petiționar în conformitate cu art. 278 alin. (1) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 70/2008 a Judecătoriei Făurei s-a admis plângerea petiționarului și s-a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei pentru efectuarea cercetărilor penale, în prezent dosarul fiind în instrumentare.

Petiționarul a mai formulat o plângere penală, prin care solicită efectuarea de cercetări față de funcționarii publici din cadrul Prefecturii Brăila, iar prin rezoluția nr. 25/P/2008 din 10 ianuarie 2008, procurorul S.N. a confirmat propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală în această cauză.

Petiționarul este nemulțumit de modul în care magistrații intimați au instrumentat cauzele la care s-a făcut referire.

Exercitarea, de către procurorii intimați, a atribuțiilor de serviciu, în cadrul cărora au dispus, prin rezoluții, soluții de neîncepere a urmăririi penale, nu poate fi circumscrisă vreunei fapte penale, câtă vreme aceștia au efectuat cercetări cu respectarea procedurilor, iar soluțiile acestora sunt supuse cenzurii doar prin căile de atac prevăzute de lege.

În consecință, în mod corect în cauză s-a pronunțat soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există, soluție menținută și de instanța de fond.

Înalta Curte, pentru considerentele mai sus expuse, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.V. împotriva sentinței penale nr. 125 F din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2009.