Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2279/2009 AI generated

Inadmissibility of appeal against declination of competence in prosecution of public officials

Case Number Decizia nr. 2279/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the complainant against the Court of Appeal’s sentence declining jurisdiction, ordering the complainant to pay 100 lei in judicial costs, thereby leaving the lower court’s declination of competence in force. The dispute arose from the complainant’s allegation of an unfair trial following a prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings against employees of a state-owned company for alleged violations of public procurement laws; the Court of Appeal had declined competence in favor of the Court of First Instance, arguing that jurisdiction for the specific offense under Article 215 paragraph (5) of the Penal Code lay with the trial court. The High Court held that the appeal was inadmissible because, under Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, decisions on declination of competence are not among the categories of rulings that may be subject to appeal, meaning the complainant’s challenge exceeded the scope of the law.

Legislator headnote

AI generated

art. 214 C. pen, art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 215 alin. (5) C. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against declination of competence in prosecution of public officials: The dispute arose from the complainant’s allegation of an unfair trial following a prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings against employees of a state-owned company for alleged violations of public procurement laws; the Court of Appeal had declined competence in favor of the Court of First Instance, arguing that jurisdiction for the specific offense under Article 215 paragraph (5) of the Penal Code lay with the trial court. The High Court held that the appeal was inadmissible because, under Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, decisions on declination of competence are not among the categories of rulings that may be subject to appeal, meaning the complainant’s challenge exceeded the scope of the law.

Keywords

AI generated
criminal prosecution declining of jurisdiction judicial law unfair dismissal categories of competence public procurement procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 214 C. pen
(1), (2), (5) și art. 214 C. pen.
art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., competența de soluționare a infracțiunii prev.
art. 215 alin. (5) C. pen
de art. 215 alin. (5) C. pen.
art. 3851 C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Serves as the main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged decision on declination of competence is not subject to appeal under the Code of Criminal Procedure.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Cited in the dispositive to support the imposition of judicial costs on the appellant.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Serves as the main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the challenged decision on declination of competence is not subject to appeal under the Code of Criminal Procedure.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cited in the dispositive to support the imposition of judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din 23 decembrie 2008 dată în dosarul nr. 333/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin și a rezoluției din 4 februarie 2009 dată în dosarul nr. 115/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, arătând că nu a beneficiat de o judecată corectă, audiindu-se ilegal martori propuși de făptuitor, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A. pentru continuarea cercetărilor.

Prin sentința penală nr. 113/PI din 13 aprilie 2009 Curtea de Apel Timișoara a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Caraș Severin.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a unor funcționari din cadrul SC M. SA sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) și art. 214 C. pen.

Prin rezoluția parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor.

Potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., competența de soluționare a infracțiunii prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. revine tribunalului, în care sens s-a și pronunțat.

Împotriva acestei hotărâri petiționarul a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Timișoara.

Înalta Curte constată că hotărârea de declinare este legală și temeinică pentru motivele invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 3851 C. proc. pen. se precizează în concret, hotărârile care pot fi supuse recursului.

Cum, recursul declarat de petent vizează o hotărâre de declinare de competență, nefăcând parte din categoria celor prevăzute de legiuitor, întrucât excede de la lege, recursul este inadmisibil.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul petentului ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 113/PI din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 iunie 2009.