Rape of a minor: sufficiency of evidence against inconsistent testimony and post-traumatic stress, and sentencing individualization.

R O M Â N I A

Deliberând asupra recursului, se reține:

Prin decizia penală nr. 28/A din 20 octombrie 2008 Curtea de Apel Oradea, secția pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a desființat sentința penală nr. 115 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Sibiu numai sub aspectul individualizării pedepsei principale, a nereținerii ca temei juridic al pedepselor complementare aplicate inculpatului a dispozițiilor art. 65 C. pen. și a neaplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. și procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite, privind pe recurentul inculpat V.I.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. de la 13 ani închisoare la 15 ani închisoare;

Face aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen. cu privire la aplicarea pedepselor complementare în ce-l privește pe inculpat;

Face aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. e) C. pen. și interzice inculpatului V.I. și dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 5 ani.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la data de 17 octombrie 2006 și până la data de 22 octombrie 2007.

Instanța de prim control judiciar a reținut că probele administrate în cele două faze procesuale dovedesc pe deplin existența faptei, vinovăția inculpatului și responsabilitatea acestuia în săvârșirea faptei.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei principale s-a apreciat că este necesară majorarea acesteia de la 12 ani la 15 ani raportat la limitele speciale ale pedepsei, urmările grave în privința dezvoltării psihice a victimei minore, conduita inculpatului, care departe de a manifesta regret pentru fapta comisă și a conștientiza urmările ei, a avut o atitudine nesinceră, prezentând în ultima declarație chiar varianta plății părții vătămate pentru raportul sexual întreținut. Pentru acuratețea juridică a soluției s-a impus menționarea și a dispozițiilor art. 65 C. pen. în ceea ce privește temeiul juridic al pedepsei complementare dar și aplicarea pedepsei de aceeași natură a interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

În termen legal inculpatul cât și partea vătămată prin reprezentant legal au exercitat calea ordinară de atac a recursului.

Deși inculpatul nu și-a motivat recursul în termenul imperativ impus de dispozițiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. și nici nu a indicat „expressis verbis" cazurile de casare incidente, din critici se deduce că acestea ar putea fi încadrate în pct. 9 și 18 ale art. 3859 alin. (1)C. proc. pen., ultimul fiind luat în considerarea din oficiu, când a influențat hotărârea în defavoarea inculpatului, conform dispozițiilor art. 38510 alin. (2)1 raportat la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. . Se susține că:

- instanțele nu au răspuns punctual criticilor din apărarea formulată la judecata în fond și în apel a cauzei;

- situația de fapt este reținută eronat, nefîind valorificate contradicțiile din dispozițiile părții vătămate, constituită parte civilă date pe parcursul urmăririi penale, dar și cele existente în declarațiile martorilor F.M., S.N. și F.P.:

- se contestă concluziile certificatului medico-legal întrucât nu ar fi examinat direct și mijlocit pe minoră și nici nu a stabilit că spermatozoizii găsiți în conținutul vaginal al acesteia ar aparține inculpatului.

Oral, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a solicitat și reindividualizarea pedepsei în funcție de circumstanțele personale ale inculpatului, invocând motivul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., ce se ia în considerare din oficiu.

Partea vătămată constituită parte civilă, prin reprezentant legal a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. întrucât s-ar fi omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului, în cuantum total de 900 lei.

Separat de aspectul respectiv, partea civilă a solicitat și majorarea pedepsei aplicate inculpatului dar și a daunelor morale care s-ar situa la nivelul sumei de 100.000 lei.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile recurate cât și sub aspectul motivelor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat iar al părții vătămate constituite părți civile este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în cel ce succed.

Prin sentința penală nr. 115 din 16 iunie 2008 Tribunalul Sibiu, secția penală l-a condamnat pe inculpatul V.I.:

- în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, ce a fost majorată pe baza motivelor mai sus-expuse; de către Curtea de Apel Alba Iulia la 15 ani închisoare.

În urma administrării probatoriului și a coroborării acestuia cu mijloacele de probă din faza de urmărire penală, atât instanța de fond cât și cea de prim control judiciar corect au reținut ca și situație de fapt că în seara zilei de 14 octombrie 2006, minora B.M.C. în vârstă de 12 ani, a avut o discuție contradictorie cu părinții săi, aspect ce a determinat-o pe aceasta să părăsească domiciliul și cu o mașină de ocazie a ajuns în municipiul Sibiu, la Autogara, intenționând să ajungă la bunicii săi. Cum ora era târzie, a rămas în incinta autogării până la orele 2100, când inculpatul V.I. a staționat autobuzul firmei D. ce se deplasa pe ruta Cluj - Rm.Vâlcea.

Văzând-o singură pe minoră și informându-se asupra motivului, inculpatul a luat-o în autocar. Minora susține că i-ar fi promis că o va transporta la bunicii săi, în timp ce inculpatul susține că deși i-a spus comuna natală, l-ar fi mințit că părinții săi s-au mutat în Rm.Vâlcea (f.42 - 44 d.u.p.866/P/2006). Cert este că acesta și-a continuat traseul până în municipiul Rm.Vâlcea, ajungând în Autogara „1 Mai" la orele 2300. După ce pasagerii au coborât, împreună au mers la garajul unității unde a parcat autobuzul, după care cu un taxi s-au întors în autogara unde inculpatul avea autoturismul Fiat - proprietate personală - cu care s-au deplasat la Hotelul „Tineretului" din localitate, unde sus-numitul a închiriat camera 201. Aici, în fața refuzului minorei în vârstă de 12 ani, de a întreține raporturi sexuale, inculpatul, prin amenințare, lovire și ardere cu țigara, întreține un raport sexual complet, cu minora, contra voinței acesteia.

În dimineața zilei de 15 octombrie 2006 se reîntorc în Autogara „1 Mai", inculpatul lăsând-o pe minoră în autoturismul său, el plecând în cursă pe ruta Rm.Vâlcea - Cluj Napoca.

Minora ajunge în Sibiu cu o mașină de ocazie și este recunoscută și luată de vecinii săi din localitatea de domiciliu F.M. și F.P., de lângă o unitate militară, unde se ținea cu o mână de burtă, plângea și se sprijinea de gardul unității, acuzând dureri abdominale. Pe drum relatează vecinilor întreaga situație de fapt, odată, ajunsă la domiciliu, părinții săi internând-o de urgență și sesizând organele de cercetare penală.

În cursul urmăririi penale inculpatul a negat că ar fi întrebuințat violența pentru întreținerea raportului sexual și că nu ar fi cunoscut vârsta părții vătămate, pe care a apreciat-o la 15 ani (f.44 - d.u.p. 866/P/2006). Cu toate acestea, în declarația dată în 17 octombrie 2006 în fața judecătorului și în prezența apărătorului din oficiu, întrebat fiind dacă a luat legătura cu fata, acesta a răspuns „Care fată, fata pe care am violat-o ? Nu am mai luat legătura cu ea de atunci".

Pe de altă parte, în ceea ce privește minora, medicul legist apreciază că dezvoltarea fizică a acesteia este corespunzătoare vârstei de 13-14 ani (certificatul medico-legal nr. I/c/56 din 16 octombrie 2006 - f.14 d.u.p.).

În esență, martorii F.P., F.M. (f. 135-136 vol.I; 391-393 vol. II dos. tribunal) și S.N. (f.231 vol. I, 417 vol. II dosar tribunal) își mențin depozițiile din cursul urmăririi penale.

De altfel, medical s-a stabilit că imediat după violarea sa minora a prezentat „amnezie retrogradă" necesitând, ulterior consiliere și tratament psihologic (f. 14 d.u.p.) explicându-se incoerența în relatarea stării de fapt.

De altfel, inculpatul este nesincer, încercând adevărului, din moment ce în faza de urmărire penală, judecata în primă instanță și în apel nu neagă raportul sexual cu minora - care de altfel a fost văzută în seara respectivă și de către paznicul SC D. Rm.Vâlcea, P.O., care i-a apreciat vârsta la 13-14 ani, fiind așezată pe scaunul din spatele șoferului (f. 259 vol. I dos. tribunal) - susținând însă că a fost de bună-voie, pentru ca în apel să afirme că a plătit-o anticipat cu 100.000 lei deși i se solicitase 300.000 ROL (f.35 dos. inst. apel), dar în etapa recursului să nege fapta, afirmând contrar tuturor mijloacelor de probă administrate, că a întreținut raport sexual în seara de 14/15 octombrie 2006 cu o altă persoană de sex feminin decât minora. (f.57 dos. inst. de recurs).

Critica referitoare la stabilirea provenienței genetice a spermatozoizilor recoltați a doua zi după consumarea violului nu poate fi reținută din moment ce medico-legal s-a stabilit că după trecerea unui interval de timp de peste 1 an de zile, obiectiv, materialul biologic nu mai păstrează caracteristicile necesare efectuării unei asemenea expertize (f. 347 - 352 vol. I. dos. tribunal).

Contradicțiile din declarațiile părții vătămate au fost explicate prin „tulburarea de stres postraumatică" și „ amnezia retrogradă" care a necesitat tratament îndelungat de specialitate, fiind însă stabilit mai presus de orice îndoială că inculpatul este autorul violului din noaptea de 14/15 octombrie 2006, a cărui victimă a fost minora B.M.C.(f.341-342 vol. I. dos. tribunal).

În sfârșit, referitor la individualizarea pedepsei, instanțele au avut în vedere limitele speciale prevăzute de norma incriminatoare, vârsta extrem de fragedă a minorei (12 ani), urmările grave asupra dezvoltării sale psihice, modalitatea concretă de săvârșire a faptei ce evidențiază starea de cruzime, inumanitatea inculpatului care deși are 36 ani, este căsătorit și are copii, nu s-a dat în lături să profite de inocența și imaturitatea unui copil, dar și atitudinea acestuia, care de fiecare dată, a încercat să dea o altă turnură faptei sale abominabile. Cuantumul și modalitatea de executat a pedepsei corespunde criteriilor art. 72 C. pen. și scopurilor pedepsei așa cum sunt definite de art. 52 C. pen.

Constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atât sub aspectul situației de fapt reținute, a vinovăției inculpatului cât și a răspunderii penale a acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul său va fi respins ca nefondat.

Referitor la recursul părții vătămate constituită parte civilă prin reprezentant legal, se constată că este inadmisibil întrucât aceasta nu a exercitat calea ordinară de atac a apelului, achiesând la soluția instanței de fond. Ori, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului. Pe de altă parte, soluția instanței de fond a fost modificată în apelul parchetului, în sensul majorării pedepsei și nu a diminuării acesteia, pentru a îndreptăți astfel partea civilă să exercite calea de atac a recursului.

Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul părții civile va fi respins ca inadmisibil.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 28/A din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.M.C. prin reprezentant legal B.P. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.