VAT denial due to submission of xeroxed invoices: requirement of original fiscal documents for deduction and taxpayer's burden of proof
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the taxpayer, upholding the lower court’s decision to reject the challenge against the tax authority’s assessment, thereby maintaining the fiscal obligations of 534,707 lei for VAT, late interest, and penalties. The dispute concerned the validity of a tax inspection report and subsequent imposition decision where the taxpayer argued that VAT was incorrectly charged because input documents were submitted as xerox copies and supplier data was unavailable; the court determined that under the Fiscal Code and its Methodological Norms, tax invoices must be presented in original form for VAT deduction, and the taxpayer failed to fulfill the burden of proof by not obtaining originals or verifying supplier status through public Ministry of Finance resources. The decisive legal basis includes the requirement for original fiscal documents pursuant to Article 51(1) of the Methodological Norms to Law No. 571/2003, Article 155(8) regarding mandatory invoice elements, and Article 65(1) of the Fiscal Procedure Code regarding the taxpayer’s duty to prove their acts and facts.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2001, art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003; VAT denial due to submission of xeroxed invoices: requirement of original fiscal documents for deduction and taxpayer's burden of proof: Societatea comercială recurentă a mai susținut că facturile respective au fost depuse în copie xeroxată și înregistrate în evidența contabilă deoarece acestea cuprindeau elementele obligatorii enumerate la art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 107 din 12 mai 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL Tecuci, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați, prin care solicită anularea raportului de inspecție fiscală nr. 4181 din 13 iunie 2008 și a deciziei de impunere fiscală nr. 135 din 16 iunie 2008 emise de autoritatea pârâtă, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 534707 lei, reprezentând TVA, majorări de întârziere și penalități, precum și a deciziei nr. 91 din 15 august 2008, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă împotriva actelor de impunere.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând, în esență, următoarele:
Din constatările organelor fiscale, se constată că, atât decizia de impunere fiscală, cât și dispoziția de soluționare a contestației, întrunesc condițiile generale de validitate, așa cum sunt ele definite de dispozițiile art. 86 și 211 C. proc. fisc., constatările organelor fiscale fiind corect fundamentate, necombătute prin niciunul dintre mijloacele de probă la care fac trimitere dispozițiunile art. 49 și urm. C. proc. fisc.
Atât în decizia de impunere cât și în dispoziția de soluționare a contestației, toate sumele au fost corect individualizate și analizate de către organele fiscale, reclamanta necombătând cu nicio dovada justețea acestora.
Or, potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. fisc., contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele sale care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs societatea comercială reclamantă, prin administratorul său, care, fără a se raporta la vreo dispoziție legală, a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică, criticile formulate putând fi încadrate în dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurenta-reclamantă susține că situația de fapt reținută de organul fiscal și însușită de instanța de fond, este nereală din moment ce realitatea poate fi stabilită printr-o verificare încrucișată la societățile furnizoare a materialelor care au fost folosite de societatea comercială pentru obținerea veniturilor care au fost impozitate.
Societatea comercială recurentă a mai susținut că facturile respective au fost depuse în copie xeroxată și înregistrate în evidența contabilă deoarece acestea cuprindeau elementele obligatorii enumerate la art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal.
Autoritatea publică fiscală intimată a depus întâmpinare prin care, în esență, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Așa cum s-a reținut și în expunerea rezumativă făcută mai sus, în sarcina societății comerciale recurente, organele fiscale competente au stabilit și, respectiv, au menținut obligații fiscale suplimentare, din care recurenta-reclamantă a contestat sumele de: 368.530 lei, reprezentând TVA colectată asupra stocului scriptic; 117.203 lei, reprezentând TVA pentru care organele fiscale nu au acordate dreptul de deducere; 593 lei și 189 lei reprezentând TVA colectată în facturile nr. 8845501 din 29 martie 2007 și nr. 8845527 din 22 mai 2007 emise de SC B. SRL și 31.100 lei reprezentând TVA aferentă avansurilor încasate în perioada supusă verificării.
În recursul formulat, societatea comercială a susținut, printr-o primă critică, faptul că a înregistrat în evidența contabilă facturi în copie xerox deoarece acestea cuprindeau elementele obligatorii enumerate la art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003.
Într-adevăr, potrivit textului invocat, „(8) factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații: a) seria și numărul facturii; b) data emiterii facturii; c) numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; d) numele, adresa și codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii; e) denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; f) valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată; g) cota de taxă pe valoarea adăugată sau mențiunea scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; h) valoarea taxei pe valoarea adăugată, pentru operațiunile taxabile”.
Dar, așa cum chiar societatea comercială recurentă a precizat, facturile în litigiu au fost depuse în copie xeroxată, iar potrivit dispozițiilor pct. 51 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, factura și, după caz, celelalte documente privind TVA trebuie depuse în original, astfel că, în mod întemeiat, organele fiscale nu au luat în calcul documentele depuse în copie xeroxată, așa cum a reținut și instanța de fond.
De asemenea, faptul că facturile respective au fost trimise de societățile comerciale furnizoare în copie societății comerciale recurente, nu o exonera pe recurenta-reclamantă de a face toate demersurile necesare pentru a intra în posesia exemplarului original, înainte de onorarea la plată a documentelor respective, astfel că nici această critică nu poate fi primită.
Referitor la critica potrivit căreia societatea comercială recurentă nu avea informații privind situația unor furnizori precum SC B. SRL, SC D. SRL, SC L. SRL și SC M. SRL, aceasta va fi înlăturată deoarece site-ul Ministerului Finanțelor Publice cuprinde informații complete și acesta poate fi accesat de către orice contribuabil.
În concluzie, criticile formulate de societatea comercială recurentă nu sunt întemeiate, astfel că motivul de recurs prevăzut la art. 3041 C. proc. civ., nu este dovedit, urmând ca recursul să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I. SRL Tecuci împotriva sentinței nr. 107 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.