Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 827/2009 AI generated

Human trafficking and pandering: rejection of continued offense characterization for temporally dispersed acts and confirmation of special confiscation of proceeds

Case Number Decizia nr. 827/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the convicted defendants, upholding the Court of Appeal's decision that confirmed the first-instance convictions for human trafficking, trafficking of minors, and pandering, resulting in final sentences of up to 9 years imprisonment for the principal offender and 4 years for the accomplice, along with confiscation of proceeds and property. The dispute centered on the legality of the appellate judgment which cured a first-instance omission by pronouncing on a missed trafficking count, the appropriateness of sentencing, and the legal characterization of the offenses under Romanian Law no. 678/2001 and the Penal Code. The court held that the acts did not constitute a single continued offense but distinct crimes due to significant temporal and spatial separation, validated the appellate court's cure of the procedural omission without remanding the case, and rejected arguments that the accomplice’s actions amounted to mere prostitution or that the confiscation measures were excessive, relying on the principles of non bis in idem for foreign judgments and specific confiscation provisions for instruments and proceeds of crime.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 328 C. pen, art. 329 alin. (1) C. pen, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 13 C. pen; Human trafficking and pandering: rejection of continued offense characterization for temporally dispersed acts and confirmation of special confiscation of proceeds: The dispute centered on the legality of the appellate judgment which cured a first-instance omission by pronouncing on a missed trafficking count, the appropriateness of sentencing, and the legal characterization of the offenses under Romanian Law no. 678/2001 and the Penal Code. The court held that the acts did not constitute a single continued offense but distinct crimes due to significant temporal and spatial separation, validated the appellate court's cure of the procedural omission without remanding the case, and rejected arguments that the accomplice’s actions amounted to mere prostitution or that the confiscation measures were excessive, relying on the principles of non bis in idem for foreign judgments and specific confiscation provisions for instruments and proceeds of crime.

Keywords

AI generated
human trafficking criminal confiscation result crime foreign law minor offenses e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata S.S.M., prin apărător, din infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de prostituție, prevăzută de art.
art. 328 C. pen
pen., în infracțiunea de prostituție, prevăzută de art. 328 C. pen., ca nefondată.
art. 329 alin. (1) C. pen
287/2005, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., în ceea ce privește partea vătămată I.P.
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001
pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul C.M., din infracțiunea prevăzuta de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr.
art. 13 C. pen
678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în ceea ce privește părțile vătămate C.V.
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr.
art. 119 din Legea nr. 302/2004
În baza art. 119 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a constatat că prin sentința penală nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

The main ground for dismissing the appeals as unfounded and upholding the lower court's decision.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

The procedural basis for obliging the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 574/D din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 3362/110/2006 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata S.S.M., prin apărător, din infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de prostituție, prevăzută de art. 328 C. pen., ca nefondată. în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul C.M., din infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, în ceea ce privește părțile vătămate I.C., S.A. și l.E., din infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., în ceea ce privește partea vătămată I.P.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul C.M., din infracțiunea prevăzuta de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., în ceea ce privește partea vătămată N.M.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul C.M., din infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în ceea ce privește părțile vătămate C.V. și U.A.E.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, a fost condamnat inculpatul C.M., fiul lui A. și al M., cu antecedente penale:

a) - la pedeapsa închisorii de 8 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, parte vătămată I.C.;

b) - la pedeapsa închisorii de 5 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, parte vătămată l.E.

c) - la pedeapsa închisorii de 7 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, parte vătămata S.A.;

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat:

a) - la pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, parte vătămată I.P.;

b) - la pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, parte vătămată N.M.

În baza art. 13, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. a fost condamnat același inculpat:

- la pedeapsa închisorii de 7 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, parte vătămată C.V.;

- la pedeapsa închisorii de 8 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe perioadă de 5 ani, parte vătămată U.A.E.

În baza art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, parte vătămată I.A.

În baza art. 119 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a constatat că prin sentința penală nr. 122 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului din Pescara, Republica Italiană, inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 81, paragr. 2, art. 110 C. pen. italian, e pct. 4 și 8 și 4 pct. 1 și 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958 pentru L.E.C. și R.S., în concurs cu art. 81, paragr. 2, art. 110 C. pen. italian, e pct. 4 și 8 și 4 pct. 1 și 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958, pentru D.A. și N.A. și art. 416 C. pen. italian, corespondente cu infracțiunile prevăzute de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 323, alin. (1) și (2) C. pen. din legea penală română și a recunoscut pe cale incidentală hotărârea penală străină.

În baza art. 33. lit. a), art. 34, lit. b) și art. 35, alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M. în cauză și pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni aplicată prin sentința penală nr. 122 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului din Pescara, Republica Italiană, în pedeapsa rezultantă cea mai grea, pe care a sporit-o cu un an.

S-a stabilit că inculpatul va executa pedeapsa de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71, alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada executată în Italia, de la 24 ianuarie 2005 la 20 ianuarie 2006 și reținerea și arestul preventiv din cauză, de la 21 martie 2006 la 05 octombrie 2007.

În baza art. 2, pct. 2, lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10, lit. j) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, părți vătămate D.A. și N.A. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, părți vătămate L.E.C. și R.S., întrucât există autoritate de lucru judecat.

În baza art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., art. 74, lit. a) și art. 76, lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata S.S.M., fiica lui V. și a E., fără antecedente penale la pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71, alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul M.G.A., din infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen., în ceea ce privește partea vătămată B.L. și din infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 și art. 37, lit. b) C. pen., în ceea ce privește partea vătămată B.C.

În baza art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G.A., fiul lui G. și al E., recidivist postexecutoriu, la pedeapsa închisorii de 4 ani și pedeapsa complementară interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe perioadă de 2 ani, parte vătămată B.L.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 și art. 1 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, parte vătămată B.C.

În baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) și art. 35, alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului M.G.A. în pedeapsa rezultantă cea mai grea de 5 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a ll-a lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

S-a stabilit că inculpatul are de executat pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71, alin. (2) C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul M.G.A. suma de 500 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu au fost restituiți părții vătămate B.L.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen., s-a dispus să se confiște de la inculpatul C.M. suma de 50.000 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate I.C., suma de 15.000 euro, bani dobândiți săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate I.P., suma de 45.900 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate l.E., suma de 7.500 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate N.M., sumei de 29.800 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate C.V., suma de 8.000 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate S.A., suma de 8000 euro, bani dobândiți prin săvârșirea infracțiunii și care nu sunt restituiți părții vătămate U.A.E.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.M. apartamentul situat în lași.

În baza art. 163, art. 166 și art. 357 alin. (2), lit. e) C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător și inscripția ipotecară dispuse prin Ordonanța D.I.I.C.O.T. din 05 iulie 2005 (fila 230, vol. 1, dup), asupra următoarelor bunuri:

- teren situat în Roman, în suprafață de 128 mp;

- imobil situat în Roman, în suprafață construită de 78 mp;

- autoturism marca M.P.;

- apartamentul situat în lași.

În baza art. 15, 346 C. proc. pen., s-a luat act că părțile vătămate I.C., I.P., N.M., C.V., S.A., U.A.E., I.A., B.L. și l.E. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, art. 999 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile B.C. și a fost obligat inculpatul M.G.A. la plata a 8000 de euro, reprezentând daune materiale.

În baza art. 14 și art. 346, alin. ultim C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă în ceea ce privește părțile vătămate D.A., N.A., L.E.C. și R.S.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile M.J. a sumei de 150 lei onorariu avocat oficiu, B.A.M., câte 160 lei pentru P.M. și O.C. și câte 80 lei pentru S.L., S.M., l.E., A.A., L.C., P.B., A.I., O.M. și D.D.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.M. la plata sumei de 1000 lei, inculpatul M.G.A. la plata sumei de 500 lei și inculpata S.S.M. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Inculpatul C.M., din Roman, jud. Neamț, cunoscut sub cognomenul de C. poreclă atribuită datorită unei infinnitați (lipsa unui deget sau a unei falange de la o mână), începând din anul 2002, respectiv din luna iunie, când a fost eliberat condiționat de Tribunalul București, după ce a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiție pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art, 288 alin. (1) C. pen. și art. 26 rap. la art. 291 C. pen., în scopul obținerii unor importante sume de bani, a început să racoleze tinere cu un aspect fizic plăcut, unele dintre ele chiar fotomodele, însă cu venituri modeste, pe care, prin înșelăciune, respectiv prin promisiunea asigurării în străinătate a unui loc de muncă, foarte bine plătit, dar decent, Ie-a transportat sau transferat în Italia.

La destinație, inculpatul C.M. le aducea la cunoștință fetelor, o parte dintre ele minore la data traficării, faptul că pentru a-și achita datoriile față de el, dar și pentru a-și câștiga existența, trebuie să practice prostituția. Chiar dacă părțile vătămate nu acceptau propunerea inculpatului G.M., acestea erau obligate să se supună ordinelor sale, deoarece erau amenințate cu bătaia, ori, de cele mai multe ori, cu exercitarea unor acte de violentă asupra familiilor lor, aflate în țară.

De altfel, chiar dacă ar fi vrut să plece sau să anunțe autoritățile, părțile vătămate nu puteau face acest lucru, întrucât se aflau într-o țară străină, izolate, aflându-se în imposibilitatea de a comunica cu familia sau cu cei apropiați, iar documentele de identitate le erau luate de traficanți la destinație și nu aveau libertate de mișcare.

Referitor la acest ultim aspect, toate victimele audiate au declarat că nu aveau libertate de mișcare, nu puteau părăsi apartamentele unde erau cazate, decât însoțite de traficanți, respectiv de inculpata S.S.M., concubina inculpatului C.M.

De menționat este faptul că în cadrul grupului, format din mai multe persoane, inculpatul C.M. zis C., a avut încă de la început rolul de lider al acestuia, în sensul că el a pus bazele acestei grupări, atrăgând în anturajul său persoane de încredere, care să-l ajute și să-l asculte întru-tot și pe care le cunoștea de mai mult timp, cum ar fi soții G., C.I. și S., (fost M.S. zis C.) cât și concubina sa, inculpata S.S.M.

Inculpatul C.M., zis C. era persoana care se ocupa de racolarea și transportul tinerelor în Italia, iar la destinație, exploatarea propriu-zisă, supravegherea și obligarea la practicarea prostituției reveneau celorlalți membri ai grupului, respectiv G.C.I., G.S., fost M., cât și a concubinei lui C.M., inculpata S.S.M.

Traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale reprezintă cea mai frecventă și importantă formă a traficului, cu un ritm rapid de dezvoltare, deoarece aduce cele mai mari profituri traficanților, fiind exprimată adeseori de către aceștia ideea că femeile și fetele sunt mai ușor transportabile, decât o cantitate oarecare de droguri. Pe de altă parte, controlul deținut asupra unei femei reprezintă o sursă de venit sigură și pe termen lung.

Astfel, în luna iunie a anului 2003 inculpatul C.M. a contactat-o telefonic pe partea vătămată I.C., despre care a obținut informații printr-o cunoștință, referitor la starea materială precară a acesteia, precum și la împrejurarea că are nevoie de o sumă mare de bani, deoarece mama sa suferea de cancer mamar, a întrebat-o dacă dorește să câștige mai mulți bani pentru a-și ajuta familia și i-a propus să o ajute să meargă în Italia, pentru a lucra într-un club.

Încântată de promisiunea inculpatului, privind câștigarea unor sume importante de bani într-un timp relativ scurt și constrânsă fiind de situația materială precară pe care o avea, partea vătămată I.C. a acceptat propunerea inculpatului C.M., după ce, în prealabil, a fost asigurată că în Italia nu va trebui să practice prostituția.

În vara anului 2003, inculpatul C.M. a transportat-o pe partea vătămată I.C. din orașul T.F., jud.l., localitatea de domiciliu, în R., jud. N, și a transferat-o în Italia, printr-o firmă de transport internațional, spunându-i că la Milano o va aștepta personal, lucru care s-a și întâmplat.

Inculpatul C.M. a preluat-o pe partea vătămată împreună cu prietena sa, inculpata S.S.M., au cazat-o în apartamentul unde locuia aceasta din urmă, iar a doua zi i-au făcut cunoscut scopul real pentru care a fost adusă în Italia, respectiv acela al practicării prostituției. Partea vătămată I.C. Ie-a spus celor doi că este virgină și că nu știe ce trebuie să facă, refuzând astfel să practice prostituția.

Față de această situație, inculpatul C.M. i-a spus inculpatei S.S. să o ducă pe partea vătămată la medic, pentru a se convinge că cele susținute de ea sunt reale, iar după ce au avut confirmarea că partea vătămată nu minte, i-au spus că, totuși, va trebui să practice prostituția în folosul inculpatului, deoarece are datorii la acesta și trebuie să și le plătească, neavând altă alternativă de a se întreține.

Inculpata S.S.M. a mers cu partea vătămată la un fotograf particular, pentru a o poza în lenjerie intimă, cât și nud, i-a trimis pozele pe două site-uri pentru prezentare, împreună cu numărul de telefon, i-a cumpărat acesteia obiecte de îmbrăcăminte adecvate meseriei pe care trebuia să o practice și i-a dat o cartelă și un telefon pentru a-și racola clienții.

În primele 6 luni, partea vătămată I.C. a locuit în același apartament cu inculpata S.S.M. și a practicat prostituția în folosul inculpatului C.M., fiind în permanență amenințată și șantajată de inculpat, pentru a lucra în folosul său inclusiv în perioada de menstruație (f. 35. vol. 1, d.u.p.).

Astfel, deși inculpatul C.M. le spunea inițial părților vătămate că jumătate din bani le va rămâne lor, în realitate acesta încasa toți banii la sfârșitul săptămânii, spunându-le că nu este indicat să păstreze bani asupra lor, pentru a nu fi prinse de carabinieri, iar la plecarea din Italia, le va restitui jumătatea ce le revine, conform evidențelor ținute de părțile vătămate într-un caiet.

De fapt, la plecarea din Italia, inculpatul C.M. nu le mai dădea părților vătămate nici un ban și pentru a le determina să practice în continuare prostituția în folosul său, le șantaja spunându-le că nu le va da nici un ban din cei câștigați în perioada cât au lucrat pentru el, păstrându-și astfel toți banii.

O altă modalitate de obligare a părților vătămate la practicarea prostituției era cea de a le spune că, în situația în care se vor întoarce în țară și nu vor lucra in continuare, va lua toate fotografiile (în lenjerie intimă și nud) de pe site-uri și le va arăta familiilor lor, cărora le va spune cu ce s-au ocupat părțile vătămate în realitate în Italia.

Partea vătămată I.C. a declarat că în perioada în care a practicat prostituția în Italia, nu a avut libertate de mișcare, în sensul că nu putea părăsi singură apartamentul și a fost obligată să lucreze aproape zilnic, pentru a obține importante venituri materiale apreciind că suma totală obținută intervalul iunie 2003 - mai 2005 este de 100.000 euro, din care ei i-au revenit doar 1000 euro.

Aceasta a precizat că toți banii câștigați erau predați la sfârșitul fiecărei săptămâni inculpatei S.S.M. sau personal inculpatului C.M. și nu a avut posibilitatea de a păstra nici o sumă pentru ea și familia sa, întrucât inculpata S.S.M. o controla în apartament, în mod periodic, și era obligată să țină o evidență strictă a sumelor încasate, la fel ca și celelalte victime audiate.

În ceea ce privește această parte vătămată, activitatea de trafic a inculpatului s-a desfășurat fără participarea altor persoane, inculpata S. desfășurând doar acte de proxenetism, pentru care a și fost trimisă în judecată.

Neavând calitatea de coautor sau complice concomitent la o faptă de trafic de persoane, rezultă că inculpatul C.M. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, motiv pentru care instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., fără reținerea formei agravante de la alin. (2), lit. a).

Partea vătămată a declarat că inculpatul a câștigat de pe urma exploatării ei 100.000 euro, din care a primit 1000 euro, constituindu-se parte civilă cu suma de 50.000 euro, reprezentând daune morale (f. 35, 38 și 99, vol. l, d.u.p.).

Ulterior, în declarația făcută în fața instanței (f. 135, vol. I), a arătat că nu se mai constituie parte civilă.

Prin urmare, banii obținuți de pe urma exploatării sexuale a părții vătămate I.C., prin constrângere de a practica prostituția în condițiile în care aceasta nu întreținuse anterior nici un raport sexual, au fost confiscați de instanța de fond, în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen.

Aflând că partea vătămată I.C. are o soră mai mică, respectiv partea vătămată I.P., inculpatul C.M. i-a propus și acesteia din urmă să meargă în Italia, pentru a practica prostituția.

În vara anului 2004, după susținerea examenului de bacalaureat, știind că la destinație va trebui să practice prostituția în folosul inculpatului C.M., I.P. s-a deplasat singură la Milano, unde a fost cazată, la fel ca și sora sa, în apartament împreună cu inculpata S.S.M.

Aceasta din urmă s-a ocupat de instruirea părții vătămate cu privire la ce trebuia să facă în Italia, prețurile practicate cu clienții, precum și modalitatea de predare a banilor, după care a mutat-o în apartamentul în care locuia sora sa, I.C.

Din declarațiile părții - vătămate I.P. rezultă că a obținut, în perioada iulie 2004 - mai 2005, din practicarea prostituției aproximativ 50.000 de euro, bani ce au fost ridicați de S.S.M. la fiecare sfârșit săptămână, pentru a fi predați inculpatului C.M., iar în perioada în ea s-a aflat în Italia, inculpatul mai avea în Milano alte patru victime, care procedau în același mod ca și ea, referitor la modalitatea de predare a sumelor obținute, respectiv prin intermediul inculpatei S.S.M.

Așa cum s-a reținut în actul de sesizare (f. 6), partea vătămată I.P. știa scopul deplasării sale în Italia, acceptând de bună voie propunerea de a practica prostituția.

Ca atare, nu s-a reținut în sarcina inculpatului decât o activitate de proxenetism prin înlesnirea și tragerea de foloase materiale, astfel încât, pentru inculpatul C.M. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329, alin. (1) C. pen., în baza art. 334 C. proc. pen. (f. 42, 43, vol. l d.u.p. și f. 134, vol. l, dos. i.f.). Aceiași infracțiune a fost comisă și de inculpata S.S.M. care a înlesnit activitatea de popularizare a serviciilor oferite de partea vătămată și de recrutare a clienților.

Inițial, I.P. a arătat că de pe urma exploatării ei C.M. a obținut 50.000 euro (f. 42, voi. 1 d.u.p.), ulterior declarând că doar 30.000 euro, din care a primit jumătate (f. 34, vol. l, dos. inst), nemaiconstituindu-se parte civilă.

În consecință, instanța a dispus confiscarea celeilalte jumătăți, rămase la inculpat, în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen.

Tot în cursul verii anului 2003, inculpatul C.M. a reușit să o racoleze prin înșelăciune pe partea vătămată l.E. din localitatea Pașcani, jud. lași.

Deoarece partea vătămată nu avea pașaport turistic și avea o situație materială precară, inculpatul C.M. a acceptat să-i plătească taxele necesare obținerii acestui act și a dispus transferarea ei prin intermediul firmei de turism E.T.N. din Roman în Italia, suportând și cheltuielile de transport.

Din orașul Rimmini, partea vătămată l.E. a fost preluată de inculpata S.S.M. care i-a spus că, în realitate trebuie să lucreze ca prostituată, i-a pus la dispoziție un telefon mobil pentru racolarea clienților, iar a doua zi, s-a preocupat de fotografierea victimei, nud și în lenjerie intimă, poze ce au fost plasate pe rețeaua internet împreună cu numărul de telefon la care poate fi contactată.

Partea vătămată a arătat că a practicat prostituția în folosul inculpatului C.M. și a inculpatei S.S.M. timp de 3 luni, obținând în această modalitate aproximativ 16.000 euro, bani ce au fost preluați integral de inculpata S.S. și predați inculpatului.

În perioada în care a stat în Italia, pentru a nu depistată de carabinieri, partea vătămată l.E. a fost mutată de trei ori în apartamente din orașele Rimmini, Ricione și Milano de către inculpat, împrejurare în care Ie-a cunoscut pe martorele U.G.M. și O.C., iar după trei luni i-a spus inculpatului C.M. că este nemulțumită de faptul că nu poate păstra nici un ban din cei câștigați și nu are libertate de mișcare, fapt pentru care dorește să revină în România.

Inculpatul C.M. i-a spus părții vătămate, la sfârșitul lunii august 2003, că este căutată de poliție, fapt pentru care a trimis-o în România dându-i numai 100 de euro, pentru ca, după câteva zile, să o contacteze telefonic solicitându-i să revină în Italia și să practice prostituția în aceeași modalitate.

Constatând că partea vătămată l.E. refuză să se întoarcă în Italia inculpatul C.M. i-a promis că lucrurile se vor schimba și că va păstra jumătate din banii câștigați, va avea libertate de mișcare, precum și libertatea de a-și alege clienții, însă, cu toate acestea, victima a refuzat să mai practice prostituția pentru inculpat.

Din declarația părții vătămate l.E. a rezultat că, timp de 3 luni cât a practicat prostituția pentru inculpatul C.M., a fost, practic, sechestrată în apartament, obligată să lucreze oricât de târziu, a fost în permanență verificată de inculpat și de inculpata S.S.M., aceasta din urmă având, în special, grijă ca părțile vătămate să nu ascundă bani și să nu stea degeaba.

Fiind audiate, U.G.M. și C.O., au recunoscut că l-au cunoscut pe inculpat și concubina acesteia, inculpata S.S.M., dar au precizat că nu au practicat prostituția pentru cei doi.

Partea vătămată l.E. a mai arătat faptul că inculpatul C.M. nu folosea pentru trimiterea banilor în țară sistemul de transfer de bani W.U., ci îi trimitea efectiv prin transportatori, pentru a nu fi depistat de organele de urmărire penală.

Ca și în cazul părții vătămate I.C., și în acest caz inculpata S. nu a desfășurat activități de coautorat sau complicitate concomitentă la trafic de persoane comis de inculpatul C.M., ci doar de proxenetism, conform art. 329 alin. (1) C. pen., astfel încât pentru inculpată, în baza art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă (f. 46, vol.1, d.u.p.) în procesul penal, afirmând că sumele obținute de pe urma prostituției se ridicau la 8.000 euro, lunar, numai partea sa, aceasta însemnând că inculpatul a câștigat timp de 3 luni suma de 45.900 euro, prin scăderea sumei 100 euro pe care i-a dat-o părții vătămate la plecare. Prin urmare, instanța de fond a reținut că se impune confiscarea banilor dobândiți astfel, în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen.

În toamna anului 2003, respectiv în luna octombrie, în timp ce se afla în orașul Turda, într-un bar, inculpatul C.M. Ie-a cunoscut pe surorile N.M. și N.A., ultima fiind minoră în vârstă de 17 ani.

Aflând că cele două tinere doresc să meargă în Italia, având cunoștințe în această țară, inculpatul C.M. a acceptat să le transporte cu autoturismul proprietate personală marca M., iar în timpul călătoriei Ie-a propus să practice prostituția în folosul său in Italia, deoarece vor câștiga sume mari de bani asigurându-le că mai sunt și alte fete.

Partea vătămată N.M. și sora sa au acceptat propunerea inculpatului, iar la destinație, în orașul Montecatini, au fost cazate într-un apartament cu 2 camere.

Timp de 3 luni surorile N. au practicat prostituția în folosul inculpatului, la fel ca și celelalte victime și în aceleași condiții, respectiv fără a avea libertate de mișcare și fără a putea păstra vreo sumă de bani.

În modalitatea arătată mai sus, partea vătămată N.M. a declarat că a obținut aproximativ 15.000 euro, împreună cu sora sa, iar inculpatului C.M. i-au dat jumătate, respectiv 7.000 euro, aceasta fiind singura sursă de venit a acestuia, întrucât nu desfășura pe teritoriul Italiei sau a României vreo activitate legală remunerată. De altfel, nici nu se impunea acest lucru, întrucât zilnic, din exploatarea tinerelor femei în Italia, inculpatul C.M. obținea aproximativ 3.000 euro, pe care îi trimitea în țară, folosind firmele de transport internațional.

Deși, după întoarcerea în țară, partea vătămată N.M. a fost rugată de inculpatul C.M. să revină în Italia, pentru a practica prostituția, aceasta nu a mai acceptat propunerea inculpatului.

Inculpatul a fost trimis în judecată numai pentru traficarea părții vătămate N.M., sora sa neputând fi audiată de organele judiciare întrucât nu se afla în țară.

La data comiterii faptei, octombrie 2003, aceasta nu mai era minoră, așa cum s-a reținut în actul de sesizare.

De asemenea, din declarațiile date în cursul urmăririi penale și din celelalte probe care o privesc, nu rezultă că inculpatul ar fi desfășurat vreo activitate de constrângere, fraudă, abuz sau înșelăciune, inclusiv în sensul hotărât de I.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii, astfel încât, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. Nici această parte vătămată nu s-a constituit parte civila (f. 48, 50, vol. l, d.u.p.), arătând că a primit de la inculpat suma de 7500 euro, partea sa, adică jumătate din banii câștigați de ea, sora sa fiind plecată la Milano (f. 50, vol. l d.u.p.).

Prin urmare, partea rămasă la inculpatul C.M., 7.500 euro, a fost confiscată în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen.

În luna noiembrie a anului 2004, inculpatul C.M. a cunoscut-o într-un club din mun. Roman, jud. Neamț, pe partea vătămată minoră C.V.

A doua zi, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată, a transportat-o în lași cu mașina personală, iar pe drum i-a făcut cunoscut că este proxenet și că are mai multe fete în Italia care practică prostituția în folosul său, propunându-i să meargă în străinătate, pentru a face același lucru, deoarece va câștiga mulți bani, într-un timp relativ scurt (va obține în 3 luni aproximativ 20.000 euro).

Deoarece C.V., în vârstă de 17 ani la acea dată, întrerupsese cursurile Liceului C.B. din lași, a acceptat propunerea inculpatului C.M.

În aceste împrejurări, la data de 12 noiembrie 2004, inculpatul C.M. a preluat-o și transportat-o pe partea vătămată minoră, din lași, în mun. Roman, jud. Neamț, de unde a transferat-o prin intermediul unei firme de transport internațional în orașul Milano.

La destinație, partea vătămată a fost cazată în același apartament în care locuia inculpata S.S.M., după care a practicat prostituția timp de 2 luni și 2 săptămâni, în folosul inculpatului C.M. obținând în acest mod aproximativ 30.000 euro, sumă din care a păstrat numai 200 euro.

Partea vătămată a declarat că, în Italia, realitatea fost cu totul alta decât cea pe care i-a prezentat-o inculpatul C.M. în România, deoarece nu avea voie să păstreze nici un ban pentru ea, era supravegheată și verificată mai tot timpul de inculpata S.S.M., care venea în apartamentul unde locuia pe neașteptate, pentru a vedea dacă stă prea mult cu clienții și dacă nu ascunde banii.

Inculpata S.S.M. era persoana de încredere a inculpatului C.M. și se ocupa de strângerea sumelor de bani, de la toate părțile vătămate, la sfârșitul fiecărei săptămâni, conform declarațiilor părții vătămate C.V., care a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Întrucât întreaga activitate infracțională privind-o pe partea vătămată C.V. a fost săvârșită înainte de apariția Legii 287/2005, de modificare a Legii nr. 678/2001, aceasta din urmă fiind mai favorabilă inculpatului, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea prev. de art. 13, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, în infracțiunea prevăzută de art. 13, alin.(1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13, C. pen. Partea vătămată, deși a acceptat practicarea prostituției, a fost constrânsă să o facă în favoarea inculpatului, fiind permanent verificată și obligată să predea banii care ajungeau la inculpat.

Inculpata S.S.M. a înlesnit activitățile de prostituție a părții vătămate, acceptând-o să fie cazată în apartamentul în care locuia și ocupându-se de anunțurile făcute pe internet. Ca atare, inculpata a săvârșit și cu privire la această parte vătămată infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329, alin. (1) C. pen., faptă pentru care a fost condamnată de instanța de fond.

Potrivit părții vătămate C.V., de pe urma sa inculpatul a dobândit suma de 30.000 euro, din care a primit doar 200 euro, dar nu s-a constituit parte civilă în procesul penal (f. 53, vol. 1, d.u.p.). Fiind vorba de bani obținuți din săvârșirea unei infracțiuni, în baza art. 19 din Legea 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 29.800 euro de la inculpat.

În luna mai a anului 2003, partea vătămată S.A. l-a cunoscut prin intermediul prietenului ei, G.C., pe inculpatul C.M., care se afla în Italia și la care a fost trimisă pentru a-și găsi un loc de muncă, care să-i asigure un venit sigur și rezonabil.

La plecarea din țară, G.C. a asigurat-o pe partea vătămată că nu va fi supusă exploatării sexuale și că în Italia va presta o muncă decentă.

La data de 27 iunie 2003, partea vătămată S.A. a fost preluată din localitatea Bologna, Italia, de către inculpatul C.M. și inculpata S.S.M., cu autoturismul aparținând inculpatului, și transportată la un hotel din localitatea Rimini.

Aici cei doi i-au spus părții vătămate că scopul real pentru care a fost adusă în Italia este cel de a practica prostituția și, deși, inițial victima a refuzat această propune inculpata S.S. i-a spus că nu are practic altă soluție, deoarece nu are cu ce se întreține, se află într-o țară străină unde nu cunoaște pe nimeni, și că în aceeași situație cu ea se află și alte tinere din România.

Ulterior, partea vătămată S.A. a fost cazată într-un apartament din Rimini împreună cu alte 2 tinere din lași, D.A.M. și O.S. și obligată să practice prostituția timp de 2 luni, respectiv de la 28 iunie 2003 până la 18 august 2003.

Partea vătămată a practicat prostituția numai două luni, deoarece nu a rezistat fizic și psihic tratamentului la care era supusă, atât de către traficanți, care nu-i lăsau nici un ban din cei câștigați și nici libertate de mișcare, cât și de clienți, iar împreună cu ea au revenit în țară D.A.M. și O.S., conform declarațiilor sale.

Plecarea fetelor nu îi afecta pe inculpata S.S.M. și inculpatul C.M. deoarece acesta din urmă, în permanență, când venea în țară, racola alte fete, prin înșelăciune, pe care le transporta personal ori le transfera în Italia.

Partea vătămată S.A., a arătat că inculpatul C.M. a obținut numai din exploatarea ei aproximativ 8.000 euro, însă nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Nici cu privire la această parte vătămată nu se poate reține comiterea traficului de persoane de 2 sau mai multe persoane împreună, inculpata S.S.M. făcându-i „instructajul" (f. 59, vol. l, d.u.p.), săvârșind astfel infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329, alin. (1) C. pen.

Prin urmare, pentru inculpatul C.M., s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a), în infracțiunea prevăzută de art. 2, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005.

În urma exploatării sexuale a părții vătămate S.A., inculpatul a obținut suma de 8.000 euro (f. 57, 60, vol. 1, d.u.p.), pentru care nu s-a constituit parte civilă, bani care au fost confiscați de la inculpat în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118 lit. e) C. pen.

În vara anului 2003, partea vătămată minoră U.A.E. lucra într-un bar din mun. Roman, jud. Neamț. Numitul C.C., care lucra la firma de transport E., a întrebat-o pe partea vătămată dacă nu vrea să lucreze tot ca ospătar în Italia, deoarece are o cunoștință ce o poate angaja acolo.

Partea vătămată a acceptat propunerea lui C.C. și, întrucât nu avea pașaport turistic, patronul firmei de turism E. din Roman, numitul P.C., i-a procurat pașaport turistic plătindu-i și transportul până în Italia.

În Milano, partea vătămată minoră a fost așteptată de către inculpatul C.M. zis C. care a transportat-o cu autoturismul proprietate personală, în localitatea Ricione, unde locuia prietena lui, inculpata S.S.M.

Deși inculpatul C.M. știa că partea vătămată U.A.E. este minoră și a constatat că refuză să practice prostituția, a obligat-o pe aceasta ca timp de 3 luni, sub supravegherea strictă a inculpatei S.S.M., să lucreze în scopul pentru care a fost adusă în Italia.

Clienții pentru partea vătămată minoră erau racolați telefonic de inculpata S.S.M., iar toți banii îi erau predați săptămânal inculpatului, prin intermediul inculpatei.

Veniturile realizate în acest mod de partea vătămată minoră sunt de aproximativ 10.000 euro, din care a putut păstra doar 2.000 euro, bani ce i-au fost predați la plecare inculpatului C.M.

De menționat este că, la plecarea din Italia, inculpatul C.M. Ie-a pus în vedere victimelor să nu povestească nimănui că au practicat prostituția în străinătate în folosul său și să nu-l denunțe autorităților, întrucât se va răzbuna.

Împotriva inculpatului C.M. partea vătămată minoră U.A.E. nu s-a constituit parte civilă.

Faptele astfel descrise întrunesc toate elementele constitutive, obiective și subiective, ale infracțiunii prevăzute de art. 13, alin. (1), din Legea nr. 678/2005, în ceea ce-l privește pe inculpatul C.M. și al infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329, alin. (1) și (3) C. pen., pentru inculpata S.S.M.

Din exploatarea sexuală a victimei U.A.E., inculpatul a obținut 10.000 euro, din care 2.000 euro i-a predat părții vătămate (f. 64, 65, vol. I, d.u.p.).

Instanța de fond a dispus ca diferența să fie confiscată de instanță în baza art. 19 din Legea 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. e) C. pen.

În luna august a anului 2002, inculpatul C.M. a racolat, prin înșelăciune, trei părți vătămate, respectiv pe numitele I.A., D.A. și N.A.

Inculpatul Ie-a invitat pe toate trei în apartamentul său din orașul lași, promițându-le că le va transfera în Italia, unde le va angaja ca ospătar într-un bar. Toate cele trei victime au fost transferate în Italia la 24 august 2002, prin grija și pe cheltuiala inculpatului.

La sfârșitul lunii august a anului 2002, inculpatul C.M. a reușit să racoleze pe raza orașului Tg. Frumos, jud. lași o tânără, care a acceptat să meargă în străinătate, la fel ca și celelalte fete, motivat de faptul că veniturile pe care le realiza în România erau foarte mici și mai ales de promisiunile acestuia, respectiv că va lucra într-un bar sau într-un restaurant, iar salariul obținut va fi foarte mare.

Partea vătămată respectivă este I.A. din corn. Războieni, jud. lași, majoră la data racolării, și care, la data de 24 august 2002, conform cererii inculpatului C.M., s-a deplasat singură în lași, la apartamentul acestuia, imobil în care se mai aflau părțile vătămate D.A. și N.A., care așteptau, de asemenea, să fie transferate în Italia de inculpat, pe cheltuiala sa și sub promisiunea mincinoasă că vor fi angajate într-un restaurant sau într-un bar.

Partea vătămată I.A. a declarat că în momentul când a ajuns în Italia, a fost preluată împreună cu celelalte două fete de G.S., transportată cu autoturismul acestuia până în localitatea Montesilvano și predată soției acestuia, G.C.I. A doua zi G.C.I. i-a ridicat părții vătămate, ca și celorlalte două tinere, pașaportul turistic și toți banii pe care îi avea în geantă, spunându-i că scopul real al deplasării sale în Italia este de a practica prostituția, iar toți banii obținuți trebuie să-i fie predați ei la sfârșitul zilei.

În aceste condiții, partea vătămată I.A. și-a exprimat dorința de a se întoarce în țară, deoarece nu era de acord să practice prostituția. Pentru a o constrânge să facă ce i se cere, G.C.I. i-a spus că nu numai că nu-i va permite să plece în țară, ci că îl va chema pe soțul său, care o va omorî, deoarece nu are cine să-i ia apărarea, fiind într-o țară străină și necunoscând pe nimeni.

Constrânsă fiind în acest mod și fiind sechestrată, partea vătămată I.A. a practicat prostituția până în noiembrie 2002, când a părăsit Italia cu un microbuz, pentru a se întoarce în România.

Conform declaraților părții vătămate, pe perioada cât a stat în Italia a fost lipsită de libertate de mișcare, în sensul că nu a putut părăsi apartamentul, întrucât era în permanență amenințată de G.S., nu a putut păstra nici un ban pentru sine și nu a avut nici o zi liberă pe săptămână, fiind obligată să lucreze indiferent de ora la care era contactată de clienți.

Partea vătămată I.A. a declarat că, urmare a faptului că inițial a refuzat să se trezească noaptea pentru a întreține raporturi sexuale cu clienții și a dorit să facă pauză în perioada la care era la menstruație, G.C.I. l-a anunțat pe soțul său, G.S., care a venit la apartamentul unde locuia și a agresat-o fizic, spunându-i că trebuie să se supună ordinelor date de G.C.I., întrucât, în caz contrar va avea de suferit.

Inculpatul C.M., împreună cu numiții G.S. și G.C.I., au traficat partea vătămată I.A., prin constrângere, ultimii doi fiind trimiși în judecată pentru această faptă anterior, realizând infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 678/2005.

Beneficiile exploatării sexuale a lui I.A. au fost însușite de numiții G., motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 euro față de aceștia, și nu față de inculpatul C.M. (fi.85, vol.1, d.u.p.).

La data de 02 martie 2005, a fost audiată în calitate de parte vătămată D.A., din localitatea Tg. Frumos, sat Prigoreni, jud. lași, din declarația acesteia rezultând că, în cursul anului 2002, în timp ce se afla pe raza loc. Tg. Frumos, l-a cunoscut pe inculpatul C.M., care a luat-o la ocazie cu mașina personală. în timp ce se afla în mașina sa, inculpatul C.M. i-a propus părții vătămate meargă în Italia pentru a lucra ca ospătar într-un bar, pentru un salariu de 800 euro lunar și să renunțe la slujba pe care o avea la fabrica de încălțăminte din Tg. Frumos, întrucât veniturile realizate acolo erau mult prea mici.

Inițial, partea vătămată nu a acceptat această propunere, spunându-i inculpatului că nu are pașaport turistic și nici banii necesari deplasării în străinătate, cerându-i timp de gândire.

După o săptămână, inculpatul a contactat-o personal pe partea vătămată D.A., pentru a o convinge să meargă în Italia, în acest scop dându-i și bani pentru obținerea pașaportului turistic. La sfârșitul lunii august 2002, partea vătămată s-a conformat cererii inculpatului și s-a deplasat singură la lași, la locuința inculpatului C.M., unde a fost preluată de acesta și transferată în Italia, împreună cu o altă parte vătămată, N.A. din județul Vaslui.

De menționat este faptul că, părților vătămate Ie-a fost asigurat trasportul până în Italia de inculpatul C.M., plecarea în străinătate având loc din mun. Roman, cu un microbuz.

După ce au ajuns în Italia, părțile vătămate D.A., I.A. și N.A. au fost preluate de G.S., conform indicațiile primite de la inculpatul C.M., care luase legătura telefonic cu acesta și le descrisese pe cele trei tinere, aspect ce rezultă din declarațiile părților vătămate, care au spus că G.S., deși nu le văzuse niciodată, Ie-a recunoscut imediat în autogara. G.S. a dus-o pe partea vătămată D.A. într-un apartament situat în orașul Pescara, unde locuia și G.C.I., părțile vătămate fiind astfel despărțite.

După ce a fost cazată, partea vătămată D.A. a întrebat-o pe G.C.I. când va fi angajată la bar, așa cum i s-a promis, iar în aceste împrejurări G.C.I. i-a spus că scopul real al deplasării în străinătate este de a practica prostituția în folosul inculpatului C.M. și că nu are alternativă, întrucât trebuie să își achite datoriile față de acesta și să se întrețină pe perioada cât va sta în Italia.

Partea vătămată a refuzat să practice prostituția și timp de 2 săptămâni, nu a lucrat, însă după trecerea acestei perioade G.C.I. a amenințat-o pe D.A. cu acte de violență, spunându-i că, dacă va refuza în continuare să lucreze, îl va chema pe soțul ei, G.S., pentru a-i aplica o corecție fizică și o va tăia pe față, lucru pe care partea vătămată l-a crezut, întrucât a observat că și aceasta prezenta urme de lovituri pe față și corp.

Constrânsă fiind în acest mod, partea vătămată D.A., a practicat prostituția în Italia, în folosul inculpatului C.M. și a soților G., timp de o lună, după care a fost depistată de carabinieri practicând prostituția împreună cu partea vătămată N.A., fiind trimise în tară.

În perioada cât a fost supusă exploatării sexuale, partea vătămată a fost obligată să lucreze zilnic, iar toți banii obținuți îi erau ridicați seara de G.C.I., care, la rândul ei, îi preda lui G.S., nu a avut libertate de mișcare, în sensul că nu putea părăsi locuința decât însoțită de G.C.I. și i-a fost interzis să păstreze bani pentru sine, sau să trimită vreo sumă familiei, inculpatul C.M. spunându-i că îi vor fi dați bani atunci când va veni în tară.

Astfel, deși prin practicarea prostituției timp de o lună în Italia partea vătămată D.A. a obținut aproximativ 15.000 euro, deoarece realiza aprox. 500 euro într-o noapte, nu i-a fost permis de către traficanți să păstreze nici un ban, ba mai mult, i s-a pus în vedere că dacă va fi căutată de organele de poliție să nu declare nimic despre ce i s-a întâmplat.

La data de 26 aprilie 2006 a fost audiată în cauză și partea vătămată N.A., care a înțeles să renunțe la această calitate și să fie audiată ca martor.

Din declarațiile acesteia rezultă că în luna august 2002, a fost racolată din localitatea H., unde domicilia la acea dată, de o tânără S., care i-a spus că este studentă și i-a propus să meargă la lași pentru a se ascunde de prietenul ei care o agresa fizic.

Martora a declarat că a acceptat propunerea S., s-a deplasat cu aceasta la lași, unde a fost prezentată inculpatului C.M., zis C., care i-a propus să meargă în Italia pentru a practica prostituția în folosul său. Martora a fost de acord să plece în Italia și să practice prostituția, întrucât i s-a promis că va câștiga importante sume de bani, iar la acea dată avea o situație materială precară și a dorit să profite de această oportunitate, neștiind că, în realitate, toți banii îi vor fi luați de traficanți.

În aceste împrejurări, partea vătămată N.A. Ie-a cunoscut și pe părțile vătămate D.A. și I.A., împreună cu care a fost transferată în Italia de inculpatul C.M., în ziua de 24 august 2002.

Inculpatul C.M. Ie-a dus cu mașina personală pe cele trei părți vătămate în Roman, jud. Neamț, iar de acolo Ie-a transferat în Italia cu un microbuz aparținând unei firme de transport internațional, căreia acesta i-a plătit toate cheltuielile necesare călătoriei.

Conform declarației martorei N.A., în Roma a fost așteptată atât ea, cât și celelalte fete, de către G.S., care Ie-a transportat cu autoturismul proprietate personală, marca B., în orașul Pescara, unde au fost preluate de G.C.I., pentru a fi supuse exploatării sexuale.

G.C.I. a mers cu martora mica publicitate, pentru a da anunțuri, i-a dat un telefon mobil pentru a racola clienți și a instruit-o cu privire la ce trebuia să facă cu clienții, care era prețul unui act sexual și cui trebuia să dea banii încasați în urma practicării prostituției.

Ca și celelalte părți vătămate, martora N.A. a declarat că în perioada în care a fost supusă exploatării sexuale, nu a avut libertate de mișcare și a trebuit să predea toți banii atât lui G.S. cât și inculpatului C.M., acestuia din urmă în mod sporadic, încasările zilnice fiind între 300 și 700 de euro.

În cursul lunii octombrie a anului 2002, martora N.A. a fost depistată de carabinieri și retumată în România.

În cursul anului 2002, partea vătămată R.S.A., din Onești, se afla în Germania și îl cunoștea de mai multă vreme pe inculpatul C.M., însă nu știa care era natura activităților desfășurate de acesta.

Aflând că partea vătămată este în Germania, inculpatul C.M. a contactat-o telefonic și i-a spus că se află în Italia, împreună cu G.S., zis C. și G.C.I., sunt angrenați într-o rețea de prostituție, având mai multe fete care practică această meserie, și există posibilitatea de a câștiga importante sume de bani, fapt pentru care i-a propus să se deplaseze în orașul Pescara, Italia, unde să practice prostituția.

Partea vătămată a acceptat această propunere și la data de 14 iulie 2003, s-a deplasat împreună cu L.E.G. din Berlin în orașul Roma, Italia, unde a fost așteptată de G.S., care a transportat-o în orașul Pescara cu mașina.

La fel ca și în situațiile anterioare, după cazarea părții vătămate într-un apartament, G.C.I. a preluat-o în grijă și supraveghere, în sensul că i-a făcut instructajul necesar privitor la modul de recrutare a clienților, sumele de bani ce trebuie cerute, precum și durata serviciilor sexuale.

În perioada iulie 2003 martie 2004, partea vătămată R.S.A. a practicat prostituția în Italia, sumele de bani rezultate din această activitate fiind predate atât inculpatului C.M., cât și soților G., per total traficanții obținând din această activitate, respectiv exploatarea părții vătămate, aproximativ 56 000 euro.

În luna martie a anului 2004, nemulțumită că era exploatată atât de membrii familiei G., cât și de inculpatul C.M., partea vătămată R.S.A. a hotărât să plece și i-a spus acest lucru inculpatului C.M.

Împotriva inculpatului C.M. partea vătămată R.S. nu s-a constituit parte civilă.

O altă victimă a traficului de persoane, ce a fost racolată de inculpatul C.M. și supusă exploatării sexuale în Italia de către soții G., este L.E.C., din Bacău.

Astfel, în perioada ianuarie - februarie 2001, partea vătămată L.E.G. I-a cunoscut întâmplător pe inculpatul C.M., pe raza mun. Bacău. Profitând de faptul că partea vătămată nu avea nici o ocupație, inculpatul C.M. i-a propus acesteia să meargă în străinătate, respectiv în Germania, unde să lucreze ca ospătar.

Deoarece în acea perioadă în spațiul Schengen nu se putea ajunge fără viză, inculpatul C.M. i-a propus părții vătămate să se căsătorească fictiv cu un cetățean român care este stabilit în Germania, prieten cu el, căsătorie pentru care C.M. a afirmat că trebuie să îi plătească prietenului său G.B. suma de 10.000 DOLARI SUA.

Partea vătămată L.E.C. a acceptat propunerea inculpatului, însă nu a plecat imediat în străinătate, deoarece în perioada imediat următoare inculpatul C.M. a fost arestat de autoritățile române, pentru săvârșirea unor fapte de natură penală, fiind încarcerat. După arestarea inculpatului C.M., C.D., soția acestuia, a contactat-o pe partea vătămată și i-a spus să plece în Germania, deoarece i-a găsit de lucru.

Partea vătămată L.E.C. a rămas în Germania până în luna iunie a anului 2002, la o prietenă, negăsind de lucru, când a fost contactată de inculpatul C.M., care i-a spus că îi este datoare cu 20 mii de dolari și că trebuie să facă ceva pentru a-i înapoia acești bani foarte repede, întrucât în caz contrar îi va lua actele și o va agresa fizic.

În aceste împrejurări, partea vătămată L.E.C. a fost constrânsă de inculpatul C.M. să meargă în Italia și să practice prostituția în folosul acestuia.

Astfel inculpatul C.M. i-a făcut cunoștință părții vătămate L.E.C. cu o altă tânără, partea vătămată R.S.A. și i-a spus că vor merge împreună în Italia, unde vor fi așteptate de G.S., care la acea dată se numea M.S., zis C.

Cele două tinere au fost trimise în Italia, de inculpatul C.M., unde au fost preluate de G.S. și transportate în orașul Pescara, într-un apartament în care se afla G.C.I. Aceasta din urmă s-a ocupat, conform înțelegerii dintre traficanți și a rolului pe care îl avea în cadrul grupului infracțional, atât de pregătirea psihică a părții vătămate, cât și de găsirea de modalități de racolare a clienților.

Astfel, G.C.I. a dus-o pe partea vătămată L.E.C. în oraș pentru a plăti anunțuri la mica publicitate și a o fotografia în lenjerie intimă, fotografiile urmând a fi publicate pe rețeaua internet, în vederea racolării clienților.

După ce partea vătămată L.E.C. i-a achitat inculpatului C.M. datoria, remițându-i 40.000 euro, acesta, la cererea soților G., a acceptat să o predea acestora pe partea vătămată, pentru a fi supusă exploatării sexuale în continuare, deoarece dețineau monopolul în ceea ce privește exploatarea tinerelor femei în Pescara, la acea dată.

Astfel, în perioada noiembrie 2002 - martie 2003, partea vătămată L.E.C. a practicat prostituția în localitatea Montesilvano, în folosul familiei G., obținând aproximativ 200.000 euro, bani ce i-au fost luați integral de către traficanți.

Partea vătămată declară că nu a avut libertate de mișcare, a fost obligată să lucreze 7 zile din 7, 24 de ore din 24, pentru că în caz contrar G.S. ar fi agresat-o.

În ceea ce privește părțile vătămate D.E.C., R.S., M.A., N.A., instanța de fond a constatat că incupatul C.M. a fost judecat penal și condamnat pentru aceleași fapte pentru care a fost trimis în judecată și în prezenta cauză, în Italia, documentele transmise pe cale oficială de autoritățile italiene și traducerile autorizate ale acestora aflându-se în volumele alăturate dosarului de urmărire penală, înaintate instanței de judecată după sesizarea prin rechizitoriu.

Având în vedere incidența principiului „non bis in idem", instanța de fond, sesizată cu judecarea acelorași infracțiuni, a dispus recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine, potrivit procedurii prevăzute la art. 119 din Legea nr. 302/2004, modificată, constatând că prin sentința penală nr. 122 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului din Pescara, Republica Italiană, inculpatul C.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 81, paragr. 2, art. 110 C. pen. italian, e pct. 4 și 8 și 4 pct. 1 și 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958, pentru L.E.C. și R.S., în concurs cu art. 81, paragr. 2, art. 110 C. pen. italian, e pct. 4 și 8 și 4 pct. 1 și 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958, pentru D.A. și N.A. și art. 416 C. pen. italian, corespondente cu infracțiunile prevăzute de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 323, alin. (1) și (2) C. pen., din legea penală română.

Prin urmare, în baza art. 11, pct. 2, lit. b), C. proc. pen., raportat la art. 10, lit. j) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, părți vătămate D.A. și N.A. și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, părți vătămate L.E.C. și R.S., întrucât există autoritate de lucru judecat.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului C.M., s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv, antecedentele penale ale acestuia, modalitățile concrete prin care au fost recrutate și, ulterior, exploatate sexual fiecare parte vătămată, una dintre ele neavând nici un contact sexual până la data traficării, fiind obligată de a se prostitua și în perioada menstruației, ajungând deseori al epuizare fizică și psihică, C.V. și U.A.E. fiind exploatate în stare de minorat, față de toate profitând de starea lor materială precară și de situația lor familială, de cele mai multe ori în nevoie. Urmările socialmente periculoase sunt dificil de evaluat într-un mod palpabil la momentul pronunțării hotărârii fiind însă, fără îndoială, extrem de grave la nivelul dezvoltării și libertății psihice și morale a fiecăreia dintre părțile vătămate.

Toate pedepsele aplicate inculpatului în cauză, precum și pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului din Pescara, Republica Italiană, sunt în concurs, urmând a fi contopite în pedeapsa principală rezultantă cea mai grea și pedeapsa complementară de aceeași natură și cu același conținut, cu durata cea mai mare, în baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) și art. 35, alin. (3) C. pen.

Având în vedere numărul mare de părți vătămate, perioada îndelungată în care s-a manifestat activitatea infracțională a inculpatului, pe teritoriul mai multor țări, activitate ce a fost stopată doar prin lipsirea sa de libertate, instanța a adăugat un spor de 1 an, care să reflecte anvergura, spațială, temporală și umană a infracțiunilor comise de acest inculpat.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată în străinătate și în România, de la data de 24 ianuarie 2005 când a fost arestat în Germania (f. 241, vol. 1, d.u.p.), conform ordinului de arestare din 30 martie 2004 (f. 243 d.u.p.), extrădat din Italia la data de 10 februarie 2005, până la data de 20 ianuarie 2006, când i s-a aplicat măsura arestului la domiciliu.

A fost expulzat în România la data de 20 martie 2006 (f. 300, vol. 1, d.u.p.), reținut la data de 21 martie 2006 în prezenta cauză, arestat preventiv de la data de 2 martie 2006 până la 05 octombrie 2007.

În ceea ce privește pe inculpata S.M., apărarea acesteia, în sensul că a fost constrânsă de C.M., este contrazisă de toate probele aflate la dosar. Nici o parte vătămată nu arată că aceasta ar fi obligată la prostituție, ci, dimpotrivă, că era concubina inculpatului, participând activ la succesul exploatării sexuale a acestora.

Instanța a constatat, potrivit prevederilor art. 72 C. pen., că inculpata nu are antecedente penale, că a depus toate eforturile pentru a asigura publicitatea fetelor și a avea clienți, că Ie-a instruit pe fiecare în parte, în baza acelorași rezoluții infracționale, și nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Pericolul social concret al activității sale este ridicat, practic, fără contribuția sa, inculpatul C.M. ar fi fost lipsit de beneficiile financiare și îngreunat în activitatea de recrutare de noi fete.

În cauză a fost trimis în judecată și un al treilea inculpat, M.G.A. pentru recrutarea și exploatarea sexuală a părților vătămate B.C.M. și B.L.

La data de 20 aprilie 2005, a fost audiată partea vătămată minoră B.C.M., din com. Mărgineni, jud. Bacău, care a arătat că, în luna martie a anului 2003, a fost racolată de inculpatul M.G.A., în scopul transferării în străinătate, unde a fost supusă exploatării sexuale de un bărbat W.

Partea vătămată minoră declară că, după ce l-a întâlnit de mai multe ori pe inculpatul M.G.A. în Bacău, a început cu acesta o relație de prietenie, i-a fost câștigată încrederea, iar la începutul lunii aprilie, partea vătămată te rugat pe inculpat să o ajute cu bani pentru a merge în Italia, unde să lucreze.

Inculpatul M.G.A. i-a spus părții vătămate că îi va procura pașaport turistic și îi va plăti drumul până în Italia, lucru pe care I-a făcut, iar la data de 29 aprilie 2004 a transferat-o pe minoră în orașul Torino din Italia, la un bărbat W. La destinație, W., persoana care a cumpărat-o pe partea vătămată minoră de la inculpatul M.G.A., a obligat-o pe acesta să practice prostituția la stradă, timp de 2 săptămâni, alături de alte fete din România.

În timp ce se afla cu un client, în mașina acestuia, partea vătămată B.C.M. a reușit să fugă de la proxenet, iar după ce a revenit în România a formulat plângere penală. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8 000 de euro, împotriva inculpatul M.G.A.

Același inculpat M.G.A., tot în cursul anului 2004, a reușit să racoleze și să vândă, în scopul exploatării sexuale, o altă victimă minoră, ce a formulat plângere penală în prezenta cauză, numita B.L.

Partea vătămată B.L. a fost audiată prin comisie rogatorie internațională, de către autoritățile din Marea Britanie deoarece, în urma unor vânzări succesive, a ajuns pe teritoriul țării susmenționate, unde a fost preluată într-un centru primire a victimelor, în care se află și în prezent (f. 91-96, vol. 1, d.u.p.).

Din plângerea părții vătămate B.L. a rezultat că, în cursul lunii decembrie a anului 2003, în timp ce își căuta gazdă pentru a locui în Bacău, a fost adusă de inculpatul M.G.A. în locuința sa din municipiul Bacău și obligată să practice prostituția prin constrângere și amenințare. Astfel, timp de o lună, partea vătămată minora B.L. a fost supusă exploatării sexuale de către inculpatul M.G.A., iar în urma unor raporturi sexuale neprotejate partea vătămată a rămas însărcinată. Ca urmare, inculpatul M.G.A. a luat-o pe minora B.L. și a dus-o la un cabinet particular de obstetrică-ginecologie, suportând cheltuielile necesare unei întreruperi de sarcină.

Partea vătămată minoră arată că, în aceeași zi în care a suportat această intervenție chirurgicală, după ce a fost dusă de învinuit la locuința lui, a fost obligată să întrețină relații sexuale cu clienții aduși de inculpatul M.G.A., care nu a ținut cont de opoziția părții vătămate.

Urmare a acestui tratament inuman, partea vătămată B.L. a contactat o infecție vaginală, i-a spus învinuitului că nu mai poate lucra întrucât se simte rău, fapt ce l-a determinat pe inculpatul M.G.A. să ia hotărârea de a o vinde pe minoră altei persoane, nemaifiindu-i de folos deoarece nu mai putea practica prostituția și nu-i mai aducea venituri.

După ce în prealabil i-a obținut un certificat care să-i ateste buna stare a sănătății, în luna ianuarie a anului 2004, inculpatul M.G.A. a transportat-o cu un taxi pe minoră până în mun. Roman, jud. Neamț, unde a vândut-o, în schimbul sumei de 500 de euro, unui bărbat despre care partea vătămată spune că se numește M.C. acesta fiind inculpatul C.M.

Prin vânzări succesive și fiindu-i procurat pașaport fals, partea vătămată B.L. a fost transferată din România în Italia, de inculpatul C.M., iar mai departe din Italia în Franța și din Franța în Marea Britanie.

Dându-și seama că urmează să fie supusă exploatării sexuale, indiferent de țara unde va ajunge, în timp ce se afla Italia, partea vătămată B.L. a contactat-o telefonic pe sora sa, B.E., căreia i-a povestit faptul că inculpatul M.G.A. a vândut-o pentru 500 de euro lui M.C. și că traficanții la care se află în prezent intenționează să o vândă unui albanez în Marea Britanie, fiindu-i procurat și un pașaport fals.

În aceste condiții, martora B.E. a sfatuit-o pe sora sa să se predea pe aeroport autorităților din Marea Britanie, lucru pe care partea vătămată B.L. l-a și făcut (f. 207, 208, vol. 1, d.u.p.).

Partea vătămată B.L., la data recrutării, a devenit majoră decembrie 2003, neputându-se stabili cu exactitate ziua. De asemenea, având în vedere modificările legislative aduse Legii nr. 678/2001, instanța a constatat că regimul sancționator mai favorabil inculpatul este cel anterior apariției Legii nr. 287/2005, pentru partea vătămată B.C.

Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul M.G.A., din infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen., în ceea ce privește partea vătămată B.L. și din infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37, lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 13, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 și art. 37, lit. b) C. pen., în ceea ce privește pe partea vătămată B.C.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpatului M.G.A. s-au avut în vedere criteriile generale arătate în art. 72 C. pen., respectiv, antecedentele penale, stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37, lit. b), C. pen., mijloacele concrete folosite în traficarea părților vătămate, care, practic, au fost ridicate de pe stradă, exploatate sexual până la epuizare și, devenind nefolositoare, vândute mai departe, nerecunoașterea infracțiunilor.

Cele două pedepse principale și complementare au fost contopite în baza art. 33, lit. a), art. 34, lit. b) și art. 35, alin. (3) C. pen., dispunându-se în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, și art. 118, alin. (1), lit. e), C. pen., confiscarea de la acest inculpat a sumei de 500 euro, bani dobândiți din vânzarea părții vătămate B.L., către inculpatul C.M.

De asemenea, a fost obligat inculpatul, în baza art. 14, art. 346 C. pen., raportat la art. 998, art. 999 C. civ., la plata a 8.000 euro, către partea civilă B.C., reprezentând daune materiale, respectiv, banii obținuți din exploatarea sa sexuală.

În ceea ce privește pe inculpatul C.M., instanța de fond a constatat că acesta a folosit apartamentul, proprietatea sa, din lași, la recrutarea și găzduirea părților vătămate I.A., D.A. și N.A., dispunând aplicarea dispoziției imperative de confiscare a imobilului, conform art. 19 din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 și art. 118, alin. (1), lit. b), C. pen.

Pentru asigurarea executării măsurilor de siguranță privind confiscarea specială, în baza art. 166 și art. 357, alin. (2), lit. c), C. proc. pen., s-a menținut sechestrul asigurător și inscripția ipotecară dispuse prin Ordonanța D.I.I.C.O.T. Bacău din 05 iulie 2005 (fila 230, vol.1, dup).

Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpații C.M. și S.S.M.

În motivarea apelului, parchetul a invocat nelegalitatea hotărârii în ce-l privește pe inculpatul C.M., deoarece instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.

Astfel, inculpatul C.M. a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 - faptă din ianuarie 2004 - parte vătămată B.L., iar instanța a omis să dispună vreo soluție cu privire la această faptă. în condițiile în care partea vătămată B.L. a împlinit vârsta de 18 ani în decembrie 2003, iar fapta a fost comisă în ianuarie 2004, instanța trebuia să aplice prevederile art. 334 C. proc. pen. și să schimbe încadrarea juridică și pentru această faptă în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Inculpații nu și-au motivat în scris apelurile, însă, cu ocazia dezbaterilor, prin apărători, inculpatul C.M. a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante, iar inculpata S.S.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din proxenetism în prostituție, iar în subsidiar achitarea sau aplicarea art. 81 C. pen., prin reducerea pedepsei.

Inculpatul C.M. a mai susținut că sumele care au fost confiscate și la care a fost obligat către stat sunt exagerate, nereprezentând realitatea.

Prin Decizia penală nr. 109 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței penale nr. 574/D din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 3362/110/2006.

S-a desființat sentința atacată, cu privire la inculpatul C.M., sub aspectul nepronunțării asupra infracțiunii privind pe partea vătămată B.L.

Rejudecă cauza, s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente.

În baza art 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza 2-a și lit. b) C. pen. - parte vătămată B.L.

S-a contopit această pedeapsă cu pedepsele la care a fost condamnat de prima instanță și cu adăugarea sporului dat, urmând ca inculpatul să execute 9 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2-a și lit. b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.M. și S.S.M. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, examinând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate de procuror, a constatat că aceasta este nelegală, în ceea ce-l privește pe inculpatul C.M., iar în raport de motivele invocate de inculpați este legală și temeinică.

S-a constatat că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.M., respectiv cea privind pe partea vătămată B.L., faptă prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea 678/2001, săvârșită în ianuarie 2004.

Instanța de apel a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., dispunând desființarea hotărârii primei instanțe și rejudecarea cauzei, sub aspectul omisiunii pronunțării cu privire la infracțiunea săvârșită asupra părții vătămate B.L.

Întrucât din probele administrate în cauză, respectiv declarația părții vătămate, declarațiile inculpatului M.G., declarația martorei B.E. coroborate cu declarațiile inculpatului C.M., rezultă că acesta a săvârșit și această infracțiune, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M., în baza art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001 prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1), (3) din Legea 678/2001, având în vedere că la data săvârșirii faptei -ianuarie 2004, partea vătămată a devenit majoră.

În ce privește apelurile inculpaților, instanța de fond a constatat că acestea sunt nefondate.

S-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului C.M. a fost bine individualizată, în raport cu prevederile art. 72 și art. 52 C. pen., ținându-se cont de gravitatea deosebită a faptelor săvârșite și de persoana inculpatului, care are antecedente penale, neimpunându-se reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei.

În ce privește sumele ce au fost confiscate de la inculpatul C.M., în baza art. 19 din Legea 678/2001, s-a reținut că măsura luată este legală, iar cuantumul sumelor este corect, fiind stabilit în baza probelor administrate în cauză, astfel că nu se impune reducerea acestuia.

De asemenea, s-a reținut că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de proxenetism în cea de prostituție, în ceea ce privește pe inculpata S.S.M., întrucât în cauză sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii pentru care aceasta a fost condamnată.

Faptele puse în sarcina acestei inculpate sunt pe deplin dovedite de probele administrate în cauză, astfel că nu poate fi primită apărarea acesteia de a dispune achitarea pentru inexistența infracțiunii.

Totodată, s-a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatei a fost bine individualizată, în raport cu prevederile art. 72 și art. 52 C. pen., neimpunându-se reducerea acesteia sau aplicarea art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

De altfel, pentru această inculpată prima instanță a reținut circumstanțe atenuante, reducând pedeapsa sub minimul special.

Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.M. și S.S.M.

Recurentul inculpat C.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 pct. 10, pct. 17 și pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru rejudecare, criticând hotărârile atacate sub următoarele aspecte:

- instanța de apel, admițând apelul parchetului, fără a efectua cercetare judecătorească, a dispus condamnarea inculpatului, pentru o faptă, în realitate act material, privind pe partea vătămată B.L., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar cu privire la care instanța de fond a omis să se pronunțe.

- nu s-a efectuat cercetarea judecătorească, întrucât nu fost audiate de instanță decât două părți vătămate, instanța de fond preluând mecanic declarațiile date în faza de urmărire penală de către părțile vătămate.

- greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, față de dispozițiile Deciziei nr. 49/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta fiind condamnat greșit pentru 3 infracțiuni de trafic de persoane, prev de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și la 2 infracțiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în cauză fiind vorba de câte o infracțiune, prev de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, pentru care se impunea aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- instanțele s-au aflat într-o gravă eroare de fapt, privind împrejurările comiterii faptelor reținute în sarcina inculpatului, soluția fiind greșită și pe latura civilă a cauzei, inclusiv sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen.

Recurenta inculpată S.S.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, sub următoarele aspecte:

- instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, de natură să influențeze soluția procesului, având în vedere că din declarațiile date de părțile vătămate I.C., C.V., U.A.E. și l.E. rezultă că inculpata S.S.M. nu a fost complicea inculpatului C.M., ci s-a aflat în aceeași situație ca și celelalte părți vătămate și anume aceea de a practica prostituția în folosul inculpatului C.M., neavând nici un câștig de pe urma exploatării sexuale a părților vătămate;

- greșita individualizare a pedepsei, sub aspectul modalității de executare, întrucât, față de lipsa antecedentelor penale și contribuția minimă la comiterea faptelor, reinserția socială a inculpatei va putea fi atinsă și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 și următoarele C. pen.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate.

Este neîntemeiată critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C.M., în sensul că, față de dispozițiile Deciziei nr. 49/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta a fost condamnat greșit pentru trei infracțiuni de trafic de persoane, prev de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și la două infracțiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în cauză fiind vorba de câte o infracțiune, prev de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, pentru care se impunea aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia nr. 49/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs.

În prezenta cauză, nu sunt incidente dispozițiile deciziei menționate, întrucât nu se poate reține că inculpatul C.M. a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, având în vedere condițiile diferite de loc și timp în care acesta a comis faptele, intervalul mare de timp scurs între actele comise, astfel că nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, în câte o infracțiune unică de trafic de persoane și de trafic de minori, săvârșite în condițiile formei continuate.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerile recurentului inculpat cu privire la neefectuarea cercetării judecătorești de către instanța de apel, întrucât nu au fost audiate de instanță decât două părți vătămate, dispunându-se condamnarea sa pentru o faptă de trafic de persoane, privind pe partea vătămată B.L., pentru care a fost trimis în judecată, dar cu privire la care instanța de fond a omis să se pronunțe.

Astfel, în baza caracterului devolutiv al apelului declarat de ambii inculpați și de parchet, instanța de control judiciar a procedat la un examen propriu al cauzei, pe care a analizat-o sub toate aspectele, și chiar dacă și-a însușit concluziile instanței de fond cu privire la vinovăția inculpaților, a efectuat propria verificare a materialul probator administat în faza de urmărire penală, în fața instanței de fond, precum și a probelor administrate în apel.

Cât privește condamnarea inculpatului, direct în apel, pentru infracțiunea de trafic de persoane privind pe partea vătămată B.L., cu privire la care instanța de fond a omis să se pronunțe, critica formulată de inculpat privind lipsa cercetării judecătorești este, de asemenea, nefondată.

Astfel, din considerentele hotărârii instanței de fond (fila 76 dos. i.f.) rezultă că această instanță a făcut o analiză atentă a probelor administrate în cauză referitoare la această faptă, reținând vinovăția inculpatului, însă, ulterior, în dispozitiv, a omis să se și pronunțe cu privire la această faptă.

Practicaua deciziei atacate (f. 152-verso dos. i.a.) atestă că instanța de control judiciar a pus în discuția părților schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru inculpatul C.M., în sensul reținerii și a faptei prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 față de partea vătămată B.L. - care a constituit motiv al apelului declarat de parchet - iar inculpatul - care a fost prezent la termenul de judecată și a învederat că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere -a susținut, prin apărător, că este de acord cu solicitarea formulată, iar la pronunțarea soluției, instanța de control judiciar, dispunând condamnarea inculpatului și cu privire la această faptă, a avut în vedere declarațiile acestei părți vătămate, ale inculpaților C.M. și M.G. și ale martorei B.E. (f.156-verso dos. i.a.)

Trebuie menționat că, instanța de apel nu avea posibilitatea să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, având în vedere că motivul pentru care s-a admis apelul nu se regăsește în prevederile art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reține nici susținerea recurentului inculpat C.M. cu privire la greșita soluționare a laturii civile a cauzei, întrucât măsura confiscării sumelor obținute în urma exploatării sexuale a părților vătămate este legală, iar cuantumul este corect, fiind stabilit în baza probelor administrate în cauză, inculpatul fiind obligat în mod legal la plata către partea civilă B.C. la daune materiale, reprezentând banii obținuți de inculpat din exploatarea sexuală a acesteia.

Totodată, având în vedere că inculpatul a folosit apartamentul, proprietatea sa, din lași, la recrutarea și găzduirea părților vătămate I.A., D.A. și N.A., în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 și ale art. 118, alin. (1), lit. b), C. pen., cu privire la confiscarea bunului care a servit la săvârșirea infracțiunilor.

Înalta Curte constată că nici criticile formulate de inculpata S.S.M. nu pot fi primite.

Infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., reținută în sarcina acestei inculpate, este pe deplin dovedită, din materialul probator administrat în cauză rezultând, fără dubiu, că aceasta, în calitate de concubină a inculpatului C.M., l-a sprijinit pe acesta în exploatarea sexuală a părților vătămate, astfel că nu poate fi primită solicitarea de a se dispune achitarea pentru inexistența infracțiunii.

De asemenea, Înalta Curte nu poate admite nici cererea recurentei inculpate de reindividualizare a pedepsei stabilite, în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.

Conform dispozițiilor art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop, preventiv și educativ al pedepsei, este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa, pe de altă parte.

Înalta Curte constată că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatei S.S.M., instanța de fond a realizat o justă apreciere a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în cauză neputând fi aplicate dispozițiile art. 81 C. pen., întrucât doar prin executarea efectivă a pedepsei, inculpata își va putea corija atitudinea față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, percepând în mod corect consecințele faptelor săvârșite.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C..M. și S.S.M. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și S.S.M. împotriva Deciziei penale nr. 109 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 1350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 950 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2009.