Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3401/2008 AI generated

Mandatory pre-filing communication of claim under banking asset valorization ordinance does not constitute a procedural prerequisite for admissibility of objection to compulsory enforcement.

Case Number Decizia nr. 3401/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice reversed the appellate decision and remanded the case for substantive review, allowing the challenging association to prevail in its appeal against the dismissal of its objection to compulsory enforcement. The dispute concerned an objection to enforcement proceedings initiated by a public financial institution based on a share sale contract, where the lower courts had dismissed the objection as premature. The decisive legal issue was whether the statutory obligation under Article 46(1) of Ordinance No. 51/1998 to send a copy of the claim to the opposing party before filing constituted a mandatory preliminary procedure required for the admissibility of the lawsuit. The Supreme Court held that this provision merely established a condition for the initial acceptance of the filing by the court, not a substantive procedural barrier that could be invoked as a defense once the case had been properly registered and served; consequently, the appellate court's reliance on the non-fulfillment of this communication obligation to dismiss the objection was an incorrect application of the law, as the enforcement objection had already been filed and the opposing party had been cited to trial.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2005, art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 7101 C. proc. civ, art. 114 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ; Mandatory pre-filing communication of claim under banking asset valorization ordinance does not constitute a procedural prerequisite for admissibility of objection to compulsory enforcement: The dispute concerned an objection to enforcement proceedings initiated by a public financial institution based on a share sale contract, where the lower courts had dismissed the objection as premature. The decisive legal issue was whether the statutory obligation under Article 46(1) of Ordinance No. 51/1998 to send a copy of the claim to the opposing party before filing constituted a mandatory preliminary procedure required for the admissibility of the lawsuit. The Supreme Court held that this provision merely established a condition for the initial acceptance of the filing by the court, not a substantive procedural barrier that could be invoked as a defense once the case had been properly registered and served; consequently, the appellate court's reliance on the non-fulfillment of this communication obligation to dismiss the objection was an incorrect application of the law, as the enforcement objection had already been filed and the opposing party had been cited to trial.

Keywords

AI generated
banking law procedural preliminary objections enforcement proceedings filing of a claim fulfillment of statutory conditions mandatory defense

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive as the basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 15 martie 2007, Asociația A.A. Poșta Câlnău a formulat contestație la executarea silită pornită de intimata A.D.S., în baza titlului executoriu – contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 19 decembrie 2000, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de intimată, cu motivarea că există un litigiu pe rol purtat între aceleași părți cu privire la cuantumul creanței pe care intimata o pretinde în baza contractului de vânzare - cumpărare acțiuni din 2000.

Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 2359 din 25 aprilie 2007 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali, dispozițiile capitolelor VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998, modificată, privind valorificarea unor active bancare, se aplică și A.D.S., iar conform art. 45 din capitolul IX, competența de soluționare a cererilor de orice natură aparține Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, astfel investită, prin decizia comercială nr. 10 din data de 11 februarie 2008 admite excepția prematurității invocată de către intimate și respinge contestația la executare, ca prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea apreciază că dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit cărora reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază înainte de depunerea acestora în instanță, cu scrisoare recomandată A.D.S., reprezintă o veritabilă procedură prealabilă obligatorie, iar contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii ei, excluzând astfel posibilitatea realizării unei concilieri între părți și eventual a rezolvării pe cale amiabilă a litigiului.

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a declarat recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.

În dezvoltarea recursului, autoarea a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, care nu instituie o procedură porealabilă obligatorie, ci numai obligația judecătorului de a nu primi cererea, fără dovada comunicării ei intimatei, consecința nerespectării acestei obligații neputând duce la respingerea cererii împiedicând astfel accesul părții la justiție.

Asupra recursului.

Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate și al dispozițiilor legale, aplicate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită a legii.

Obligația instituită de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, în sarcina reclamantului de a comunica cererea, actele pe are se întemeiază și, după caz interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acesteia în instanță, nu constituie o procedură prealabilă obligatorie în sensul celei reglementate de art. 7101 C. proc. civ. în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, așa cum apreciază instanța.

Scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea unei astfel de obligații nu numai în sarcina reclamantului, dar și a intimatului în ce privește întâmpinarea și actele pe care se întemeiază, a vizat judecarea de urgență și cu precădere a cererilor de orice natură supuse dispozițiilor ordonanței, așa cum se prevede expres în art. 45 din ordonanță.

Concluzia se impune cu forța evidenței și din examinarea celorlalte dispoziții cuprinse în art. 46 alin. (2) și (3), art. 47, art. 48, referitoare la stabilirea primului termen în cauză, judecarea cererii la primul termen sau în mod excepțional la următorul termen care nu poate fi mai mare de 7 zile, comunicarea hotărârii motivate în cel mult 10 zile de la pronunțare, dispoziții care reprezintă în sine, reguli speciale de natură să asigure judecarea de urgență și cu precădere a cererilor.

Mențiunea cuprinsă în art. 46 alin. (1) potrivit căreia „judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare” trebuie examinată în raport de dispozițiile art. 114 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la cererea de chemare în judecată și obligațiile judecătorului la primirea cererii de a verifica, dacă aceasta întrunește cerințele legii, punându-i-se în vedere, când este cazul, să completeze sau să modifice cererea.

Cu alte cuvinte, neîndeplinirea obligației de comunicare constituie un fine de neprimire la depunerea cererii în instanță.

Odată primită cererea, citarea intimatului cu copie de pe cerere și acte pentru primul termen de judecată lipsește de orice semnificație juridică invocarea neîndeplinirii obligației de comunicare înainte de depunerea cererii, de vreme ce textul de lege se referă numai la momentul depunerii cererii.

În cauză citarea intimatei A.D.S. cu copie de pe acțiune și acte s-a realizat la data de 4 aprilie 2007 de către prima instanță sesizată – Judecătoria Buzău – astfel că luarea în examinare a excepției necomunicării la data de 11 februarie 2008 de către Curtea de Apel are un caracter pur formal străin de rațiunile avute în vedere prin reglementarea obligației de comunicare prevăzute de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată.

Așa fiind în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Înalta Curte admite prezentul recurs și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru cercetarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatoarea Asociația A.A. Poșta Câlnău împotriva sentinței comerciale nr. 559 din 11 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează sentința și trimite cauza pentru judecarea contestației la executare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2008.