Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 826/2003 AI generated

Invalid service address rendering suspension for party absence illegal

Case Number Decizia nr. 826/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice admitted the appeal filed by a commercial company, quashed the appellate court’s procedural order, and remanded the case for continued proceedings, effectively ruling against the defendant ministries and administration. The dispute centered on a suspended administrative law case where the Court of Appeal had halted the trial citing the absence of the parties under Article 242(1)(2) of the Code of Civil Procedure. The decisive legal basis for the ruling was the finding that the suspension was illegal because the lower court had incorrectly served the plaintiff at a wrong address (wrong apartment number) rather than the address explicitly provided by the plaintiff for procedural notifications, rendering the absence of the party due to a citation error rather than a valid procedural omission.

Legislator headnote

AI generated

Invalid service address rendering suspension for party absence illegal: Prin încheierea din 7 august 2002, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.

Keywords

AI generated
address for service administrative error valid service of process civil dispute procedural violations administration of justice
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de SC „C” SA împotriva încheierii din 7 august 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă S.C. „C” SA reprezentată de consilierul juridic M.A. și intimatul pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței prin consilierul juridic B.E.A., lipsind intimata pârâtă Administrația Națională a Drumurilor.

Procedura completă.

Consilierul juridic M.A. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Consilierul juridic B.E.A. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 26 august 2002, SC „C” S.A. a declarat recurs împotriva încheierii pronunțate în dosarul nr.658/2002 în data din 7 august 2002 de Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei din pricina lipsei părților respectiv recurenta și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Administrația Națională a Drumurilor.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:

Prin încheierea din 7 august 2002, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.

Verificându-se actele cauzei, respectiv dovada de îndeplinirea procedurii de citare (fila 43 dosar nr.658/2002) privind recurenta SC „C” SA se constată că în mod greșit aceasta a fost citată în B-dul Iuliu Maniu nr.14, bloc.13, sc.C, etaj 8, ap.118 sector 6 în loc de B-dul Iuliu Maniu nr.14, bl.13, sc.C, etaj.8, ap.111 sector 6 care era adresa corectă indicată de recurentă pentru efectuarea procedurilor de citare.

Așa fiind, suspendarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă dispusă de instanță este nelegală urmând ca încheierea să fie casată cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC „C” SA împotriva încheierii din 7 august 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

Casează încheierea și trimite cauza pentru continuarea judecării la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2003.