Compensation titles under Law 247/2005: Reasonable administrative deadlines and the prohibition of retroactive queue-management criteria for property restitution cases
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal filed by the Central Compensation Commission (CCSD), upholding the appellate court's decision that ordered the commission to issue compensation titles for three properties. The dispute concerned a claim for specific performance under Title VII of Law No. 247/2005, where the plaintiff alleged the CCSD failed to timely issue compensation decisions after the Mayor of Timisoara submitted proposals, citing unreasonable delays in the administrative process and, for one property, a cessation of proceedings. The ICCJ ruled that the plaintiff’s action was not premature and that the commission violated the principle of celerity by failing to advance the administrative stages within a reasonable time; the court rejected the defendant’s argument that the case was moot (based on later-issued decisions unknown to the lower court) and its reliance on a specific queue-management decree, finding such methods capable of creating inequality. Consequently, the lower court’s order compelling the CCSD to issue the compensation titles remains in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Compensation titles under Law 247/2005: Reasonable administrative deadlines and the prohibition of retroactive queue-management criteria for property restitution cases: Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată în sensul respingerii ca rămasă fără obiect a acțiunii în privința imobilelor și respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în privința imobilului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2009, reclamanta B.E. a solicitat obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei de despăgubire, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în privința următoarelor propuneri de despăgubire emise de Primarul municipiului Timișoara: dispoziția nr. 795/2006, modificată prin dispoziția nr. 1.688/2006, în privința imobilului, dispoziția nr. 799/2006, modificată prin dispoziția nr. 1687/2006 în privința imobilului, dispoziția nr. 235/2006, modificată prin dispozițiile nr. 510/2007 și nr. 3.331/2007 în privința imobilului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin dispozițiile susmenționate, Primarul municipiului Timișoara a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru trei imobile. În cazul dosarelor întocmite pentru primele două propuneri, reclamanta a considerat că nu a fost respectat un termen rezonabil de emitere a deciziei de despăgubire, în condițiile în care dosarele au fost înregistrate la comisia pârâtă în anul 2006, iar la datele de 24 februarie 2009 și respectiv, 4 martie 2009, au fost întocmite rapoartele de evaluare ale căror concluzii nu au fost contestate.
În privința celui de-al treilea dosar, reclamanta a învederat că, după emiterea propunerii de despăgubire, procedura administrativă nu a mai fost continuată .
Pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii în privința imobilului, arătând că dosarul cu propunerea de acordare a despăgubirilor nu a fost înregistrat la Secretariatul comisiei centrale, fiind contestată decizia nr. 3330/2007 în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 171 din 27 mai 2009, prin care a respins excepția prematurității, a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire în privința propunerilor de despăgubire cuprinse în dispoziția nr. 795/2006, modificată prin dispoziția nr. 1688/2006, dispoziția nr. 799/2006, modificată prin dispoziția nr. 1687/2006 și dispoziția nr. 235/2006, modificată prin dispozițiile nr. 510/2007 și nr. 331/2007 emise de Primarul municipiului Timișoara.
Instanța de fond a reținut că dosarele de despăgubire pentru fiecare din dispozițiile indicate în acțiune au fost transmise și înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., fiind chiar întocmite rapoartele de evaluare în cazul dosarelor care vizează imobilele din municipiul Timișoara.
Susținerea pârâtei că pentru emiterea titlului de despăgubire este necesară aprobarea sumei din raportul de evaluare în ședința C.C.S.D. a fost respinsă ca fiind lipsită de temei legal.
Excepția prematurității acțiunii în privința celui de-al treilea imobil a fost respinsă, cu motivarea că dosarul a fost înregistrat la comisia pârâtă la data de 14 aprilie 2009, iar emiterea titlului de despăgubire reprezintă finalizarea unei proceduri administrative, care cuprinde mai multe etape și care, trebuie urmată cu respectarea principiului celerității, în vederea reparării cât mai rapide a prejudiciului suportat de intimată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., solicitând ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată în sensul respingerii ca rămasă fără obiect a acțiunii în privința imobilelor și respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în privința imobilului.
În privința primelor două imobile, pentru care s-au înregistrat Dosarele nr. 28282/ CC și nr. 28393/ CC, recurenta a arătat că rapoartele de evaluare au fost aprobate în ședințele Comisiei Centrale din 23 aprilie 2009 și din 30 iunie 2009 și ulterior, au fost emise deciziile care reprezintă titlu de despăgubire, astfel că acțiunea trebuia respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Referitor la Dosarul nr. 43660/ CC, înregistrat pentru cel de-al treilea imobil, recurenta a susținut că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, fără a avea în vedere etapele care trebuie parcurse în procedura administrativă și decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor de despăgubire.
Astfel, s-a arătat că Dosarul nr. 43660/ CC face parte din categoria dosarelor trimise după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și a fost analizat sub aspectul verificării legalității soluției de respingere a cererii de restituire în natură, constatându-se că este complet și urmează a fi transmis la evaluare, în ordinea stabilită prin Decizia nr. 2815/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru Dosarele de despăgubire înregistrate sub nr. 28282/CC și nr. 28393/CC la Secretariatul C.C.S.D. , instanța de fond a constatat judicios că, la data formulării acțiunii în justiție, s-a depășit un termen rezonabil de parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă și de finalizare a acesteia, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
Aprobarea rapoartelor de evaluare întocmite în cele două dosare în ședințele Comisiei Centrale din 23 aprilie 2009 și din 30 iunie 2009, precum și emiterea deciziilor de despăgubire reprezintă împrejurări ulterioare datei la care a fost formulată cererea de chemare în judecată și care, nu au fost comunicate instanței de fond, astfel că la data judecării pricinii nu se poate reține că acțiunea intimatei reclamante era lipsită de obiect.
Soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și în privința Dosarului de despăgubire înregistrat sub nr. 43660/ CC, întrucât autoritatea recurentă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după înregistrarea dosarului depus de intimata-reclamantă.
În raport de data înregistrării acestui ultim dosar, instanța de fond a constatat corect că recurenta nu a efectuat demersuri pentru urgentarea soluționării dosarului depus de intimată, deși acesta s-a dovedit a fi complet și legal întocmit, sub aspectul propunerii de acordare de despăgubiri.
Recurenta a invocat neîntemeiat Decizia nr. 2815/2008 cu privire la ordinea de soluționare a dosarelor, deoarece folosirea metodei alese pentru soluționarea dosarelor poate crea inechități prin soluționarea unor dosare înregistrate ulterior în defavoarea celor intrate la comisie anterior acestora, în raport de un singur criteriu și anume, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 171 din 27 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.