Recognition of refugee status under Law No. 189/2000: admissibility of witness testimony as proof of ethnic persecution in absence of official documents
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county public prosecutor's office, leaving in force the Court of Appeal’s decision that overturned the administrative act and ordered the recognition of the applicant’s status as a refugee. The dispute concerned the refusal to grant refugee status to an individual who, during the regime established in Romania, was ethnically persecuted and forced to flee from their home village to another district between March 1941 and March 1945; the appellate court had originally annulled the administrative refusal based on witness testimony. Relying on the strict interpretation of the special provision in the Government Decree on the methodological norms for implementing the refugee law, which explicitly permits the proof of ethnic persecution via witness declarations in the absence of official documents, the Supreme Court found no legal grounds for cassation, confirming that the lower court correctly admitted the evidence and awarded the applicant the associated benefits under the relevant ordinance.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1191 alin. (1) C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Recognition of refugee status under Law No. 189/2000: admissibility of witness testimony as proof of ethnic persecution in absence of official documents: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 314 din 23 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.N., în contradictoriu cu C.J.P. Sălaj, a anulat Hotărârea nr. 5592 din 12 decembrie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantul calitatea de refugiat în perioada martie 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008.
În acest sens instanța a reținut că potrivit actelor existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor Ș.G. și Ș.O. și declarația dată în fața instanței de Ș.I., rezultă că aceștia cunosc situația reclamantului, nevoit să se refugieze, împreună cu părinții săi, din satul Țăud, județul Sălaj, în satul Săcuieu, județul Cluj, în luna martie 1941, reîntorcându-se în cursul lunii martie 1945, în localitatea de domiciliu, în speță fiind astfel incidentă ipoteza măsurii legale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că, în condițiile în care valoarea obiectului pricinii este calitatea de refugiat care dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 lei, pe lângă celelalte drepturi, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1191 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la dovada actelor juridice.
S-a mai invocat de asemenea prejudicierea bugetului de stat în raport de cazurile de declarații false depistate, precum și împrejurarea că, potrivit comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 sunt necesar a fi prezentate și alte documente pentru dovedirea persecuției etnice, documente care nu au fost prezentate de contestator.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanței, cu acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori, dispoziția legală menționată neimpunând nici un fel de alte condiții cu privire la aceste mijloace de probă și fiind totodată de strictă interpretare, dat fiind caracterul său special.
Pe cale de consecință, față de conținutul probatoriilor administrate în cauză, în mod corect, instanța de fond a recunoscut intimatei reclamante calitatea de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu toate drepturile ce decurg din aceasta.
Așa fiind și constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 314 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.