Refugee status recognition under Law 189/2000: sufficiency of witness testimony to prove ethnic persecution in the absence of official documents

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 284 din 11 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul J.T., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, a anulat Hotărârea nr. 5450 din 12 decembrie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 – 15 noiembrie 1944, începând cu data de 1 septembrie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părăsirea domiciliului de către reclamant și familia sa a fost urmarea persecuției etnice suferite, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor G.T. și I.I., potrivit cărora în cursul lunii octombrie 1940 familia reclamantului s-a refugiat din localitatea de domiciliu Drighiu, județul Sălaj, în localitatea Beiuș, județul Bihor, iar reîntoarcerea a avut loc în cursul lunii noiembrie 1944, în perioada menționată, martorii întâlnindu-se cu reclamantul și, familia sa în refugiu.

Față de această situație de fapt și în condițiile în care legea nu exclude copiii care s-au refugiat împreună cu părinții, instanța a conchis că excluderea reclamantului de la beneficiul Legii 189/2000 ar fi nelegală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că, în condițiile în care valoarea obiectului pricinii este calitatea de refugiat care dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 lei, pe lângă celelalte drepturi, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1191 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la dovada actelor juridice.

S-a mai invocat de asemenea prejudicierea bugetului de stat în raport de cazurile de declarații false depistate, precum și împrejurarea că, potrivit comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 sunt necesar a fi prezentate și alte documente pentru dovedirea persecuției etnice, documente care nu au fost prezentate de contestatoare.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanței, cu acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori, dispoziția legală menționată neimpunând nici un fel de alte condiții cu privire la aceste mijloace de probă și fiind totodată de strictă interpretare, dat fiind caracterul său special.

Pe cale de consecință, față de conținutul probatoriilor administrate în cauză, în mod corect, instanța de fond a recunoscut intimatei reclamante calitatea de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

Așa fiind și constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 284 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.