Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 575/2010 AI generated

Reasonable time limit for citizenship reacquisition: indefinite postponement constitutes unjustified refusal under ECHR Additional Protocol

Case Number Decizia nr. 575/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Foreign Affairs, thereby upholding the lower court’s judgment that obligated the defendant to accept the plaintiff's application for the reacquisition of Romanian citizenship and the accompanying documents. The dispute arose from the plaintiff, a Moldovan citizen, alleging that the Ministry unreasonably delayed and refused to process her application for citizenship reacquisition, which she submitted in 2006, arguing that this constituted an unjustified refusal to solve a legal request. In deciding the case, the Court relied on Article 10 of the Additional Protocol to the European Convention on Human Rights and the jurisprudence of the European Court of Human Rights regarding reasonable time, ruling that an indefinite postponement of the submission date constitutes a de facto refusal to process the application, and rejecting the Ministry's argument that administrative capacity or volume of cases justifies such delays.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Reasonable time limit for citizenship reacquisition: indefinite postponement constitutes unjustified refusal under ECHR Additional Protocol: În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează că în mod eronat instanța de fond a reținut refuzul său nejustificat de a soluționa cererea intimatei, acesta reluând susținerea făcută și în fata instanței de fond, în sensul că există motive de ordin managerial, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

Keywords

AI generated
citizenship european Convention on Human Rights human rights violations legal capacity undue delay in asylum protocol to the Convention

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A. cetățean moldovean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca reprezentant al S.C.A.R. din Chișinău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i primească cererea de redobândire a cetățeniei romane și actele necesare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat pârâtului cu o cerere la data de 4 octombrie 2006 solicitând să-i fixeze data la care să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

Mai arată reclamanta că, în luna decembrie 2008, s-a deplasat personal la S.C.A.R. din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea acesteia.

Consideră astfel, că această atitudine a pârâtului reprezintă refuzul nejustificat de a soluționa cererea privind invitarea într-un termen scurt, rezonabil, să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.

Mai arată că, pârâtul i-a îngrădit dreptul actual, legal și constituțional la depunerea și înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române, reglementat de Legea nr. 21/1991, republicată, și pe cale de consecință, i-a încălcat dreptul fundamental la cetățenia română prin restrângerea exercitării dreptului de a redobândi cetățenia română.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința nr. 1670 din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să primească cererea acesteia de redobândire a cetățeniei române și actele necesare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că amânarea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române pentru o dată neprecizată, duce la imposibilitatea reclamantei de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, în condițiile în care aceasta este prima etapă, urmând procedura propriu-zisă de acordare a cetățeniei române, procedură care necesită din nou mult timp.

De asemenea, Curtea a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii și data sesizării instanței cu prezenta acțiune, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispozițiilor legale menționate și a practicii C.E.D.O.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menționează că în mod eronat instanța de fond a reținut refuzul său nejustificat de a soluționa cererea intimatei, acesta reluând susținerea făcută și în fata instanței de fond, în sensul că există motive de ordin managerial, care au făcut imposibilă rezolvarea acestora în cadrul unui termen rezonabil.

Mai arată, că în motivarea instanței de fond, nu se indică temeiul legal pentru a sprijini ideea că stabilirea în cadrul activității M.A.E. a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetățeniei, poate fi asimilată unui refuz nejustificat.

Pe de altă parte, recurentul a precizat că durata „termenului rezonabil” a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, respectiv, în condițiile în care solicitanții sunt rezidenți în tara a cărei cetățenie o solicită.

Analizând sentința recurată în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă argumentat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din același cod, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că începând cu anul 2006, intimata-reclamantă s-a adresat în mod repetat S.C.A.R. din Chișinău, cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996.

Pornind de la această bază factuală, soluția Curții de Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății, atât în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, cât și cu privire la dezlegarea fondului cauzei.

Potrivit art. l alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.”

Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din C.E.A.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/ 2002 (M. Of. nr. 490/9.07.2002), impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Durata rezonabilă a unei proceduri trebuie apreciată în lumina principiilor cristalizate în jurisprudența C.E.D.O., în aplicarea art. 6 din C.A.D.O.L.F., în funcție de particularitățile cauzei, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor mai sus-menționate.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a S.C.A.R. din Chișinău, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerității, care guvernează materia aflată în discuție.

Prin urmare, așa cum în mod corect a precizat și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.

În consecință, din cele expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de C.A.

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1670 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.