Validity of interim audit control reports and jurisdiction of multi-member panels under the National Audit Office Law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 995 din 10 martie 2009, a respins întâmpinarea formulată de reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor a solicitat anularea deciziei nr. 3 din data de 6 martie 2008 emisă de P.S.C.F.U. a Curții de Conturi.

În motivarea întâmpinării, reclamantul a susținut că decizia contestată nu respectă dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. a) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, modificată, în sensul că nu rezultă dacă raportul de control intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008 (încheiat ca urmare a controlului efectuat de reclamant) a fost examinat de un complet format din 3 consilieri de conturi din P.S.C.F.U. și nici dacă s-a pronunțat o încheiere potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.

A mai susținut reclamantul că, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, modificată, se impunea suspendarea examinării cazului cu ocazia transmiterii întregului raport intermediar de control Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe de altă parte, faptele consemnate în paragraful 15 - 28 al raportului, precum și la pct. 6 al deciziei, nu întrunesc condițiile generale în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală potrivit art. 998 – art. 999 C. civ., privitor la suma de 3750 euro.

Reclamantul a susținut că nu se justifică recuperarea sumei de 3750 euro, în absența unui prejudiciu în contextul în care solicitanții au primit sumele acordate, au realizat termenul la care au fost invitați și au decontat, în mod corect, respectivele granturi pentru transport și diurnă.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, potrivit art. 95 din Legea nr. 77/2002 măsurile prevăzute de dispozițiile art. 94 din același act normativ, se iau prin decizie emisă de P.S.C.F.U., decizia fiind așadar emisă de organul competent.

Prima instanță a mai reținut că, în cauză, nu este vorba despre un raport în sensul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 77/2002 astfel că nu se impunea suspendarea soluționării cauzei până la finalizarea cercetărilor penale inițiate la cererea petentei.

A mai constatat instanța că, nici criticile reclamantei privind constatările pe fond, cuprinse în punctul 6 al Deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 nu au fost susținute de niciun mijloc de probă care să conducă la concluzia că, în cauză s-ar fi respectat prevederile Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2199/2005 și că suma de 3750 euro a fost plătită cu îndeplinirea condițiilor legale.

În ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată nu a fost investită cu stabilirea răspunderii civile a persoanelor considerate răspunzătoare cu producerea vreunui prejudiciu, sens în care a înlăturat această critică.

Împotriva sentinței sus-menționate a promovat recurs, reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (actualmente Ministerul Culturii și Patrimoniului Național).

În motivarea recursului reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

- prima instanță a respins nemotivat cererea de anulare a punctului 6 din Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Curții de Conturi, secția de control financiar ulterior, fără să arate probele pe care le-a avut în vedere când a concluzionat astfel și, în același timp, care este textul de lege incident constatărilor sale în baza probelor administrate în cauză; simpla trimitere la dispozițiile ordinului invocat nu este suficientă pentru a concluziona că plata s-a făcut nelegal, câtă vreme suma de bani acordată a fost decontată;

- judecătorul fondului nu a indicat faptele sau actele juridice care au probat, în opinia lui, plata nelegală a sumei de 3750 de euro, în condițiile în care chiar Curtea de Conturi a reținut în raportul său o serie de aspecte birocratice obișnuite care se manifestă în toate instituțiile publice, disfuncționalități ce nu pot constitui, în nici un caz, temei legal pentru constatarea nelegalității unei plăți, câtă vreme ea a fost decontată cu documente justificative verificate de controlorii de conturi și necontestate pe fond, ci doar din punct de vedere formal;

- motivarea instanței de fond că prin cererea de chemare în judecată nu a fost învestită cu stabilirea răspunderii civile în sarcina persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, nominalizate la pagina 23 din raport, este vădit nelegală. Contrar celor susținute de instanță, prin cererea formulată a cerut verificarea temeiurilor legale în baza cărora intimata a constatat un prejudiciu în bugetul ministerului și a stabilit răspunderea unor persoane, în afara oricăror proceduri legale;

- în ceea ce privește respingerea solicitării ce avea ca obiect constatarea neexaminării raportului de control nr. 636 din 30 ianuarie 2008, este de observat că, în speță, nu este vorba de un act de control intermediar, așa cum greșit și fără temei legal l-a calificat instanța, ci de un act de control asupra contului de execuție, astfel că raportul trebuia examinat de 3 consilieri ai S.C.F.U.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru cele ce urmează:

Prima instanță a respins întâmpinarea formulată împotriva deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 a P.S.C.F.U. a Curții de Conturi, reținând că raportul intermediar de control nr. 636 din 30 ianuarie 2008 nu poate fi cenzurat de completul menționat în art. 31 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, deoarece pot fi controlate doar rapoartele asupra conturilor de execuție, nu și cele de control intermediar.

În realitate, observă Înalta Curte, raportul în discuție a vizat verificarea contului de execuție bugetară și a bilanțului contabil încheiat pe anul 2006, încheiat de controlorii financiari în exercitarea atribuției prevăzute în art. 22 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, așadar, nefiind exclus examinării completului constituit în temeiul art. 31 alin. (1) din actul normativ precitat.

În consecință, soluționând cauza în modul mai sus arătat, prima instanță, practic, nu a examinat fondul cauzei, astfel că, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. fisc., va fi admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, va fi casată sentința recurată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național (actualmente Ministerul Culturii și Patrimoniului Național), împotriva sentinței civile nr. 995 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.