Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 157/2010 AI generated

Extraordinary appeal filed by dissolved company's former administrator after insolvency proceedings stripped administrative mandate

Case Number Decizia nr. 157/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the defendant's exception for lack of representative standing and dismissed the company's appeal, thereby rendering the lower court’s judgment, which had rejected the company's action to annul its state tax liability decision, final and binding. The dispute centered on whether the former statutory administrator of a company in simplified insolvency proceedings retained the legal capacity to file an appeal against a decision assessing unpaid state budget obligations. The Court held that under the Insolvency Law, the initiation of insolvency proceedings strips the debtor of administrative rights and terminates the mandate of statutory administrators, who are replaced by a judicial liquidator; consequently, the appeal was filed by a person without the legal quality to represent the company, and the absence of a valid power of attorney violated procedural requirements regarding mandatory representation, resulting in the dismissal of the appeal for lack of standing.

Legislator headnote

AI generated

art. 83 alin. (l) C. proc. civ, art. 298 coroborat cu art. 316 din același cod; Extraordinary appeal filed by dissolved company's former administrator after insolvency proceedings stripped administrative mandate: The dispute centered on whether the former statutory administrator of a company in simplified insolvency proceedings retained the legal capacity to file an appeal against a decision assessing unpaid state budget obligations. The Court held that under the Insolvency Law, the initiation of insolvency proceedings strips the debtor of administrative rights and terminates the mandate of statutory administrators, who are replaced by a judicial liquidator; consequently, the appeal was filed by a person without the legal quality to represent the company, and the absence of a valid power of attorney violated procedural requirements regarding mandatory representation, resulting in the dismissal of the appeal for lack of standing.

Keywords

AI generated
insolvency administrative dismissal standing to appeal judicial liquidator statutory power action for liability

Cited Legislation

AI generated
art. 83 alin. (l) C. proc. civ
Applied in the dispositive to ground the dismissal of the appeal because the representative did not attach the required power of attorney.
art. 298 coroborat cu art. 316 din același cod
Procedural basis extending the application of Article 83 of the Civil Procedure Code to the appeal stage, justifying the rejection for lack of standing.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 83 alin. (l) C. proc. civ.

Applied in the dispositive to ground the dismissal of the appeal because the representative did not attach the required power of attorney.

art. 298 coroborat cu art. 316 din același cod

Procedural basis extending the application of Article 83 of the Civil Procedure Code to the appeal stage, justifying the rejection for lack of standing.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 273 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Ploiești, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Prahova și A.F.P. Brazi, prin care solicita anularea deciziei nr. l 118 din 20 decembrie 2007 privind obligațiile de plată neachitate Ia bugetul statului impuse reclamantei de către pârâte.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC S. SA Ploiești, cererea având aplicată ștampila societății și fiind semnată de administratorul acesteia.

Recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate.

Din probele administrate în cauză se reține că față de SC S. SA Ploiești, prin sentința nr. 895 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova, în baza Legii nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare, lichidator judiciar fiind numit E.I. I.P.U.R.L. Ploiești, căreia îi revin, spre îndeplinire, atribuțiile art. 25 din aceeași lege.

Conform prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule” [(art. 46 alin. (l)] și „deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea” [(art. 47 alin. (l)].

De asemenea, art. 3 pct. 30 din aceeași lege, stabilește că „mandatul administratorilor statutari încetează de la data ridicării dreptului de administrare sau de la data desemnării administratorului special”.

Prin această dispoziție legală se instituie, așadar, un mandat al lichidatorului, în sensul dispozițiilor art. 67 alin. (l) C. proc. civ., potrivit cărora părțile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar.

Recursul societății comerciale reclamante a fost formulat de fostul administrator al acesteia, la data de 30 ianuarie 2009, când, urmare sentinței nr. 895 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova și potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, persoana respectivă nu mai avea calitatea de reprezentant al societății aflate în procedura insolvenței.

Conform dispozițiilor art. 83 alin. (l) C. proc. civ., aplicabile și în recurs, potrivit art. 298 coroborat cu art. 316 din același cod, când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

Cum la cererea de recurs nu a fost atașat, potrivit art. 83 alin. (l) C. proc. civ., un act din care să rezulte mandatul acordat administratorului societății recurente, în vederea exercitării căii de atac, iar un astfel de act nu a fost depus la dosar nici ulterior, constatându-se întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului, urmează ca recursul să fie respins ca fiind exercitat de o persoană fără calitatea de reprezentant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția invocată de intimata D.G.F.P. Prahova.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Ploiești împotriva sentinței nr. 273 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind declarat de o persoană ce nu îndeplinea calitatea de reprezentant al societății recurente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.