Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 542/2010 AI generated

Criminal complaint against magistrates for abuse of office fails; appeal rejected, lower court ruling upheld.

Case Number Decizia nr. 542/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the petitioner's appeal, upholding the lower court's rejection of his complaint against the prosecutor's resolution not to start criminal proceedings against magistrates for the offense under Art. 246 Penal Code (abuse of office), and ordered the petitioner to pay 200 lei in judicial costs; the lower court's decision remains in force. The dispute arose from the petitioner's complaint that magistrates committed a crime in resolving a civil case (Decizia civilă nr. 3313/2007), which the prosecutor found baseless (fapta reclamată nu există); the petitioner's companion's complaint was deemed inadmissible for lack of victim status. Decisively, the Court held that under Art. 129 of the Romanian Constitution, judicial decisions can only be challenged through legally prescribed appeals, and magistrates incur criminal liability only for corruption offenses or bad-faith rulings; since no criminal act was established, the conditions of Art. 278¹ alin. (8) lit. b) Criminal Procedure Code for annulling the resolution and ordering prosecution were not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 129 din Constituție, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Criminal complaint against magistrates for abuse of office fails; appeal rejected, lower court ruling upheld: 246 Penal Code (abuse of office), and ordered the petitioner to pay 200 lei in judicial costs; the lower court's decision remains in force. The dispute arose from the petitioner's complaint that magistrates committed a crime in resolving a civil case (Decizia civilă nr. 3313/2007), which the prosecutor found baseless (fapta reclamată nu există); the petitioner's companion's complaint was deemed inadmissible for lack of victim status. Decisively, the Court held that under Art. 129 of the Romanian Constitution, judicial decisions can only be challenged through legally prescribed appeals, and magistrates incur criminal liability only for corruption offenses or bad-faith rulings; since no criminal act was established, the conditions of Art. 278¹ alin. (8) lit. b) Criminal Procedure Code for annulling the resolution and ordering prosecution were not met.

Keywords

AI generated
criminal complaint judicial law victim status article of civil procedure lack of prosecutorial standing magistrate

Cited Legislation

AI generated
art. 246 C. pen
de art. 246 C. pen., constatându-se că fapta reclamată nu există.
art. 2781 C. proc. pen
instanța a motivat că aceasta nici nu are calitate de persoană vătămată în sensul art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu a fost parte în procesul soluționat prin decizia civilă menționată.
art. 129 din Constituție
Potrivit art. 129 din Constituție controlul hotărârilor judecătorești poate fi făcut doar în căile de atac prevăzute de lege.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

Cited Case Law

AI generated
Decizia civilă nr. 3313/2007
care, în esență, este nemulțumit de Decizia civilă nr. 3313/2007 a Tribunalului Gorj.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 6 iulie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins plângerea formulată de petentul V.C. împotriva rezoluției nr. 659/II/2/2009 din 1 aprilie 2009 privind pe intimații B.M. ș.a., ca nefondată.

A respins plângerea petentei V.A. împotriva rezoluției nr. 659/II/2/2009 din 1 aprilie 2009 privind pe intimații B.M. ș.a., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că prin rezoluția din 23 ianuarie 2009 dată în Dosarul nr. 881/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.M., N.T. și B.C., judecători la Tribunalul Gorj, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., constatându-se că fapta reclamată nu există.

S-a reținut că demersul persoanei vătămate Vulpe Constantin a fost determinat de nemulțumirea față de modul în care magistrații intimați au soluționat cauza în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 3313 din 10 decembrie 2007.

Referitor la petenta V.A. instanța a motivat că aceasta nici nu are calitate de persoană vătămată în sensul art. 2781 C. proc. pen., întrucât nu a fost parte în procesul soluționat prin decizia civilă menționată.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul V.C. care, în esență, este nemulțumit de Decizia civilă nr. 3313/2007 a Tribunalului Gorj.

Recursul nu este fondat.

Este adevărat că hotărârea atacată nu beneficiază de concizia maximă a unei hotărâri, nu cuprinde temeiul legal al soluției și cadrul legal al judecății care este acela prevăzut de art. 2781 C. proc. pen.

Acest temei trebuia invocat înaintea dispozitivului.

Concomitent, instanța în mod eronat se referă la rezoluția 659/II/2/2009, fără a invoca cui aparține această rezoluție.

Curtea, examinând actele dosarului a înțeles că aceasta este rezoluția procurorului ierarhic superior.

În realitate, însă, instanța trebuie să înțeleagă că plângerile formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. se formulează împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale date de procuror.

În cazul de față aceasta fiind rezoluția nr. 881/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Ca atare, obiectul plângerii formulate de petent în baza art. 2781 este această rezoluție care trebuia să stea în dispozitivul hotărârii pronunțate de judecătorul fondului.

Trecând peste acestea, Înalta Curte examinând actele dosarului observă că în realitate petentul s-a plâns împotriva modului în care judecătorii au soluționat o cauză civilă.

Potrivit art. 129 din Constituție controlul hotărârilor judecătorești poate fi făcut doar în căile de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, chiar greșită dacă ar fi o hotărâre, judecătorul nu răspunde penal pentru modul de soluționare al unei cauze, greșeala trebuind îndreptată în căile de atac.

Este adevărat că magistrații pot face obiectul tragerii la răspundere penală, dar numai atunci când soluțiile pronunțate sunt rodul unor infracțiuni de corupție sau sunt pronunțate cu rea-credință.

Or, în cauză, nu s-a stabilit că magistrații reclamați de petent ar fi comis fapte penale în legătură cu cauza civilă menționată.

Așa fiind, nu existau motivele prevăzute în art. 2781 alin. (8) lit. b) pentru ca instanța să admită plângerea petentului, să desființeze rezoluția nr. 881/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistraților.

Din motivarea hotărârii atacate se poate înțelege că acestea au fost considerentele avute în vedere de instanța fondului și că aceasta s-a referit la rezoluția procurorului mai sus menționată.

Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul petentului va fi respins cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.C. împotriva sentinței penale nr. 106 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2010.