Admissibility of unconstitutionality challenge to voting interdiction where accessory penalty was conditionally suspended and not applied

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

1. Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009), s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2009, recurentul inculpat M.B.A., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen., arătând că prin acest text se încalcă dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 și art. 129 din Constituția României.

În susținerea excepției s-a arătat că, deși persoanele condamnate sunt private de libertate, acestea sunt în continuare cetățeni ai statului și ar trebui să aibă dreptul să aleagă organele conducerii statului, care influențează viața lor. Persoanele condamnate nu își pierd cetățenia prin aplicarea pedepsei, astfel că ei au drepturi depline în ceea ce privește libertatea de a vota. Așa cum cetățenilor rezidenți într-o altă țară li se acordă dreptul de a vota, așa ar trebui să li se acorde acest drept și persoanelor condamnate.

Examinând excepția invocată, prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, deși recurentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen. privind interzicerea dreptului de a alege și de a fi ales, din motivarea excepției rezultă că nemulțumirea sa este limitată la interzicerea dreptului de a alege, arătându-se că prin pronunțarea unei soluții de condamnare, persoana nu își pierde cetățenia și astfel aplicarea automată a interdicției de a alege nu ar fi în concordanță cu dispozițiile Constituției. A mai constatat că, prin sentința penală recurată, inculpatului M.B.A. i-a fost aplicată o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) și c) C. pen., pedepse ce au fost suspendate condiționat, conform art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.; or, recurentului nu i-a fost interzis dreptul de a alege, iar, în cauză, acesta este singurul care a apelat, și ulterior, recurat, hotărârea primei instanțe.

În aceste condiții, prima instanță a constatat că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, principul non reformatio in pejus, reglementat de dispozițiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., împiedicând instanța de recurs să pronunțe o soluție care să conducă la interzicerea acestui drept.

Ca atare, constatând că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

2. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel întrucât instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția invocată ca inadmisibilă, deși trebuia să se pronunțe doar cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Referitor la critica vizând greșita respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, CURTEA constată că prima instanță s-a conformat dispozițiilor legale aplicabile în materie. Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992, „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. (…) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale..” . Or, în cauză, prin încheierea criticată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatându-se inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat, nefiind reală susținerea recurentului în sensul că prima instanță s-a substituit judecătorului constituțional și a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, examinând rezolvarea dată fondului cererii, CURTEA constată că prima instanță a reținut în mod corect că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, prin sentința penală recurată, inculpatului M.B.A. aplicându-i-se o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) și c) C. pen., fără a i se interzice și dreptul de a alege, astfel că, nu au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6), potrivit cu care „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.(…) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepția invocată, astfel cum a fost motivată, nu are legătură cu textele invocate, așa cum corect a reținut și prima instanță, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.A. împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.