Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4230/2009 AI generated

Admissibility of unconstitutionality challenge to voting interdiction where accessory penalty was conditionally suspended and not applied

Case Number Decizia nr. 4230/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the appellate court's dismissal of the request to refer the unconstitutionality exception to the Constitutional Court and ordering the defendant to pay 200 lei in judicial costs to the state. The dispute centered on a prisoner's attempt to challenge the constitutionality of the Penal Code provisions regarding the interdiction of the right to vote, arguing that it violated constitutional guarantees of citizenship and political rights despite a conditional suspension of his sentence. The court held that the challenge was inadmissible under Article 29 of Law No. 47/1992 because the specific legal text cited did not have a direct bearing on the solution of the case, as the underlying criminal judgment had not actually applied the interdiction of the right to vote, only other accessory penalties, thereby failing the requirement that the exception must be relevant to the resolution of the dispute.

Legislator headnote

AI generated

art. 71 C. pen, art. 64 lit. a) C. pen, art. 129 din Constituția, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 81 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen; Admissibility of unconstitutionality challenge to voting interdiction where accessory penalty was conditionally suspended and not applied: În aceste condiții, prima instanță a constatat că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, principul non reformatio in pejus, reglementat de dispozițiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., împiedicând instanța de recurs să pronunțe o soluție care să conducă la interzicerea acestui drept.

Keywords

AI generated
political voting rights accessory penalty constitutionality suspended sentence judicial law criminal attempt

Cited Legislation

AI generated
art. 71 C. pen
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2009, recurentul inculpat M.B.A., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 C. pen.
art. 64 lit. a) C. pen
la art. 64 lit. a) C. pen., arătând că prin acest text se încalcă dispozițiile art.
art. 129 din Constituția
124 și art. 129 din Constituția României.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Examinând excepția invocată, prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
art. 81 C. pen
pen., pedepse ce au fost suspendate condiționat, conform art. 81 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
și art. 71 alin. (5) C. pen.; or, recurentului nu i-a fost interzis dreptul de a alege, iar, în cauză, acesta este singurul care a apelat, și ulterior, recurat, hotărârea primei instanțe.
art. 3858 alin. (1) C. proc. pen
În aceste condiții, prima instanță a constatat că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, principul non reformatio in pejus, reglementat de dispozițiile art. 3858 alin.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

1. Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009), s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2009, recurentul inculpat M.B.A., prin apărător, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen., arătând că prin acest text se încalcă dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 și art. 129 din Constituția României.

În susținerea excepției s-a arătat că, deși persoanele condamnate sunt private de libertate, acestea sunt în continuare cetățeni ai statului și ar trebui să aibă dreptul să aleagă organele conducerii statului, care influențează viața lor. Persoanele condamnate nu își pierd cetățenia prin aplicarea pedepsei, astfel că ei au drepturi depline în ceea ce privește libertatea de a vota. Așa cum cetățenilor rezidenți într-o altă țară li se acordă dreptul de a vota, așa ar trebui să li se acorde acest drept și persoanelor condamnate.

Examinând excepția invocată, prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, deși recurentul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen. privind interzicerea dreptului de a alege și de a fi ales, din motivarea excepției rezultă că nemulțumirea sa este limitată la interzicerea dreptului de a alege, arătându-se că prin pronunțarea unei soluții de condamnare, persoana nu își pierde cetățenia și astfel aplicarea automată a interdicției de a alege nu ar fi în concordanță cu dispozițiile Constituției. A mai constatat că, prin sentința penală recurată, inculpatului M.B.A. i-a fost aplicată o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) și c) C. pen., pedepse ce au fost suspendate condiționat, conform art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.; or, recurentului nu i-a fost interzis dreptul de a alege, iar, în cauză, acesta este singurul care a apelat, și ulterior, recurat, hotărârea primei instanțe.

În aceste condiții, prima instanță a constatat că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, principul non reformatio in pejus, reglementat de dispozițiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., împiedicând instanța de recurs să pronunțe o soluție care să conducă la interzicerea acestui drept.

Ca atare, constatând că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

2. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel întrucât instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția invocată ca inadmisibilă, deși trebuia să se pronunțe doar cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Referitor la critica vizând greșita respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, CURTEA constată că prima instanță s-a conformat dispozițiilor legale aplicabile în materie. Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992, „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. (…) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale..” . Or, în cauză, prin încheierea criticată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatându-se inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată de inculpat, nefiind reală susținerea recurentului în sensul că prima instanță s-a substituit judecătorului constituțional și a respins excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Pe de altă parte, examinând rezolvarea dată fondului cererii, CURTEA constată că prima instanță a reținut în mod corect că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, prin sentința penală recurată, inculpatului M.B.A. aplicându-i-se o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare și pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) și c) C. pen., fără a i se interzice și dreptul de a alege, astfel că, nu au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6), potrivit cu care „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.(…) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepția invocată, astfel cum a fost motivată, nu are legătură cu textele invocate, așa cum corect a reținut și prima instanță, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.A. împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.