Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4222/2009 AI generated

Abuse of office allegation based on judicial dissatisfaction: immunity for exercise of judicial discretion and finality of res judicata

Case Number Decizia nr. 4222/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s sentence that rejected his complaint against the prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings, and ordered the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute arose from the appellant’s attempt to challenge a prosecutor’s resolution and a final criminal sentence, alleging that a judge committed the offense of abuse of office (abuz în serviciu) by failing to prosecute certain individuals and by ruling against the appellant in a prior case. The Court held that judicial immunity precludes criminal liability for judges based solely on a party's dissatisfaction with a judicial decision, as such decisions are subject to ordinary appeal rather than criminal investigation, and emphasized that the initial ruling had already become final after the appellant’s previous appeals were dismissed, thereby confirming that no elements of the alleged offense were present.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 2781 C. proc. pen; Abuse of office allegation based on judicial dissatisfaction: immunity for exercise of judicial discretion and finality of res judicata: Prin sentința penală nr. 857/2006, în baza art. 2781 C. proc. pen. a fost respinsă ca tardiv introdusă plângerea formulată de petentul M.N. împotriva soluției adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 5938/P/2001. Prima instanță a constatat că petentul a utilizat împotriva acestei hotărâri căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege, prin decizia penală nr. 1312 din 19 mai 2006 fiind respins ca nefondat recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 857/2006, astfel că hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat.

Keywords

AI generated
res judicata criminal complaint judicial investigation allegations of abuse exercise of discretion ordinary proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 10 lit. a) C. proc. pen
1917/P/2008 din 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.A., judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.
art. 246 C. pen
de art. 246 C. pen., cu atât mai mult cu cât aceasta a fost supusă controlului judiciar, fiind menținută de instanța superioară.
art. 2781 C. proc. pen
857/2006, în baza art. 2781 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.1. Prin rezoluția nr. 1917/P/2008 din 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.A., judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut, în esență, că petentul este nemulțumit de soluția pronunțată în dosarul nr. 5869/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București; or, conform dispozițiilor legale în materie, intimatul - judecător a pronunțat sentința penală în raport de propria conștiință și convingere, create în urma probatoriului administrat în cauză și a aplicării normelor de drept în vigoare.

S-a reținut în rezoluție că materializarea opiniei judecătorului formată în acest mod în motivarea soluției dispuse nu implică în situația dată o încălcare a atribuțiilor de serviciu cu intenție sau din culpă, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii acestuia în mod defectuos, ci este rezultatul aplicării normelor în vigoare în raport de o situație de fapt și probele din dosarul cauzei.

Totodată, a reținut că potrivit legislației în vigoare petenții se pot adresa cu plângeri împotriva magistraților, dar exercițiul acestui drept nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești, care sunt supuse căilor de atac ordinare și extraordinare.

2. Plângerea formulată de către petent împotriva soluției procurorului a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 1297/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, apreciindu-se că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea de către magistratul judecător a infracțiunii de abuz în serviciu.

3. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 1 septembrie 2009, petentul M.N. a arătat că înțelege să critice rezoluția nr. 1297/II-2 din 18 august 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând „revederea” dosarelor penale nr. 10519/P/2005 și 5938/P/2001, întrucât judecătorul M.A. nu a făcut nicio referire și nu a luat nicio hotărâre privind lipsa celor trei infractori omiși din dosar, la fel și procurorul M.C., motiv pentru care a solicitat casarea sentinței penale nr. 857/2006.

Prin sentința penală nr. 271 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.N. împotriva rezoluției nr. 1917/P/2008 din data de 31 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că petentul, în plângerea formulată, solicită „revederea” dosarelor de urmărire penală nr. 5938/P/2001 și 10519/P/2005, cu referiri la modalitatea de efectuare a cercetărilor de către procurori, aspect ce s-a apreciat că excede cadrului procesual, nefăcând obiectul judecății de față.

De asemenea, petentul a solicitat „casarea” sentinței penale nr. 857/2006 pronunțată de intimatul - judecător M.A., întrucât are „lipsuri majore”, aspect apreciat, de asemenea, a excede cadrului procesual.

Prin sentința penală nr. 857/2006, în baza art. 2781 C. proc. pen. a fost respinsă ca tardiv introdusă plângerea formulată de petentul M.N. împotriva soluției adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 5938/P/2001. Prima instanță a constatat că petentul a utilizat împotriva acestei hotărâri căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege, prin decizia penală nr. 1312 din 19 mai 2006 fiind respins ca nefondat recursul declarat de petent împotriva sentinței penale nr. 857/2006, astfel că hotărârea se bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a mai reținut că susținerile petentului constituie critici la adresa soluțiilor pronunțate de procuror în dosarele de urmărire penală nr. 5938/P/2001 și nr. 10519/P/2005, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și a soluției pronunțate de judecător prin sentința penală nr. 857/2006, sentință care este definitivă și are autoritate de lucru judecat, astfel că aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea plângerii împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 1917/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Totodată, s-a apreciat că simpla împrejurare că petentul nu este mulțumit de hotărârea pronunțată de un magistrat nu poate constitui temei pentru cercetarea acestuia sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., cu atât mai mult cu cât aceasta a fost supusă controlului judiciar, fiind menținută de instanța superioară.

Cât privește solicitarea petentului ca numiții L.A. și C.S. să fie inculpați pentru infracțiunea de calomnie, s-a apreciat că și această cerere excede obiectului cauzei, petentul având posibilitatea formulării unei plângeri penale.

În concluzie, prima instanță, în baza propriului examen, a constatat că nu rezultă existența faptei reclamate de către petent în sarcina intimatului, deoarece acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale.

B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul M.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând, în esență, criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278/1 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimat nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunii reclamată prin plângerea penală. Din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimatul M.A., judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului, cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. 5869/299/2006 și pronunțării sentinței penale nr. 857 din 23 martie 2006, prin care s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petentul M.N. împotriva soluției dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 5938/P/2001.

În legătură cu pronunțarea acestei sentințe, CURTEA reține că magistrații nu pot fi trași la răspundere, de principiu, în legătură cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești considerată greșită de una dintre părți, deoarece activitatea de judecată are la bază principiul liberei aprecieri a probelor iar hotărârile judecătorești nu pot fi desființate sau modificate decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. De altfel, hotărârea de care este nemulțumit petentul a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de acesta, prin decizia penală nr. 1312 din 19 mai 2006, astfel că în cauză s-a exercitat controlul judiciar, stabilindu-se astfel că soluția pronunțată de intimat este corectă. Totodată, nemulțumirea petentului față de soluția adoptată prin sentința penală mai sus menționată, nu poate conduce la concluzia că s-a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu de către intimat, pronunțarea unei soluții în cadrul activității de judecată prin evaluarea și interpretarea materialului probator și a normelor legale apreciate aplicabile unei cauze, în lipsa unor elemente de natură a pune la îndoială buna credință, neputând constitui temei pentru începerea urmăririi penale.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.N. împotriva sentinței penale nr. 271 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2009.