Criminal liability for favoring an offender: insufficiency of evidence and exclusion of judicial decisions from criminal prosecution scope

RO M Â N I A

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la 7 mai 2009, numitul M.D. a solicitat cercetarea numitului D.C. prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

In motivarea sesizării, M.D. a apreciat că primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj ar fi dat dispoziții unor procurori din cadrul parchetului al cărui conducător este, precum și lucrătorilor de poliție care au efectuat acte de cercetare penală în mai multe dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, anume dosarele 24/P/2008, 38/P/2008, 1209/P/2008, 2588/P/2008, în scopul de a-l ajuta pe numitul N.G., persoană care ar fi fost cercetată în aceste cauze penale.

Petiționarul a arătat că magistratul a împiedicat conexarea unor dosare iar presupusa favorizare a lui N.G., a fost explicată de către autorul sesizării prin faptul că N. ar fi fost și este și în prezent informatorul procurorului.

Prin Rezoluția din 12 iunie 2009, dată, în dosarul nr. 358/P/2009, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul D.C., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele :

Între M.D. și N.G.N. există o relație tensionată, generată de faptul că cele două părți au formulat, una împotriva celeilalte, mai multe plângeri penale, ce au făcut obiectul unor dosare penale ce au fost soluționate de către magistrați procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj iar intimatul D.C. în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj a soluționat plângerile împotriva actelor emise de către procurorii.

S-a arătat că în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege, dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris, fiind obligatorii pentru procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală că, primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj nu putea să dispună, în exercitarea activității de repartizare a cauzelor penale la procurorii din componența parchetului. Altfel spus, procurorul care urma să dea soluție în acel dosar era cel care avea obligația de strângere a probelor necesare aflării adevărului în cauză, independent de datele și indiciile existente la momentul depunerii actului de sesizare, iar nu primul procuror, căruia legea nu îi permite să dea dispoziții procurorului de caz prin care sa arate ce mijloace de probă trebuiesc a fi administrate într-un dosar sau să interzică administrarea lor.

Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că nu poate fi reținută în sarcina intimatului săvârșirea vreunei fapte penale

Împotriva sus-identificatei rezoluții, petiționarul a formulat, în termen legal, plângere conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluția nr. 7493/II/2/2009 din 23 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara .

Ca urmare, nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată competente, în baza art. 2781 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 259 PI din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că, în mod corect, în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut inexistența infracțiuni reclamate de aceasta împotriva intimatului.

Împotriva sentinței sus-menționate, petiționarul M.D. a declarat recursul de față, la judecarea căruia nu a fost prezent.

Recursul nu este fondat.

Procedând la examinarea sentinței atacate în raport cu notele scrise de recurs precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul D.C. adoptată de Parchet și confirmată de prima instanță , este temeinică și legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen., infracțiune ce ar fi fost săvârșită de acesta.

Înalta Curte constată că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de către magistratul intimat, iar simpla nemulțumire față de soluția dată de acesta nu poate constitui un argument solid și serios pentru a declanșa urmărirea penală împotriva sa.

Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea sa.

Împotriva unor acte ale procurorului sau a unor hotărâri considerate nelegale și netemeinice dispozițiile legale prevăd posibilitatea exercitării căilor de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau a unei soluții de către procuror să poată fi considerată, prin ea însăși, infracțiune.

Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au pronunțat o hotărâre judecătorească sau care au dispus o anume soluție să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând cauza în care petiționarul a fost parte și pronunțând o soluție, întâmplător, defovorabilă acestuia - intimatul nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte atribuite în competența sa prin lege, motiv pentru care în sarcina acestuia nu se poate reține vreo faptă penală.

Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, în consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.D.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.D. împotriva sentinței penale nr. 259 PI din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2009.