Human trafficking: continuation of preventive detention despite argument that reasonable time limits under ECHR Article 5(3) had been exceeded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to maintain preventive detention. The case involved a criminal appeal against the extension of preventive detention for a defendant charged with continued human trafficking and transport of victims for sexual exploitation. The court ruled that the detention remained necessary under Article 160b of the Code of Criminal Procedure, finding that the gravity of the offense (punishable by imprisonment exceeding four years) and concrete evidence of danger to public order justified continued deprivation of liberty, thereby rejecting the argument that the duration exceeded a reasonable limit under Article 5 § 3 of the European Convention on Human Rights. The defendant was ordered to pay 200 lei in judicial costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 3002 C. proc. pen, art. 160b C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 37 lit. b) C. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 160b alin. (1) C. proc. pen; Human trafficking: continuation of preventive detention despite argument that reasonable time limits under ECHR Article 5(3) had been exceeded: The case involved a criminal appeal against the extension of preventive detention for a defendant charged with continued human trafficking and transport of victims for sexual exploitation. The court ruled that the detention remained necessary under Article 160b of the Code of Criminal Procedure, finding that the gravity of the offense (punishable by imprisonment exceeding four years) and concrete evidence of danger to public order justified continued deprivation of liberty, thereby rejecting the argument that the duration exceeded a reasonable limit under Article 5 § 3 of the European Convention on Human Rights. The defendant was ordered to pay 200 lei in judicial costs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural rule applied regarding the imposition of judicial costs.
Full text
Asupra recursului penal de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, printre altele, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului M.A. De asemenea, s-a dispus ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei să fie avansat din fondurile M.J.L.C.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv în lipsă, conform încheierii penale nr. 149/2005 a Tribunalului Hunedoara, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 101/2005, valabil pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii lui în executare, la luarea acestei măsuri preventive fiind reținută incidența prevederilor art. 148 alin. (1) lit. c), f), h) și i) C. proc. pen., în reglementarea în vigoare la momentul luării măsurii.
Ulterior, prin rechizitoriul nr. 32/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina sa că în perioada iulie – august 2005, împreună cu inculpatul C.M., le-a recrutat prin înșelăciune și constrângere psihică pe părțile vătămate M.L.C., S.M.A., D.M.A., B.M.L. și B.O.M., după care, în luna septembrie 2005, le-a transportat în Spania știind că acestea urmează să fie exploatate și vândute în vederea practicării prostituției.
Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.
În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de prim control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului, respectiv infracțiunea dedusă judecății este una gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății, aceasta fiind deosebit de gravă (trafic de persoane în formă continuată).
În cauză există probe că inculpatul a săvârșit fapte de natură penală care, prin natura lor și modul cum au fost săvârșite, duc la concluzia existenței pericolului pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală.
Pericolul social potențial se apreciază în raport de reacția opiniei publice față de rezonanța faptelor comise.
Fapta săvârșită de inculpat este de natură să aducă atingere libertății persoanei, astfel încât punerea lui în libertate ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia reținând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Argumentul potrivit căruia s-ar fi depășit termenul rezonabil al acestei măsuri nu poate fi reținut cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenției potrivit art. 5 parag. 3 C.E.D.O. se analizează „in concreto” în funcție de trăsăturile fiecărui caz în parte (considerente de genul: probatorii ample de administrat, complexitatea cauzei, comportamentul părților, în jurisprudența Curții Europene sunt avute în vedere atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii din perspectiva art. 6 parag. 1 C.E.D.O.).
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. (fost B.) A. împotriva încheierii de ședință din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1583.1/57/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.