Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4028/2009 AI generated

Admissibility of constitutional challenge to reliance on investigation-phase witness statements in criminal trials

Case Number Decizia nr. 4028/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Târgu Mureș Court of Appeal’s decision to reject the referral of a constitutional challenge to the Constitutional Court. The dispute concerned the admissibility of an exception of unconstitutionality raised against Articles 327(3)–(5) of the Code of Criminal Procedure, which allow courts to rely on witness statements recorded during the investigation phase when witnesses cannot be examined directly in court; the defendant argued these provisions violated constitutional rights and the European Convention on Human Rights regarding the right to confront witnesses. The court held the exception was inadmissible for lack of relevance to the specific case outcome, noting that most witnesses were heard directly, the defendant was present for the reading of the few transcripts and could contest them, and all evidence had been exhausted. Relying on established case law and Article 192(2) of the Code of Criminal Procedure, the court affirmed that the lower instance correctly applied Article 29 of Law No. 47/1992 by determining the exception did not affect the resolution of the case, and ordered the appellant to pay 200 lei in judicial costs, with 100 lei advanced by the Ministry of Justice for the attorney’s fees.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, art. 21 din Constituția, art. 29 din Constituția, art. 25 C. pen, art. 289 C. pen, art. 291 C. pen; Admissibility of constitutional challenge to reliance on investigation-phase witness statements in criminal trials: Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul L.G.I., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei, considerând că excepția invocată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 327 alin. (3), (4) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 și art. 21 din Constituția României și ale art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., este admisibilă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv excepția nu a fost soluționată anterior prin admitere, procesul se află în stare de judecată, iar de rezolvarea excepției depinde modul de soluționare a cauzei și, în consecință, a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituțională.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure right to be heard objection of unconstitutionality judicial investigation judicial law confrontation

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Prin încheierea de ședință de la 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 alin.
art. 21 din Constituția
16 și art. 21 din Constituția României precum și cu art.
art. 29 din Constituția
Prin urmare, acuzatul este în imposibilitate de a pune întrebări martorului audiat în faza de urmărire penală, astfel că prin aceasta se încalcă art. 29 din Constituția României cu referire la art.
art. 25 C. pen
pen.; instigare la fals în declarații prevăzută de art. 25 C. pen.
art. 289 C. pen
raportat la art. 289 C. pen.; uz de fals, prevăzută de art.
art. 291 C. pen
pen.; uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.; instigare la fals intelectual prevăzută de art.
art. 290 C. pen
și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul de față se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea de ședință de la 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. (3), (4), (5) C. proc. pen.

S-a reținut că inculpatul L.I. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 327 alin. (3), (4), (5) C. proc. pen., arătând că acest text de lege este neconstituțional în raport cu dispozițiile art. 20, art. 16 și art. 21 din Constituția României precum și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, inculpatul arată că, dispozițiile art. 327 alin. (3), (4), (5) C. proc. pen. sunt neconstituționale, urmare a faptului și în măsura în care acestea prevăd și susțin că instanța, în faza de cercetare judecătorească, va ține seama de declarațiile unor martori ascultați exclusiv în faza de urmărire penală, fără a mai fi ascultați în mod nemijlocit de instanță în faza cercetării judecătorești, în condiții de contradictorialitate cu acuzatul și fără respectarea drepturilor acestuia și a principiilor care guvernează procesul penal. Prin urmare, acuzatul este în imposibilitate de a pune întrebări martorului audiat în faza de urmărire penală, astfel că prin aceasta se încalcă art. 29 din Constituția României cu referire la art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Excepția de neconstituționalitate nu este fondată pentru următoarele considerente:

Inculpatul L.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; instigare la fals în declarații prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.; instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

În cursul judecății cauzei au fost audiați mulți martori, atât ai acuzei cât și ai apărării astfel că, citirea declarațiilor unui număr redus de martori, care nu au putut fi audiați nemijlocit de către instanța de judecată, din motive obiective, nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului, întrucât acesta a fost prezent la citirea fiecărei declarații și și-a exprimat poziția față de fiecare declarație în parte, citită la termenul anterior de judecată și chiar inculpatul a solicitat ca în cazul unor martori declarațiile să fie citite în instanță, având în vedere imposibilitatea audierii acestora, instanța urmând ca, cu ocazia deliberării, să aprecieze asupra tuturor declarațiilor martorilor.

Având în vedere momentul procesual al cauzei, toate probele, atât în acuzare cât și în apărare fiind epuizate, cauza fiind amânată doar pentru ca inculpații și procurorul să-și poată pregăti dezbaterile pe fondul cauzei, excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă deoarece ea nu are legătură cu cauza.

Reamintim că, Curtea Constituțională în repetate rânduri s-a pronunțat cu privire la excepția invocată asupra acestor texte de lege, în sensul respingerii acestora, exemplificative în acest sens fiind Deciziile nr. 848/2009; nr. 704/2007 și nr. 275/2003.

Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Reiner împotriva României, hotărârea C.E.D.O. din 27 septembrie 2007), a apreciat că, în anumite situații se poate dovedi necesar, pentru autoritățile judiciare, să recurgă la declarații date încă în faza cercetării prealabile dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste o asemenea declarație în momentul în care au fost făcute sau mai târziu, utilizarea lor neîncălcând dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 3 lit. d) din Convenție. Cu toate acestea, rezultă că drepturile la apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6 C.E.D.O. atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declarațiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în faza urmăririi penale și nici cu ocazia dezbaterilor ceea ce nu este cazul în speța de față, având în vedere că majoritatea martorilor acuzei și ai apărării au fost audiați nemijlocit de către instanța de judecată.

II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul L.G.I., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei, considerând că excepția invocată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 327 alin. (3), (4) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 și art. 21 din Constituția României și ale art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., este admisibilă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, respectiv excepția nu a fost soluționată anterior prin admitere, procesul se află în stare de judecată, iar de rezolvarea excepției depinde modul de soluționare a cauzei și, în consecință, a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituțională.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul de față se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât în mod justificat de situația că în cursul judecății cauzei au fost audiați mulți martori, atât din cei propuși de parchet cât și ai apărării astfel că, citirea declarațiilor unui număr redus de martori, care nu au putut fi audiați nemijlocit de către instanța de judecată, din motive obiective, nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului, întrucât acesta a fost prezent la citirea fiecărei declarații și și-a exprimat poziția față de fiecare declarație în parte, citită la termenul anterior de judecată și chiar inculpatul a solicitat ca în cazul unor martori declarațiile să fie citite în instanță, având în vedere imposibilitatea audierii acestora, instanța urmând ca, la deliberare, să aprecieze asupra tuturor declarațiilor martorilor.

Având în vedere momentul procesual al cauzei, toate probele, atât în acuzare cât și în apărare fiind epuizate, cauza fiind amânată doar pentru ca inculpații și procurorul să-și poată pregăti dezbaterile pe fondul cauzei, excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă deoarece ea nu are legătură cu cauza.

De altfel, Curtea Constituțională în repetate rânduri s-a pronunțat cu privire la excepția invocată asupra acestor texte de lege, în sensul respingerii acestora, exemplificative în acest sens fiind Deciziile nr. 848/2009; nr. 704/2007 și nr. 275/2003.

Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Reiner împotriva României, hotărârea C.E.D.O. din 27 septembrie 2007), a apreciat că, în anumite situații se poate dovedi necesar, pentru autoritățile judiciare, să recurgă la declarații date încă în faza cercetării prealabile dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste o asemenea declarație în momentul în care au fost făcute sau mai târziu, utilizarea lor neîncălcând dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 3 lit. d) din Convenție. Cu toate acestea, rezultă că drepturile la apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanțiile art. 6 C.E.D.O. atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe declarațiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în faza urmăririi penale și nici cu ocazia dezbaterilor ceea ce nu este cazul în speța de față, având în vedere că majoritatea martorilor acuzării și ai apărării au fost audiați nemijlocit de către instanța de judecată.

Se conchide astfel că în mod legal prima instanță, stabilind neîntrunirea condiției impusă prin dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ca excepția de neconstituționalitate invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G.I., împotriva încheierii de ședință din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în dosarul nr. 13141./325/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 decembrie 2009.