Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3767/2009 AI generated

Withdrawal of appeal against preventive detention order under Art. 3854 C. proc. pen.

Case Number Decizia nr. 3767/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by taking note of the defendant's explicit withdrawal of the recourse, thereby upholding the lower court’s order to maintain preventive detention; consequently, the appeal was withdrawn and the defendant was ordered to pay 100 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a procedural challenge to an interlocutory appellate decision that had confirmed the inculpat's preventive detention status. The decisive legal basis relied on the Code of Criminal Procedure provisions permitting the withdrawal of an appeal prior to the closure of debates, as well as the statutory requirement for the withdrawing party to bear the litigation costs imposed on the party that initiated the withdrawn appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 3854 alin. (2) C. proc. pen, art. 369 alin. (1) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Withdrawal of appeal against preventive detention order under Art. 3854 C. proc. pen: The dispute concerned a procedural challenge to an interlocutory appellate decision that had confirmed the inculpat's preventive detention status. The decisive legal basis relied on the Code of Criminal Procedure provisions permitting the withdrawal of an appeal prior to the closure of debates, as well as the statutory requirement for the withdrawing party to bear the litigation costs imposed on the party that initiated the withdrawn appeal.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure procedural costs interlocutory decision withdrawal of legal petition order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 3854 alin. (2) C. proc. pen
Față de această declarație și având în vedere dispozițiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art.
art. 369 alin. (1) C. proc. pen
pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.U.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Used to obligate the withdrawing appellant to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to obligate the withdrawing appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 468272/2009, s-a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.U.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.U.

La termenul de judecată de astăzi, în ședință publică, recurentul inculpat a declarat expres că își retrage recursul.

Față de această declarație și având în vedere dispozițiile art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.U. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.U. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.