Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3503/2009 AI generated

Extraordinary criminal appeal dismissed for failure to invoke statutory grounds under Article 386 of the Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 3503/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, upholding the lower court's prior decision and ordering the appellant to pay 600 lei in judicial costs to the state. The case involved a challenge to a Supreme Court decision that had previously rejected an appeal for being inadmissible against a Court of Appeal criminal judgment. The dispute centered on the procedural validity of the extraordinary appeal, with the appellant failing to substantiate the claim within the required legal framework. The decisive legal basis was Article 391(2) of the Code of Criminal Procedure, which mandates that an extraordinary appeal must cumulatively meet strict admissibility criteria, including the invocation of specific grounds under Article 386; the Court found that the appellant did not allege any of the statutory grounds for such an appeal, rendering the petition inadmissible at the threshold stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 391 alin. (2) C. proc. pen, art. 386 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Extraordinary criminal appeal dismissed for failure to invoke statutory grounds under Article 386 of the Code of Criminal Procedure: e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Keywords

AI generated
statutory grounds code of criminal procedure framework decision validity requirement extraordinary plea of nullity appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 391 alin. (2) C. proc. pen
Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art.
art. 386 C. proc. pen
Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1468 din 21 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca inadmisibil , recursul declarat de petiționara S.A. Inotești prin reprezentant D.M. împotriva sentinței penale nr. 39 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, petiționara S.A. Inotești reprezentată de D.M. a formulat contestație în anulare.

Înalta Curte, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele următoare:

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința, instanța de această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (19 lit. f)-i1) cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

În prezenta cauză, contestatoarea nu a invocat niciunul din cazurile de contestație prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel că nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.A. Inotești reprezentată de D.M. împotriva deciziei penale nr. 1468 din 21 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.A. Inotești reprezentată de D.M. împotriva deciziei penale nr. 1468 din 21 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.