Denial of provisional release for bribery accomplice due to risk of witness and co-defendant influence

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 8 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpatul B.U.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea din 5 mai 2009, inculpatul B.U. a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar.

S-a reținut că la 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă nr. 5F/UP din acea dată, deoarece, în perioada martie-aprilie 2009 i-a ajutat pe ofițerii de poliție judiciară din cadrul D.I.I.C.O.T., respectiv pe C.D. și M.A.G., să pretindă de la martorul A.D.A.M. suma de 30.000 Euro pentru ca aceștia să soluționeze favorabil o lucrare penală, în care efectuau cercetări față de martor sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de natură economică. De asemeni, în scopul arătat mai sus, în luna aprilie 2009, inculpatul B.U. a primit de la martorul denunțător 5.900 Euro din suma pretinsă acestuia. În drept, această faptă a fost calificată în infracțiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La luarea măsurii au fost avute în vedere și dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., art. 143 alin. (1) C. proc. pen., art. 146 și art. 1491 C. proc. pen.

În motivarea soluției, prima instanță a reținut că, deși formal erau îndeplinite cerințele art. 1602 C. proc. pen., cererea nu poate fi admisă, având în vedere pericolul social al infracțiunilor comise, calitatea inculpaților și împrejurarea că în cauză se fac încă acte pregătitoare pe situația de fapt.

Împotriva acestei soluții a declarat, în termen, recurs inculpatul B.U. Prin motivele orale, atât inculpatul cât și apărătorul au susținut că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii și că nu există un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere atitudinea sinceră și cooperantă a inculpatului în faza urmăririi penale.

Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată și de dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., se constată pentru considerațiunile ce urmează să recursul este nefondat.

Dacă în raport de prevederile art. 1606 C. proc. pen. se constată îndeplinite formal condițiile legale privind admisibilitatea cererii, cât și cele arătate prin art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la facultatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, nu același lucru se poate constata în privința temeiniciei cererii din perspectiva dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.

Sub acest aspect se constată că soluția primei instanțe prin care cererea a fost respinsă ca nefondată, este legală și temeinică.

Din conținutul dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată, printre altele și atunci când s-ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori sau prin alte asemenea fapte.

După pronunțarea hotărârii recurate, prin rechizitoriul din 22 mai 2009, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată – în stare de arest – atât a inculpatului B.U. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cât și a inculpaților M.A.G. și C.D.I. – ofițeri de poliție judiciară – sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind sesizată Curtea de Apel București cu judecarea inculpaților și a faptelor deduse judecății.

Ori, în această situație, în mod corect inculpatului i s-a refuzat acordarea liberării provizorii sub control judiciar, existând posibilitatea ca pe parcursul desfășurării judecății în primă instanță pentru fapte de corupție să fie comise acte de influențare a coinculpaților sau a martorilor, de natură să contribuie la zădărnicirea aflării adevărului.

Așa fiind și neconstatându-se nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.U. împotriva sentinței penale nr. 126 din 8 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2009.