Standing of the debtor to oppose forced execution based on procedural defects in asset appraisal and auction notice
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the debtor’s appeal, set aside the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, rejecting the lower courts' finding that the debtor lacked standing to challenge the forced execution. The dispute concerned a commercial appeal against a decision that dismissed the debtor's motion to set aside enforcement acts, including an appraisal report and a public auction notice, alleging violations of procedural rights regarding asset evaluation and notification. The High Court ruled that the debtor possessed the requisite standing as an interested or harmed party under Article 399 of the Code of Civil Procedure, citing Article 411(3), which mandates that the judicial bailiff identify and appraise seized assets with the parties’ consent and communicate a copy of the expert report to the debtor, thereby establishing the debtor's procedural capacity to file the objection to execution.
Legislator headnote
AI generatedart. 399 alin. (1) C. proc. civ, art. 399 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 411 alin. (3) C. proc. civ, art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998; Standing of the debtor to oppose forced execution based on procedural defects in asset appraisal and auction notice: formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – temei de drept neprecizat de contestator – dar aplicabil conform dezvoltării criticilor, precum și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 150 din 31 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2749/2/2008 al Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei SC G.I.E. SRL Craiova împotriva intimatei A.V.A.S. București și în consecință s-a respins contestația ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cu motivarea că potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ. doar cei interesați sau vătămați prin executare au deschisă calea contestației, condiție neîndeplinită în speță, deoarece contestatoarea nu are calitatea de proprietar al imobilului scos la licitație publică – acesta fiind singura persoană juridică interesată și vătămată prin actul de executare și nu societatea contestatoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea SC G.I.E. SRL Craiova, criticând-o ca fiind rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 399 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că, contrar celor reținute de prima instanță, în orice executare silită, debitorul rămâne parte și are interesul de a promova contestație la executare, mai ales în ipoteza în care bunul adus în garanție este subevaluat astfel încât creditorul va continua executarea împotriva debitorului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – temei de drept neprecizat de contestator – dar aplicabil conform dezvoltării criticilor, precum și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat.
Astfel, contestatoarea în calitatea sa de debitoare în procedura executării silite demarate de intimata A.V.A.S., a solicitat anularea actelor de executare, respectiv a raportului de evaluare și a anunțului privind vânzarea la licitație publică din data de 30 aprilie 2008, cu motivarea că acest raport a fost întocmit fără convocarea părților în vederea identificării și evaluării bunurilor și, de asemenea, nu i-a fost comunicat ulterior, fiind încălcate astfel prevederile art. 500 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 411 alin. (3) C. proc. civ.
În privința ofertei de vânzare, contestatoarea invocă faptul că anunțul nu i-a fost comunicat și respectiv publicat conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, motiv pentru care și sub acest aspect executarea silită este nelegală.
Raportat la motivele contestației la executare și în considerarea dispozițiilor art. 411 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, și să-i comunice debitorului – în speță contestatoarei – o copie de pe raportul de expertiză, în ipoteza în care evaluarea s-a efectuat în această modalitate, Curtea constată că debitoarea SC G.I.E. SRL Craiova are calitatea de parte interesată sau vătămată prin executare, în sensul art. 399 C. proc. civ., și, în consecință și vocație procesuală pentru a formula contestație la executare.
Prin urmare, dat fiind faptul că prima instanță a soluționat cauza în mod greșit prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a contestatoarei, fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, prilej cu care vor fi examinate toate criticile de fond referitoare la nelegalitatea actelor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatoarea SC G.I.E. SRL Craiova împotriva sentinței nr. 150 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.