Entitlement to reparation in kind for demolished expropriated property under Law No. 10/2001; sufficiency of evidence for ownership and administrative restitution claims

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 538 din 8 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis excepția prematurității formulării acțiunii prin care M.A. a solicitat despăgubiri pentru 1488 mp teren intravilan și a construcțiilor de pe acest teren demolate în urma exproprierii, acțiune formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice și Comisia de Evaluare a Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată a fost respinsă acțiunea, cu motivarea că , numai în momentul comunicării dispoziției de către organul care a fost notificat se naște dreptul persoanei îndreptățite de a ataca dispoziția.

Apelul declarat de reclamanta M.A. a fost admis prin decizia civilă nr. 161 din 6 august 2003 de către Curtea de Apel Ploiești, a fost schimbată în tot sentința în sensul că s-a stabilit că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp și construcțiile demolate de pe aceasta, situate în Ploiești, județ Prahova, conform Legii nr. 10/2001, care se vor stabili de comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că imobilul notificat de către M.A. a aparținut autorului acesteia, fiind confiscat în anul 1961 printr-o sentință penală, măsura confiscării fiind ulterior înlăturată prin decizia penală nr. 999/1994 a Curții Supreme de Justiție.

S-a mai reținut că în cauză s-a făcut dovada că M.A. este persoană îndreptățită la despăgubiri bănești prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, ca succesoare în drepturi a autorului său, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la prematuritatea cererii instanța de apel a reținut că excepția este neîntemeiată atâta vreme cât în cauză a fost emisă dispoziția nr. 3055 din 17 aprilie 2003 a Primăriei Municipiului Ploiești.

Împotriva deciziei mai sus menționată au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. și Municipiul Ploiești precum și reclamanta M.A..

Pârâtele au criticat decizia recurată prin prisma art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând ca potrivit adresei nr. S/25005/G/1938 din 8 februarie 2003 a Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare, imobilul a fost restituit autorului reclamantei prin decret al Consiliului de Stat RSR, în anul 1965, iar această dovadă hotărâtoare a fost ignorata de instanțe si daca ar fi fost luate în considerare, s-ar fi constatat ca ele, paratele nu aveau calitatea procesuala pasiva.

S-a mai susținut de către pârâte ca dispoziția de respingere a cererii notificate era temeinica si legala, aceasta fiind motivata de faptul ca imobilul nu se afla în proprietatea statului si în aceste condiții reclamanta nu era îndreptățită la masuri reparatorii.

Recurenta reclamantă M.A. a criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva faptului că în mod greșit s-a considerat că măsurile reparatorii prin echivalent vor fi stabilite de comisia competentă din cadrul Primăriei Ploiești.

Prin decizia civilă nr. 5917 din 5 iulie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanta M.A. și de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Ploiești, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

- instanța de apel, în considerentele deciziei recurate nu a făcut nici o referire la adresa Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare, nu o analizează sub aspectul forței probante a acestuia;

- prezentându-se aceasta adresa, instanța era obligata ca în baza rolului sau activ să o pună în discuția pârtilor;

- tot în baza rolului activ ar fi trebuit sa oblige paratele sa prezinte la dosar decretul Consiliului de Stat RSR din 1965 precum si procesul-verbal de predare - primire al imobilului, în situația în care decretul se referea într-adevăr la autorul reclamantei;

- datele contradictorii, precum si lipsa decretului si a actului de predare primire a imobilului, pun sub semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocata neconstituind o proba certa a transferului proprietății;

Față de cele de mai sus, Înalta Curte a stabilit că se impune lămurirea situației, pentru a se putea concluziona asupra regimului juridic al imobilului la data notificării.

De aceea, îndrumările, cu ocazia rejudecării, au fost acelea de completare a probelor, iar în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va efectua un raport de expertiza topometrică, pentru identificarea terenului revendicat.

Cu privire la recursul reclamantei M.A. s-a reținut că instanța de apel în mod greșit a lăsat la aprecierea Comisiei de evaluare de pe lângă Primăria Municipiului Ploiești masurile reparatorii ce i se cuvin, deoarece stabilirea modalității prin care se acorda masuri reparatorii, se face de către instanța de judecată și nu de comisia de evaluare a primăriei.

S-a mai reținut că în situația în care paratele nu prezintă actele despre care s-a vorbit la analiza recursului acestora, instanța va trebui sa precizeze în dispozitivul hotărârii măsura reparatorie acordata persoanei îndreptățite si în cazul în care se stabilește echivalentul bănesc, comisia de evaluare a primăriei, doar calculează despăgubirea.

De asemeni, s-a apreciat că și în situația în care instanța stabilește masuri reparatorii prin echivalent bănesc, aceasta nu are competenta de a stabili si cuantumul despăgubirilor, așa cum solicita reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 23 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, în apel după casare, a admis apelul declarat de reclamantele M.A., S.E. și M.N. împotriva sentinței civile nr. 538 din 8 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea completată a reclamantelor și a constatat că acestea sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp. și construcțiile demolate, situat în Ploiești, județ Prahova.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că reclamantele au făcut dovada calității de moștenitoare ale autorului lor , cât și dreptul de proprietate pentru imobilul în litigiu, situate în Ploiești, județul Prahova, în cauză fiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

In contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploiești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

- instanța de apel, în mod nejustificat a dat eficiență juridică unui mijloc de probă străin cauzei și anume o expertiză topometrică extrajudiciară, în loc să fi administrat proba cu expertiza topometrică pentru identificarea terenului în litigiu;

- greșit a reținut instanța de apel că s-a dovedit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, în situația în care nu a fost depus nici un înscris care să dovedească acest drept, nici în faza administrativă și nici în faza judiciară a soluționării notificării.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „... judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.. „ aceștia putând ordona probele pe care le consideră necesare, așadar prima critică a pârâtei este nefondată.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, Înalta Curte îl găsește deasemeni

nefondat, întrucât din actele de proprietate depuse atât la instanța de fond cât și la

instanța de apel rezultă că reclamantele au făcut dovada că imobilul în litigiu a

aparținut autorului lor A.G., că a făcut obiectul confiscării judecătorești, astfel cum rezultă din sentința penală nr. 198/1960 a Tribunalului Militar București, măsura confiscării fiind înlăturată prin decizia penală nr. 999/1994, iar terenul în litigiu a fost individualizat prin raportul de expertiză topometrică efectuat de către expertul I.S.

Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 23 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2007.