Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6643/2007 AI generated

Entitlement to reparation in kind for demolished expropriated property under Law No. 10/2001; sufficiency of evidence for ownership and administrative restitution claims

Case Number Decizia nr. 6643/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the municipality, leaving in force the appellate decision that admitted the plaintiffs' action and established their entitlement to repair measures in kind (cash equivalent) for a 1,488 square meter land parcel and demolished buildings. The dispute centered on claims for reparation of nationalized property under Law No. 10/2001, where the municipality argued it lacked passive procedural capacity due to a 1965 state decree restitution and contended that the lower courts erroneously relied on an extrajudicial topometric survey and failed to properly evidence ownership. The Supreme Court held the appeal unfounded, relying on the judge's active duty to ensure truth under Article 129(5) of the Code of Civil Procedure to authorize necessary evidence, and determined that the plaintiffs successfully proved ownership via a 1960 confiscation sentence later removed by a 1994 penal decision, thereby confirming the legal basis for reparation despite the administrative phase's deficiencies.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Entitlement to reparation in kind for demolished expropriated property under Law No. 10/2001; sufficiency of evidence for ownership and administrative restitution claims: Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „... judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.. „ aceștia putând ordona probele pe care le consideră necesare, așadar prima critică a pârâtei este nefondată.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property proof of ownership land and buildings confiscation of property civil dispute administrative decree

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 999/1994
a aparținut autorului acesteia, fiind confiscat în anul 1961 printr-o sentință penală, măsura confiscării fiind ulterior înlăturată prin decizia penală nr. 999/1994 a Curții Supreme de Justiție.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 538 din 8 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis excepția prematurității formulării acțiunii prin care M.A. a solicitat despăgubiri pentru 1488 mp teren intravilan și a construcțiilor de pe acest teren demolate în urma exproprierii, acțiune formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice și Comisia de Evaluare a Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Totodată a fost respinsă acțiunea, cu motivarea că , numai în momentul comunicării dispoziției de către organul care a fost notificat se naște dreptul persoanei îndreptățite de a ataca dispoziția.

Apelul declarat de reclamanta M.A. a fost admis prin decizia civilă nr. 161 din 6 august 2003 de către Curtea de Apel Ploiești, a fost schimbată în tot sentința în sensul că s-a stabilit că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp și construcțiile demolate de pe aceasta, situate în Ploiești, județ Prahova, conform Legii nr. 10/2001, care se vor stabili de comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că imobilul notificat de către M.A. a aparținut autorului acesteia, fiind confiscat în anul 1961 printr-o sentință penală, măsura confiscării fiind ulterior înlăturată prin decizia penală nr. 999/1994 a Curții Supreme de Justiție.

S-a mai reținut că în cauză s-a făcut dovada că M.A. este persoană îndreptățită la despăgubiri bănești prin echivalent, pentru imobilul în litigiu, ca succesoare în drepturi a autorului său, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 7 și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar cu privire la prematuritatea cererii instanța de apel a reținut că excepția este neîntemeiată atâta vreme cât în cauză a fost emisă dispoziția nr. 3055 din 17 aprilie 2003 a Primăriei Municipiului Ploiești.

Împotriva deciziei mai sus menționată au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. și Municipiul Ploiești precum și reclamanta M.A..

Pârâtele au criticat decizia recurată prin prisma art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând ca potrivit adresei nr. S/25005/G/1938 din 8 februarie 2003 a Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare, imobilul a fost restituit autorului reclamantei prin decret al Consiliului de Stat RSR, în anul 1965, iar această dovadă hotărâtoare a fost ignorata de instanțe si daca ar fi fost luate în considerare, s-ar fi constatat ca ele, paratele nu aveau calitatea procesuala pasiva.

S-a mai susținut de către pârâte ca dispoziția de respingere a cererii notificate era temeinica si legala, aceasta fiind motivata de faptul ca imobilul nu se afla în proprietatea statului si în aceste condiții reclamanta nu era îndreptățită la masuri reparatorii.

Recurenta reclamantă M.A. a criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva faptului că în mod greșit s-a considerat că măsurile reparatorii prin echivalent vor fi stabilite de comisia competentă din cadrul Primăriei Ploiești.

Prin decizia civilă nr. 5917 din 5 iulie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanta M.A. și de pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Ploiești, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut următoarele:

- instanța de apel, în considerentele deciziei recurate nu a făcut nici o referire la adresa Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare, nu o analizează sub aspectul forței probante a acestuia;

- prezentându-se aceasta adresa, instanța era obligata ca în baza rolului sau activ să o pună în discuția pârtilor;

- tot în baza rolului activ ar fi trebuit sa oblige paratele sa prezinte la dosar decretul Consiliului de Stat RSR din 1965 precum si procesul-verbal de predare - primire al imobilului, în situația în care decretul se referea într-adevăr la autorul reclamantei;

- datele contradictorii, precum si lipsa decretului si a actului de predare primire a imobilului, pun sub semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocata neconstituind o proba certa a transferului proprietății;

Față de cele de mai sus, Înalta Curte a stabilit că se impune lămurirea situației, pentru a se putea concluziona asupra regimului juridic al imobilului la data notificării.

De aceea, îndrumările, cu ocazia rejudecării, au fost acelea de completare a probelor, iar în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va efectua un raport de expertiza topometrică, pentru identificarea terenului revendicat.

Cu privire la recursul reclamantei M.A. s-a reținut că instanța de apel în mod greșit a lăsat la aprecierea Comisiei de evaluare de pe lângă Primăria Municipiului Ploiești masurile reparatorii ce i se cuvin, deoarece stabilirea modalității prin care se acorda masuri reparatorii, se face de către instanța de judecată și nu de comisia de evaluare a primăriei.

S-a mai reținut că în situația în care paratele nu prezintă actele despre care s-a vorbit la analiza recursului acestora, instanța va trebui sa precizeze în dispozitivul hotărârii măsura reparatorie acordata persoanei îndreptățite si în cazul în care se stabilește echivalentul bănesc, comisia de evaluare a primăriei, doar calculează despăgubirea.

De asemeni, s-a apreciat că și în situația în care instanța stabilește masuri reparatorii prin echivalent bănesc, aceasta nu are competenta de a stabili si cuantumul despăgubirilor, așa cum solicita reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 23 din 22 februarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, în apel după casare, a admis apelul declarat de reclamantele M.A., S.E. și M.N. împotriva sentinței civile nr. 538 din 8 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea completată a reclamantelor și a constatat că acestea sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp. și construcțiile demolate, situat în Ploiești, județ Prahova.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că reclamantele au făcut dovada calității de moștenitoare ale autorului lor , cât și dreptul de proprietate pentru imobilul în litigiu, situate în Ploiești, județul Prahova, în cauză fiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

In contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploiești, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte:

- instanța de apel, în mod nejustificat a dat eficiență juridică unui mijloc de probă străin cauzei și anume o expertiză topometrică extrajudiciară, în loc să fi administrat proba cu expertiza topometrică pentru identificarea terenului în litigiu;

- greșit a reținut instanța de apel că s-a dovedit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, în situația în care nu a fost depus nici un înscris care să dovedească acest drept, nici în faza administrativă și nici în faza judiciară a soluționării notificării.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „... judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală pentru aflarea adevărului în cauză, pentru stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.. „ aceștia putând ordona probele pe care le consideră necesare, așadar prima critică a pârâtei este nefondată.

Cu privire la al doilea motiv de recurs, Înalta Curte îl găsește deasemeni

nefondat, întrucât din actele de proprietate depuse atât la instanța de fond cât și la

instanța de apel rezultă că reclamantele au făcut dovada că imobilul în litigiu a

aparținut autorului lor A.G., că a făcut obiectul confiscării judecătorești, astfel cum rezultă din sentința penală nr. 198/1960 a Tribunalului Militar București, măsura confiscării fiind înlăturată prin decizia penală nr. 999/1994, iar terenul în litigiu a fost individualizat prin raportul de expertiză topometrică efectuat de către expertul I.S.

Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploiești împotriva deciziei nr. 23 din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2007.