Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5291/2007 AI generated

Ambiguity in legal basis for land restitution challenge determining court jurisdiction and procedural deadlines

Case Number Decizia nr. 5291/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the lower courts’ judgments, and remanded the case to the tribunal for re-trial, leaving no substantive decision on the merits in force at this stage. The dispute concerned a challenge to a municipal administrative order regarding the return of land surfaces and compensation for a house under the Land Restitution Law, where the plaintiff had initially based her action on administrative litigation law, leading the lower courts to reject the claim as late-filed under the specific 30-day statutory limit of the Land Restitution Law. The decisive legal basis was the court's determination that the trial court should have first clarified the precise legal basis of the action to correctly determine the competent court and applicable procedural deadlines, combined with the lack of evidence in the file regarding the date of communication of the contested order and potential limitations in the plaintiff's power of attorney.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 pct. 4 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Ambiguity in legal basis for land restitution challenge determining court jurisdiction and procedural deadlines: The dispute concerned a challenge to a municipal administrative order regarding the return of land surfaces and compensation for a house under the Land Restitution Law, where the plaintiff had initially based her action on administrative litigation law, leading the lower courts to reject the claim as late-filed under the specific 30-day statutory limit of the Land Restitution Law. The decisive legal basis was the court's determination that the trial court should have first clarified the precise legal basis of the action to correctly determine the competent court and applicable procedural deadlines, combined with the lack of evidence in the file regarding the date of communication of the contested order and potential limitations in the plaintiff's power of attorney.

Keywords

AI generated
land law determination of jurisdiction restitution and compensation challenge of administrative decisions statutory deadlines statute of limitations

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited for the quashing of the lower court judgments and the remand of the case for re-trial due to a failure to clarify the legal basis of the action.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 8 iunie 2006, pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta F.D.A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Bârlad a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie modificată în parte Dispoziția nr. 3635/2005 în sensul de a-i reda în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001 suprafețele de 323,5 mp și 240 mp teren, iar pentru casa cu 16 încăperi și anexe gospodărești să fie compensat în bani sau alte bunuri.

Prin sentința civilă nr. 2061 din 1 noiembrie 2006 Tribunalul Vaslui a respins ca tardivă acțiunea reclamantei reținând că termenul de 8 iunie 2006, de introducere a acțiunii este mult peste termenul de 30 de zile calculat de la comunicarea dispoziției – 1 ianuarie 2006.

Prin decizia nr. 28 din 14 februarie 2007, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită susținerea apelantei privind greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în cauză fiind vorba de acțiune în contencios administrativ.

S-a mai reținut că temeiul juridic invocat, în mod eronat sau nu, de reclamantă, nu lasă instanța, care potrivit art. 129 pct. 4 C. proc. civ., este îndreptățită să dea calificarea juridică exactă și că secția civilă a tribunalului este competentă să soluționeze contestațiile formulate împotriva dispozițiilor prin care s-au soluționat notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În final s-a reținut că această lege conferă o competență specială, chiar dacă dispoziția atacată este un act emis de primar, ce ar atrage competența instanțelor de contencios administrativ și că în raport de această calificare a temeiului de drept respingerea excepției tardivității acțiunii este fără temei.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs prin care a arătat că decizia este ilegală deoarece instanța a schimbat temeiul legal al acțiunii, judecând cauza în baza Legii nr. 10/2001 și nu în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ așa cum s-a solicitat prin acțiune.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introdusă de reclamantă prin mandatarul său, a solicitat ca în temeiul Legii nr. 554/2004 să fie modificată în parte dispoziția nr. 3635 din 6 decembrie 2005 în sensul de a i se reda în natură așa cum prevede Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare două suprafețe de teren iar pentru casa cu 16 încăperi și anexe să fie despăgubită sub formă de bani sau alte bunuri.

Ca atare se impunea lămurirea temeiului de drept al acțiunii promovate de reclamantă, căreia nu i s-a solicitat să-și precizeze care dintre cele două dispoziții legale și-a formulat acțiunea.

În raport de această situație se va stabili și instanța competentă de soluționare precum și termenul de introducere a acțiunii.

Tot în funcție de aceasta se va verifica valabilitatea și limitele mandatului dat de reclamantă mandatarului său, precum și data de comunicare a deciziei atacate.

Din actele depuse la dosarul cauzei nerezultând data comunicării deciziei nr. 3635 din 6 decembrie 2005 emisă de pârât, iar mandatul dat de reclamantă mandatarului său B.N.M. pare a fi unul special.

Pentru aceste motive, recursul va fi admis în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se vor casa cele două hotărâri pronunțate de instanțele anterioare și se va trimite cauza la instanța de fond pentru rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta F.D.A., împotriva deciziei nr. 28 din 14 februarie 2007 a Curții de Apel Iași.

Casează decizia precum și sentința nr. 2061 din 1 noiembrie 2006 a Tribunalului Vaslui și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2007.