Rejection of referral for unconstitutionality of labor code territorial competence provisions as lacking relevance and pertinence to the main monetary dispute

Prin sentința nr. 227/ CM din 05 februarie 2009, Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.R.D. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, având ca obiect obligarea pârâtei la plata a două salarii avute la data pensionării, actualizate cu indicele de inflație și la care să se calculeze dobânda legală.

Sentința a fost atacată cu recurs de către reclamantă.

În fața instanței de recurs, la termenul din 15 iunie 2009, intimata-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) în raport de prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, revizuită.

Prin încheierea de ședință din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de intimata-pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 254 din 24 februarie 2009, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (2) și art. 298 alin. (2) C. muncii, considerând-o ca fiind inadmisibilă, argumentul că legiuitorul poate reglementa competența instanțelor judecătorești în funcție de rațiunile pe care le are în vedere, fără a se considera că prin această reglementare normele procedurale se aplică retroactiv, instanțele judecătorești având competența să aprecieze asupra modului de aplicare a normei în timp, precum și asupra raportului dintre o normă generală și una specială.

Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu mai pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară.

Din textul de lege enunțat rezultă că nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate nici acele prevederi pentru care Curtea Constituțională a mai fost sesizată și a apreciat excepția inadmisibilă.

În raport de acest argument, s-a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de intimata-pârâtă este nefondată.

În termen legal, pârâta SC P. SA a declarat recurs împotriva încheierii susmenționate, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) prin raportare la art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, revizuită.

În motivarea cererii sale, recurenta a susținut că încheierea atacată este nelegală, deoarece în mod greșit curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cauză fiind întrunite toate condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale pentru sesizarea Curții Constituționale, care este singura instituție competentă să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fata instanțelor judecătorești.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.

Recursul este nefondat, potrivit celor ce succed.

În mod corect curtea de apel a reținut că nu se impune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii, respingând cererea formulată în acest sens de pârâtă.

Astfel, dispozițiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, stipulează faptul că această instanță constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția putând fi ridicată la cererea uneia dintre părți, de procuror sau de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu, neputând face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Conform alin. (6) al aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța în fața căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Urmează, astfel, a se observa că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cuprind o serie de cauze de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate, deosebirea esențială față de reglementarea anterioară modificării din 1997 constând în posibilitatea acordată instanței judecătorești în fața căreia a fost invocată excepția de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale atunci când excepția este inadmisibilă. Soluția legislativă actuală prezintă certe avantaje, instituind, în fapt, o obligație a instanței judecătorești de a verifica admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocată, devenind un adevărat filtru care degrevează Curtea Constituțională de supraîncărcarea cu excepții inadmisibile, având un caracter vădit dilatoriu.

O cauză de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate este reprezentată de relevanța și pertinența normei legale ce face obiectul ei în raport cu procesul în care a fost ridicată, o eventuală decizie a Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuind să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, această cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

În acest sens, cerința relevanței și pertinenței, pe care o are de verificat instanța de judecată în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, exprimă legătura obiectivă între norma legală ce face obiectul excepției de neconstituționalitate și litigiul în cadrul căreia a fost ridicată excepția.

Or, în speță, în mod corect curtea de apel a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deoarece excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii, invocată de pârâtă, nu are relevanță și pertinență în litigiul dedus judecății.

Faptul că litigiul având ca obiect drepturi bănești solicitate de la angajator a fost soluționat în primă instanță de tribunalul în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalul Argeș și nu de către Tribunalul București, în a cărui rază teritorială își are sediul pârâta, nu prezintă relevanță în privința conflictului de drepturi dedus judecății.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentă doar formal, tinzând la tergiversarea soluționării cauzei, atâta vreme cât a fost legată de invocarea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș, ca primă instanță și a Curții de Apel Pitești, ca instanță de-recurs, iar anterior Curtea Constituțională a pronunțat decizia nr. 254 din 24 februarie 2009, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin. (2) și art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, C. muncii.

În realitate, prin excepția invocată, recurenta pune în discuție modul de aplicare în timp a unor acte normative, precum și raportul dintre dreptul comun și legea specială în privința conflictelor de muncă, însă interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează competența teritorială de soluționare a litigiilor de muncă, în raport de domiciliul/sediul reclamantului sau al pârâtului aparține instanțelor judecătorești și nu Curții Constituționale.

Fată de considerentele arătate, care suplinesc, în parte, motivarea din încheierea atacată, înalta Curte constată că soluția din această încheiere este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Nefiind astfel îndeplinite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile formulate de pârâtă, urmează ca recursul acestei părți să fie respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.