Cassation of conviction for qualified murder and alibi forgery based on forensic evidence and intercepted communications

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din data de 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală s-au dispus următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal fața de inculpatul E.G., fiul lui V. si M., în prezent decedat, pentru infracțiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175, art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin decesul acestuia.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Z.V., fiul lui C. și S., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, pentru infracțiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului Z.V. de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 1856/2006 din 01 august 2006 al Tribunalului Argeș, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauza.

În baza art. 334 C. proc. pen. fost schimbată încadrarea juridica a faptelor comise de inculpatul B.F. din infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. și art. 26 rap. la art. 291 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. și art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul B.F., fiul lui I. si M., pentru infr. prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. și a fost aplicată acestuia amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei, conform art. 91 lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F. pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. si art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul C.F.I., fiul lui F. și E., pentru infr. prev. de art. 290 C. pen. și s-a aplicat acestuia amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei conform art. 91 lit. c) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.F.I. pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.N., fiul lui A. si M., pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.N. pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false întocmite de către inculpatul C.F.I., respectiv factura fiscala nr. 4904494 si chitanța nr. 6456090 emise la 21 iunie 2006 pe numele inculpatului Z.V. (filele 129-130 dosar urmărire penala).

Au fost obligați inculpații B.F. și C.F.I. la plata sumei de câte 1.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 368/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Z.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen., a inculpatului B.F. pentru infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., art. 26 rap. la art. 291 C. pen. și art. 264 C. pen., a inculpatului P.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. și art. 264 C. pen. și a inculpatului C.F.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 C. pen. și art. 264 C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt, în esență, că la data de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. împreună cu inculpatul E.G., au transportat-o pe victima S.A.M., cu autoturismul A., în zona lacului de acumulare Vidraru, jud. Argeș, după care i-au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente, apoi au sugrumat-o și i-au legat picioarele cu cablu, după care au aruncat-o în lacul menționat, pentru a ascunde săvârșirea faptei.

La data de 08 septembrie 2006, având cunoștință despre arestarea preventivă a inculpatului Z.V., pentru a ascunde săvârșirea infracțiunii de omor, inculpatul B.F. s-a deplasat la sediul SC G.P. SRL București, cu punct de lucru în com. Stefăneștii de Jos jud. Ilfov, unde cu intenție l-a instigat pe inculpatul P.N. - administratorul firmei, să-i întocmească în fals o factură care să ateste aspecte necorespunzătoare adevărului, relativ la prezența inculpatului Z.V. la sediu, în vederea efectuării unei tranzacții comerciale, în ziua săvârșirii omorului, pentru crearea unui alibi, ajutor dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, prin prezentarea facturii organului de urmărire penală.

Cu privire la inculpatul P.N. - administrator al SC C.P. SRL București, s-a reținut că la 08 septembrie 2006, cu intenție l-a instigat pe salariatul său - inculpatul C.I.F. să înscrie date necorespunzătoare adevărului în conținutul facturii din 21 iunie 2006 care să ateste prezența inculpatului Z.V. la sediul societății sale și efectuarea unei tranzacții comerciale în ziua comiterii omorului - 21 iunie 2006.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 17 ianuarie 2007 sub nr. 137/109/2007.

În ce privește pe inculpatul E.G. cauza a fost disjunsă întrucât, așa cum a reieșit din fișa de cazier (f. 491) acesta a mai săvârșit o infracțiune de omor, drept pentru care, prin ordonanța nr. 368/P/2006 din 12 decembrie 2006, s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice în condiții de internare, însă până în momentul sesizării instanței, actul solicitat nu a fost întocmit de I.N.M.L. București.

Ulterior, acest dosar a fost finalizat, iar prin rechizitoriul nr. 15/P/2007 din 09 februarie 2007, a fost sesizată instanța la 12 februarie 2007, cauza fiind înregistrată sub nr. 489/109/2007.

Prin încheierea din 08 mai 2007 s-a dispus conexarea acestui dosar la Dosar nr. 137/109/2007 având același obiect și inculpați Z.V. și alții.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 06 iulie 2006, Serviciul Investigații Criminalistică din cadrul I.P.J. Argeș, a sesizat faptul că în lacul de acumulare Vidraru, a fost găsit cadavrul unei persoane de sex feminin, neidentificat, care prezintă vizibile urme de violență, iar membrele inferioare sunt legate cu un cablu (f. 131 - 152 d.u.p.).

În urma investigațiilor pentru identificarea victimei și, în principal, din raportul de expertiză nr. 63862 din 17 iulie 2006, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Argeș, a rezultat că impresiunile digitale prelevate de la cadavrul cu identitate necunoscută, găsit la data de 06 iulie 2006 în lacul de acumulare Vidraru, sunt aceleași cu impresiunile digitale ale persoanei înregistrată pe fișa decadactilată din evidența sistemului AFIS 2000, cu următoarele date de stare civilă: S.A.M., fiica lui I. și N.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că victima S.A.M. locuia de circa 7 ani la domiciliul martorului S.D. din com. Tunari, sat Tunari, jud. Ilfov și practica prostituția în zona km. 43 de pe autostrada București - Pitești.

Martorul S.D. trăia în concubinaj cu sora inculpatului Z.V. din anul 1995, iar în luna aprilie 2006, aceasta a fost alungată din domiciliul martorului împreună cu cei doi minori, în prezent locuind la inculpatul Z.V., motiv pentru care, cei doi erau în relații de dușmănie.

Conform propriei declarații (f. 67 dosar instanță), victima S.A.M. locuia la martorul S.D. din 1998, acesta cunoscând că practica prostituția, beneficiind personal de serviciile acesteia, dar se ocupa și de „plasarea" acesteia, în zona autostrăzii București - Pitești.

În prima parte a lunii aprilie 2006, victima a dispărut de la domiciliul martorului S.D. și a locuit pentru o scurtă perioadă de timp la martorele M.I. și M.C. (prostituate din Republica Moldova ce aveau închiriat un apartament în Cartierul Militari din București).

În jurul datei de 13 aprilie 2006, martorul S.D. s-a deplasat cu autoturismul până la km. 43 la barul martorului C.M., unde s-a întâlnit cu inculpatul Z.V. zis S., acesta solicitându-i telefonic întâlnirea, de față fiind și inculpatul E.G. (zis P.), martorele M.I. și M.C. precum și victima.

Victima i-a adus la cunoștință martorului S.D. că nu mai dorește să locuiască la el ci vrea să stea cu surorile M., lucru care s-a și întâmplat.

La începutul lunii mai 2006, martorul S.D. a amenințat-o pe victimă cu moartea, nemulțumit că nu mai „lucrează" pentru el, despre acest lucru având cunoștință martorele M.I. și M.C. (f. 438-443), acestea relatând chiar că au reclamat acest lucru la poliție.

Mai precizează martorele, că S.D., la 13 iunie 2006, în timp ce se aflau pe autostradă împreună cu victima, le-au alergat cu săbii, acesta fiind însoțit și de alte persoane.

De precizat că martorele M.I. și M.C. nu au putut fi audiate în fața instanței, nemaifiind găsite la adresa cunoscută.

În ziua de 16 iunie 2006, susține martorul S.D. că a fost sunat de victimă, care i-a cerut să o primească la domiciliul său, lucru cu care a fost de acord, sens în care, a mers la km. 43 al autostrăzii și a luat-o. A doua zi, martorul i-a procurat victimei un telefon N.

În zilele de 19 și 20 iunie 2006, martorul S.D. a însoțit-o pe victimă tot în zona km. 43, unde a supravegheat-o în timp ce ea practica prostituția.

În dimineața zilei de 21 iunie 2006, S.D. l-a rugat pe martorul C.P. să-l transporte cu autoturismul (taxi) pe el și pe victimă la km. 43, propunere cu care a fost de acord, taximetristul întorcându-se apoi în com. Tunari.

Aici, victima și martora A.D. practicau prostituția iar în jurul orei 12,00, victima a intrat în pădure cu un client - declarația martorei A. - f. 85.

Martorul S.D., care în tot acest timp a rămas în barul din zonă, constatând că S.A.M. nu mai apare, a vorbit cu martora A.D., apoi a încercat de mai multe ori să ia legătura telefonic cu victima, dar a constatat că avea telefonul închis.

Apoi a sunat pe martorul C.P., să vină cu autoturismul să-l transporte la domiciliu, rugând pe lucrătorii barului și pe martora A.D. că dacă apare victima să-l sune.

La ora 15,14, victima S.A.M., al cărei telefon mobil a fost localizat în orașul Topoloveni Argeș, a sunat pe martorul S.D., informându-l că se află într-un A. al poliției și este condusă în mun. Giurgiu pentru un mandat de arestare, (fapt ce rezultă din declarația martorului S.D. - f. 67, C.P. - f. 70, procesul verbal aflat la f. 399 - 400 d.u.p. și listingul apelurilor efectuate de victimă f. 158-160 dosar instanță).

De pe telefonul victimei a mai apelat la ora 15,17 (f. 161), însă acest număr a fost contactat în sistem preplătit (cartelă) care nu prevede încheierea unui contract cu societatea de telefonie, motiv pentru care nu s-a putut identifica posesorul lui (f. 198 dosar instanță).

În legătură cu împrejurările în care s-ar fi comis fapta, în actul de sesizare al instanței, se reține că în ziua de 21 iunie 2006, în jurul orelor 13,00, inculpații Z.V. și E.G. au luat victima cu autoturismul marca A., după care au obligat-o să-l contacteze telefonic pe martorul S.D., obligând-o să-i transmită un mesaj scurt, cu următorul conținut „d-le avocat sunt într-un A. al poliției și sunt transportată la Giurgiu, pentru un mandat de arestare".

Se reține că apoi inculpații s-au deplasat în estul localității Capățâneni, jud. Argeș, unde i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure, apoi au sugrumat-o, după care i-au legat membrele inferioare cu un cablu și au aruncat-o în lac, fiind descoperită la data de 06 iulie 2006.

Într-adevăr, din raportul de necropsie medico-legală nr. 144/B/2006 întocmit de S.M.L. Argeș la data de 31 octombrie 2006, rezultă că „moartea numitei S.A.M. a fost violentă. Ea s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unei sugrumări. Între leziunile traumatice cervicale și deces există legătură directă de cauzalitate".

Se reține în actul de sesizare a instanței - f. 5, că victima inițial, cel mai probabil, a fost lovită, după care a fost sugrumată, neexcluzând posibilitatea ca acest eveniment traumatic să se fi produs în habitaclul unui autoturism (din examinarea externă a victimei - pete de sânge pe pantaloni la nivelul coapselor, pe fețele anterioare, sugerează poziția ei de șezând). Nu se exclude posibilitatea ca agresorul să fi fost poziționat în spatele victimei în momentul sugrumării.

În stabilirea corectă a situației de fapt, instanța de fond, în baza susținerilor din actul de sesizare, a încercat a stabili locul unde a fost comisă infracțiunea, fiind făcute următoarele mențiuni:

Se susține că aceasta s-ar fi putut produce în habitaclul autoturismului.

S-au efectuat percheziții pentru cele două autoturisme deținute de inculpatul Z.V., marca M. și A., însă urmele de substanță biologică ce interesau cauza, au fost găsite numai în autoturismul A. (f. 224 - 262 d.u.p).

Din raportul de expertiză biocriminalistică nr. 211168 din 01 august 2006 (f. 313 și urm. d.u.p.) rezultă următoarele:

- pe mânerul ușă stg. spate, s-au descoperit celule epiteliale ce corespund unui profil genetic al unei persoane de sex masculin, notată cu PI, diferit de cel al probei de referință recoltată de la numitul Z.V.;

- pe mânerul ușă dreapta față, s-au descoperit celule epiteliale cu un amestec de profile genetice ce provin de la minim 2 persoane (PI fiind inclus în acest amestec);

- mâner ușă dreapta spate - s-au descoperit celule epiteliale rezultate dintr-un amestec de profile genetice ce provin de la minim 3 persoane, profilul genetic al victimei S.A.M. fiind inclus în acest amestec;

- rest de țigaretă - s-au descoperit celule epiteliale - un profil genetic al unei persoane de sex feminin necunoscută, notată cu F2 diferit de cel al persoanei notată cu FI;

- bâta din lemn (aparținând inculpatului Z.V. în scop de autoapărare așa cum susține) - s-au descoperit pe întreaga suprafață (zona A - mâner - zona B) celule epiteliale cu un amestec de profile genetice ce provin de la minim 3 persoane profilul genetic al inculpatului Z.V. și al victimei fiind inclus în acest amestec.

- probele de sânge găsite pe preșul din stg. spate, pe mocheta din stg. spate, din portbagaj, de pe tapițeria ușii stg. spate și de sub scaunul dr. față a autoturismului s-au dovedit a fi sânge ce nu aparțin speciei umane.

- mocheta ridicată din portbagajul autoturismului nu prezintă urme de sânge.

Prima instanță menționează că se susține, în actul de sesizare al instanței, că cei doi inculpați i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure (bâta) și apoi au sugrumat-o.

Evidențierea pe bâtă a celulelor epiteliale ale victimei și inculpatul Z.V. nu demonstrează agresarea victimei cu acest obiect contondent de către inculpat, întrucât nu s-au evidențiat urme de sânge pe acest obiect, iar inculpatul nu a negat niciodată că nu o cunoștea pe victimă și aceasta s-a putut afla în autoturismul său în alte împrejurări.

În mod constant s-a reținut în rechizitoriu că victima s-a aflat doar în prezența celor doi inculpați din momentul dispariției sale din zona km. 43 a autostrăzii București - Pitești (ziua de 21 iunie 2006 orele 12,00) și până în momentul decesului și aruncării ei în lacul Vidraru.

Proba științifică care demonstrează contrariul și care nu a putut fi combătută în nici un mod este raportul de expertiză biocriminalistică nr. 211146 din 02 august 2006 (f. 209 și urm. d.u.p.) din care rezulta următoarele:

- pantalonii tip blue-jeans (aparținând victimei) prezentau urme de sânge uman al cărui profil genetic aparține unei persoane de sex feminin necunoscută (notată cu FI) diferită de cel al probei biologice recoltate de la victimă;

- chilotul (victimei) prezintă urme de sânge uman al cărui profil genetic aparține tot persoanei de sex feminin - notată cu FI.

Se pune în mod firesc întrebarea, în opinia instanței de fond, cine erau cele 2 persoane de sex feminin notate cu FI și F2, de ce nu au putut fi identificate (organul de urmărire penală nici nu amintește de existența lor), iar prezența lor în preajma victimei vine să răstoarne întreg eșafodajul construit de acuzare cu privire la persoanele care o însoțeau pe victimă.

De la argumentele de ordin științific care vin să conducă la concluzia că prezența inculpatului Z.V. lângă victimă, începând cu 21 iunie 2006 ora 12,00 și până în seara aceleiași zile, nu a fost demonstrată, instanța de fond a analizat probele testimoniale administrate în cauză:

Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul Z.V. a susținut că nu este autorul infracțiunii de omor, că în ziua de 21 iunie 2006 s-a aflat în domiciliu unde a efectuat diferite lucrări de construcție la un imobil proprietatea sa ajutat fiind de mai multe persoane. Susține inculpatul că în dimineața acelei zile, a împrumutat autoturismul marca A. inculpatului E.G. – P., în autoturism aflându-se și telefonul său mobil, iar autoturismul a fost restituit în seara aceleiași zile - în jurul orelor 24,00.

În dovedirea acestei apărări au fost audiați martorii S.F., I.A. (audiați atât în cursul urmăririi penale f. 448, f. 449 cât și în fața instanței f. 106, 107), precum și martorii M.M. f. 169, Z.M. f. 170, care au arătat că au lucrat în domiciliul inculpatului Z.V. în luna iunie 2006 la construcția unui spațiu comercial și că inculpatul îi ajuta și el la construcția imobilului, însă acesta mai părăsea domiciliul din când în când, pentru perioade scurte, pentru a se aproviziona cu materiale de construcție.

Edificatoare în acest sens, în opinia primei instanțe, este și depoziția martorului C.N.C. (f. 453 d.u.p. și f. 86 dosar instanță), din care rezultă cu certitudine că în ziua de 21 iunie 2006 (dată reținută cu exactitate și legată de prezența sa la Judecătoria Buftea - depune în acest sens și copia sentinței penale nr. 1532 din 21 iunie 2006 a Judecătoriei Buftea în care a avut calitatea de inculpat fratele său - aflată în Dosar nr. 146/46/2007 al Curții de Apel Pitești), în jurul orelor 13,00 a fost la domiciliul inculpatului să-i ducă unele bunuri, 1-a găsit acasă și a discutat personal cu acesta.

Se argumentează de organul de urmărire penală, pe baza listingului convorbirilor telefonice efectuate de la posturile telefonice aparținând inculpaților E.G., Z.V. și victimei, că cei trei au parcurs același traseu (f. 399 d.u.p.), astfel: orele 8,56 - 10,12 - Vânătorii Mici - autostrada București - Pitești km. 42,5, jud. Giurgiu, orele 14,37 - 14,41 Găești jud. Dâmbovița, orele 15,09 Topoloveni, jud. Argeș, orele 15,30 Pitești, orele 15,33 Pitești, orele 21,26-21,30 estul localității Căpățâneni, jud. Argeș, ora 21,38 Curtea de Argeș, ora 23,34 - Șoseaua de centură com. Tunari jud. Ilfov.

Prima instanță, cu privire la procesul-verbal din 24 iulie 2006 al I.P.J. Argeș - Serviciul de Investigații Criminale (f. 399 d.u.p.), fundamentat pe răspunsul primit de la M.A.I. – D.G.I.P.I., Serviciul de Informații și Protecție Internă Argeș, consideră că se pune problema în ce măsură acesta constituie un mijloc de probă în sensul legii penale, ele fiind strict reglementate în titlul III C. proc. pen.

Prin procesul-verbal se identifică și localizează terminalele telefoanelor mobile aparținând celor 2 inculpați și victimei (telefoane utilizate în sistem cartelă), fără a se preciza cum s-a putut realiza acest lucru, respectiv stocarea acestor informații pentru o dată retroactivă, pentru care nu se cunoștea la momentul respectiv că ar putea interesa în cauză.

Mijloacele de probă legale sunt procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați aflate la f. 419 și urm. d.u.p., și care au avut la bază autorizațiile emise de Tribunalul Argeș prin încheierile din 18 și 19 iulie 2006 (f. 412, 415 d.u.p.). Din conținutul acestora rezultă că aceasta a vizat o perioadă de 30 de zile începând cu 18 și respectiv 19 iulie 2006 și nu a retroactivat. Astfel, localizarea telefoanelor celor doi inculpați pentru 21 iunie 2006 nu s-a obținut legal și astfel nu poate fi folosit în procesul penal conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând conținutul convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpați, în opinia instanței de fond rezultă faptul că cel care se teme de o eventuală tragere la răspundere penală este inculpatul E.G. și nicidecum Z.V. care precizează că „mă duc acolo să văd care e treaba, mâine mă duc cu avocatul".

Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a constatat nevinovăția inculpatului Z.V. în comiterea infracțiunii de omor, astfel încât în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul E.G. a decedat, iar cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul, și dacă acesta a avut legătură cu infracțiunea pentru care a fost trimis în instanță, instanța de fond a dispus administrarea probei cu martori, astfel:

Din depozițiile acestora: R.C.C. f. 169, G.E. f. 169, P.D. f. 171, D.L. f. 102, M.C. f. 203, rezultă că inculpatul E.G. zis P. era o persoană violentă, agresivă și impulsivă, iar din cauza mustrărilor de conștiință, considerându-se că este singurul vinovat de comiterea infracțiunii de omor, iar Z.V. ar fi nevinovat s-a sinucis, ingerând mai multe pastile.

În opinia instanței de fond, acesta este un argument în plus în ce privește nevinovăția inculpatului Z.V., aspect ce se coroborează și cu susținerea acestuia în sensul că autoturismul său A. în care se afla și telefonul mobil a fost în ziua de 21 iunie 2006 în folosința inculpatului E.G.

Martorii care au lucrat la imobilul inculpatului Z.V. (menționați anterior) au precizat că autoturismele acestuia erau parcate în stradă în fața domiciliului, și erau luate spre folosință de rude sau de prieteni ai acestuia.

Faptul că inculpatul E.G. nu avea permis de conducere f. 182 dosar instanță, apreciază instanța de fond, nu înseamnă că acesta nu putea conduce autoturismul inculpatului Z.V., martorii susținând că el folosea autoturismul, mai mult el a suferit chiar o condamnare pentru o astfel de infracțiune (2 ani cu art. 81 C. pen. pentru art. 78 alin. (1) din O.U.G. 195/2002 - cazier f. 491, alături de o condamnare pentru infracțiunea de omor comisă în minoritate).

Fiind audiat în cursul urmăririi penale f. 484, inculpatul E.G. nu recunoaște că a folosit autoturismul inculpatului Z.V. și nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor pentru care a fost trimis în judecată.

Conform instanței de fond, fără a mai putea fi constatată vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal.

În ce privește pe inculpații B.F., P.N. și C.F., instanța de fond a reținut următoarele:

În încercarea de a-l disculpa pe soțul său - inculpatul Z.V., soția - martora Z.T. (f. 451 d.u.p.) l-a căutat pe inculpatul B.F. zis P. - cumnatul său și i-a solicitat să meargă „la depozitul de materiale de construcții al lui N. și să întrebe dacă S. (inculpatul Z.V.) are o factură din 21 iunie 2006, la el la magazin".

Astfel, la data de 08 septembrie 2006, inculpatul B.F. s-a prezentat la firma SC C.P. SRL București, cu punct de lucru în com. Stefăneștii de Jos jud. Ilfov al cărui administrator este inculpatul P.N.

Conform motivării sentinței, din declarațiile acestuia nu rezultă că inculpatul B.F. i-ar fi spus în ce scop vor fi folosite actele respective.

De altfel, în opinia instanței de fond, este singulară declarația inculpatului B.F. aflată la f. 43 d.u.p. in sensul că martora Z.T. i-ar fi specificat că actele îi trebuia pentru a fi folosite în dosarul penal în care este cercetat soțul său - inculpatul Z.V.

În prima declarație dată în cursul urmăririi penale - f. 43, inculpatul B.F. relatează că martora i-a spus să obțină o factură pentru data de 21 iunie 2006 pe numele lui Z.V., iar inculpaților P.N. și C.I. le-a spus doar că îi folosește cumnatului din Tunari pentru materiale de construcții.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul B.F. a susținut că nu a știut în ce scop vor fi folosite actele, iar inculpații P.N. și C.I. nu au întrebat acest lucru, aceștia declarând în mod constant că nu au cunoscut că ele vor servi la crearea unui alibi pentru inculpatul Z.V.

Astfel, inculpatul B.F. - f. 47 dosar instanță relatează: „în ziua de 08 septembrie 2006, m-am deplasat la firma menționată, m-am întâlnit cu patronul P.N. și i-am adus la cunoștință scopul vizitei. Întrucât patronul se grăbea să plece și la o distanță de 2-3 m se afla inculpatul C.I., acesta a auzit discuția și la solicitarea lui P.N. am mers în incinta societății și acesta mi-a dat actele solicitate”. A făcut acest lucru la rugămintea patronului firmei care i-a spus „să mă rezolve".

Este de necontestat, în opinia instanței de fond, că prin întocmirea facturii nr. 4904494 și a chitanței nr. 6456690 din 21 iunie 2006, (f. 130 d.u.p.) pe numele lui Z.V., inculpatul C.I. a comis cu intenție infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 290 C. pen., la instigarea inculpatului B.F., însă din întreg materialul probator administrat în cauză nu se poate reține că, prin această activitate, ei au urmărit să favorizeze pe inculpatul Z.V., în sensul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

În opinia primei instanțe, intelectiv, inculpații B.F., P.N. și C.I. trebuiau să știe că persoana pe care o ajută (inculpatul Z.V.) a săvârșit o infracțiune în raport de care actul de justiție penală presupune urmărirea penală, judecata, respectiv executarea pedepsei.

Este adevărat, reține prima instanță, că inculpatul B.F. - cumnatul inculpatului Z.V. știa că la momentul când a cerut întocmirea actelor false, acesta era arestat, dar acest fapt nu poate conduce la concluzia că rezultatul demersului său - obținerea actelor false, va fi folosit de martora Z.T. în procesul penal al soțului său.

Acest aspect nu poate fi reținut în cazul inculpaților P.N. și C.I., despre care nu există nici o probă că ar fi avut cunoștință despre cercetarea/arestarea inculpatului Z.V., acest lucru fiindu-le adus la cunoștință cu ocazia propriilor audieri la I.P.J. Ilfov, în condițiile în care, așa cum am arătat, nu locuiau în aceeași localitate, nu era un client permanent al societății.

În final, în ce privește încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare a instanței, tribunalul a apreciat că nu este legală.

Astfel, în ce privește pe inculpatul B.F. s-a considerat că nu se poate reține infracțiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.

Simpla falsificare a înscrisului sub semnătură privată nu constituie infracțiune. Această acțiune trebuie să fie urmată de folosirea înscrisului de către cel care a fost autorul falsificării sau înscrisul falsificat să fie încredințat spre folosire, altei persoane.

Deoarece falsul în înscrisuri sub semnătură privată include și folosirea înscrisului falsificat nu s-a putut reține ca infracțiune distinctă uzul de fals.

Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B.F. din infracțiunile prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. și art. 26 rap. la art. 291 C. pen. într-o singură infracțiune prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

În opinia instanței de fond autorul infracțiunii de fals este inculpatul C.F.I.

Pentru aceștia, în raport de gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care au fost comise dar și criteriile care caracterizează persoana inculpaților, tribunalul a apreciat că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Ambii inculpați au avut o poziție sinceră în tot cursul procesului penal, nu au antecedente penale, inculpatul C.I. la data comiterii faptei era angajat la firma administrată de inculpatul P.N., iar anterior a lucrat la SC M.R. SRL (f. 195), este singurul sprijin al părinților săi bolnavi (f. 194-197 dosar instanță); circumstanțe în raport de care s-a apreciat că îndreptarea acestora poate avea loc și fără aplicarea unei pedepse, ci prin aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei.

Neexistând probe din care să rezulte că inculpatul P.N. l-ar fi instigat pe inculpatul C.I. să întocmească în fals cele două acte, instigarea existând doar în sarcina inculpatului B.F., instanța de fond a dispus achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen.

Pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, instanța a dispus achitarea inculpaților B.F., P.N. și C.F.I. în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru considerentele expuse mai sus.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor false întocmite de inculpatul C.F.I., respectiv factura și chitanța aflate la f. 129-130 d.u.p

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpații B.F. și C.F.I. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat (urmare aplicării amenzii administrative) iar restul cheltuielilor avansate de stat au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

În motive de apel sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

În mod nelegal s-a dispus achitarea inculpatului Z.V. în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. apreciind că acesta nu este autorul infracțiunii de omor calificat prev. si ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) CC. pen.

În motivele scrise de apel se arată că din probatoriul administrat în cauza rezulta următoarea situație de fapt:

Inculpatul Z.V. o cunoștea pe victima S.A.M. cu mulți ani în urmă, întrucât aceasta locuia la domiciliul martorului S.D., care era în relații de concubinaj cu sora inculpatului.

În prima parte a lunii aprilie 2006, victima a părăsit domiciliul martorului S.D., iar in jurul datei de 12-13 aprilie 2006, martorul a primit un telefon de la inculpatul Z.V., propunându-i să se întâlnească la km 43, pe autostrada Pitești - București, întrucât și inculpatul o revendica din interes material pe victimă, deoarece aceasta se prostituase anterior și în folosul acestuia.

La locul indicat, martorul s-a întâlnit cu inculpații Z.V. și E.G., apoi s-au întâlnit cu victima, care a spus ca nu mai dorește să locuiască în domiciliul lui S.D., ci vrea să locuiască în Cartierul Militari din București, cu martorele M.I. și M.C., care practicau prostituția în aceeași zona a Km. 43 pe autostrada București - Pitești.

Martorul S.D. a declarat în instanță - declarație aflată la filele 67-69, că in jurul datei de 15 iunie 2006, victima i-a telefonat și i-a cerut să o reprimească în domiciliul sau, ca nu mai vrea să stea la cei doi inculpați, cunoscuți sub numele de S. și P. Aceștia s-au întâlnit intr-o pădure din zona km. 43, întrucât victima nu vroia să fie văzută de cei doi inculpați, care se aflau într-un bar situat in apropiere.

Martorul a declarat că inculpatul Z.V. a sunat-o ulterior pe victimă, dar aceasta nu i-a răspuns.

În zilele următoare, martorul i-a cumpărat un telefon mobil cu cartela și a însoțit-o in zona km. 43, unde victima practica prostituția, supraveghind-o dintr-un bar.

În dimineața zilei de 21 iunie 2006, martorul C.P. i-a transportat cu autoturismul, pe S.D. și pe victimă in zona km. 43, primul a plecat spre București, victima a plecat să practice prostituția în zona din apropiere si martorul S.D. a rămas în bar, să o supravegheze.

În aceeași zi, in jurul orei 12,30, martorul S.D., constatând ca victima nu mai apare, a întrebat-o pe martora A.D., care o cunoștea pe victima și care practica prostituția în aceeași zona, daca a văzut-o pe victima. Această martora i-a relatat că, în urma cu cca. 30 de minute, o persoana de sex masculin i-a spus ca a fost cu victima și a venit o alta persoană, a luat-o și victima nu s-a mai întors, așa cum rezulta din declarația martorei aflata la filele 436-437 in dosarul de urmărire penala.

Martorul S.D. i-a telefonat victimei, dar aceasta avea telefonul închis, astfel că, după ce a mai așteptat-o cca. 3 ore, l-a chemat pe martorul C.P. să-l transporte cu mașina la domiciliu, în com. Tunari.

Înainte de plecare, acest martor i-a rugat pe lucrătorii de la bar si pe martora A.D. sa-i spună victimei, când apare în zona, să-i telefoneze.

Din listingul convorbirilor telefonice efectuate de la telefoane - posesorii inculpați E.G., Z.V. - posesor victima S.A.M. - posesor martorul S.D. a rezultat că, în ziua de 21 iunie 2006. cei doi inculpați si victima se aflau pe raza orașului Topoloveni, conform actului aflat la filele 399-401 în dosarul de urmărire penala.

Din aceasta zona, la ora 15,14 victima sub amenințarea celor doi inculpați, l-a sunat pe martorul S.D. și i-a spus că se află într-o mașină a politiei și este dusă în mun. Giurgiu, pentru un mandat de arestare.

Pe baza listingului convorbirilor telefonice efectuate în zilele de 21 si 22 iunie 2006, de la posturile telefonice enumerare mai sus și a localizării celulelor-relee de transmitere a comunicațiilor telefonice, s-a realizat traseul în timp și spațiu parcurs de inculpații Z.V., E.G. și victima S.A.M., așa cum rezultă din actul aflat la filele 399-401 în dosarul de urmărire penala.

Conform motivelor scrise de apel, din analiza acestuia rezulta că, în ziua de 21 iunie 2006, cei doi inculpați s-au deplasat pe următorul traseu:

- localitatea Vânătorii Mici, autostrada București-Pitești km. 42,5: orele 8,56

- 10,12; orașul Titu: orele 14,37-14,41; orașul Găiești: ora 15,04; orașul Topoloveni: orele 15,09; municipiul Pitești

- str. G.: ora 15,30 și str. D.: ora 15,33; estul localității Capataneni, jud. Argeș: orele 21,26 - 21,30; municipiul Curtea de Argeș: orele 21,38; șoseaua de centura - comuna Tunari, jud. Ilfov: orele 23,34-23,35.

Din examinarea traseului parcurs de cei doi inculpați și coroborând relatările martorilor S.D. si A.D. rezulta că, în ziua de 21 iunie 2006, în jurul orelor 13,00, inculpații au luat victima cu autoturismul marca A., proprietatea inculpatului Z.V., pe traseu au obligat-o să-l sune pe telefonul mobil pe martorul S.D. si să-i transmită mesajul cu următorul conținut:,,domnule avocat, sunt într-un A. al politiei și sunt transportată la Giurgiu, pentru un mandat de arestare.

Arată procurorul că din listingul convorbirilor telefonice rezultă că după telefonul victimei, la 21 iunie 2006, ora 15,14, in timp ce se afla în orașul Topoloveni, aceasta l-a sunat pe martorul S.D., convorbirea fiind scurtă, de 26 de secunde.

În continuare, se susține în motivele de apel, inculpații și victima s-au deplasat pe traseul Topoloveni - Pitești - estul localității Capataneni jud. Argeș, unde cei doi i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure, apoi au sugrumat-o, i-au legat picioarele cu un cablu si au aruncat-o în lacul de acumulare Vidraru - unde a fost găsit cadavrul, la data de 06 iulie 2006.

Din raportul de necropsie medico-legală nr. 144/B/2006 întocmit de S.M.L. Argeș la data de 31 octombrie 2006, act aflat la filele 166-168 în dosarul de urmărire penala rezulta următoarele:

„Moartea numitei S.A.M. a fost violentă. Ea s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unei sugrumări. Între leziunile traumatice și deces există legătură directă de cauzalitate.

Celelalte semne de violență constatate la necropsie s-au putut produce:

- cele cu caracter vital, prin lovire cu și de corp dur;

- cele fără caracter vital, cel mai probabil prin zgâriere.

Victima, cel mai probabil, a fost lovită, după care a fost sugrumată, neexcluzând posibilitatea ca acest eveniment traumatic să se fi produs în habitaclul unui autoturism, așa cum rezulta și din datele de ancheta, coroborate cu examinarea externă a victimei - pete de sânge pe pantaloni la nivelul coapselor, pe fețele anterioare, care sugerează poziția de șezând.

Nu exclude posibilitatea ca agresorul să fi fost poziționat în spatele victimei în momentul sugrumării.

Apreciază că decesul a putut surveni în urma cu aproximativ 15 zile de la data autopsiei.

Autopsia s-a efectuat la data de 06 iulie 2006.

Raportul de necropsie a fost avizat de Comisia de Avizare si Control de pe lângă I.N.M.L. București-actul nr. E2/13129/08 decembrie 2006, fila 165 în dosar.

Efectuându-se o percheziție domiciliara, la data de 21 iulie 2006, din autoturismul marca A., aparținând inculpatului Z.V. s-au ridicat urme de substanța biologica de pe mânerul de deschidere al ușii autoturismului, de pe preșuri, mochete, din portbagaj, tapițerie și de pe o bâta din lemn, identificată intre scaunul șoferului si portiera stg. față, astfel că s-a dispus efectuarea unei expertize biocriminalistice genetice.

Din concluziile raportului de expertiza biocriminalistică nr. 211168 din 01 august 2006 efectuat de Institutul de Criminalistica al I.G.P.R., act aflat la filele 313 si urm. în dosarul de urmărire penala rezulta următoarele:

Pe mânerul ușii dreapta spate a autoturismului A. proprietatea inculpatului Z.V. s-au identificat celule epiteliale - un amestec de profile genetice care provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei de referința recoltată de la victima S.A.M. este inclus în acest amestec.

Pe mânerul bâtei din lemn au fost identificate celule epiteliale - un amestec de profile genetice, ce provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei de referința recoltata de la inculpatul Z.V. este inclus în acest amestec.

Pe zona de lovire a bâtei - zona B - exista celule epiteliale - un amestec de profile genetice, ce provin de la minim trei persoane. Profilul genetic al probei de referința recoltată de la inculpatul Z.V. este inclus în acest amestec alături de cel al victimei S.A.M.

Din analiza concluziilor raportului de expertiza biocriminalistică nr. 211168 din 01 august 2006 efectuat de Institutul de Criminalistica al I.G.P.R. rezulta, indubitabil în opinia procurorului, că inculpatul Z.V. a lovit-o pe victima cu bâta din lemn găsită în autoturismul marca A. proprietatea acestuia.

În motivele de apel se menționează că instanța de fond a interpretat eronat această probă, motivând în sentința penala pronunțata că evidențierea pe bâta de lemn a celulelor epiteliale ale inculpatului Z.V. nu demonstrează agresarea victimei cu acel corp contondent de către inculpat, întrucât nu s-au evidențiat urme de sânge pe acel obiect.

Dar coroborând concluziile raportului de necropsie care a evidențiat pe corpul victimei leziuni cu caracter vital produse prin lovire cu corp dur, arată procurorul că nu poate fi exclusă folosirea bâtei din lemn în producerea leziunilor care nu era obligatoriu să producă sângerare, nefiind corp înțepător sau tăietor-despicător, ca să se evidențieze si urme de sânge, în afara celulelor epiteliale.

Faptul ca ambii inculpați au săvârșit infracțiunea de omor calificat, fiind împreună în seara zilei de 21 iunie 2006 rezulta și din conținutul actului aflat la filele 399 si urm. dosar de urmărire penala.

Astfel, din analiza listingului convorbirilor telefonice rezulta că din estul localității Capataneni au fost efectuate convorbiri telefonice în același interval de timp, de către cei doi inculpați, de pe telefoanele mobile care le aparțineau. Astfel, la ora 21,28 inculpatul Z.V. a efectuat o convorbire telefonica și, la ora 21,27-21,30, inculpatul E.G. a efectuat o convorbire telefonica. În aceasta situație, neputând ca un singur inculpat să vorbească în același timp - ora 21,38 de pe doua telefoane mobile, rezultă indubitabil că ambii s-au aflat în același loc, în același interval de timp; astfel, în opinia procurorului, apărarea inculpatului Z.V. ca nu a comis infracțiunea de omor asupra victimei S.A.M. urmează a fi înlăturată.

Tot din analiza conținutului aceluiași act - fila 399, rezultă că ambii inculpați, la 21 iunie 2006 se aflau pe Șoseaua de centura com. Tunari jud. Ilfov, întrucât fiecare a efectuat câte un apel telefonic: inculpatul Z.V. a sunat la ora 23,34 și inculpatul E.G. a sunat la ora 23,35.

În mod nejustificat, în opinia acuzării, instanța de fond a apreciat că această proba nu a fost obținută legal și a înlăturat-o din cauza, întrucât pentru localizarea unor apeluri efectuate de pe anumite posturi de telefonie mobila, fără înregistrarea conținutului convorbirilor telefonice nu este prevăzută de lege autorizarea prealabilă a instanței.

După comiterea omorului, inculpatul E.G. a părăsit țara.

În motivele scrise de apel se arată că Tribunalul Argeș, prin încheierile pronunțate la 18 iulie si 19 iulie 2006 în Dosarele nr. 1764/P/2006 și nr. 1797/P/2006 a autorizat pe 30 de zile interceptarea si înregistrarea pe suport magnetic a convorbirilor efectuate de pe telefoanele aparținând celor doi inculpați - acte aflate la filele 412-416.

Din procesele-verbale de redare scrisă a convorbirilor interceptate si înregistrate pe suport informatic dintre cei doi inculpați rezultă că, după ce a părăsit țara, inculpatul E.G. l-a sunat pe inculpatul Z.V. de mai multe ori, acesta din urma folosind alt telefon mobil decât cel care l-a folosit în ziua de 21 iunie 2006, despre care a declarat ulterior că l-a pierdut.

Edificatoare, în opinia acuzării, sunt următoarele convorbiri redate scris la filele 419-423 în dosarul de urmărire penala:

- convorbirea din data de 20 iulie 2006, ora 14,48, prin care inculpatul Z.V. îl avertizează pe inculpatul E.G. să nu mai vorbească prin telefon, chiar daca e cu cartela, „nu contează, telefon e„ apoi spune că se va duce cu avocatul, deci la chemarea organelor de politie, întrucât a doua zi a fost pentru prima data audiat în cauza si imediat adaugă „pe tine te-a zgâriat. Nu te-a zgâriat. Te-a zgâriat pisica sălbatica care. pe tine nu te-a zgâriat,, deducându-se din continuarea convorbirii și din limbajul acestuia ca îl întreba insistent pe inculpatul E.G. daca victima l-a zgâriat, și în același timp că are cunoștința că se fac cercetări în cauză;

- convorbirea din data de 20 iulie 2006, ora 19,06- redată scris la filele 422-423 în dosarul de urmărire penala din care rezultă că inculpatul E.G. i-a spus inculpatul Z.V. că, daca întreabă de el - e clar că organele de cercetare penala, să spună „nu știu unde este.,, și i-a mai sus ca „daca e, doamne ferește ceva luam unul bă, ce sa facem, nu mergem amândoi.”, se deduce că se referea la posibilitatea ajungerii a ambilor într-un loc de detenție.

S-a susținut de acuzare că instanța de fond a dat o apreciere greșita și acestei probe, considerând că din conținut ar rezulta că vinovat de omor ar fi doar inculpatul E.G.

De fapt, din redarea conținutului convorbirii rezulta că inculpatul E.G. sugera că fapta să fie recunoscuta doar de unul dintre cei doi inculpați, ca să nu meargă amândoi în detenție, deși omorul fusese comis de ambii.

Nesinceritatea inculpatului Z.V. rezultă din toate declarațiile contradictorii pe care le-a dat, atât în faza de urmărire penala, cât și in fața instanței de fond.

Acesta, în declarația data la 21 iulie 2006,- act la filele 16-17 în dosarul de urmărire penala precizează că autoturismul marca A. a fost folosit numai de el, cu mici excepții, când i-a împrumutat-o unui frate al inculpatului E.G. zis P., iar ulterior, intr-o declarație data în prezența apărătorilor aleși, la 08 noiembrie 2006, după ce luase cunoștința de faptul ca telefonul sau mobil fusese localizat la 21 iunie 2006 în zona Vânătorii Mici – Găiești – Topoloveni – Pitești - Căpățâneni a declarat ca i-ar fi împrumutat autoturismul în acea zi inculpatului E.G., lăsându-și telefonul mobil în mașina menționată.

Fiind audiat, inculpatul E.G. a negat constant ca i-ar fi cerut inculpatului Z.V. autoturismul A. în ziua de 21 iunie 2006 și că l-ar fi condus, cu mențiunea că primul inculpat nici nu poseda permis de conducere, declarație pe care și-a menținut-o și la confruntarea făcută între cei doi - conform procesului-verbal aflat la filele 456-457 în dosarul de urmărire penală.

Tot în încercarea de a nu fi inculpat pentru omorârea victimei S.A.M., inculpatul Z.V. a propus în apărare martori care să declare ca acesta, în luna iunie 2006 i-a angajat pentru efectuarea unei construcții la domiciliul sau și nu lipsea în timpul zilei decât pentru circa o ora, iar în acea perioada inculpatul E.G. lua autoturismele inculpatului Z.V. și le conducea, revenind după cea 1-2 ore. Aceasta apărare pe care și-o face inculpatul Z.V. este mult ulterioară celor declarate la începutul cercetărilor penale, martorii fiind audiați prima data în decembrie 2006 - declarații aflate la filele 448 și urm în dosarul de urmărire penala.

Instanța de fond în mod eronat a apreciat, în opinia acuzării, drept sincere declarațiile martorilor S.F., I.A., M.M., M.M. și N.C.C., întrucât inculpatul Z.V., deși a fost audiat amănunțit de mai multe ori până în decembrie 2006, numai după ce a luat cunoștința de probele administrate în cauză, care îl inculpau pentru omorârea victimei S.A.M., si-a creat alibiul că nu a părăsit domiciliul în ziua de 21 iunie 2006 și i-a propus pe acești martori în susținerea apărării sale, martori care aveau interes să declare favorabil acestuia, o parte din ei fiind rude ale inculpatului si ceilalți fiind în relații de prietenie cu acesta, fiind plătiți pentru efectuarea unor munci în gospodăria inculpatului.

În opinia acuzării, printr-o corectă și justă interpretare și coroborare a întregului probatoriu administrat în cauză, aceste declarații ale martorilor menționați mai sus trebuiau înlăturate ca nesincere.

Cu intenția vădită de a nu răspunde penal pentru infracțiunea de omor comisă asupra victimei, pe parcursul urmăririi penale, după arestarea preventiva, inculpatul Z.V. a declarat că la 21 iunie 2006, a mers și a cumpărat materiale de construcție de la SC C.P. SRL - punct de lucru în comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov și a depus la dosarul cauzei factura fiscala nr. 4904494 din 21 iunie 2006 și chitanța nr. 6456690 din 21 iunie 2006.

Sub acest aspect, arată acuzarea că cercetările efectuate în cauză cu privire la această nouă apărare formulată de inculpatul Z.V. au stabilit următoarele:

La data de 08 septembrie 2006, inculpatul B.F., cumnat al inculpatului Z.V., a mers la punctul de lucru al SC C.P. SRL, situat în com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov și i-a solicitat patronului acestei firme, inculpatului P.N., să-i elibereze o factura și chitanță în care să se menționeze că, la data de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. ar fi cumpărat de la acea firma mai multe materiale de construcție.

În declarația data la 15 noiembrie 2006, în prezența avocatului, act aflat filele 47-48 în dosarul de urmărire penala, inculpatul B.F. a declarat următoarele:

- La începutul lunii septembrie 2006, soția inculpatului Z.V. l-a rugat sa meargă la depozitul societății comerciale menționate mai sus și să-i obțină o chitanța și factură, pentru data de 21 iunie 2006, spunându-i că actele sunt necesare pentru cauza în care era cercetat inculpatul Z.V.;

- Inculpatul B.F., a doua zi, respectiv la 08 septembrie 2006, a mers la punctul de lucru al firmei și i-a solicitat inculpatului P.N. să elibereze o chitanța și o factură pe care să treacă data de 21 iunie 2006, precizându-i că actele sunt necesare inculpatului Z.V. în apărare, să demonstreze că la data respectiva, acesta se afla în domiciliu, precizându-i totodată inculpatul P.N. că inculpatul Z.V. este arestat;

- Inculpatul P.N. l-a chemat pe angajatul firmei, inculpatul C.F.I. și i-a spus acestuia să-i elibereze inculpatului B.F. factura si chitanța solicitate;

- Inculpatul B.F. a mai declarat că i-a spus inculpatului C.F.I. să treacă pe factura și chitanța data de 21 iunie 2006 și numele lui Z.V. întrucât acesta este arestat și actele sunt necesare la dosarul cauzei, iar inculpatul C.I. a completat înscrisurile cu data si numele indicate;

- Inculpatul B.F. a înmânat înscrisurile false soției inculpatului Z.V. ulterior, la 06 sau 07 noiembrie 2006 a mers la punctul de lucru al firmei amintite și l-a întrebat pe inculpatul C.F.I. daca au în contabilitate copiile facturii și chitanței, ocazie cu care i-a precizat din nou acestuia că actele erau necesare inculpatului Z.V. care era arestat pentru omor.

În declarația data la 15 noiembrie 2006, în prezenta avocatului - act aflat la filele 64-65 în dosarul de urmărire penala, inculpatul P.N. nu a recunoscut că inculpatul B.F. i-ar fi spus pentru ce solicita, la data de 09 septembrie 2006, un bon de materiale, dar ca l-a trimis la inculpatul C.F.I. să-i spună ce problema are si să-l servească, ulterior aflând de întocmirea în fals a documentelor contabile menționate.

Această declarație, în opinia acuzării, este nesincera, fiind contrazisa de cele declarate de inculpatul B.F. si C.F.I., acesta declarând la 15 noiembrie 2006, în prezenta avocatului, că inculpatul P.N. i-a spus să întocmească pentru inculpatul B.F. o factura și o chitanța pentru materiale de construcții cu datele care vor fi indicate de acesta din urma.

Tot în declarația menționata - act aflat la filele 74-75 în dosarul de cercetare penala, inculpatul C.F.I. a menționat modalitatea faptica de întocmire în fals a documentelor contabile și a precizat că inculpatul B.F. i-a spus ca acea factură va fi folosita pentru inculpatul Z.V.

În motivele de apel s-a mai arătat că în mod nelegal instanța de fond a dispus achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., a inculpatului P.N., pentru infr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., întrucât din declarațiile inculpatului B.F. rezulta indubitabil că i-a solicitat acestuia eliberarea unei chitanțe și a unei facturi cu date false, care să ateste ca, la 21 iunie 2006 inculpatul Z.V. ar fi cumpărat materiale de construcție de la punctul de lucru al firmei, că a fost de acord cu întocmirea în fals a documentelor contabile, întrucât i-a spus inculpatului C.F.I. să elibereze actele solicitate.

Deși a negat fapta, declarația urmează a fi considerată ca nesincera, întrucât lucrătorul sau, C.F.I., nu putea elibera imediat documentele false solicitate, daca inculpatul P.N., ca patron al firmei nu-i cerea acest lucru și nu ar fi știut despre conținutul fals al actelor ce urma a fi întocmite.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat condamnarea inculpatului P.N. pentru săvârșirea infr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.

De asemenea, în opinia acuzării, tot nelegal s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpaților B.F., P.N. și C.F.I., pentru infr. prev. de art. 264 C. pen., instanța de fond apreciind eronat că, sub aspectul laturii subiective aceștia nu au avut reprezentarea consecințelor faptelor comise deoarece:

Din declarațiile menționate rezulta că inculpatul B.F. le-a spus că actele a căror întocmire în fals o solicita sunt pentru inculpatul Z.V., care le va folosi în cauza în care este arestat preventiv si acești trei inculpați au fost de acord să-l ajute sub forma întocmirii în fals a unor documente contabile justificative.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat condamnarea inculpaților B.F., P.N. și C.F.I. pentru comiterea infr. prev. și ped. de art. 264 C. pen.

În final, acuzarea a menționat că instanța de fond a apreciat netemeinic gradul de pericol social concret al faptei prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. comisă de inculpatul B.F., și al faptei prev. de art. 290 C. pen. comisa de inculpatul C.F.I. dispunând nejustificat achitarea acestora in baza art. 10 lit. b)1 C. pen. rap. la a 181 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative, deoarece:

Infracțiunea comisa de fiecare din cei doi inculpați, în împrejurările în care a fost săvârșită și în scopul de a favoriza un infractor, cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea unui omor, nu poate fi apreciată concret ca lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportata la împrejurările comiterii și consecințele faptei, respectiv susținerea unor apărări false care să ducă la exonerarea de răspundere penala a inculpatului Z.V.

Având în vedere aceste considerente, în aprecierea acuzării, pentru a se da deplină eficientă dispozițiile art. 52 C. pen. privind prevenția generala și speciala, precum și dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Constituția României privind principiul proporționalității în dreptul penal, se impune înlăturarea soluției de achitare dispusă în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplic. art. 181 C. pen. și art. 91 C. pen. și condamnarea la pedeapsa închisorii a inculpatului B.F. pentru comiterea infr. prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și a inculpatului C.F.I. pentru comiterea infr. prev. de art. 290 C. pen. a infracțiunii săvârșite în concurs real cu cea prev. de art. 264 C. pen.

S-a mai arătat în motivele scrise de apel că la argumentarea soluției de achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. a inculpatului Z.V., instanța de fond a luat nejustificat în considerare și declarațiile date în instanță, acte aflate la filele 167, 168, 171 și urm., de către martorii R.C.C., G.E., P.D., D.L. și M.C., deținuți în Penitenciarul Colibași, care au declarat că, înainte de deces inculpatul E.G. le-ar fi spus că doar el a comis infracțiunea de omor asupra victimei S.A.M.

Aceste susțineri, arată acuzarea, sunt în contradicție cu probele care au fost administrate în cauza, probe care au fost enumerate si analizate anterior, precum și cu declarațiile inculpatului E.G., care nu a recunoscut săvârșirea faptei, la confruntarea cu inculpatul Z.V. cerându-i să-l „scoată din acea problema,, din redarea conținutului convorbirilor telefonice purtate de cei doi inculpați, după descoperirea faptei, rezultând indubitabil că aceștia au fost împreuna la comiterea ei și încerca să se înțeleagă cine să preia fapta asupra sa, astfel ca să nu meargă amândoi în detenție.

Menționează acuzarea că se pune întrebarea de unde a avut cunoștința inculpatul Z.V., că respectivii deținuți au auzit așa-zisele susțineri ale inculpatului E.G., care au fost făcute la locul de detenție și, încă o data, se dovedește că primul inculpat a continuat sa convingă și alte persoane să facă declarații care, în opinia sa, l-ar ajuta să fie exonerat de răspundere penală.

S-a solicitat înlăturarea soluției de achitare a inculpatului Z.V. dispusă în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infr. prev. de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., deși în rechizitoriu fapta fusese încadrată în disp. art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen.

În opinia acuzării, s-a apreciat ca inculpatul Z.V., împreună cu inculpatul E.G. au comis fapta cu premeditare, având în vedere coroborarea probelor administrate în cauză, din care rezultă următoarele:

- au pândit victima în timp ce practica prostituția, în ziua de 21 iunie 2006, intr-un loc ascuns privirii unor eventuali martori;

- au luat-o cu autoturismul inculpatului Z.V. și au dus-o la mare distanta, în alt loc, în care era de presupus că nu se vor afla martori, pe malul lacului de acumulare Vidraru;

- pe drum au determinat-o sa-i telefoneze martorului S.D. și să-i spună că se află într-un A. al politiei, mergând spre Giurgiu, pentru un mandat de arestare, ca sa-l determine pe martor să nu o mai caute pe autostrada, în zona Km 43;

- în ziua de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. a avut în autoturismul marca A. cu care a efectuat deplasarea, o bâtă cu care a lovit-o pe victima, apoi aceasta a fost sugrumată;

- chiar și legarea picioarelor victimei înainte de aruncarea cadavrului în lacul de acumulare presupune premeditare, întrucât inculpații au folosit un cablu cu care au legat-o de glezne, așa cum rezulta din fotografiile judiciare de la filele 139 și urm. din dosarul de cercetare penala.

În final, în motivele de apel, pentru aceste considerente, s-a solicitat să se rețină în sarcina inculpatului Z.V. săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen., să se dispună condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în cond. art. 57 C. pen. și să se aplice pedeapsa complementara a interzicerii unora din drepturile prev. de art. 64 C. pen., cu deducerea, în cond. art. 88 C. pen., a perioadei executate în arest preventiv, de la 01 august 2006 la data de 29 ianuarie 2008.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a solicitat confiscarea bâtei din lemn folosită de inculpatul Z.V. la săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

S-a mai arătat că, întrucât la instanța de fond au fost introduși în cauză ca părți civile copiii victimei, respectiv R.C. și S.A.M. prin reprezentantul legal S.M.M., se impune, în baza art. 14 și art. 17 C. proc. pen., obligarea inculpatului Z.V. la plata daunelor morale către aceste părți civile, mai ales că fiica victimei era minora la data săvârșirii faptei.

Prin Decizia penală nr. 105/ A din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Pitești, secția penală a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, împotriva sentinței penale nr. 40 din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 137/109/2007.

A desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat achitarea inculpaților:

- Z.V., pentru infracțiunea prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) C. pen.;

- B.F., pentru infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și cea prev. de art. 264 C. pen.;

- C.F.I., pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.;

- P.N., pentru infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.

În baza art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.V., fiul lui C. și S., la 20 de ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b C. pen.

Conform art. 175 alin. (1) teza a II-a rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive, începând cu 31 iulie 2006 până la 29 ianuarie 2008.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., a condamnat inculpatul B.F., fiul lui I. și M., la 6 luni închisoare.

În baza art. 264 C. pen., a condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai mare, de 3 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.F. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.N., fiul lui A. și M., la 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.F.I., fiul lui F. si E., la 6 luni închisoare.

În baza art. 81, art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților P.N. și C.F.I. pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare.

A pus în vedere acestor doi inculpați dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpații P.N. și C.F.I. pentru infracțiunea prev. de art. 264 C. pen.

Conform art. 17 alin. (3) rap. la art. 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul Z.V. să plătească părților civile minore Ș.A.M. și R.C. câte 20.000 lei despăgubiri morale.

Conform art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul Z.V. la 2200 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpații B.F., P.N. și C.F.I. la câte 1400 lei cu același titlu către stat.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din documentele aflate din dosarul de urmărire penală la filele 399-401, respectiv listingul convorbirilor telefonice efectuate de la telefoanele a căror posesori au fost inculpații E.G. și Z.V., precum și a telefonului posedat de victima Ș.A.M. și a martorului S.D., a rezultat că în ziua de 21 iunie 2006, cei doi inculpați și victima se aflau pe raza orașului Topoloveni.

În jurul orei 15,00 victima fiind amenințată de cei doi inculpați, l-a sunat pe martorul S.D., spunându-i că se află într-o mașină a poliției și este dusă în municipiul Giurgiu, pentru executarea unui mandat de arestare.

În baza listingului convorbirilor telefonice, precum și a localizării celulelor – relee de transmitere a comunicațiilor telefonice, s-a realizat traseul în timp și spațiu parcurs de inculpații Z.V., E.G. și victima Ș.A.M.

Rezultă că cei doi inculpați, în ziua de 21 iunie 2006, s-au deplasat pe următorul traseu: localitatea Vânătorii Mici, autostrada București – Pitești, orașul Titu, strada Regiei, orașul Găești, orașul Topoloveni - municipiul Pitești, și localitatea Căpățâneni (județul Argeș), municipiul Curtea de Argeș, șoseaua de centură a comunei Tunari (județul Ilfov).

Acest traseu a fost parcurs de către inculpați între orele 8,56 și respectiv 23,35.

Din examinarea traseului parcurs de cei doi inculpați rezultă că în ziua de 21 iunie 2006, în jurul orelor 13, inculpații au luat victima cu autoturismul marca A., proprietatea inculpatului Z.V. Pe traseu, inculpații au obligat-o pe victimă să-l sune pe telefonul mobil pe martorul S.D.

În timpul deplasării pe traseul Topoloveni – Pitești – localitatea Căpățâneni, județul Argeș, cei doi inculpați i-au aplicat victimei mai multe lovituri cu corpuri dure, au sugrumat-o, i-au legat picioarele cu un cablu și au aruncat-o în lacul de acumulare Vidraru, locul unde a fost găsit cadavrul victimei.

O altă probă elocventă care demonstrează vinovăția inculpatului Z.V. rezultă din procesul verbal de percheziție domiciliară întocmit la data de 21 iulie 2006.

Astfel, din autoturismul marca Audi, aparținând inculpatului Z.V. au fost ridicate urme de substanță biologică, identificată în mai multe locuri, respectiv: preșuri, mochete, portbagaj, tapițerie, inclusiv de pe o bâtă de lemn, găsită între scaunul șoferului și portiera stângă față.

Raportul de expertiză biocriminalistică efectuat în cauză concluzionează că profilul genetic al probei de referință recoltată de la victima Ș.A.M. este inclus în amestecul de profile genetice care provin de la minim trei persoane.

Din același document rezultă că și profilul genetic al probei de referință recoltat de la inculpatul Z.V. este de asemenea inclus în acest amestec alături de cel al victimei Ș.A.M.

Prin urmare, din această probă științifică, rezultă în mod indubitabil că inculpatul Z.V. a lovit-o pe victimă cu bâta de lemn găsită în autoturismul marca A., proprietatea acestuia.

Probele mai sus amintite se coroborează cu raportul de necropsie medico-legală nr. 144/B/2006 întocmit de S.M.L. Argeș.

În concluziile raportului de necropsie se precizează că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unei sugrumări. S-a mai stabilit că între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate.

Din aceeași probă științifică, rezultă că victima, cel mai probabil, a fost lovită, după care a fost sugrumată. Nu se exclude posibilitatea ca acest eveniment traumatic să se fi produs în habitatul unui autoturism, fapt confirmat și de urmele biologice găsite cu prilejul efectuării anchetei.

Raportul de necropsie a fost avizat de către Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.N.M.L. București.

Este relevant de asemenea și faptul că din analiza listingului convorbirilor telefonice rezultă că de pe teritoriul localității Căpățâneni, județul Argeș, au fost efectuate convorbiri telefonice, în același interval de timp, de către cei doi inculpați, de pe telefoanele mobile care le aparțineau. Aceste convorbiri au fost efectuate în intervalul orar 21,27 – 21,30.

Este imposibil ca un singur inculpat să vorbească în același timp de pe două telefoane mobile. Prin urmare, rezultă fără dubii că inculpatul Z.V. și respectiv E.G., s-au aflat în același loc și în același interval de timp.

Un alt set de probe care demonstrează că inculpatul Z.V. este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, sunt procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate pe suport informatic dintre inculpatul Z.V. și E.G., după data de 21 iunie 2006.

E.G. a părăsit țara după această dată.

Din convorbirile redate în scris la filele 419-423 din dosarul de urmărire penală, rezultă mai multe aspecte care se coroborează cu probele menționate anterior și care dovedesc vinovăția inculpatului Z.V.: acest inculpat îl avertizează pe E.G. să nu mai vorbească prin telefon chiar dacă folosește o cartelă telefonică; se fac referiri la unele leziuni pe care inculpatul Z.V. și E.G. le-au suportat, respectiv zgârieturi provocate de victimă.

Din convorbirea din data de 20 iulie 2006, ora 19,06 – rezultă că E.G. i-a spus inculpatului Z.V. că, dacă întreabă de el organele de cercetare penală, să afirme că nu are cunoștință de locul în care se află. Din conținutul aceleiași convorbiri telefonice, mai rezultă că cei doi inculpați se gândeau și la eventuala posibilitate de a ajunge într-un loc de detenție.

Se desprinde și concluzia că E.G. sugera ca fapta să fie recunoscută doar de unul dintre cei doi inculpați, pentru ca să nu fie amândoi condamnați.

Pe parcursul urmăririi penale, după arestarea sa preventivă, inculpatul Z.V. a declarat că la 21 iunie 2006, a mers și a cumpărat materiale de construcție de la SC C.P. SRL, respectiv de la punctul de lucru din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. În susținerea acestei apărări, a depus la dosarul cauzei factura fiscală nr. 4904494 din 21 iunie 2006 și chitanța nr. 6456690 din 21 iunie 2006.

În ceea ce privește această apărare formulată de către inculpat, din probele administrate, rezultă următoarele:

La data de 8 septembrie 2006, inculpatul B.F., cumnat al inculpatului Z.V., a mers la punctul de lucru al societății comerciale mai sus menționată și a solicitat patronului acestei firme, inculpatul P.N., să-i elibereze o factură și o chitanță în care să se menționeze că la data de 21 iunie 2006, inculpatul Z.V. ar fi cumpărat de la acea firmă mai multe materiale de construcții.

P.N., l-a chemat pe angajatul firmei, inculpatul C.F.I., spunându-i să-i elibereze inculpatului B.F. factura și chitanța solicitată.

Inculpatul B.F., i-a spus inculpatului C.F.I. să tracă pe factură și chitanță data de 21 iunie 2006, și numele lui Z.V. Inculpatul C.I. a completat înscrisurile cu data și numele indicat.

Aceste documente false a fost eliberate. Ele sunt contrare adevărului, deoarece atestă în mod mincinos că inculpatul Z.V. a fost prezent la data de 21 iunie 2006 la punctul de lucru al firmei mai sus menționate.

B.F. a înmânat înscrisurile false soției inculpatului Z.V. și ulterior, la începutul lunii noiembrie 2006, a mers la punctul de lucru a firmei mai sus amintite și s-a interesat la inculpatul C.F.I. dacă există în contabilitate copiile facturii și chitanței, precizându-i inculpatului C.F.I., că actele erau necesare pentru a-l ajuta pe inculpatul Z.V., care este arestat pentru omor.

Toate aceste aspecte rezultă din unele declarații date de către inculpații mai sus amintiți, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

Relevantă este și declarația inculpatului C.F.I., aflată la filele 74-75 din dosarul de cercetare penală, în care, inculpatul a menționat modalitatea faptică de întocmire în fals a documentelor contabile și a precizat că inculpatul B.F. i-a spus că acea factură va fi folosită pentru inculpatul Z.V.

Apărările formulate de către inculpatul Z.V., precum și de către ceilalți inculpați în această cauză, sunt vădit nefondate în opinia instanței de apel și urmează a fi respinse ca nesincere deoarece:

Inculpatul Z.V. a susținut în declarațiile pe care le-a dat că nu este autorul infracțiunii, mai mult, nici nu cunoaște unde se află lacul Vidraru, iar autoturismul marca A., precum și telefonul său mobil au fost folosite de către alte persoane.

În raport cu probele mai sus menționate, aceste apărări ale inculpatului nu se regăsesc în situația de fapt.

De asemenea, sunt nesincere și apărările formulate de către inculpații B.F., P.N. și C.F.I., în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Totodată, din probele mai sus menționate, rezultă că inculpatul B.F. a acționat cu intenția vădită de a-l favoriza pe inculpatul Z.V.

În raport cu aceste considerente, curtea de apel a constatat că soluția de achitare a inculpatului Z.V., dispusă de prima instanță în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 C. pen. este greșită și nu se fundamentează pe probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului B.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și cea prevăzută de art. 264 C. pen.

S-a apreciat că tot în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului C.F.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen. și a inculpatului P.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen.

În opinia instanței de apel, din probele administrate nu rezultă vinovăția inculpaților P.N. și C.F.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen.

Nu sunt probe care să ducă la concluzia că cei doi inculpați au acționat cu intenție pentru a ajuta pe inculpatul Z.V. cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală a acestuia.

De asemenea, nu sunt probe din care să rezulte că există fapta prevăzută de art. 26 C. pen., rap. la art. 291 C. pen., săvârșită de către inculpatul B.F.

În concret, nu sunt elemente probatorii potrivit cărora cei doi inculpați au acționat știind că în acest fel îl va favoriza pe Z.V. pentru a se sustrage de la răspunderea penală.

Instanța de apel a reținut și că fapta inculpatului Z.V. a fost săvârșită în condițiile premeditării, faptă care realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret ridicat al infracțiunii, împrejurările în care aceasta a fost comisă și atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcul procesului penal, precum și faptul că inculpatul nu are antecedente penale.

În opinia instanței de apel, faptele săvârșite de către inculpatul B.F. realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen., și respectiv art. 264 C. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, atitudinea relativ nesinceră a inculpatului, dar și că acesta nu are antecedente penale.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că scopul pedepselor pentru inculpații Z.V. și B.F. va fi realizat dacă acestea se vor executa prin privare de libertate în condițiile prevăzute de art. 57 și art. 71 C. pen.

În baza disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul B.F. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen., rap. la art. 291 C. pen.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a apreciat că:

- fapta săvârșită de către inculpatul C.F.I., constând în falsificarea unui înscris sub semnătură privată, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

- fapta inculpatului P.N., care cu intenție l-a determinat pe inculpatul C.F.I. să falsifice un înscris sub semnătură privată, realizează conținutul constitutiv al infr. prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 290 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate acestor inculpați s-au avut în vedere criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, împrejurările în care acestea au fost săvârșite și conduita anterioară bună a acestora.

Instanța de apel a apreciat că scopul pedepselor pentru cei doi inculpați va putea fi realizat dacă se va dispune suspendarea condiționată a executării acestora, în condițiile prevăzute de art. 81 și art. 82 C. pen.

În baza disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpații P.N. și C.F.I. au fost achitați pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.

Instanța de apel a considerat că este întemeiat și al doilea motiv de apel al M.P., privind greșita soluționare a acțiunii civile de către prima instanță, în raport cu părțile civile Ș.A.M. și R.C., copiii victimei, Ș.A.M.

Potrivit disp. art. 17 C. proc. pen., acțiunea civilă se exercită și din oficiu, dacă cel vătămat este un minor.

Din probele administrate în cauză, rezultă că Ș.A.M. și R.C., copiii victimei, erau minori la data comiterii faptei.

Ca urmare a uciderii mamei lor de către inculpatul Z.V., cei doi menționați mai sus au suferit un important prejudiciu moral care îi îndreptățește la o reparație materială pe care instanța o apreciază la suma de 20.000 lei.

Prin urmare, în conformitate cu disp. art. 17 alin. (3) rap. la art. 346 C. proc. pen., inculpatul Z.V. fost obligat să plătească părților civile minore Ș.M. și R.C. câte 20.000 lei despăgubiri morale.

Împotriva deciziei de condamnare, inculpații au declarat prezentele recursuri.

Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

- după punerea în discuție având în vedere, pe de o parte, cererea apărătorilor inculpatului Z.V. de reunire a cauzelor cu nr. 489/109/2007 și 137/109/2007, ambele aflate pe rolul Tribunalului Argeș (încheierea din 13 martie 2007- fila 32), iar pe de altă parte, acordul exprimat de apărătorii inculpaților și reprezentantul M.P., instanța a reunit Dosarul nr. 489/109/2007, privindu-l pe inculpatul E.G., la Dosarul nr. 137/109/2007, privindu-i pe ceilalți 4 inculpați (încheierea din 8 mai 2007 – fila 25, Dosar nr. 489/109/2007). Ulterior, la același termen, reprezentantul M.P. și apărătorii inculpaților nu au invocat neregularități ale actelor de sesizare și nu au formulat cereri prealabile (fila 53). Cu acordul lor, inculpații au fost ascultați de instanța de fond (fila 43-46, 47-48, 49-50 și 51-52).

- cu acordul lor, inculpații au fost ascultați și de instanța de apel (fila 85-86, 87-88, 89-92 și 93). În apel, din motive legate de apărare, au fost acordate 3 termene (fila 40, 50, 55) iar inculpații nu au formulat alte cereri și nu au solicitat probe noi (fila 96);

- în recurs, cu acordul lor, au fost ascultați inculpații (fila 79, 80 și 81), cu excepția inculpatului P.N. care a invocat „dreptul la tăcere"; Au fost acordate 2 termene pentru pregătirea apărării (fila 23 și 67), la cererea avocatului ales al inculpatului Z.V. fiind încuviințată eliberarea copiilor de pe actele dosarului (fila 77), iar inculpații și apărătorii acestora nu au formulat alte cereri și nu au solicitat probe noi.

De asemenea, tot prealabil examinării prezentelor recursuri, Înalta Curte apreciază ca necesare menționarea următoarelor aspecte:

Potrivit art. 362 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., împotriva sentinței de achitare inculpatul poate declara apel și în ceea ce privește temeiurile achitării.

Astfel, în primă instanță, față de unii dintre inculpați s-a dispus soluția achitării în baza temeiurilor prevăzute de art. 10 lit. d) și art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

În cazul ambelor soluții de achitare, aceasta presupune că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există în materialitatea ei, a fost săvârșită de către acesta însă, după caz:

- faptei îi lipsește unul din elementele constitutive pentru a fi considerată infracțiune (art. 10 lit. d) din C. proc. pen.);

- fapta, deși formal realizează toate elementele constitutive ale infracțiunii, se apreciază că, în concret și în raport cu criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. proc. pen, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În consecință, se constată că în cazul ambelor temeiuri de achitare elementul comun este format din 2 condiții: a) fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există în materialitatea ei; b) fapta, în materialitatea ei, a fost săvârșită de inculpatul trimis în judecată.

Or, Înalta Curte constată că, exceptând cazul inculpatului Z.V. (achitat în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen.) și inculpatului P.N., iar acesta numai cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (inculpatul fiind achitat, cu referire numai la această infracțiune, în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen.), pentru ceilalți inculpați, inclusiv pentru inculpatul P.N. cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., soluțiile de achitare au avut ca temeiuri art. 10 lit. d) și art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.

Nici unul dintre inculpați nu a declarat apel în ce privește temeiurile achitării, ceea ce presupune că aceștia au achiesat la aceste temeiuri și, evident, la toate consecințele juridice ale neapelării sentinței, astfel cum au fost menționate anterior (fapta există în materialitatea ei și a fost săvârșită de persoana trimisă în judecată).

În raport cu aceste constatări, examinând recursurile inculpaților declarate împotriva deciziei instanței de apel Înalta Curte va avea în vedere și consecințele juridice ale neapelării sentinței.

I) Asupra recursului declarat de inculpatul Z.V.:

Inculpatul a fost achitat în primă instanță în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. și condamnat de instanța de apel.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale (f. 16-17, 21-22, 26-29, 30-31), al judecății în primă instanță (f. 43-46) și în apel (f. 89-91), inculpatul a negat săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 și 18 din C. proc. pen.

1) cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

S-a susținut că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, nefiind examinate toate aspectele deduse judecății, și că instanța de apel nu a examinat și nu a motivat înlăturarea apărărilor inculpatului.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau când acesta nu se înțelege.

Având în vedere că instanța de apel, cu referire la inculpatul Z.V. a procedat la rejudecarea cauzei în fond, motivarea hotărârii este în concordanță cu dispozițiile art. 356 C. proc. pen.

Conform avizului nr. 11 (2008) al C.C.J.E. în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești, „obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate" (C.E.D.O: B. împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; H. împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

Or, în partea expozitivă a deciziei (pag. 12-15 a deciziei), instanța de apel a menționat datele prevăzute de art. 356 alin. (1) lit. a) – c) și alin. (2) C. proc. pen., inclusiv menționarea înlăturării apărărilor inculpatului (pag. 13, 14, 15), evitând motivarea cu caracter polemic, esențial fiind că a examinat mijloacele de probă și principalele apărări legate de pretinsa prezență a inculpatului la efectuarea lucrărilor de construcție a imobilului său, la pretinsa folosire a autoturismului și telefonului său de către alte persoane, pretinsa necunoaștere a locației lacului Vidraru.

Înlăturarea unor apărări poate fi, după caz, fie directă ori expresă (prin menționarea înlăturării unei anumite apărări), fie indirectă ori implicită, prin menționarea reținerii unor situații de fapt rezultate din coroborarea probatoriului care exclud o anumită/anumite apărare/apărări ale inculpatului, esențial fiind ca, din expunerea situației de fapt, să rezulte că instanța nu a omis observarea respectivelor apărări.

Cu privire la apărările inculpatului Z.V., Înalta Curte va reveni cu ocazia examinării următorului caz de casare invocat, existând - potrivit motivelor de recurs - unele elemente comune.

2) cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

S-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra declarațiilor martorilor-deținuți aflați în aceeași cameră cu inculpatul E.G., și nici asupra declarațiilor martorilor care au efectuat lucrări la imobilul aflat în construcție aparținând inculpatului Z.V.

Critica nu este întemeiată.

Conform art. 3859 pct. 10 din C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului".

Pretinsa nepronunțare a instanței de apel a fost invocată ca motiv de recurs atât cu privire la apărările inculpatului, cât și cu privire la probele care se pretinde că ar susține aceste apărări.

Ca și în cazul examinării și pronunțării asupra apărărilor inculpatului, și în cazul pronunțării cu privire la unele probe administrate, aceasta se poate face, după caz, fie în mod direct ori expres, fie în mod indirect ori implicit, esențial fiind ca instanța să fi examinat întregul probatoriu administrat. Astfel:

- cu privire la apărarea inculpatului legată de declarațiile martorilor referitoare la pretinsa sa prezență în ziua de 21 iunie 2006 la efectuarea lucrărilor de construcție a imobilului său (deplasându-se în vederea achiziționării materialelor de construcție la punctul de lucru din comuna Ștefăneștii de Jos), se constată că aceasta a fost examinată și înlăturată (pag. 14-15 a deciziei), înlăturarea apărării rezultând și din motivarea soluției instanței de apel de condamnare a celorlalți inculpați cu privire la falsificarea înscrisurilor sub semnătură privată.

De altfel, martorii audiați de prima instanță nu au afirmat, cu certitudine, că în ziua de 21 iunie 2006, inculpatul ar fi fost prezent permanent la locul construcției imobilului, ci au făcut referiri generale în sensul că în luna iunie 2006 au lucrat la imobilul respectiv și că - în această perioadă - inculpatul pleca, pentru scurte perioade de timp, să cumpere materiale de construcție. Generalitatea conținutului declarațiilor martorilor este firească, fiind dificil de memorat și de făcut o astfel de precizare factuală. Declarațiile martorului N.C.C. în care, în mod expres, menționează ziua de 21 iunie 2006 - justificând această memorare prin asocierea zilei respective cu ziua unui proces la Judecătoria Buftea - este izolată și nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

- cu privire la apărarea inculpatului legată de declarațiile martorilor-deținuți aflați în aceeași cameră cu inculpatul E.G., declarații date în cursul judecății - și care, în opinia apărării, ar proba că inculpatul E.G. este singurul vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, sinuciderea acestuia fiind consecința mustrărilor de conștiință în sensul că, deși el este singurul vinovat, este implicat totuși și inculpatul Z.V., care ar fi nevinovat - și pentru care instanța de apel nu ar fi făcut o mențiune expresă, Înalta Curte constată că această apărare nu a fost reținută de instanța de apel având în vedere următoarele:

La termenul din 16 octombrie 2007, instanța de fond, la cererea avocatului inculpatului Z.V., a încuviințat ca probă în apărare, dosarul de la penitenciar cu privire la decesul inculpatului E.G., inclusiv a declarațiilor date de martorii audiați cu privire la împrejurările acestui deces (încheiere – f. 124 verso, 126 verso).

Tot la acest termen, și tot la cererea avocatului inculpatului Z.V., instanța de fond a încuviințat ca probă în apărare, cererea de audiere a deținuților aflați în aceeași cameră cu inculpatul E.G. (încheiere - f. 124 verso, 126 verso).

Conformându-se dispoziției instanței de fond, administrația Penitenciarului Colibași a transmis, în copie, declarațiile deținuților audiați cu ocazia decesului inculpatului E.G. - numiții D.L., M.C., R.C., P.D. și M.C.(f. 152-157, dosar fond).

Prima instanță a ascultat ca martor pe numiții R.C., P.D., D.L., M.C.(f. 167,171, 202, 203-204).

Este adevărat că în depozițiile date în fața instanței, în cursul lunii noiembrie 2007, martorii au făcut declarații în sensul invocat de apărare.

Aceste declarații sunt însă în totală contradicție cu declarațiile olografe date de aceiași martori în luna aprilie 2007, declarații în care menționează referitor la sinuciderea inculpatului E.G.:

- „că fusese la vizită și i-a fost găsit într-o cutie de ananas, alcool și urma să-i taie dreptul la vorbitor cu soția sa" (declarație D.L. – f. 153);

- „pentru acest fapt mi-am permis să îl întreb ce e cu agitația aia pe el. A început să-mi povestească că, cu o zi înainte, a avut probleme la sectorul vizită și din acest motiv este așa de nervos .în timpul zilei de 07 aprilie 2007 a mai făcut niște afirmații că decât să suporte acești ani de detenție, că nu este vinovat iar autorul faptei nu vrea să recunoască, el mai bine se omoară, că are curaj să se omoare. Eu i-am spus că numai lașii se omoară" (declarație M.C. - f. 154, 154 verso);

- „cu o perioadă de timp în urmă l-am mai auzit pe E. afirmând că se omoară însă nu am înțeles motivele (declarație R.C. - f. 155);

- „nu știu motivația pentru care a înghițit pastile" (declarație P.D. - f. 156 verso);

- „Nu știu de unde avea medicamentele și care este motivația pentru care le-a înghițit" (declarație M.C. - f. 157 verso).

În aceste declarații olografe, spre deosebire de declarațiile date în fața instanței după circa 7 luni de la data respectivă, nu este menționat numele inculpatului Z.V. și nici că motivația sinuciderii ar fi fost mustrările de conștiință legate de faptul că Z.V. „stă nevinovat în pușcărie" (declarație R.C. - f. 167, declarație D.L. – f. 202, declarație M.C. - f. 203-204).

Martorul P.D. nici în fata instanței nu a făcut declarații în sensul invocat de apărarea inculpatului (fii. 171).

Or, în condițiile existenței unor esențiale și evidente contradicții între declarațiile aceleiași persoane, s-a apreciat că cele susținute în fața instanței nu pot fi reținute ca reale.

Pe de altă parte, tot cu referire la actul suicidal, se mai constată din declarația dată de M.C. că „mi-a povestit E.G. că a mai fost condamnat anterior pentru infracțiunea de omor și se temea că nu va putea suporta o nouă condamnare pentru aceeași faptă" (f. 203), iar din declarația dată de P.D. reiese că „spunea că vrea să se omoare întrucât a făcut mai multe greșeli în fața lui Dumnezeu" (f. 171). În sfârșit, R.C. menționează: „apreciez că-l mustra conștiința și a afirmat că el ar fi autorul omorului, că a mai comis un omor și spunând că nu are nici-o șansă, a încercat să-și ia viața" (f. 167). La acestea se adaugă cele consemnate de M.C. în declarația olografă potrivit cărora: „.în timpul zilei de 07 aprilie 2007 a mai făcut niște afirmații că decât să suporte acești ani de detenție, că nu este vinovat iar autorul faptei nu vrea să recunoască, el mai bine se omoară, că are curaj să se omoare. Eu i-am spus că numai lașii se omoară" (declarație M.C. - f. 154, 154 verso);

Conform fișei de cazier, rezultă că inculpatul E.G. a fost condamnat în anul 1997 pentru infracțiunea de omor (f. 5 d.u.p.).

Din convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați, interceptate și înregistrate cu autorizația Tribunalului Argeș, și redate la f. 422-423, rezultă următoarele:

„E: - Offfff! Am înnebunit bă de tot, știi cum sunt, am inima cât un purice . Nu știu ce să mai . Ce să mai zic, ce să mai fac, eu știu! Dacă Doamne ferește, nu știu, n-am ce să fac, ce să fac? Zi-mi și tu așa, mai pe ocolite, mai pe .ă?"

Z: Eu ce să . mă duc acolo mă, dacă ne învinovățește pe noi ce să fac.

E: - Refuzi orice d-ăla măi, dacă întreabă de mine. Nu știu domne unde este, nu . n-am . E de vreo . e plecat la mare, nu știu unde a plecat el, și eu știu dacă e, Doamne ferește ceva, luăm unul bă, ce să facem, nu mergem amândoi ca să ne c.m pe noi".

Z:- Mai ușor mă, vezi cum faci mă!" (f. 422-423, Dosar 368/P/2006).

3) cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

S-a menționat că instanța de apel ar fi „comis mai multe erori grave de fapt" (prezentate la pct. 3 lit. a) și b) din motivele de recurs).

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de instanța de apel, ci a procedat la o interpretare proprie a probatoriului administrat, inclusiv a conținutului convorbirilor telefonice și sensului atribuit unor cuvinte, expresii etc.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Instanța de apel a motivat situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal.

Reluând examinarea motivelor din recursul inculpatului, este adevărat că acesta beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul legii, a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unui mijloc de probă ori la negarea evaluării corecte a probelor/mijloacelor de probă de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

Apărarea inculpatului, procedând la examinarea probatoriului administrat și la evaluarea subiectivă a acestuia, a expus unele ipoteze, sugerând (pct. 3, lit. a) din motivele de recurs) că cel care ar putea fi considerat autor al omorului este numai inculpatul E.G. („infracțiunea fiind săvârșită de inculpatul E.G."), inculpat decedat în cursul judecății în primă instanță.

Pentru înțelegerea modulului în care instanța de apel a procedat la evaluarea probatoriului administrat este necesar a face câteva considerații cu privire la mobilul infracțiunii.

Prin mobil sau motiv al infracțiunii se înțelege impulsul intern al făptuitorului la săvârșirea infracțiunii, adică aceea dorință, tendință, pasiune, acel sentiment care a făcut să se nască în mintea făptuitorului ideea săvârșirii unei anumite activități conștient orientate către o anumită direcție în vederea satisfacerii acelei dorințe, tendințe pasiuni etc.

Fiind caracteristic activității voluntare a omului, mobilul apare ca un element psihic care contribuie la luarea deciziei de a acționa într-un anumit sens și la impulsionarea voinței de a realiza decizia adoptată.

Printre motivele frecvente ale infracțiunilor se regăsesc sentimentele de ură, lăcomie, răzbunare, gelozie, impulsurile sexuale normale sau aberante etc.

Prezenta mobilului în săvârșirea oricărei infracțiuni este un indiciu al normalității psihice a făptuitorului iar cunoașterea acestuia se impune ca un element necesar pentru cunoașterea actului de conduită.

Deși are o importanță deosebită, în principiu, mobilul nu constituie o condiție pentru existența infracțiunii, cu excepția acelor infracțiuni la care legiuitorul l-a prevăzut ca pe o condiție necesară întregirii laturii subiective, ca pe un element circumstanțial de ordin subiectiv în conținutul calificat al infracțiunii ori, în fine, ca pe o împrejurare ce constituie circumstanțe agravante generale.

În concluzie, organele judiciare trebuie să examineze, printre altele, dacă făptuitorul a avut un mobil/motiv al faptei, a avut ocazia și mijloacele săvârșirii faptei, s-a aflat la locul și momentul săvârșirii faptei.

Probele administrate au orientat instanța de apel la stabilirea răspunsurilor acestor întrebări și, în final, la soluția condamnării inculpatului.

În prezența apărătorului ales, inculpatul E.G. a menționat următoarele aspecte în declarația dată procurorului (f. 23, d.u.p.):

„După ce Ș.A.M. a plecat de la Z.V., și s-a întors înapoi la S.D., S. a devenit foarte nervos, afirmând că din cauza acesteia este în ceartă cu toată lumea din comună și că „o s-o facă". În acest sens, mi-a spus că a fost în com. Ștefănești, jud. Ilfov, la un anume M. a lui C., care locuiește pe lângă B.F., și că a vorbit cu acesta că-i dă 2.000 de euro sau autoturismul M., ca să-i rupă mâinile și picioarele lui Ș.A.M., astfel încât aceasta „să nu mai fie femeie". După câteva zile, l-am întrebat dacă a rezolvat ceva vis-a-vis de aspectele de mai sus, mi-a spus că a fost cu M. a lui C. și cu încă niște țigani, pe autostradă la Km. 43, le-a arătat-o pe A. și locul în care aceasta practica prostituția. S. mi-a spus că M. a lui C. a refuzat să o agreseze fizic pe A., motivând că cel care stătea cu ea pe autostradă îi cunoaște, și că acesta poate declara cine a agresat-o și-i poate reclama la poliție și ei nu se amestecă. După 2-3 zile, văzându-l pe Z.V. mai vesel, l-am întrebat care este motivul veseliei, și acesta mi-a spus că a rezolvat el problema și o să văd cum se vor înnegri la față S.D. și neamurile lui. Insistând să-mi spună mai multe detalii, Z.V. a spus că a rezolvat el, și că ce a făcut el e bun făcut, afirmând că a dus-o pe A. „la munte". L-am întrebat dacă a lăsat urme sau amprente, și Z.V. a spus că nu lăsat nimic că „o s-o mănânce crocodilii" (f. 23, d.u.p.).

În declarația olografă, inculpatul E.G. menționează „Știu că victima a fost a lu S.D. o perioadă, iar altă perioadă a fost și la Z.V. Precizez faptul că eu nu am avut nici-odată vreun beneficiu după urma lor. De fapt, nu m-am ocupat cu proxenetismul și nu aveam nici un fel de motiv să o omor eu pe Ș.A.M., eram prieten cu Z.V., cât și cu S.D., dar eu în tot ce s-a întâmplat nu am nici o legătură" (f. 16, d.u.p.).

De asemenea, în prezența apărătorului ales, inculpatul E.G. menționează procurorului în declarația dată: „Din câte știu, atât S.D., cât și Z.V. erau proxeneți în cursul lunii aprilie sau mai 2006, nu-mi amintesc data, după ce A.M.Ș. a plecat de la S.D., la Z.V., am fost martor la o discuție ce a avut loc la Km. 43 pe autostrada București – Pitești. În această discuție, cei doi, S.D. și Z.V. s-au acuzat reciproc, iar A.M.Ș. a luat decizia să rămână la Z.V. Nu-mi pot aminti când a plecat A.M.Ș. de la Z.V., înapoi la S.D., dar îmi amintesc că în acea perioadă lucram la Z.V., la construcția barului, și cunosc aceste aspecte întrucât Z.V. mi-a spus într-o zi că A.M.Ș. a plecat de la el, și s-a întors la S.D. și l-a băgat în ceartă cu neamurile lui" (f. 18 verso -19, d.u.p.).

Cele menționate sunt confirmate și de martorul S.D. (f. 432-435, d.u.p., f. 67-69 dosar instanță fond), martorul menționând că „l-am întrebat pe S. dacă nu se gândește și la mine, la sora lui și la nepoți . M-am întors acasă și i-am spus atât concubinei mele, cât și rudelor noastre, că Z.V., zis S., și E.G., zis P., mi-au luat-o pe A.M. și nu știu cum o să mai descurc" . În jurul datei de 15 iunie 2006, am primit mai multe telefoane de la A.M. care mi-a cerut să o primesc înapoi, că nu vrea să mai stea la S. și la P., lucru cu care eu am fost de acord".

Conform declarațiilor martorului S.D. victima, prin practicarea prostituției, obținea sume de 8 - 12 milioane lei ROL în unele zile - 20 iunie 2006, respectiv, 19 iunie 2006 (f. 434 verso).

Elocvente, sub aspect probatoriu cu privire la situația de fapt reținută de instanța de apel, sunt și discuțiile telefonice între inculpații Z.V. și E.G., interceptate și înregistrate în baza autorizației Tribunalului Argeș, redate la f. 419-421, din care rezultă preocuparea inculpaților cu privire la eventuale zgârieturi cauzate ambilor de către „pisica sălbatică" („pe tine te-a zgâriat? Nu te-a zgâriat.", „ce?", Te-a zgâriat pisica sălbatică care . pe tine nu te-a zgâriat!", „Pisica te-a zgâriat?" "M-a zgâriat rău de tot". „E nasol". „Nu m-a zgâriat") și la eventuale motivări ale acestora („un pitbul d-acela", „e bine câine, nu?"), cu privire la motivarea lipsei din localitate după declanșarea cercetărilor („de mine îi zici că sunt la mare", „ nu știu eu, ce știu eu unde ești"), cu privire la eventualele întrebări ale organelor judiciare („nu bă, tu ți una și bună, că nu știi nimic și nici.", „păi nu știu frate, ce să știu", „eu n-am treabă .", „habar n-am", „și aia e!") – f. 419-421 d.u.p.

Din discuția telefonică redată la f. 419 mai rezultă următoarele:

„E: - Acum mă chinuiam să bag acela, băi barosane. Z: - A, n-am avut bani mai mulți să-ti dau.

E: - Să-i dau lu M., sună aia, bă barosane păi dacă te duci acolo, cum facem mă, mâca-ți-aș p.a ta!.

Z:- Nu mai vorbi prin telefon asta că nu e.

E:- E cartela aia.

Z:- Nu contează, telefonul e.

E: - Ă!

Z: - Da, poți să ai orice telefonul e de vină, ă . mă duc acolo să văd care e treaba, mă duc cu avocatul ." (fila 419, d.u.p.).

Cu privire la pretinsa folosire frecventă a autoturismului de către inculpatul E.G., acesta - în prezența apărătorului ales - menționează procurorului în declarația dată: „De la Z.V. (S.) am împrumutat o singură dată autoturismul M., în cursul verii 2006, când m-am deplasat până în centrul com. Tunari, unde am fost depistat de organele de poliție . în rest, nu am mai împrumutat mașina de la Z.V., pentru că nu mai mi-a dat-o el." (f. 18 verso, d.u.p.), și că „nu este adevărat că în data de 21 iunie 2006 eu aș fi plecat cu autoturismul A. (care este înmatriculat în străinătate) care-i aparține lui Z.V., așa cum a afirmat acesta" (f. 22, d.u.p.).

Această apărare a inculpatului Z.V. (împrumutarea autoturismului său A. inculpatului E.G. în ziua de 21 iunie 2006 și folosirea de către acesta a telefonului său mobil, care se afla în autoturism) a fost invocată în ultima declarație cu motivarea că „nu am spus acest lucru până astăzi, când dau prezenta declarație, întrucât, pe parcurs, soția mea mi-a înmânat factura fiscală cu care am cumpărat materiale de construcții, respectiv ciment și rigips" (f. 31, d.u.p.).

Aspecte cu relevanță probatorie rezultă și din confruntarea efectuată între inculpatul Z.V. și inculpatul E.G., în prezența avocaților acestora (f. 456-457, d.u.p.), printre care:

- inculpatul E.G. a contestat vehement că în ziua de 21 iunie 2006 coinculpatul Z.G. i-ar fi împrumutat mașina A.;

- inculpatul E.G. întreabă „De ce nu face în așa fel Z.V. ca să mă scoată din această mizerie?"

- inculpatul Z.V. a susținut că în jurul datei de 21 iunie 2006 nu a fost în posesia telefonului și cartelei inculpatului E.G.

În finalul motivelor de recurs, apărarea inculpatului face unele considerații referitoare la anumite mijloace de probă (localizarea prin intermediul celulelor telefoniei mobile, listingurile telefoanelor mobile).

Nici aceste critici nu sunt întemeiate.

Conform art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Constatarea elementelor de fapt care pot servi ca probă sunt mijloacele de probă prevăzute de art. 64 alin. (1) C. proc. pen. Printre aceste mijloace de probă sunt prevăzute înscrisurile și constatările tehnico-științifice.

În secțiunea V „Înscrisurile", Capitolul II „Mijloacele de probă", conform art. 90-91 C. proc. pen., procesele verbale încheiate de organul de urmărire penală sunt mijloace de probă. De asemenea, sunt mijloace de probă procesele verbale și actele de constatare încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

Pentru obținerea înscrisurilor-listinguri ale convorbirilor telefonice de către organele judiciare, legea nu prevede o condiție specială ori o încuviințare/autorizare a judecătorului. Împrejurarea că operatorul de telefonie mobilă a stocat informații privind convorbirile telefonice (din varii motive, printre care și rațiuni financiare legate de probarea valorii facturii telefonice în intervalul termenului de prescripție a acțiunii civile de obligare la plata acesteia) nu justifică concluzia că aceste listinguri, inclusiv solicitarea lor de către organul judiciar, ar avea caracter ilegal.

De altfel, însuși inculpatul Z.V. a solicitat în apărare, în luna octombrie 2007, listingurile telefoanelor mobile pentru perioada 18-24 iunie 2006, deci cele cu vechime de peste 1 an („notă cu probe", pct. 3, f. 121-122, f. 124 verso, dosar instanță de fond), probă încuviințată de instanță (f. 126 verso), înscrisul companiei de telefonie mobilă fiind regăsit ca probă la f. 158-161 în dosarul instanței de fond.

De asemenea, la f. 36, d.u.p. se află o „notă cu probe" întocmită în apărarea inculpatului Z.V. în care, la pct. 1, se solicită „listing-ul complet al convorbirilor telefonice efectuate de pe numerele aparținând lui E.G., aparținând lui Z.V., aparținând lui S.D. și aparținând victimei Ș.A.M., efectuate în ziua de 21 iunie 2006", constatându-se, prin ordonanța procurorului, că acele listinguri „au fost realizate" (ordonanță, f. 37-38 d.u.p.).

Nici înscrisurile în care se consemnează activitatea de localizare pe baza celulelor-relee ale telefoniei mobile nu au caracter ilegal (procese-verbale), legea neprevăzând o condiție specială ori o încuviințare/autorizare a judecătorului. Nu în ultimul rând, această localizare a telefoanelor mobile este fundamentată pe principii tehnico-științifice recunoscute în domeniul comunicațiilor.

Sub acest ultim aspect, tot ca urmare a cererii inculpatului Z.V., formulată în apărare (f. 206 verso dosar fond), instanța admițând-o (f. 207, dosar fond), au fost obținute date cu privire la modalitatea tehnică de localizare pe baza celulelor-relee (f. 217 dosar fond).

De altfel, listingurile și localizarea aparatelor telefonice mobile pe baza celulelor-relee - ca probă/mijloace de probă - nu se confundă cu interceptările și înregistrările convorbirilor sau comunicațiilor efectuate prin telefon, activități pentru care legea stabilește un regim special, regim supus controlului judecătoresc.

Criticile și susținerile privind probele științifice (expertize biocriminalistice), reprezintă ipoteze ale apărării care nu sunt de natură să înlăture ori să afecteze valoarea probatorie a acestor moderne mijloace științifice de probațiune în procesul penal.

În condițiile neconstatării unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanța de apel, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatului, pe de altă parte, se concluzionează că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

II) Asupra recursului declarat de inculpatul B.F.:

În primă instanță, inculpatul a fost achitat în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și, respectiv, achitat în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracțiunea unică prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. (în urma schimbării încadrării juridice din 2 infracțiuni: infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 C. pen. și infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen.).

În apel, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. și condamnat pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. și, respectiv, art. 264 C. pen.

În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., fiind solicitate următoarele soluții: casarea deciziei și menținerea sentinței; rejudecarea cauzei de instanța de recurs și aplicarea unei pedepse cu executare în condițiile art. 81 sau 861 C. pen., cu motivarea că a acționat la rugămintea soției și sorei acesteia, ceea ce - în opinia sa - „.are ceva atât din constrângerea fizică, cât mai ales din constrângerea morală.".

În raport cu motivarea celor 2 cazuri de casare, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului este contradictorie: pe de o parte se susține că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, iar pe de altă parte, se recunoaște săvârșirea faptelor cu motivația că a acționat la rugămintea soției și sorei acesteia.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor încă din cursul urmăririi penale (declarație olografă în prezența avocatului, f. 43-44; declarație în prezența avocatului, f. 47-48), inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală (52 verso).

Inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinței - sub acest aspect reținându-se consecințele juridice ale neapelării arătate anterior.

De asemenea, Înalta Curte reține că inculpatul a recunoscut faptele cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (f. 52), inclusiv la judecata în primă instanță (f. 47-48), și la judecata în apel (f. 87-88), menționând că lasă „la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei" (f. 240 dosar fond), recunoașterea acestuia coroborându-se cu celelalte probe administrate.

În raport cu gradul concret de pericol social al infracțiunilor, inculpatul B.F. fiind cumnatul inculpatului Z.V. și cunoscând scopul obținerii înscrisurilor false (constituirea unui alibi într-o cauză penală având ca obiect o infracțiune deosebit de gravă - omor calificat) și cu datele sale personale (f. 49, cazier judiciar), Înalta Curte constată că instanța de apel, pe de o parte, nu a comis nici-o eroare gravă de fapt, inculpatul recunoscând faptele săvârșite, recunoaștere care se coroborează cu celelalte probe administrate, iar pe de altă parte, a stabilit pedepse legale și temeinice, prin corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., și apreciind corect că scopul acestora nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă.

Înalta Curte constată că sinceritatea inculpatului în fața organelor judiciare, pe fondul existenței și a altor probe care dovedeau fapta și vinovăția acestuia, a fost avută în vedere de instanța de apel - printre criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen. - atunci când a stabilit pentru ambele infracțiuni pedepse situate semnificativ în prima jumătate a limitelor prevăzute de textul incriminator, deși inculpatul este cunoscut cu antecedente penale (f. 49 verso, d.u.p.).

III) Asupra recursului declarat de inculpatul C.F.I.:

Inculpatul a fost achitat în primă instanță în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În apel, s-a menținut achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În motivele de recurs, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se casarea deciziei și menținerea sentinței.

În subsidiar, fără a se menționa cazul de casare, s-a solicitat „aplicarea unei soluții cu amenda penală", justificată prin datele personale ale inculpatului.

Înalta Curte reține că inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinței, urmând a fi observate consecințele juridice deduse din această situație, și menționate anterior.

De asemenea, se reține că atât la urmărirea penală (declarație olografă, f. 69-71, declarație dată în prezența avocatului, f. 74-75, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, f. 78 verso), cât și la prima instanță (f. 51-52), și la instanța de apel (f. 92-93), inculpatul a recunoscut faptele încadrate juridic în art. 290 C. pen., recunoaștere care se coroborează cu celelalte probe administrate.

Nu este justificată rezonabil revenirea inculpatului asupra celor anterior menționate referitor la împrejurările întocmirii actelor false în sensul că „doar la insistențele lui B.F. am întocmit o factură fiscală. și chitanța aferentă." (f. 51-52 dosar fond, f. 92-93 dosar apel), această revenire fiind explicabilă, pe de o parte, prin raportul de muncă (angajat-angajator), iar pe de altă parte, sugerând încercarea de excludere a implicării coinculpatului P.N., angajatorul său.

În consecință, în raport cu gradul concret de pericol social al infracțiunii și cu datele sale personale, Înalta Curte constată că instanța de apel, pe de o parte, nu a comis nici-o eroare gravă de fapt, inculpatul recunoscând faptele săvârșite, recunoaștere care se coroborează cu celelalte probe administrate, iar pe de altă parte, a stabilit o pedeapsă legală și temeinică, prin corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., și apreciind corect că scopul acestora poate fi realizat prin modalitatea de executare neprivativă de libertate prevăzută de art. 81 C. pen.

IV) Asupra recursului declarat de inculpatul P.N.:

Inculpatul a fost achitat în primă instanță în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen.

În apel, s-a menținut achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. și a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În motivele de recurs a fost invocat numai cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 din C. proc. pen. solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. e) din C. proc. pen., cu referire la art. 51 alin. (1) din C. pen. (eroarea de fapt).

Fără a mai indica cazul de casare, apărarea a mai solicitat, în subsidiar, achitarea fie în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârșită de inculpat"), fie în baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii").

Înalta Curte reține, și cu privire la inculpatul P.N., că acesta nu a declarat apel împotriva sentinței, urmând a fi observate consecințele juridice deduse din această situație, și menționate anterior.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, probatoriul administrat confirmând însă că în calitatea sa de administrator al societății comerciale, la solicitarea inculpatului B.F., l-a determinat pe angajatul său, inculpatul C.F.I., să întocmească înscrisurile false (f. 47 dosar instanță, declarația inculpatului B.F.: „în ziua de 08 septembrie 2006, m-am deplasat la firma menționată, m-am întâlnit cu patronul P.N. și i-am adus la cunoștință scopul vizitei. Întrucât patronul se grăbea să plece și, la o distanță de 2-3 m se afla inculpatul C.I., acesta a auzit discuția și la solicitarea lui P.N. am mers în incinta societății și acesta mi-a dat actele solicitate. A făcut acest lucru la rugămintea patronului firmei care i-a spus „să mă rezolve").

Această declarație se coroborează cu declarațiile coinculpatului C.I., angajatul societății (f. 69-71, 74-75), inclusiv cu cele rezultate din confruntarea celor 3 inculpați.

De altfel, chiar inculpatul P.N. recunoaște, în mod nuanțat, împrejurările săvârșirii acestei fapte în declarația olografă de la f. 60 verso d.u.p. și în declarația dată în prezența avocatului (f. 64 verso), declarații pe care prima instanță le-a înlăturat cu motivarea că sunt singulare și că nu au fost reiterate în cursul cercetării judecătorești. în declarația dată în fața instanței de fond (f. 49), inculpatul recunoaște că a avut o discuție cu B.F. care i-a spus „că vrea un bon" și că i-a spus „să meargă la angajatul meu, C.I. să îi spună acestuia ce problemă are și să îl servească" (în sinteză, aceleași mențiuni sunt consemnate și la f. 85-86 dosar apel).

În declarația dată în fața instanței de fond (f. 47) inculpatul B.F. a evitat afirmațiile univoce susținând că „.m-am întâlnit cu patronul P.N. și i-am adus la cunoștință scopul vizitei" și că „numitul C.I. a auzit discuția și la solicitarea lui P.N. am mers în incinta societății și acesta mi-a dat actele solicitate. A făcut acest lucru la rugămintea patronului firmei care i-a spus „să mă rezolve".

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, în prezența avocatului, inculpatul B.F. a arătat că „m-am deplasat la firma menționată, unde am găsit pe patronul firmei, P.N., căruia i-am solicitat să-mi elibereze o factură și chitanță, pe care să-mi treacă data de 21 iunie 2006, fiindu-i necesară cumnatului meu în apărare, să demonstreze că în data respectivă acesta se afla la domiciliu, precizându-i totodată lui N. că acesta este arestat la scurt timp patronul N. l-a chemat pe C. și i-a spus să-i elibereze factura și chitanța solicitate" (f. 47 verso). Aceeași declarație a făcut-o inculpatul B.F. și cu ocazia confruntării cu inculpatul P.N. (f. 81 verso).

Înalta Curte constată că nici cu privire la acest inculpat instanța de apel nu a comis o eroare gravă de fapt deoarece:

- simpla retractare, cu ocazia ascultării în instanță, a unei declarații anterioare, netemeinic motivată de persoana respectivă, nu este suficientă pentru a o înlătura pe cea anterioară, mai ales dacă aceasta se coroborează cu celelalte probe administrate;

- din examinarea dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. reiese că legiuitorul nu a stabilit o ierarhie a probelor în funcție de momentul sau etapa procesului penal în care acestea au fost administrate;

- conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că - după obținerea acordului învinuitului/inculpatului de a da o declarație, cu atenționarea prealabilă a acestuia referitor la consecințele juridice ale acestei probe - tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Față de probatoriul administrat, critica inculpatului - administratorul societății comerciale, calitate în care cunoștea dispozițiile legale referitoare la ținerea evidenței gestionare și economico-fiscale în acord cu realitatea faptică, precum și cele referitoare la regimul tipizatelor utilizate în activitatea comercială (facturi fiscale, chitanțe etc.) - cu privire la greșita nereținere a erorii de fapt pentru instigarea angajatului său la fals în înscrisuri sub semnătură privată este vădit neîntemeiată și nu se impune suplimentarea argumentelor sub acest aspect, fiind suficientă menționarea textului art. 51 alin. (1) C. pen. („nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei").

Așa cum s-a menționat, fără a mai indica cazul de casare, apărarea a mai solicitat, în subsidiar, achitarea fie în baza art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârșită de inculpat"), fie în baza art. 10 lit. d) din C. proc. pen. („faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii").

Se constată că cele 3 temeiuri de achitare invocate de inculpat în recurs sunt contradictorii: pe de o parte, art. 10 lit. e) C. proc. pen. (cu referire la art. 51 C. pen.) și art. 10 lit. d) din C. proc. pen., presupun că fapta există și a fost săvârșită de inculpat (însă, după caz, fie acesta a fost în eroare, fie faptei îi lipsește un element constitutiv pentru a fi infracțiune), pe de altă parte, art. 10 lit. c) C. proc. pen. presupune că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Potrivit art. 25 C. pen. instigatorul este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Activitatea de determinare - în sensul art. 25 C. pen. - poate îmbrăca, în cazul instigării simple, forme diverse: ordin, dispoziție, rugăminte, îndemn, insinuări etc. Pentru îndeplinirea acestei condiții a instigării este necesar ca cel față de care s-a efectuat activitatea de determinare/de instigare să fi acceptat ideea și să se fi hotărât să săvârșească fapta.

Indiferent cum este calificată fapta inculpatului față de angajatul său (rugăminte, dispoziție, ordin, îndemn), aceasta - în condițiile concrete - a fost de natură să îl determine pe coinculpatul C.F. să săvârșească fapta prevăzută de legea penală (falsificarea unor înscrisuri, prin completarea nereală a datelor în tipizatele societății comerciale al cărui administrator era inculpatul P.N.).

În final, înalta Curte constată, în raport cu gradul concret de pericol social al infracțiunii și cu datele sale personale, că instanța de apel a stabilit inculpatului o pedeapsă legală și temeinică, prin corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., și a apreciat corect că scopul acesteia poate fi realizat prin modalitatea de executare neprivativă de libertate prevăzută de art. 81 C. pen.

În consecință, fată de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Z.V., C.F.I., B.F. și P.N. împotriva Deciziei penale nr. 105/ A din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați Z.V. și C.F.I., la plata sumei de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenții inculpați B.F. și P.N., la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 iulie 2009.