Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 9545/2009 AI generated

Standing to file extraordinary appeal: Non-party municipal council lacks procedural standing to challenge property restitution decision between private litigants

Case Number Decizia nr. 9545/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the Communal Council, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision that had quashed the lower court’s dismissal and remanded the case. The dispute concerned a claim under Law No. 10/2001 for the compensation of a demolished property, where the property owner successfully appealed the initial dismissal on the grounds that the first-instance court failed to conduct a substantive analysis of the relevant legal provisions. The decisive legal basis for the final ruling was the procedural requirement that a party must have participated in the first-instance proceedings to possess standing to appeal; consequently, because the Communal Council was not a party to the original litigation between the private claimant and the defendants, it lacked the procedural standing (*calitate procesuală*) to challenge the appellate decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 137 alin. (1) C. proc. civ; Standing to file extraordinary appeal: Non-party municipal council lacks procedural standing to challenge property restitution decision between private litigants: Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., C.L. al comunei Urzicuța, arătând, în esență, că imobilul solicitat a fi restituit nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Keywords

AI generated
standing to appeal restitution of property grounds for cassation procedural requirement standing of the municipality grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 7 ianuarie 2008, B.A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu P.C. Urzicuța, pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la acordarea de despăgubiri cu valoarea de piață a imobilului situat în localitatea Urzicuța, Gara Afumați, în prezent demolat.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 296 din 17 octombrie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.A. în contradictoriu cu pârâții P.C. Urzicuța și C.P. Urzicuța, având ca obiect revendicare imobiliară.

Instanța de fond a reținut că reclamantei i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, în baza Hotărârii nr. 914/1996 emisă de C.J. Dolj, iar valoarea despăgubirilor a fost plătită reclamantei prin O.P. nr. 507/2002 de către D.G.F.P. Dolj, ordin în care este înscrisă suma totală de 879.943.200 lei primită atât pentru imobilul din comuna Urzicuța - Gara Afumați, cât și pentru imobilele din Craiova, str. Severinului și Urzicuța –Dispensar.

Prin decizia nr. 92 din 18 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta B.A. împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimații - pârâți P.C. Urzicuța, C.P. Urzicuța. A desființat hotărârea tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

S-a reținut de către instanța de apel că tribunalul a abordat cauza plecând de la o premisă greșită, cu o motivare sumară și bazată pe un raționament străin de natura pricinii și de temeiul juridic al acțiunii invocat de reclamantă, respectiv Legea nr. 10/2001, ceea ce a condus la rezolvarea litigiului și la respingerea cererii fără o cercetare pe fond a cauzei. În lipsa unui rol activ minimal, instanța nu a fost preocupată să pună în discuția părților toate împrejurările de fapt și de drept relevante în cauză, pentru aflarea adevărului și aplicarea judicioasă a legii, lipsind cu desăvârșire vreo trimitere la Legea nr. 10/2001, la procedura urmată, la existența sau inexistența răspunsului la notificare, la calitatea de persoană îndreptățită, la regimul juridic al imobilului solicitat, la dreptul de restituire în natură sau de acordare a unor măsuri reparatorii.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., C.L. al comunei Urzicuța, arătând, în esență, că imobilul solicitat a fi restituit nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor ce se vor prezenta în continuare.

Procedând potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a se pronunța asupra excepției inadmisibilității care face de prisos cercetarea motivelor de recurs sub celelalte aspecte.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta a înțeles să pretindă valorificarea dreptului său în contradictoriu cu pârâta P.C. Urzicuța, iar instanța de fond a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu această parte și cu C.P. Urzicuța.

Se reține astfel, că atât sentința tribunalului cât și decizia atacată au fost pronunțate de către instanțele de fond și apel în contradictoriu cu pârâții P.C. Urzicuța și C.P. Urzicuța, iar instituția care a declarat recurs, respectiv C.L. al comunei Urzicuța nu figurează ca parte în proces.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă), precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

În vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice, instanța trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, iar în privința pârâtului trebuie verificat, dacă este obligat în raportul juridic supus cercetării instanței. Instanța de control judiciar trebuie să stabilească, în privința calității procesuale a părților, că acestea au participat la judecata în primă instanță.

Or, în speță, recurentul C.L. al comunei Urzicuța nu a participat la judecata cauzei soluționată prin sentința nr. 296 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă și prin decizia nr. 92 din 18 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Nefiind parte în proces, acesta nu are calitate de a declara recurs împotriva unei hotărâri care a soluționat un litigiu între alte persoane și care în aceste condiții nu îi este opozabilă. Dispozițiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părți, adică de persoanele care au participat la judecarea pricinii.

Pentru cele ce preced, având în vedere aspectul potrivit căruia calitatea procesuală este o condiție de admisibilitate a cererii, recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C.L. al comunei Urzicuța împotriva deciziei nr. 92 din 18 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.