Unmotivated tax dispute judgment: violation of mandatory reasoning requirements mandates cassation and remand

S-a luat în examinare recursul declarat de SC ”A” SA împotriva sentinței civile nr.269 din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și comercial.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă SC ”A” SA reprezentată de avocatul C.B. și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilierul juridic A.L., lipsind intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova.

Procedura completă.

In prealabil, avocatul C.B. a depus un set de acte necesar soluționării cauzei precum : un raport de expertiză contabilă extrajudiciară ; un tablou centralizator cu situația plăților la impozitul pe profit și TVA precum și un număr de 19 ordine de plată.

Având cuvântul cu privire la recurs, l-a susținut și a solicitat admiterea acestuia făcând referire și la motivele scrise aflate la dosarul cauzei.

Consilierul juridic A.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de admitere a recursului.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC ”A” SA, a formulat acțiune la 11 februarie 2000 solicitând ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor și Controlului Financiar de Stat Prahova să se anuleze decizia 78 din 25.01.2000 emisă de de prima pârâtă și respectiv dispoziția 82 din 3.12.1999 pronunțată de pârâta II și pe cale de consecință și anularea procesului verbal de control nr.1294/1999 și nota de completare nr.1499/1999 prin care nelegal a fost obligată să plătească la buget 328.166.004 lei majorări de întârziere TVA și 295.945.771 lei majorări întârziere impozit pe profit, precum și penalitățile aferente celor două sume. Acțiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și comercială.

A susținut reclamanta că organele de control cu încălcarea prevederilor O.U.G.nr.68/1999 au stabilit greșit în sarcina sa obligațiile financiare către stat.

Prin sentința 107/2000 Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia 78/2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a trimis dosarul organelor financiare pentru rezolvarea pe fond a acțiunii. Această soluție a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție prin Decizia 1032/13.03.2001 Secția contencios administrativ, cu excepția împrejurării că dosarul a fost trimis spre soluționare Ministerului Finanțelor Publice, conform noilor competențe stabilite prin O.U.G.r.13/2001.

Ministerul Finanțelor Publice soluționând contestația a emis decizia 1618 din 16 ocotmbrie 2001, respingând contestația cu motivarea că reclamanta a încălcat prevederile art.8 din O.G.nr.11/1996.

Impotriva acestei decizii cu nr.1618/2001, reclamanta a formulat acțiune înregistrată la Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și comercială, dosar 6998/2001, reiterând susținerile și criticile aduse actelor de control și jurisdicționale emise de organele financiare, pivind nelegalitatea obligării sale la plata sumei de 624.111.720 lei la bugetul de stat, cu încălcarea prevederilor pct.1 din O.M.F.608/1999 și Ordonanța de Guvern nr.68/1999.

Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și comercială prin sentința nr.269 din 10 decembrie 2001 a respins acțiunea, apreciind că reclamanta avea obligația să aplice prevederile art.8 din O.G.nr.11/1996.

Impotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de fond ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, că soluția reprezintă o însușire mecanică a opiniilor organelor financiare care este netemeinică și nelegală.

Verificând cauza în raport de motivele recursului declarat în conformitate cu prevederile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art.261 alin.5 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată, să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și susținerile părților.

Aceste dispoziții legale nu au fost respectate de instanța de fond care, fără a motiva și-a însușit sintetic apărarea pârâtelor deși pe parcursul procesului și aceasta a solicitat, și fără a analiza susținerile reclamantei, a probelor administrate, și fără a motiva de ce respinge aplicarea actelor normative invocate constant de reclamantă și anume O.G.nr.68/1999 și pct.1 din O.M.F. 608/1999.

Dispozițiile art.261 alin.5 au fost adoptate în scopul de a asigura o bună administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în hotărârea judecătorească din care să înțeleagă corect aplicarea legii, dar și de a da posibilitatea instanțelor să exercite controlul judiciar.

Sub acest aspect prevederile art.261 alin.5 au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără arătarea motivelor și probelor, soluția este netemeinică.

In consecință, pentru corecta soluționare a cauzei urmează a se admite recursul, a se casa sentința recurată și a se trimitecauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC ”A” SA împotriva sentinței civile nr.269 din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și comercial.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.