Commercial unjust enrichment claim for supplier overpayment rejected for failure to prove receipt; cassation appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 8 iunie 2007, sub nr. 21112/3/2007, reclamanta SC V. SRL (fostă SC A.C. SA) a chemat în judecată pe pârâta SC B.A.M. G.I. SA (fostă D.I.P.G.I.P. I.N.D. SA), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 117.717,6 lei; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 2 octombrie 2008, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința comercială nr. 1282, pronunțată la data de 22 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC V. SRL și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B.A.M. G.I. SA, ca neîntemeiată.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că argumentele reclamantei îi justifică o calitate procesuală activă prin prisma acțiunii cu care a fost învestită instanța, iar, din cuprinsul înscrisurilor depuse, a reținut faptul că reclamanta a probat valoarea creanței pe care pârâta o avea asupra sa în urma relațiilor comerciale desfășurate în anul 2004 în baza contractului de furnizare semnat la data de 1 iunie 2004, dar nu a demonstrat faptul că pârâta ar fi încasat în mod efectiv mai mult decât prețul cuvenit.

Față de cele reținute, a considerat instanța de fond că reclamanta nu a probat faptul că dispunea de o creanță în valoare de 3.900.133,38 lei asupra debitoarei SC C. SA și că patrimoniul său s-a diminuat cu această sumă și, cu atât mai mult, că patrimoniul pârâtei s-a îmbogățit cu suma de 117.717,60 lei, reprezentând sumă încasată suplimentar fără niciun temei.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat apel reclamanta SC V. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei să-i restituie suma de 117.717,60 lei, și cheltuieli de judecată.

Prin decizia comercială nr. 200 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC V. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1282 din 22 ianuarie 2009, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în dosarul nr. 21112/3/2007, în contradictoriu cu intimata SC B.A.M. G.I. SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, următoarele aspecte:

Între părți s-a încheiat în data de 1 iunie 2004, un contract de furnizare, în baza căruia pârâta a furnizat reclamantei materiale de construcții în valoare de 1.680.430,17 lei (în data de 11 iunie 2004), precum și în valoare de 1.751.985 lei (în data de 12 iunie 2004).

Reclamanta avea de încasat de la SC C.C. SA suma de 3.900.133,38 lei, condiție în care i-a ordonat acesteia să plătească suma către pârâtă. Însă, din cuprinsul înscrisului invocat - ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, se observă că acesta a fost semnat de către o persoană neidentificată – în numele pârâtei – aspect reținut în mod corect de către prima instanță.

În plus, nu s-a administrat nicio dovadă concludentă prin care să se probeze faptul că suma de 3.900.133,38 lei a fost efectiv încasată de către pârâtă, care și-ar fi majorat în acest mod patrimoniul.

Nici cele două extrase de cont depuse în apel nu sunt relevante din acest punct de vedere, ele nefiind decât două plăți parțiale, care nu rezultă că s-au efectuat în baza ordonării de plată nr. 647/2004, contrar celor susținute de apelantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC V. SRL 1 Decembrie, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, iar, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei să-i restituie suma de 117.717,60 lei; și cheltuieli de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esență, următoarele motive:

1. Prin semnarea și ștampilarea atât de către SC C.C. SA, cât și de SC B.A.M. G.I. SA (fostă SC D.I.P. G.I.P. I.N.D. SA) a ordonării de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, SC C.C. SA recunoaște că SC V. SRL are o creanță în valoare de 3.900.133,38 lei, iar SC D.I.P. G.I.P. I.N.D. SA a acceptat plata prin acest mod, menționând că, în conformitate cu art. 46 C. com., obligațiile comerciale se probează cu acte sub semnătură privată, facturi fiscale, extrase de cont, etc.

De asemenea prin extrasele de cont nr. 48 și 52, emise de B.R.D., rezultă că SC D.I.P. G.I.P. I.N.D. SA și-a achitat obligațiile de plată parțial, conform ordonării de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, ordonare care, de altfel, a fost semnată și ștampilată de către acesta.

2. Instanța a interpretat greșit art. 46 C. com., considerând că ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004 este semnată de către o persoană neidentificată. Atâta timp cât înscrisul este ștampilat, consideră că a făcut dovada acestuia.

Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1) Primul motiv de recurs formulat nu este fondat, întrucât hotărârea instanței de apel nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 46 C. com.

Potrivit art. 46 C. com., „obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează: cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondență ...”.

Reținând că reclamanta nu a probat faptul că suma de 3.900.133,38 lei a fost efectiv încasată de către pârâtă, care și-ar fi majorat în acest mod patrimoniul, și nici că cele două extrase de cont nu sunt relevante din acest punct de vedere, instanța de apel a apreciat corect asupra netemeiniciei cererii reclamantei, prin raportare la probatoriul administrat, în temeiul dispozițiilor art. 46 C. com., hotărârea pronunțată fiind legală, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu poată fi primit.

Este de observat că, în motivarea hotărârii sale, instanța de apel a făcut o analiză riguroasă a probelor invocate de către reclamantă în susținerea cererii sale, astfel cum acestea sunt reglementate prin textul legal pretins a fi fost încălcat, astfel încât nu se poate aprecia că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale (art. 46 C. com.), spre a reține incidența motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2) Este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, privind interpretarea greșită de către instanța de apel a art. 46 C. com., considerând că ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004 este semnată de către o persoană neidentificată.

Critica nu poate fi primită, întrucât, deși recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor (ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004), care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, însă faptul că a considerat că acest act nu face dovada încasării de către pârâtă a sumei înscrise, nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că nu s-a probat faptul că suma de 3.900.133,38 lei a fost efectiv încasată de către pârâtă, care și-ar fi majorat în acest mod patrimoniul.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. SRL 1 Decembrie împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.