Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2617/2009 AI generated

Preliminary sale agreement nullity; validity of appellate proceedings affected by missing transfer of tax payment proof between court records

Case Number Decizia nr. 2617/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court admitted the recourant's appeal, quashed the decision of the Court of Appeal, and remanded the case for retrial, effectively prevailing for the appellant. The dispute involved a commercial action to declare the absolute nullity of a preliminary sale and purchase agreement for a carpentry facility, where the Court of Appeal had previously dismissed the appeal as untimely stamped and annulled it for failure to pay judicial tax and stamp duty. The decisive legal basis was the procedural error identified under Article 312(3) of the Code of Civil Procedure; the Supreme Court found that evidence of the required tax and stamp payments existed in the lower tribunal's records but was not transferred to the appellate file, thereby justifying the quashing of the decision based on this procedural deficiency rather than a merits review of the contract's validity.

Legislator headnote

AI generated

art. 308 alin. (4) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Preliminary sale agreement nullity; validity of appellate proceedings affected by missing transfer of tax payment proof between court records: Cu privire la solicitarea de modificare a deciziei, întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține, în esență, că promisiunea de vânzare - cumpărare ce face obiectul litigiului este nulă deoarece s-a încheiat cu nesocotirea limitelor atribuțiilor administratorului, pentru cauză ilicită, respectiv vânzarea bunului altuia, pentru lipsa prețului real și serios și pentru nerespectarea cerinței privind forma autentică.

Keywords

AI generated
nullity of contract preliminary contract commercial dispute payment of stamp duty proof of payment commercial sale

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2296 din 13 octombrie 2008 Tribunalul Comercial Cluj a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei SC S & MG SRL Cluj - Napoca în contradictoriu cu pârâta SC T.A.C. SRL Oradea, având ca obiect constatarea nulității absolute a înscrisului intitulat „Promisiune de vânzare - cumpărare” nr. 1 din 25 iulie 2006, pretins încheiat între reclamantă în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de cumpărător și privind imobilul „modelăria de lemn” situat pe platforma CUG din Cluj -Napoca.

Prin decizia nr. 9 din 27 ianuarie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis excepția netimbrării apelului și drept urmare a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantă împotriva menționatei sentințe. Curtea a constatat că deși apelanta - reclamantă a fost înștiințată să achite 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar nu și-a îndeplinit obligația, fiind supusă sancțiunii prevăzute de art. 20 alin. (39 din Legea nr. 146/1997 și art. 308 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC S & MG SRL solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj sau modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și a acțiunii introductive.

În motivarea recursului, sub aspectul casării deciziei atacate, se arată că reclamanta achitase taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar cu cinci zile înainte de termen dar că dovada achitării acestora nu a fost transferată din dosarul tribunalului în dosarul curții de apel, așa încât instanța nu a observat-o.

Cu privire la solicitarea de modificare a deciziei, întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține, în esență, că promisiunea de vânzare - cumpărare ce face obiectul litigiului este nulă deoarece s-a încheiat cu nesocotirea limitelor atribuțiilor administratorului, pentru cauză ilicită, respectiv vânzarea bunului altuia, pentru lipsa prețului real și serios și pentru nerespectarea cerinței privind forma autentică.

Examinând recursul prin prisma motivului de casare invocat Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.

Reclamanta a formulat apelul la 5 decembrie 2008, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Cluj în 8 ianuarie 2009, la 14 ianuarie 2009 reclamanta -apelantă a primit citația cu menționarea taxei judiciare și a timbrului judiciar iar la 23 ianuarie 2009 a depus motivele de apel. În motivele de apel aflate la dosarul curții de apel se menționează că se anexează și taxa de timbru și timbru judiciar (fila 11), care însă nu sunt atașate, în schimb, în dosarul Tribunalului Comercial Cluj se află încă un exemplar al motivelor de apel, fără a fi atașate acestui dosar, cu mențiunea înregistrării la Curtea de Apel Cluj la 23 ianuarie 2009 și la care este atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să admită recursul reclamantei, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S & MG SRL Cluj - Napoca, împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr. 9 din 27 ianuarie 2009, casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2009.