Claimant's appeal for delay damages and fines denied as moot once resistance-fighter decision issued.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 mai 2002, reclamantul D.C. a chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia, de a emite pentru tatăl său, D.A., decizia Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă; aplicarea amenzii prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990, conducătorului autorităților pârâte, precum și obligarea acestuia la plata daunelor de întârziere, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că prin sentința civilă nr. 1281 din 4 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă definitivă prin decizia nr. 724 din 26 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, s-a dispus obligarea Comisiei de pe lângă Ministerul Justiției, să-i răspundă la petițiile adresate sub nr. 54946 din 20 martie 2000 și nr. 50036 din 29 mai 2000. Cu toate că a solicitat în repetate rânduri executarea acestei hotărâri, nu i s-a comunicat nici un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 659 din 20 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca fiind rămasă fără obiect, capătul de cerere privind eliberarea deciziei și ca nefondate, capetele de cerere referitoare la plata de daune și aplicarea amenzii conducătorului unității pârâte.

Instanța a reținut că decizia solicitată a fost emisă la 29 aprilie 2002 și comunicată reclamantului la 8 mai 2002, întârzierea fiind nerelevantă, având în vedere că nu l-a vătămat în nici un fel, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă fiind recunoscută retroactiv.

În ce privește daunele solicitate, instanța a reținut că aceste măsuri de constrângere nu se impun, pe de o parte, nefiind produsă nici o vătămare reclamantului, iar pe de altă parte, nefiind probate în concret.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul D.C., invocând dispozițiile art. 384 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că decizia i-a fost comunicată cu întârziere, la 24 mai 2002, astfel încât s-a făcut dovada nerespectării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. În plus, prin poziția adoptată, conducătorul Ministerului Justiției a obstrucționat realizarea dreptului mai bine de doi ani, față de data formulării primei solicitări – 20 martie 2000.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr.2 9/1990, „dacă autoritatea administrativă este obligată să elibereze un act, o adeverință sau orice alt înscris, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, executarea hotărârii definitive se va face în temeiul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității administrative, sancțiunea pronunțată de art. 10 alin. (3), iar reclamantului i se vor plutea acorda daune pentru întârziere”.

Rațiunea aplicării acestor sancțiuni are drept scop înlăturarea rezistenței autorității administrative – a refuzului de a da curs solicitărilor ce-i sunt adresate.

Atât daunele de întârziere, cât și amenda, au un evident caracter provizoriu, reprezentând un mijloc de constrângere, scopul aplicării lor fiind acela de a obține executarea hotărârii. O dată atins acest scop, obligarea la plata lor nu se mai justifică.

În speță, prin hotărâre definitivă la 26 februarie 2002, Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a fost obligat să răspundă petițiilor reclamantului, adresate la 20 martie 2002, cu nr. 54946 și la 29 mai 2002, cu nr. 50036.

La 8 mai 2002, reclamantul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (2), Ministerului Justiției, pentru neexecutarea hotărârii.

Ori, nu numai că autoritatea administrativă pârâtă obligată nu a fost Ministerul Justiției, ci Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, dar decizia solicitată a fost emisă la 29 aprilie 2002 și chiar dacă s-a realizat cu depășirea termenului de 30 de zile, cum recunoașterea drepturilor s-a făcut retroactiv, reclamantului nu i s-a produs nici o vătămare, după cum corect a reținut de altfel și instanța fondului.

Astfel fiind, legal și temeinic s-a apreciat ca nefiind fondată, cererea de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.C., împotriva sentinței nr. 659 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrtiv, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.