Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 742/2003 AI generated

Retirement of military officer rank: Non-retroactivity of administrative challenge statute bar for pre-effective-date acts

Case Number Decizia nr. 742/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal's decision to declare the lawsuit inadmissible and leave the challenged order in force. The plaintiff, a former military officer, sought the annulment of a 1989 Ministry of National Defense order that had stripped him of his officer rank and reclassified him as a reservist with the rank of private, arguing that the measure was invalid and that an earlier statute provided a legal basis for his claim. The court held that the action was inadmissible because the contested administrative act was issued prior to the entry into force of Law No. 29/1990, and pursuant to Article 19 of that law, its provisions do not apply retroactively to administrative acts issued before its effective date; consequently, the plaintiff's reliance on a 1967 statute was deemed irrelevant as those provisions had been expressly abrogated by the time the 1990 law took effect.

Legislator headnote

AI generated

art.19 din Legea nr.29/1990; Retirement of military officer rank: Non-retroactivity of administrative challenge statute bar for pre-effective-date acts: Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.29/1990, dispozițiile acestei legi nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare.

Keywords

AI generated
military personnel action for annulment effective date of legal effect retroactivity of a law retirement challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art.19 din Legea nr.29/1990
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.29/1990, dispozițiile acestei legi nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

S-a luat în examinare recursul declarat de F.T.O. împotriva sentinței civile nr.348/CA/2002-P din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant F.T.O. personal și intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale reprezentat de consilierul juridic P.G.

Procedura completă.

F.T.O. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și în fond admiterea acțiunii, arătând că Ordinul M.A.N. nr.MC/744/89 prin care a fost trecut în rezervă nu este semnat de ministrul Apărării Naționale și că acțiunea sa a fost înregistrsată cu respectarea termenelor aplicabile.

Consilierul juridic a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 7.11.2001, reclamantul F.T.O. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea ordinului emis de acesta cu nr.744/ 18.12.1989, redarea gradului militar și luarea în evidența militarilor.

În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că prin ordinul contestat i s-a retras gradul de ofițer și a fost trecut în evidența rezerviștilor cu grad de soldat.

Prin sentința civilă nr.348/ 10.06.2002, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea ca inadmisibilă reținând că actul contestat este anterior intrării în vigoare a Legii nr.29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F.T.O., care în esență a susținut că decretul prin care i s-a retras gradul nu există; că deși s-a menționat că a fost deferit procurorului militar, nu a fost cercetat, judecat sau condamnat; că prin măsura luată s-au încălcat toate prevederile Statutului Corpului Ofițerilor și în fine, că față de faptul că la data producerii evenimentului era în vigoare Legea nr.1/1967, acțiunea sa este admisibilă.

Recursul nu este fondat.

Obiectul cererii reclamantului îl constituie anularea Ordinului M.Ap.N. nr.744/ 18.12.1989 prin care i s-a retras gradul și a fost trecut în evidența rezerviștilor cu grad de soldat.

Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.29/1990, dispozițiile acestei legi nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare.

Având în vedere data emiterii ordinului contestat, în mod corect Curtea de Apel Oradea a apreciat ca fiind inadmisibilă acțiunea.

Invocarea dispozițiilor Legii nr.1/1967 este irelevantă față de împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr.29/1990, acestea au fost abrogate expres.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de F.T.O. împotriva sentinței civile nr.348/CA/2002-P din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.