Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2207/2009 AI generated

Priority of specific contractual payment obligations over statutory solidary liability in commercial contracts

Case Number Decizia nr. 2207/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the appeal filed by the claimant due to failure to pay the judicial stamp and dismissed the appeal filed by the defendant-payer as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision that exonerated the intermediary company from liability. The dispute arose from a commercial contract for construction services, where the claimant sought payment of late penalty fees from both the final beneficiary and an intermediary entity; the trial court held both jointly liable, but the appellate court reversed regarding the intermediary, determining that contractual clauses explicitly assigned the payment obligation solely to the final beneficiary. The ICCJ affirmed the appellate court's interpretation, holding that the specific contractual stipulation assigning payment duties to the final beneficiary constituted a contrary stipulation that precluded the application of the general rule on solidary liability among co-debtors in commercial obligations under Article 42 of the Commercial Code, while the claimant's appeal was procedurally barred by the mandatory requirements for judicial fees under the Law no. 146/1997 and the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, art. 308 alin. (4) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Priority of specific contractual payment obligations over statutory solidary liability in commercial contracts: The dispute arose from a commercial contract for construction services, where the claimant sought payment of late penalty fees from both the final beneficiary and an intermediary entity; the trial court held both jointly liable, but the appellate court reversed regarding the intermediary, determining that contractual clauses explicitly assigned the payment obligation solely to the final beneficiary. The ICCJ affirmed the appellate court's interpretation, holding that the specific contractual stipulation assigning payment duties to the final beneficiary constituted a contrary stipulation that precluded the application of the general rule on solidary liability among co-debtors in commercial obligations under Article 42 of the Commercial Code, while the claimant's appeal was procedurally barred by the mandatory requirements for judicial fees under the Law no. 146/1997 and the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
commercial contract statutory duty non-contractual liability payment of stamp duty late payment of fees judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 308 alin. (4) C. proc. civ.

Cited as the basis for annulling the claimant's appeal due to the failure to pay the mandatory judicial stamp.

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Cited as the basis for dismissing the defendant's appeal as unfounded on the merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 6568 din data de 23 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S.I.R.D. SA, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC S.R.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC S.I.R.D. SA Timișoara și D.R.D.P. Timișoara, obligându-le pe acestea la plata sumei de 1.293.682 lei reprezentând penalități de întârziere către reclamantă și a sumei de 16.128,34 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC S.I.R.D. SA Timișoara a formulat apel, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și respingerea cererii față de această pârâtă.

Prin decizia comercială nr. 626 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, respingând acțiunea față de SC S.I.R.D. SA Timișoara și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 13, art. 14 din contract potrivit cărora debitorul obligației de plată este beneficiarul final al lucrărilor executate, respectiv D.R.D.P. Timișoara.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC S.R.C. SRL București și pârâta D.R.D.P. Timișoara, în termenul legal, recursul recurentei-reclamante nefiind timbrat cu 8061,17 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, iar recursul recurentei-pârâte fiind timbrat cu 8061,17 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, potrivit dovezilor de la dosar.

Intimata-pârâtă SC S.I.R.D. SA Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității celor două recursuri, pentru nemotivarea acestora, conform art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Analizând recursurile, Înalta Curte urmează a constata în ceea ce privește recursul declarat de reclamantă că acesta nu a fost timbrat nici până la termenul de astăzi, deși, potrivit actului de procedură aflat la fila 13 din dosar i s-a pus în vedere să îndeplinească această obligație, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de azi când procedura a fost legal îndeplinită și cum în cauză nu operează nicio scutire, în temeiul art. 308 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) și (3) din aceeași lege și la art. 35 alin. (1) și (5) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, respectiv ale art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, modificată recursul reclamantei va fi anulat, ca netimbrat.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâtă, se constată că aceasta a invocat dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. ce reglementează întreaga procedură de judecată a recursului fără a indica expres temeiurile de drept ale cererii, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. privind cazurile în care poate fi recurată o hotărâre judecătorească dar din dezvoltarea în fapt a motivelor, cererea se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., limite în care va fi analizată.

S-a arătat, astfel că, potrivit interpretării corecte care trebuie dată contractului, deși art. 13 prevede că decontarea se va realiza direct de către beneficiarul final, recurenta-pârâtă în cauză, pe baza situațiilor de lucrări confirmate de intimata-pârâtă, nu trebuie ignorată calitatea de parte în contract a acesteia din urmă și probele cu acte privind modul cum s-au derulat raporturile juridice dintre părți prin primirea și acceptarea la plată a facturilor, de către intimata-pârâtă, fiind incident, astfel, art. 42 C. com. potrivit căruia în „obligațiile comerciale codebitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulație contrară”.

Recursul este nefondat.

Din analiza obligațiilor asumate prin contract rezultă că plata serviciilor prestate, în termenul fixat, prin contract revenea numai recurentei-pârâte, pe baza situațiilor de lucrări confirmate de intimata-pârâtă și însușite de cea dintâi, ca beneficiar final și proprietar al lucrărilor executate, cum s-a și întâmplat, obligație care nu a fost niciodată modificată, chiar recurenta-pârâtă făcând, de altfel, trimitere în cererea de recurs la art. 13 din contract.

În concluzie, instanța de apel a dat o interpretare corectă contractului, potrivit voinței reale a părților, și cum obligația de plată a fost stabilită doar în sarcina recurentei-pârâte, nu se poate reține nici aplicabilitatea art. 42 C. com., față de stipulația contrară din contract, recurenta-pârâtă făcând confuzie între obligațiile de confirmare a situațiilor de lucrări și acelea privind plata lucrărilor executate.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul recurentei-pârâte va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC S.R.C. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 626 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. - prin D.R.D.P., Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 626 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.